KorAP: Find »[drukola/base=războinic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...126 127 128 ...148 >

3,699 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

în sat, pentru a-i interoga pe localnici. Sătenii îi spuseră că bătălia începuse în zori și că era complet neașteptată. Tocmai când văzuseră flăcările de pe Muntele Oiwa, auziseră strigăte de război care răsunau ca niște valuri tsunami. Apoi, niște războinici ai armatei lui Sakima, probabil o grupă de recunoaștere, galopaseră prin sat, dinspre Yogo. Se zvonea că forțele lui Nakagaba Sebei apărau fortăreața, dar erau doborâte până la ultimul om. Întrebați dacă știau ceva despre oamenii lui Kuwayama din regiunea Shizugatake

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
tabăra lui Hideyoshi din Mino, pentru a-l informa despre urgența situației. Forțele lui Sakuma de pe Muntele Oiwa își instalară acolo o tabără provizorie și, sigure de triumf, se odihniră mai mult de două ceasuri, începând cam de la Ora Calului. Războinicii erau osteniți după luptele intense și lungul marș care începuse în noaptea trecută. După ce-și mâncară merindele, însă, începură să fie mândri de mâinile și picioarele lor scăldate în sânge; ici și colo se legau conversații nepăsătoare, iar oboseala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Când se află despre zâzania internă din statul major - faptul că îndărătnicia lui Genba era criticată de Katsuie - bucuria din tabără păli. — Alt trimis a părăsit tabăra. — Cum? Încă unul?! Du-te-vino-urile repetate între tabăra principală și Muntele Oiwa îndurerau inimile războinicilor. De o jumătate de zi, Katsuie simțea că i se apropia sfârșitul. În timp ce aștepta întoarcerea celui de-al cincilea emisar, abia mai putea sta pe scaunul de campanie. Tabăra se afla într-un templu din Kitsunezaka, iar acum, Katsuie rătăcea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
nici o formă. Ochii lui Katsuie scăpărau de furie. — Nătărăul! răcni el, aproape ca și cum ar fi scuipat sânge; apoi, cu un geamăt greu care-i zgudui întreaga ființă, mormăi: Genba se poartă scandalos. Și, privind în jur, spre locul în care războinicii așteptau în camera alăturată, țipă cu glas ascuțit: — Yaso! Yaso! — Îl căutați pe Toshida Yaso? întrebă Menju Shosuke. — Firește! zbieră Katsuie, descărcându-și furia pe Shosuke. Cheamă-l imediat aici! Spune-i să vină neîntârziat! Tot templul începu să răsune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
o luară la fugă imediat. Hideyoshi le mai dădu imediat o comandă vasalilor din jur, apoi sări pe calul său negru. Chiar atunci apăru în goană, pe neașteptate, Ujiie. — Stăpâne! Așteptați un moment! Și, agățându-se de șaua lui Hideyoshi, războinicul începu să plângă în tăcere. Faptul de a-l lăsa pe Ujiie singur în Gifu, cu riscul de a putea să comunice cu Nobutaka și să se revolte, reprezentase un motiv de neliniște pentru Hideyoshi. Pentru a preîntâmpina trădarea, îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
general. Nu trebuie ratată ocazia. Imediat ce Nagahide plecă, Hideyoshi puse să-i fie ridicat scăunelul de campanie. — Au spus că Genba dă bir cu fugiții. Luați-o pe calea retragerii lui și urmăriți-l fără milă, ordonă el, spunându-le războinicilor din jur să transmită comanda întregii armate. Și aveți grijă să nu trageți până nu începe să se lumineze cerul. Nu se aflau pe un drum neted, ci doar pe o cărare montană cu foarte multe locuri periculoase. Atacul începu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
caz să aleagă greșit între ei. Când își părăsise castelul din Fuchu, plecând pe câmpul de luptă, soția sa fusese îngrijorată pentru intențiile lui și îl ceecetase îndeaproape. Dacă nu lupți contra Seniorului Hideyoshi, nu-ți vei face datoria de războinic, spusese ea. — Așa crezi? — Dar nu cred nici că e nevoie să-ți onorezi cuvântul față de Seniorul Katsuie. Nu vorbi prostii. Crezi că sunt capabil să-mi trădez cuvântul de războinic, odată ce mi l-am dat? — Ei, atunci, pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
