KorAP: Find »[drukola/base=română & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...126 127 128 ...247 >

6,157 matches

Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

a deplasării verbului (înaltă / medie / joasă/ foarte joasă) în limbile romanice propusă de autoare. După cum am anunțat, ne vom ocupa de formele sintetice (ca și Schifano 2015a), urmând ca în §3.1.3 infra să extindem analiza la formele analitice. Româna și franceza sunt limbi în care verbul se deplasează într-o poziție înaltă în ierarhia domeniului flexionar; întrucât precedă adverbe precum probabil 39, situate în partea superioară a ierarhiei adverbiale stabilite de Cinque (1999), proiecția la care se deplasează verbul

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
cele două surori. (71) Antonio (*confonde) probabilmenteconfonde la poesia. (italiană) ' Anton confundă probabil poemul' Coborând în ierarhia proiecțiilor funcționale, observăm că, spre deosebire de portugheza europeană și de spaniolă, în română, franceză și italiană verbul precedă adverbul de timp deja (exemplificare prin română (72a), italiană (72b) și portugheza europeană (73)); în italiană verbul se deplasează într-o poziție mai înaltă decât în portugheza europeană și în spaniolă, însă nu la fel de înaltă ca în română și franceză (cf. (71) vs (70)). Deci, în italiană

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
MOOD) > franceză, română, italiană (septentrională) deja(T)>franceză, română, italiană (septentrională), portugheza europeană (ASP înalt) >mereu spaniola (ASPinferior) >bine (vP) În concluzie, distribuția verbului prin raportare la adverbele folosite pentru a determina deplasarea verbului în interiorul domeniului flexionar indică faptul că româna (alături de franceză) este o limbă cu deplasare înaltă a verbului; proiecția la care se deplasează verbul în română este proiecția de mod MOODP. 3.1.2.3 Instanțiere paradigmatică vs deplasare Schifano (2015a) propune și o soluție pentru a rezolva

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
2015a) reintepretează conceptul de bogăție flexionară ca rezultând dintr-o combinație de factori care alătură numărului de morfeme și condiția nonsincretismului. Concret, diferența dintre română și italiană - varietăți caracterizate prin diferențe în nivelul deplasării verbului (deplasare înaltă, la MOOD, în română vs deplasare medie, la T, în italiană) - rezidă în instanțierea diferită a categoriei de mod în aceste două varietăți: dacă analizăm paradigmele de indicativ, subjonctiv și condițional din aceste două varietăți, observăm că în italiană (77a) există paradigme sintetice pentru

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
de mod în aceste două varietăți: dacă analizăm paradigmele de indicativ, subjonctiv și condițional din aceste două varietăți, observăm că în italiană (77a) există paradigme sintetice pentru toate cele trei moduri, iar gradul de sincretism este foarte redus, pe când în română (77b), cu excepția persoanei a III-a singular și plural, subjonctivul este sincretic cu indicativul, iar condiționalul se realizează analitic. (77) a. Ro. lucra INDICATIV SUBJONCTIV CONDIȚIONAL 1SG (să) lucrez aș lucra 2SG (să) lucrezi ai lucra 3SG lucrează (să) lucreze

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Verbul se deplasează ca grup (XP-movement), grupul deplasat fiind VP; procesul de deplasare a VP este precedat de extracția obligatorie a argumentului intern al centrului V0 în [Spec,TOP] pentru a satisface trăsătura EPP a acestui centru, opțiune parametrică a românei; procesul de extracție obligatorie a argumentului intern este descris în detaliu în §2.5 supra. (ii) Deplasarea ca grup presupune că grupul verbal VP se deplasează prin specificatori; este obligatoriu deci să identificăm cea mai înaltă proiecție non-periferică din domeniul

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
la cea mai înaltă proiecție, MOODP. Așa cum este concepută "mecanica" derivărilor sintactice în modelul bazat pe ACORD, relația dintre deplasarea sintactică și ACORD este indirectă: ACORDUL precedă deplasarea, fiind deci o condiție pentru deplasare, însă nu forțează deplasarea. În cazul românei (și al francezei) (spre deosebire de italiană, portugheza europeană și spaniolă), verbul se deplasează la MOOD ca efect al instanțierii paradigmatice sărace a categoriei modului. Există două alternative pentru felul în care se petrece acest proces de deplasare, ambele posibile: (i) deplasarea

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
submulțime de trăsături pe care să le lexicalizeze prin material morfolexical, rămâne de stabilit în cercetări viitoare printr-o comparație transparadigmatică a verbului românesc (pusă în acord cu rezultatele din gramatica structurală, v. Guțu Romalo 1968) tipologia trăsăturilor lexicalizate de română, rezultat care ne va permite să identificăm mai exact proiecțiile discrete din câmpurile sintactice de mod, timp și aspect; pentru moment, trăsături aspectuale ca perfectiv / imperfectiv, temporale ca prezent / non-prezent și de mod ca indicativ / subjonctiv/imperativ, bine delimitate ca

