3,486 matches
-
mi s-a părut mai promițătoare, m-am oprit de cîteva ori să culeg cîte o ciupercă pe care o aruncam apoi, dîndu-mi seama că n-am unde să o pun, pînă cînd s-a destrămat și ultimul fir de potecă. Ora mea de plimbare impusă de doctor se terminase de mult. Mais qu’est-ce que j’aurais bien aimé encore une fois... Am mers mai departe, cotind puțin spre stînga pentru a regăsi firul apei după care să mă orientez
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Elenă Marin Alexe (Simonei) Pe întortocheate poteci mai caut încă liniștea din mine, dând mâna cu zorii sub primul strigat al luminii și sărutând cu ardoare catapeteasma înfocata a fiecărei seri. Mă trezesc dimineața istovita, între valuri diafane și reci, cu sufletul trist și buzele arse. Învinsă
Focul by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83335_a_84660]
-
Ion fu de aceeași părere dând doar din cap. Ăuitul nu mai contenea; se apropia din ce în ce, stângându-i parcă, din toate părțile. Când Anton întoarse capul, o haită de lupi mari și suri ca argintul, apăru de după cotul potecii, într-o goană nebună. Anton, încruntat, se aplecă la urechea cumnatului său, spunându-i cu glasul schimbat: - Mână Ioane... mână, cât poți de tare! apoi, continuă încet, doar pentru sine. „Ar fi păcat să-i împușc... cât îs de frumoși
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
de necrezut. Un faun cânta din fluier... iar în jurul lui jucau un cerc de spiriduși. Închise ochii strâns, cât putu de strâns... și-i deschise de mai multe ori, să se încredințeze de ceea ce vedea. Uimit, rătăci prin codru, pe poteci neumblate, până în zori, întrebându-se mereu, mereu ca o mașinărie stricată: „Oare, chiar le-am văzut? Oare, chiar le-am văzut?!“ Când a ajuns acasă, după o zi și o noapte de umblet prin pădure, Lina, nevastă-sa, l-a
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
departe printre tei și stejari... Nici nu se știa a cui era pânda... nu se știa a cui era urmărirea. Suia pieptiș, în dimineața aceea... din Valea Idrici, sus pe muchea dealului Rediu Mârzac, în inima codrului, și străbătea încet poteca strâmtă, de lăstăriș înghețat. Când, deodată, la 20-30 de pași, a apărut un lup în cale. Era o lupoaică mare cu țâțele pline. Avea niște ochi mari, cenușii, arzători care nu se mai închideau și scăpărau, trozneau ca ghinda în
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
la 20-30 de pași, a apărut un lup în cale. Era o lupoaică mare cu țâțele pline. Avea niște ochi mari, cenușii, arzători care nu se mai închideau și scăpărau, trozneau ca ghinda în fălcile mistreților. În strâmtoarea aceea a potecii, n-au mai avut timp, nici unul, nici celălalt să se ferească, și nici n-aveau de ales... Cu gâtul gros, întins, ochii însângerați, privind într-o parte, cu colții enormi rânjiți, cu tot trupul vânjos încordat, animalul părea gata sa
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
măi!“ și-l băgă, cu grijă, în buzunarul da la surtuc. „Să ai grijă de el..!“, îi reveni în minte obsedant privirea lupoaicei. Oftă din adâncul sufletului, în semn că așa va face, și-și dădu drumul la vale pe potecă. Pădurea rămase învăluită în pâclă... într-o pâclă groasă, cu tainele ei de nepătruns... PARTEA A DOUA „Învrednicește, Doamne, inima mea, ca să pot vedea binele și răul!“ Solomon „...Te-am auzit cum hăuleai departe Înfiorând pădurea’nzăpezită, Bătrâne lup, cu
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
prin cotloanele codrilor Fălciului, numai de el știute. Cei doi pândeau cum se lasă noaptea și cum curge întunericul prin văi, ca fumul pe acoperișul caselor, când toamna intră de-a binelea în iarnă. Pășeau cu mare fereală pe o potecă, prin pădurea întunecată care se înalță tăcută, de nepătruns, bătrână și liniștită, de parcă dormea sub povara unui vis adânc... Pădurea cu copacii încărcați de zăpadă, sclipea sub razele de argint ale lunii. Din niște cuiburi se auzi croncănit de corbi
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
rând de lacrimi, până s-a răcorit, dar nu s-a împăcat... Într-o zi, pe la sfârșitul lui aprilie, pe la scăpătatul soarelui, Anton și bătrânul Toma, urmați de Suru, ajunseseră prin dreptul Schitului din deal. Înaintau în inima codrului, pe poteci neumblate de om, călcate doar de sălbăticiuni și jivine. Pământul mirosea a iarbă crudă, a mintă sălbatică și a jir, prin dreptul fagilor. - Trebuie să-l ducim cât mai departe, Antoane... să nu se mai întoarcă, murmura bătrânul, cu fereală