contra Seniorului Hideyoshi, nu-ți vei face datoria de războinic, spusese ea. — Așa crezi? — Dar nu cred nici că e nevoie să-ți onorezi cuvântul față de Seniorul Katsuie. Nu vorbi prostii. Crezi că sunt capabil să-mi trădez cuvântul de războinic, odată ce mi l-am dat? — Ei, atunci, pe care dintre ei ai să-l susții? — O las în voia cerului. Altceva, nu știu ce pot face. Înțelepciunea omenească e prea limitată pentru așa ceva. Plini de sânge, oamenii lui Sakuma fugeau urlând spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Genba, care fugea și el în aceeași direcție, însoțit de un grup de călăreți, sări din șaua sa stacojie, începând să-și mustre trupele, cu țipete răgușite: — Ce-i cu voi? O ștergeți după atât de puțină luptă? Certându-și războinicii, Genba încerca să se încurajeze și pe sine însuși în același timp. Când se așeză, greoi, pe o piatră, umerii i se zbuciumau și părea că suflă foc. Un gust amar îi umplea gura. Efortul pe care-l făcuse pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Chiar recunoscându-i aceste defecte, Katsuie era totuși sigur că Genba era altfel decât majoritatea. — Ah, dar acum tocmai aceste calități s-ar putea dovedi fatale, bodogăni el, răsucindu-se în așternut. În momentul când lămpile începură să pâlpâie, câțiva războinici veniră în fugă, pe coridor. În camera alăturată și în următoarea, Menju Shosuke și alții tresăreau din somn. Auzind glasuri ca răspuns la pașii grăbiți, oamenii care păziseră camera lui Katsuie ieșiră în fugă, pe culoar. — Ce s-a întâmplat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
de o bucată de vreme. Iscoadele noastre tocmai s-au întors de la Muntele Higashino... — N-o mai lungi atâta! Zi-ne doar esențialul! îl întrerupse brutal Menju. — Hideyoshi a venit din Ogaki. Armata lui face mare zarvă lângă Kinomoto, spuse războinicul, dintr-o suflare. — Ce? Hideyoshi? Agitați, oamenii veniseră cât puteau de repede pentru a anunța situația lui Shibata Katsuie, dar Katsuie auzise deja cele spuse și ieși el însuși pe coridor. Ați auzit ce-au spus adineaori, stăpâne? — Am auzit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
sale, Katsuie nu era numai descurajat, ci turba de-a binelea. Scrâșnind din dinți, era incapabil să se stăpânească de a-și scuipa indignarea spre ofițerii din jurul lui. Mai întâi așezați, apoi în picioare și, în sfârșit, umblând de colo-colo, războinicii din jurul lui Katsuie nu se putuseră calma câtuși de puțin. Ordinele lui le fuseseră transmise de câte două-trei ori, dar răspunsurile rămăseseră neclare. — De ce sunteți toți așa de buimaci? întrebă Katsuie, dojenindu-i pe cei din jur. Liniștiți-vă! Părăsirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
spiritul său aprig îl împingea, neînduplecat, înainte, spre propria-i moarte disperată. Când începu să se crape de ziuă, prin tabăra părăsită nu mai erau decât câțiva cai și oameni risipiți, răzleți. — Stăpâne, pe-aici. Veniți un moment încoace. Doi războinici se agățară de-o parte și de alta a armurii lui Katsuie, ca și cum i-ar fi susținut trupul masiv. Nu vă stă în fire să fiți așa de iute la mânie. Împingându-l cu forța prin tumultul de cai și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
grăbindu-se spre Yanagase. Atât omul care părea stindardul comandantului, cât și vasalii lui Katsuie îi înconjurară calul și porniră în grabă, cu el în mijlocul lor. Dar avangarda lui Hideyoshi răzbătuse deja prin Kitsunezaka și, neluându-i în seamă pe războinicii clanului Shibata din apărare, văzură stindardul auriu care flutura în depărtare. — Katsuie e! Nu-l lăsați să scape! Un grup de lăncieri iuți de picior se adunară la un loc, luând-o la fugă, în direcția lui Katsuie. — Aici ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
care nu se codeau să moară pentru seniorul lor. „Ah, au mai rămas câțiva oameni onorabili în clanul Shibata,“ reflectă Shosuke, privind, fericit, chipurile din jurul lui. — Haideți! Să le-arătăm ce înseamnă o moarte fericită! Punând steagul în mâinile unui războinic, se repezi înainte, grăbindu-se la apus de satul Yaganase, către crestele de miazănoapte ale Muntelui Tochinoki. Când mica forță de nici patruzeci de oameni luă hotărârea de a porni înainte, aceștia manifestară un spirit mult mai intens decât cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
moară. Așa cum era de așteptat, trupele din urmărire ale lui Hideyoshi se încurajau să gonească înainte. Vom lua capul lui Katsuie! Fiecare se străduia să ajungă în frunte, pe când începeau să urce Muntele Tochinoki. Fâlfâind drapelul auriu pe piscul muntelui, războinicii clanului Shibata priveau, cu răsuflarea tăiată, cum numărul luptătorilor dușmani - care se cățărau chiar și prin locuri pe unde nu era cărare - creștea clipă de clipă. — Mai e timp să împărțim între noi o ceașcă de apă, de adio, spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
regretat. Alegeți-vă fiecare câte un dușman respectabil și faceți-vă un splendid renume. Lsați-mă pe mine să fiu primul, murind în locul stăpânului nostru. Nu lăsați stindardul comandantului să cadă. Țineți-l sus, unul după altul! Astfel pregătiți să moară, războinicii aceia mânjiți de sânge înălțară drapelul spre inamicul care se apropia prin iarba de bambus. Luptătorii care veneau în direcția lor pesemne că erau oameni de o ferocitate negrăită. Înaintau neabătuți, demonstrând jurămintele pe care le depuseseră cu lăncile. Shosuke