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
flexiune este independentă de prezența auxiliarului în structură. (86) a. Copiii au (*toți) plecat toți. b. Copiii vor (*toți) pleca toți. c. Copiii vor (*toți) fi (*toți) plecat toți. d. Copiii ar (*toți) fi (*toți) plecat toți. O comparație a românei cu cealaltă limbă romanică în care deplasarea formelor sintetice este, ca în română, foarte înaltă (la MOOD), franceza, scoate la iveală o diferență importantă între natura auxiliarelor în aceste două limbi. În primul rând, să ne reamintim că în franceză

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
fapt, ca participiu prezent, v. Nicula 2013) (90b), structura de auxiliare rămânând constantă (o fi) și marcând modul (prezumtiv) și modalitatea (irrealis): (90) a. O fi venindazi / mâine? b. O fi venitieri? Dacă examinăm întregul spectru de auxiliare (nonpasive) din română 46, observăm că, de fapt, distribuția lor este constrânsă de mod și modalitate, nu de timp (sau aspect); astfel, toate auxiliarele românești sunt în mod unic specificate pentru mod și/sau modalitate: - spre deosebire de corespondentul său din franceză (avoir), care apare

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
coocurență este că avea (de la perfectul compus) și fi se generează în aceeași poziție, astfel că niciodată nu pot fi simultan prezente 47. Ideile prezentate până în acest punct reprezintă doar o schiță de analiză a sistemului de auxiliare (nonpasive) ale românei. Sunt necesare cercetări mai amănunțite care să coreleze trăsăturile / opozițiile verbale de mod, timp, aspect care reies din analiza transparadigmatică a formelor verbale analitice și sintetice cu paleta largă de interpretare a acestor forme pentru a identifica pozițiile exacte de

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
se deplasează verbul lexical. Credem însă că intuiția că funcția principală a auxiliarelor românești este de a marca valori de mod și/sau modalitate este corectă, fapt care explică în mod direct deplasarea înaltă a verbului lexicalîn structuri analitice în română (cf. (85)-(86) supra): verbul lexical valorizează trăsăturile de timp (și aspect), întrucât auxiliarul este înzestrat cu trăsături de mod/modalitate și nu cu trăsături de timp. Spre deosebire de română, în franceză verbul lexical rămâne în domeniul vP (88), dat fiind

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
condițional în MOOD0. S-a subliniat în mod repetat că auxiliarele românești (nonpasive) sunt centre (v., mai recent, Hill și Alboiu 2016); astfel, auxiliarele se inserează în mod direct în centrele funcționale ale căror trăsături le satisfac, MOOD0 în cazul românei. Ulterior procesului de ACORD, verbul lexical se deplasează în specificatorul proiecției de timp. (92) a. MOODP qp MOOD0 TP [iMood][Cond][3] qp T0 ASPP [iT][Prez][2]qp [Viitor]ASP0 VOICEP [iAsp][Imp][1] qp INSERARE VP VOICE' ACORD

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
mod. Întrucât auxiliarele românești nu satisfac pe deplin necesitățile de temporalitate ale propoziției, verbul lexical este direct implicat în procesul de valorizare a trăsăturilor de timp, fapt care explică deplasarea verbului lexical din domeniul lexical vP în domeniul flexionar în română spre deosebire de alte limbi (e.g. franceza) în care auxiliarele satisfac necesitățile de temporalitate ale propoziției. Rezultate de reținut • în structurile analitice, inserția auxiliarului nu blochează ridicarea verbului din domeniul flexionar; auxiliarele românești sunt centre care se inserează în MOOD0 • auxiliarele românești

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
cazul deplasării în domeniul C, în mod sistematic se va deplasa verbul lexical (verbul sintetic în inversiuni bazate pe structuri sintetice, verbul lexical în inversiuni bazate pe structuri analitice), nu auxiliarul, predicție direct confirmată de paradigma din (98) (=(9)) din româna contemporană și de faptele din româna veche, examinate în capitolul IV (98) a. Citește-mi scrisoarea! b. citindu-mi scrisoarea c. Găsi-l-ar ăl din baltă! (internet) d. Ducă-se pe pustii! Considerând că am adus argumente suficiente pentru

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
mod sistematic se va deplasa verbul lexical (verbul sintetic în inversiuni bazate pe structuri sintetice, verbul lexical în inversiuni bazate pe structuri analitice), nu auxiliarul, predicție direct confirmată de paradigma din (98) (=(9)) din româna contemporană și de faptele din româna veche, examinate în capitolul IV (98) a. Citește-mi scrisoarea! b. citindu-mi scrisoarea c. Găsi-l-ar ăl din baltă! (internet) d. Ducă-se pe pustii! Considerând că am adus argumente suficiente pentru a arăta că verbul românesc ocupă

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
pronominale (§3.2 infra) și statutul negației propoziționale (§3.3 infra). De asemenea, identificarea poziției de generare a "particulei" / complementizatorului să (§3.4 infra) este un pas obligatoriu pentru analiza structurilor cu inversiune (§3.5 infra). Întrucât gramatica V2 a românei vechi se manifestă prin inversiune, o analiză formală cât mai riguroasă a inversiunii permite caracterizarea cât mai corectă a fenomenului V2 din româna veche. Până în acest punct, structura nucleului propozițional al românei moderne se prezintă ca în (99), XP notând

