KorAP: Find »[drukola/base=râde & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...126 127 128 ...1170 >

29,239 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217

nu sunt în stare decât să fac necazuri altora. Dar, știți ceva, toate sunt de fapt aici pentru același motiv ca și mine! Femeia din salonul de la capătul culoarului e tare mândră pentru că a luat cantitatea cea mai mare! Am râs toți. Alexander murmură aproape fără glas: „Să dormi! Și poate să visezi...”, iar după aceea refuză să repete ceea ce spusese. Mă uitam la mâinile lui Georgie care se frământau. Mâinile acelea care mângâiau nervos cățelușul îmi stârneau mila. Dar n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
negri mă cântăreau și în final spuse: — Nici nu știi ce-mi ceri. Vrei dragostea mea? M-au surprins cuvintele ei și am spus: — Nu știu, nu știu nici măcar dacă te consider capabilă de dragoste. Te vreau pe tine. A râs și apoi a spus: — Spui prostii, Martin. S-a întors și și-a scos brusc paltonul și s-a îndreptat spre un bufet pe care erau așezate sticle și pahare. A turnat lichior în două pahare. Am observat cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Honor nu mă alunga. — Te iubesc, te doresc și întreaga mea ființă e la picioarele tale, am spus. Asta este realitatea. Să nu ne lăsăm orbiți de convenții privitoare la unde se găsește această realitate. — Ce convenții! repetă ea și râse din nou. Am râs și eu și apoi am reintrat amândoi în aceeași stare gravă și încordată. Din cauza efortului de a-mi concentra asupra ei toată forța privirii și a voinței mă simțeam complet înțepenit. Ea stătea acolo în costumul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Te iubesc, te doresc și întreaga mea ființă e la picioarele tale, am spus. Asta este realitatea. Să nu ne lăsăm orbiți de convenții privitoare la unde se găsește această realitate. — Ce convenții! repetă ea și râse din nou. Am râs și eu și apoi am reintrat amândoi în aceeași stare gravă și încordată. Din cauza efortului de a-mi concentra asupra ei toată forța privirii și a voinței mă simțeam complet înțepenit. Ea stătea acolo în costumul ei vechi, verde închis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
zgomot și Antonia intră grăbită în cameră. Am sărit în picioare, oarecum speriat de apariția ei dar și cu un sentiment de ușurare. M-am dus grăbit spre ea, am prins-o de umeri și am scuturat-o zdravăn. Ea râse de gestul meu, își scoase pălăria și haina și le aruncă pe un scaun. Era într-o stare euforică, parcă era beată. Am privit-o lung, uimit. — Fir-ai a naibii să fii, am fost la un pas de nebunie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
pomadă fermecată. I-am dat mâna la o parte și mi-am șters obrazul. — Oricum, e minunat că nu va trebui să-ți schimbi numele. O să fie mai simplu pentru comercianți. Mă bucur că te păstrăm în sânul familiei. Antonia râse binevoitor. Ah, dragul meu, te cunosc atât de bine! Iubitul meu cu limba asuțită! Sunt profund mișcată când văd cum încerci să-ți ascunzi bunătatea sub replici tăioase! — Deci eu rămân să joc în continuare același rol, nu-i așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
meu, am spus. Nu găsești că-i minunat? — Iubitule! rosti Antonia. — Nu mai rămâne decât un singur lucru de făcut: ca eu să mă îndrăgostesc de Rosemary și-apoi să mergem să trăim toți fericiți la Rembers! Am început să râd. — Martin! spuse Rosemary și îmi întinse ceva. Plicul ăsta era pe preșul de la intrare. Cred că a fost adus de cineva. Am luat scrisoarea și râsul mi-a pierit imediat. Scrisul de pe plic, cu trăsături hotărâte, îmi era necunoscut. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
mine, încercând să se agațe iar de mâneca mea. I-am oferit un pahar, apoi i-am dat și lui Rosemary unul. — Am să-ți fac cadou de nuntă planșele de Audubon, am spus. Am sorbit din pahar și am râs din nou. Amândouă mă priveau dezaprobator, cu ochii plini de uimire. 29 Copila mea, am sentimentul că suntem ca doi supraviețuitori ai unui naufragiu, doi oameni care au suferit atât de mult împreună încât, după aceea, aproape că nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
răspuns la o întrebare amuzată a lui Palmer, scoase în sfârșit pașaportul și un bilet prelung, multicolor, pe care-l puse pe masă. Abia atunci mi-am dat seama că pleacă și ea. Imaginea lor, cum stăteau acolo vorbind și râzând, scăldați într-o insuportabilă aură de semnificații, m-a dus cu gândul la niște actori și aproape că m-am așteptat ca toți cei din jur să tacă și să se audă numai cuvintele lor. Până acum mă ferisem să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