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cu Anton, lupul n-ar fi mers. Înnoptase. Luna încă nu răsărise... Sus, cerul cu stele, atârnat deasupra Văii Elanului, pulsa când scânteieri, când întunecimi, ca o inimă, prin care curgea sângele nopții. Din beznă... stoluri de umbre zburate de pe poteci, cu mesteceni albi și fagi negri pe margini... închipuiri ale nopții ce mișunau de foșnete și șoapte. Pășeau fără zgomot, pe poteca umedă de rouă. Pădurea e neagră, are tristețea aceea misterioasă dinaintea exploziei primăverii... Nu e melancolia amară a
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
scânteieri, când întunecimi, ca o inimă, prin care curgea sângele nopții. Din beznă... stoluri de umbre zburate de pe poteci, cu mesteceni albi și fagi negri pe margini... închipuiri ale nopții ce mișunau de foșnete și șoapte. Pășeau fără zgomot, pe poteca umedă de rouă. Pădurea e neagră, are tristețea aceea misterioasă dinaintea exploziei primăverii... Nu e melancolia amară a toamnei târzii... e o spaimă, o întrebare, o neliniște ca înaintea unei ciudate nașteri... Era fascinant. Cunoșteau atât de bine drumul,.. atât
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ca lupul să nu-i poată simți. - Apa ne duce mirosul la vale și ne pierde urma! șopti bătrănul; A ieșit luna. Au pătruns în inima pădurii, ca la o zi de mers, cu ocolișuri, urcând și coborând dâmburi și poteci încâlcite în liniștea și pustietatea pădurii. Adânc, sub ei se scobea găvanul unei văi cu pereți prăpăstioși înecați de pădure. Totul mirosea frumos, a mintă sălbatică și a iarbă verde crudă. Ceva îi spunea bătrânului că acolo este esențialul... Îl
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
urechile ciulite... și, încă unul, două salturi și intră în pădure unde putea învinge orice dușman și de a ține piept vremurilor grele ce aveau sa vină... Căpriorul ntr-un început de decembrie... Pe unde umbla Anton iarna, nu mai erau poteci ori, măcar cărări bătute de sălbăticiuni... ci, numai pădure și trunchiuri doborâte de vijelii... și, zăpada care acoperea totul. Liniștea și tăcerea stăpâneau întreg cuprinsul. Ceva îi atrase atenția... ceva, care mișca.. Un mic animal zăcea întins sub un lăstăriș
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
palidă, în care doar pădurea de stejari brumării, rece, se arăta uriașă. Zorile se apropiau... Aerul deveni proaspăt și pătrunzător și sub asprimea lui te făcea, parcă, să-l resimți cu o tărie mai mare. Anton, pădurarul, mergea liniștit... cunoștea potecile cu ochii închiși... Odată cu risipirea nopții, părea că și tăcerea se destrăma pe încetul... În stânga sus, în vârful unui stejar, răsuna cu sunete adânci, sălbatice, pufăitul unei bufnițe iar de sus, de pe creasta Rediu-Mârzac, cobora ca un murmur depărtat, ca
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Valea lui Darie. Se strecură printre copacii doborâți de furtuni, să se posteze într-un loc cât mai potrivit. Căpriorii, poate, sperând într-o minune, și un lopătar... aveau să treacă peste marginea de sus a crestei. El le cunoștea poteca, spre izvor la adăpătoare. Mistreții o străbăteau chiar prin mijloc, vulpea și lupul ocoleau însă locurile despădurite. Privi în jur... căută un loc cât mai potrivit să se posteze. Peste pădure se așternu o tăcere ciudată, și, doar cu un
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
peste puțin îl zări mai departe, tocmai sus, gonind pe povârniș, cu salturi avântate peste marăcinișuri și trunchiuri căzute. Anton ridică pușca, dar o lăsă jos... Renunță jenat. Căpriorul, spre satisfacția lui, dispăruse. Cu arma pe umăr, coborî pe o potecă neumblată de om și se postă la ieșirea dintr-o râpă mică. Deodată tresări... și, gândi cu voce tare: „Lupul.. lupul!“ și, din instinct, cu o mișcare, întoarse pușca. Lupul se apropia cu pași largi, prudenți... chiar spre dânsul. O
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Horincei, spre miazăzi de Mălușteni... Valea întunecată și cufundată într-o tăcere adâncă. Luna, care tocmai răsărise, în spatele lui, aruncă dinaintea-i umbre prelungi... Zăpezile sclipeau gălbui. Fără veste, la o cotitură, Anton rămase locului ca înlemnit. La marginea unei poteci, înălțată, ședea un animal mare, întunecat... El face o mișcare, și luna izbește drept în ochii lui, care scânteiază puternic străluciri verzui. „- Numai ochii lupului lucesc așa..!“ își zise Anton în gând. Animalul se uită țintă spre el și mai