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
infra) este un pas obligatoriu pentru analiza structurilor cu inversiune (§3.5 infra). Întrucât gramatica V2 a românei vechi se manifestă prin inversiune, o analiză formală cât mai riguroasă a inversiunii permite caracterizarea cât mai corectă a fenomenului V2 din româna veche. Până în acest punct, structura nucleului propozițional al românei moderne se prezintă ca în (99), XP notând proiecțiile care vor fi identificate în cele ce urmează: (99) XP NEGP XP MOODP TP ASPP a. să nu i-l daui ti

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
inversiune (§3.5 infra). Întrucât gramatica V2 a românei vechi se manifestă prin inversiune, o analiză formală cât mai riguroasă a inversiunii permite caracterizarea cât mai corectă a fenomenului V2 din româna veche. Până în acest punct, structura nucleului propozițional al românei moderne se prezintă ca în (99), XP notând proiecțiile care vor fi identificate în cele ce urmează: (99) XP NEGP XP MOODP TP ASPP a. să nu i-l daui ti ti b. nu i l- am dati ti 3

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
nu ajută.PREZ.3SG b. *Ako bog neti pomogne, ... Dacă Dumnezeu nu te ajută' În schimb, în sistemele orientate spre I, cliticele stabilesc relații de adiacență cu verbul (forma sintetică / auxiliarul (primul auxiliar)) și sunt precedate de negație (exemplificare prin română 53): (106) a. dacă el îlface bine b. *dacă îl el face (107) a. dacă Dumnezeu nute ajută b. *dacă te(Dumnezeu)nu ajută Adiacența la complementizatori înalți (FORCE 0) (e.g. că) este posibilă în română, însă apare ca efect

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
în mod direct IP (scindat ca MOODP > TP > ASPP); cliticele pronominale nu sunt Grupuri ale Determinantului complete (i.e. DP), ci proiectează un grup nominal fără proiecția D, un Grup Phi (notat P) (Decháine și Wiltschko 2002)56. Ca opțiune parametrică, româna ordonează proiecția de persoană pentru cliticele dativ înainte de cliticele acuzativ (spre deosebire de franceză, unde ordonarea este acuzativ > dativ). Soluția propusă de Săvescu-Ciucivara (2011) și adoptată și aici este în acord cu Parametrul flexiunii scindate (engl. The Split IP-parameter) formulat de Thráinsson

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
în limbile romanice, negația propozițională selectează IP (i.e. MOODP > TP > ASPP, sub ipoteza flexiunii scindate adoptate în această lucrare), care include proiecțiile verbale și proiecția/proiecțiile în care sunt găzduite cliticele pronominale (PERSP). Concluzia a fost extinsă și la analiza românei (Avram 1999; Isac și Jakab 2004; Hill și Alboiu 2016 i.a.). Structura propoziției negative este, așadar, următoarea: (115) NEGP > PERSP > MOODP > TP > ASPP nu îl vădi ti ti nu îl voi vedeai ti În general, s-a considerat că

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
astfel că lexicalizează [Spec, NEGP] și blochează tranzitarea acestei poziții de către verb • efectele de blocare cauzate de adverbul plin nu, inserat ca Grup Adverbial (ADVP) în poziție de specificator, reprezintă un argument suplimentar pentru deplasarea ca grup a verbului în română, instanțiind un efect prototipic de Minimalitate Relativizată (Rizzi 1990, 2001): un element de același tip (specificatorul unei proiecții cu trăsătura categorială [+V], i.e. [Spec, NEGP]) creează efecte de intervenție în deplasarea altui constituent specificat ca [+V] (verbul lexical care se

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
trăsătura categorială [+V], i.e. [Spec, NEGP]) creează efecte de intervenție în deplasarea altui constituent specificat ca [+V] (verbul lexical care se deplasează ca grup) 3.4 Statutul lui să Așa-numita "particulă" să care apare obligatoriu în structura subjonctivului în română a ridicat o serie de probleme de interpretare sintactică: atât în gramaticile tradiționale (GLR 1963/1966; GALR 2008; GBLR 2010), cât și în lucrările de orientare generativă (Dobrovie-Sorin 1994, 2001; Barbosa 1995; Alboiu și Motapanyane 2000; Cornilescu 2000; Paoli 2003

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
clitice și auxiliarele (128a', b'), opțiune care a fost analizată ca formă de linearizare postciclică (Nicolae 2013d: cap. IV). În structurile a, b și a', b' mai are aceeași interpretare aspectuală (aditivă, continuativă): (128) a. le maivăd a'. maile văd (româna nonstandard) b. le-am maivăzut b'. maile-am văzut (româna nonstandard) În structura subjonctivului (prezent), mai se comportă la fel ca mai sus: precedă verbul lexical și este precedat de cliticele pronominale (129a) (opțiunea limbii standard) sau precedă cliticele pronominale și

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]