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
singur! Haide, ieși, mutră de maimuță! țipă Shosuke, în timp ce cobora drumul în pantă. Pe loc înjunghie mortal cu lancea un luptător în armură. Fratele său mai mare, Mozaemon, fusese doborât deja; cel mai tânăr, Shobei, încrucișase sabia lungă cu un războinic inamic și amândoi se loviră, unul pe celălalt, de moarte. Shobei căzu la baza unui stei stâncos din apropiere. Lângă el, stindardul comandantului zăcea abandonat, de-acum complet înroșit. Din vârful și din josul povârnișului, lănci nenumărate se îndesau spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
lui Shosuke, fiecare luptător dornind să ia stindardul de comandant și capul despre care credeau că era al lui Katsuie. Toți se întreceau, unii cu alții, pentru marea pradă. Sub învălmășeala de lănci, Menju Shosuke își găsi moartea în luptă. Războinic tânăr și chipeș, de vreo douăzeci și cinci de ani doar, fusese disprețuit de oameni ca Genba și Katsuie din cauza gentileței, grației și iubirii lui pentru învățătură - trăsăturile inocente ale lui Shosuke erau încă ascunse de coif. — L-am ucis pe Shibata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
de răniți. De mine te poți ocupa mai târziu. Inuchiyo nici măcar nu-și scoase sandalele și nu-și descheie armura; doar stătea în fața castelului. Pajii săi erau și ei prezenți, aliniați în spatele lui, așteptând, cu solemnitate. În sfârșit, subunitățile de războinici începură să intre, în pas vioi, pe poartă, unele după altele, purtând trupurile camarazilor căzuți, peste care așternuseră drapelele. În continuare, răniții fură aduși pe brațe sau intrară pe picioarele lor și rezemându-se de umerii celor de-alături. Cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-și stăpânească lacrimile. Aduceți repede ceai și orez, ordonă el. Și sake. Puține cuvinte îi treceau prin gând pentru a-l mângâia. Totuși, simțea nevoia de a spune ceva. Se zice adesea că victoria și înfrângerea fac substanța vieții de războinic. Dacă vă gândiți la dezastrul de azi în comparație cu destinul omenesc, știți că a fi mândru de victorie e primul pas pe calea distrugerii, iar a fi complet învins e primul pas spre ziua victoriei. Ciclul etern al suișurilor și al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
s-au întors cu bine. — Bine, bine. Sunt ușurat să aud. Ia-mi calul, te rog? Predându-le celor doi frâul calului, Hideyoshi intră pe poarta castelului exact ca și cum ar fi revenit la el acasă, urmat de proprii săi vasali. Războinicii care umpleau ca o pădure castelul îi observau comportamentul cu uimire - aproape amețiți. În același moment, Inuchiyo și fiul său ieșiră în fugă, alergând spre Hideyoshi. În timp ce se apropiau unul de altul, cei doi vorbiră în același timp, ca doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
conduse până la intrarea bucătăriei. Pe drum, soția lui Inuchiyo spuse: — Senior Hideyoshi, ai spus că Toshinaga poate rămâne aici ca să aibă grijă de mama lui, dar nu cred că sunt deja atât de bătrână, nici atât de singură. Vor rămâne destui războinici pentru a păzi castelul și nimeni nu are de ce să fie neliniștit de apărarea lui. Inuchiyo era de aceeași părere. În timp ce mergeau grăbiți spre intrare, Hideyoshi și familia Maeda definitivară ora plecării de a doua zi și stabiliră alte detalii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
începe prima zi din viața noastră pe lumea cealaltă. Noaptea de-acum e pentru voi Ajunul Anului Nou în astă lume. Cu numeroasele lămpi și multele voci vesele, întrunirea nu părea cu nimic diferită de un banchet obișnuit. Numai prezența războinicilor înarmați făcea ca un nor sumbru să plutească prin sală. Fardul și îmbrăcămintea lui Oichi și ale celor trei fiice ale sale dădeau petrecerii un aer incredibil de proaspăt și chiar elegant. Cea mai tânără dintre cele trei surori avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
numai de propriile mele greșeli. Când vă aud dând vina pe Genba, mă simt mai prost decât dacă m-ați ataca pe mine. Avea grijă ca toată lumea din jur să bea și le împărțea cel mai bun sake din magazie războinicilor din turnuri. Odată cu sake-ul, sosea și următorul mesaj: — Luați-vă rămas bun după pofta inimii. Recitarea de poezii n-ar fi deloc nepotrivită. Din foișoare se auzeau cântece, iar glasurile voioase umpleau sala. Chiar și în fața lui Katsuie, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]