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
După o cotitură, un iepure roșcat, dintr-un salt trecu drumeagul și se afundă într-un desiș de cătină. Se însera... La intrarea în pădure, ca să scurteze drumul spre casă, lăsă drumeagul pe partea stângă și se abătu pe o potecă, umblată doar de sălbăticiuni, dar știută și de ea. Poteca, strâmtă, se îngusta pe măsură ce înainta în inima codrului. Pădurea de fagi și goruni era ciudat de tăcută... Trunchiurile se înălțau către bolta cerului, uriașe... sus, se întâlneau crengile verzi, fragede
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
drumeagul și se afundă într-un desiș de cătină. Se însera... La intrarea în pădure, ca să scurteze drumul spre casă, lăsă drumeagul pe partea stângă și se abătu pe o potecă, umblată doar de sălbăticiuni, dar știută și de ea. Poteca, strâmtă, se îngusta pe măsură ce înainta în inima codrului. Pădurea de fagi și goruni era ciudat de tăcută... Trunchiurile se înălțau către bolta cerului, uriașe... sus, se întâlneau crengile verzi, fragede... iar, acolo încă mai era soare... Acolo sus, tremura un
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
de sine, îl struni și-i liniști, pe amândoi cu glas blând și calm. Știa de la tatăl și bunicul ei ce să facă, față în față cu animalele sălbatice. Lupul, mare, cenușiu, stătea pe coadă asemeni câinelui, neclintit, pe mijlocul potecii, cu urechile drepte și gura căscată larg... Părea că o aștepta... S-au oprit la zece, poate cincisprezece pași... văzând că lupul n-are de gând să se ferească din cale. Se priviră îndelung în ochi, într-o tăcere groasă
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și de isteț, încât să apuci doar pe calea cea mai bătătorită, aceea pe care au apucat-o și alții înaintea ta și care lor le-a adus negreșit câștig și beneficii trainice, care satisfac oricând. Nu te aventura pe poteci îndoielnice și vagi, care ar putea sfârși în mijlocul pustietății. Este, de departe, cea mai înșelătoare cale, din cauza căreia puținii temerari, ce o aleg - adică scriitorii și artiștii, în general -, sunt oricum socotiți de cea mai multă lume tot numai niște
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
ură și foamete, de mari schimbări, tot mai rapide, schimbări de care nimeni nu părea mulțumit și care nu prevesteau nimic bun pentru nimeni. într-o noapte, așezat chiar în locul acela, privind stelele ce îl călăuziseră de atâtea ori pe potecile deșertului, dintr-o dată, descoperi una nouă, sclipitoare și iute, ce brăzda cerul, hotărâtă și constantă, nu ca zborul nebun și trecător al stelelor căzătoare ce se prăbușeau pe negândite în neant. Pentru prima oară îi îngheță sângele de groază, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
tropice, de parcă n-ar fi vrut ca omul să se bucure prea mult de frumusețea și calmul înserărilor, dar nu le păsa de întunericul ce punea stăpânire pe grădini și pe pădurea de palmieri, căci cunoșteau cu ochii închiși fiecare potecă și fiecare fântână, iar luminile palatului, în depărtare, le ajungeau ca să se orienteze. Dar de astă dată, înainte ca întunericul să se lase de tot, o umbră se ivi dintr-un palmier, sau poate chiar din pământ, și, cu toate că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cel ce conduce cămilele este un targuí, replică Razman, sigur pe sine. Și cu atât mai puțin dacă acest targuí este cel pe care îl căutăm. Nu va lăsa cămilele să meargă în șir indian, ca să nu se facă o potecă vizibilă, ci toate patru împreună, și asfel copitele lor nu se vor adânci în nisipul tare al dunelor. Iar dacă nisipul e moale, vântul șterge urmele în mai puțin de un ceas. Făcu o pauză, în timpul căreia ceilalți îl observară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
acesta intenționa totuși, din câte mi-am dat seama, să-i mulțumească pentru sprijinul acordat. Mă așteptam să primesc și eu mulțumiri, dar n-a fost să fie. Domnul gazdă mi-a pus vioara în brațe și mi-a arătat poteca pe care venisem. Altfel, omul era sensibil de felul său, dar fusese probabil răvășit de situația limită dintre viață și moarte, prin care trecuse soția sa. Proful de muzică, în schimb, m-a apreciat cum se cuvine a doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]