cremuit, dar și cu papagal - nu, fără papagal; tăiem asta - Anton Josef Lakritz era un proxenet. Sau, cum Îi plăcea lui să formuleze: „un vânzător de plăceri“. Când l-am Întrebat cât de mare era zona pe care o acoperea, râdea doar, formând un triunghi din degetele arătătoare și din degetele mari, explicându-mi: — Așa arată, Sascha. Și este singurul lucru care contează În viață. Eternul feminin era singura lui misiune În viață și, cât se poate de meticulos și iscusit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Apoi am Întrebat-o dacă ar vrea să vadă filmul din camera de proiecție. Având În vedere ce se Întâmplase Între noi, era o sugestie Îndrăzneață și Dora mă privi ambiguu. Nu-mi dădeam seama dacă se străduia să nu râdă sau dacă Îi era jenă În locul meu. Dar, În loc să spună ceva, aruncă niște priviri Într-o parte, dădu din cap aprobator, fără să scoată vreun cuvânt și urcă cu Else Oloaga, În timp ce eu lăsam ultimii spectatori să intre. M-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
pasăre. Treptat mișcările au devenit mai violente până când coatele i s-au transformat În foale puternice, menite să pompeze aer În tot corpul. În final, scoțând un oftat plăcut, răsunător, și ridicându-și brațele cu un gest triumfător, Începu să râdă: — Dar să fi văzut exercițiile! Săracul băiat trebuia să pompeze așa până se făcea albastru la față, În timp ce domnul acela pedant, cu Încheietura Încordată și index Întins, indica diferitele grupuri musculare, care trebuiau activate ca „elevația biologică“ să aibă loc.

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
cumva obiectul său de studiu e mai degrabă monstruos decât uman? Ce au În comun mașinile de masturbat din Augsburg cu isteria, sau hirsutismul cu invidia feminină a penisului? Nu știu dacă e adevărat, dar conform documentelor, Cancelarul Sănătății a râs la auzul criticilor. „Delegația vieneză trebuie să aibă răbdare. Într-o bună zi, adevărul Îi va lumina și pe ei“, Îi spuse unui reporter trimis de la Tageblatt, În timp ce fotograful Încerca să-l posteze Într-o lumină avantajoasă, care făcea ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
de fapt, se numesc mușchii cremaster. Atunci când scrotul se contractă - de frică sau din cauza excitației - aceștia ridică testiculele. Unii deplâng tratatul de la Versailles și sunt de părere că această elevație poate fi transpusă și În alte domenii În afară de biologie. Karp râse sec, de parcă ar fi ronțăit un biscuite. Dar o națiune nu e un corp și un popor nu e un organism biologic. Dându-și seama că nu prea Îl Înțelege nimeni, se aplecă spre planșă. — Lichidul seminal trece pe aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
În culori naturale. E pentru cei care se satură de mâna lor neinspirată. Înăbușind un zâmbet, Karp deschise o casetă din sticlă și scoase niște albume foto de mărimea unui timbru. Dacă le răsfoiai destul de repede, apăreau niște scene. Dora râse când reuși să aducă la viață un bărbat cu ochi sălbatici care Își apăsa fața de organele genitale ale unei femei ale cărei picioare se ridicau și se lăsau fără oprire, ca niște semafoare de tren. Eu mă distram cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
din clădire, Dora mă luă de braț. — E o figură femeia asta, nu-i așa? Ne-am Îndreptat către cea mai apropiată stație de Stadtbahn, respirația noastră fumegând În aerul Înghețat. — La cine te referi? — La Felix, desigur. — La cine? Râzând, Dora Își eliberă brațul de al meu. — Nu ți-ai dat seama că e o ea? Am scotocit după țigările din buzunarul hainei, fiind conștient că erau undeva sub hârtia și chestionarul pe care le-am Îndesat În el. — Normal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
chema Dora. Dar știați asta, bănuiesc? Numele l-a preluat mai târziu. „De acum Încolo, vreau să fiu o femeie fără moștenire. Fără familie, fără trecut. Emancipată. “ Numele ei de botez era Dorothea. Nu puteam să mă abțin să nu râd. Într-o noapte, la câteva săptămâni după vizita noastră la undație, am discutat cu Dora despre nume. Ca de obicei, ne-am Întâlnit la cafeneaua din fața Hotelului Kreuzer. Ca de obicei, am băut câteva pahare de șnaps și am fumat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
final, postându-ne În fața celor două uși glisante dinspre camera de zi, am șoptit prin sticla lăptoasă: „iată-mă“, „iată-mă“ - și apoi, În cor: „Și care-i care?“ Desigur, maică-mea nu a ghicit. Când am deschis ușile, a râs și ne-a zis că, cu așa niște fiice gemene, nu mai avea nevoie de un fiu. M-am Înfuriat și mi-am smuls hainele. Dar când soră-mea se Îmbrăca În hainele mele nu mi se mai părea la fel de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
sursele de venit ale domnișoarei Wilms. Chiar dacă bănuiesc vag cum se Întreținea, ar fi... — Dora obișnuia să se Întâlnească cu bărbați, dacă asta insinuați. — Nu-i un secret? — De ce ar fi? Trăim Într-o țară liberă. Pentru prima oară, Manetti râse, fără pic de grație. — Printre materialele confiscate din domiciliul ei, am găsit un caiet În care domnișoara Wilms pare să-și fi notat Întâlnirile și alte chestiuni importante. Interesante informații, deși puțin cam criptice. Până nu demult, prietena dumneavoastră pare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
unde toată lumea știe totul despre fiecare. Chiar și aici la secție, cunoștințele nu sunt distribuite În mod egal. La ora actuală, acest caz este considerat crimă. Dar dacă se adeverește că d-oara Wilms a murit din cauze naturale, Manetti râse calm, și că acest caz poate fi legat de ceea ce mai demult fusese principala sa sursă de câștig, e puțin probabil ca dosarul ei să mai rămână pe biroul meu. Totul depinde de cauza decesului - despre care raportul de autopsie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
poliție să se folosească de mine ca să se răzbune unul pe celălalt. Îngrijorat, am tăiat-o prin scuar. Aerul palpita de căldură, ca un jeleu invizibil, iar muncitorii de la construcții nu păreau preocupați de starea mea. Bronzați ca niște greci, râdeau și strigau, perfect conștienți că joacă teatru În fața unor spectatori În pauza de prânz. Cei mai mulți erau la bustul gol; unii Își etalau tatuajele care arătau ca niște boli de piele exotice. Un muncitor tocmai ieșea din pivniță, cărând găleți pline

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
care să mă scoată de acolo. Dacă era s-o cred, vinerea trecută, În timp ce eu perforam bilete la intrare, Dora se făcuse comodă În camera de proiecție. Cu bine-cunoscuta sa candoare, colega mea o Întrebă cum de eram prieteni. Dora râse și-i răspunse că se Înșela: nu eram prieteni În sensul ăla. De fapt, continuă ea, trecuse pe la cinematograf nu atât pentru mine, cât pentru proiectări. Ce se Întâmpla la Apollo când nu deschideam? — „Prietena“ lui Sascha - și, Îndoindu-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
presupun căl pot ruga să se uite mai bine la el. Majoritatea preferă să se uite, deoarece asta intensifică plăcerea. Cei care nu vor, cei care chiar nu reușesc să-și confrunte propria privire, refuză, până mă las păgubașă. Și râse discret. De obicei, sunt cam aceiași bărbați care Își inventează un nume fals. Și atunci ce-a făcut? — Îi lăsam În pace, normal. De ce i-aș fi forțat? N-aș putea să fac așa ceva. “ Privirea i se Încețoșă. De fapt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
să se târască până la oglindă. Când vizitatorul Încercase să riposteze, Dora Îi apăsase spatele cu piciorul, cu grijă dar cu fermitate, Înștiințându-l că nu-i va da drumul până când nu-și sărută reflacția din oglindă. Mă Înghionti În coaste, râzând. — Unii bărbați sunt atât de naivi. Eu chiar cred că, de fapt, sunt mult mai interesați de propria lor persoană. Femeile servesc doar ca pretext. Mai bine ar recunoaște, În loc să facă circul ăsta exagerat. Sentimente de genul ăsta nu sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
ar recunoaște, În loc să facă circul ăsta exagerat. Sentimente de genul ăsta nu sunt deloc greu de Înțeles. Dar e greșit să-i exploatezi pe cei care n-au nimic de-a face cu așa ceva - și cărora, sincer, puțin le pasă. Râse din nou. S-a zvârcolit și s-a luptat toată noaptea. Burdihanul lui tremura și avea o față roșie ca de rac. Credeam că e pe punctul de a exploda În orice clipă. Era atât de nervos, și atât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]