3,866 matches
-
plângea. Am lipit scara de un perete și am rupt-o la fugă... * În 1895, minerii din California au găsit rămășițele unei femei înalte de 2,03 m. Trei ani mai târziu, o echipă de antropologi a descoperit un alt schelet de femeie cu înălțimea de 2,38 m. Schelete similare au fost găsite în 1874 în Carolina de Nord și în 1912 în Wisconsin. În 1930, în nordul Mexicului, au fost descoperite morminte ale unui popor străvechi cu o înălțime
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
rupt-o la fugă... * În 1895, minerii din California au găsit rămășițele unei femei înalte de 2,03 m. Trei ani mai târziu, o echipă de antropologi a descoperit un alt schelet de femeie cu înălțimea de 2,38 m. Schelete similare au fost găsite în 1874 în Carolina de Nord și în 1912 în Wisconsin. În 1930, în nordul Mexicului, au fost descoperite morminte ale unui popor străvechi cu o înălțime de 2,44 m. 8. Cu puțin înainte de plecarea
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cu cuțitul pe mobilele din lemn, scrijelite pe pardoseală, vopsite cu roșu pe oglinzi. Urmele de pași care ajungeau pînă În pragul ușii trasau o dîră prin praf În jurul unui pat gol, pînă la somieră, din care mai rămăsese un schelet din alamă și lemn mîncat de cari. La un capăt al dormitorului, sub fereastra luminatorului, se afla un birouaș de tip consolă, Închis și surmontat de un trio de crucifixe din metal. L-am deschis cu grijă. Nu era praf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
trec frunze liberate. Oh, amurguri Oh, amurguri violet... Vine Iarna cu plânsori de piculine... Peste parcul părăsit Cad regrete Și un negru croncănit... Veșnicie, Enervare... Din fanfare funerare Toamna sună, agonie... Vânt de gheață s-a pornit, Iar sub crengile schelete, - Hohot de smintit. Nici o urmă despre tine, - Vine, nu vine... Oh, amurguri violete... Amurg de iarnă Amurg de iarnă, sumbru, de metal, Câmpia albă - un imens rotund - Vâslind, un corb încet vine din fund, Tăind orizontal, diametral. Copacii rari și
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
au dus, Când geamul tău, în spaima nopții, ca un prelung final, Voi repeta că anii trec mereu mai greu, și mai brutal. Va bate ploaia... și târziu, la geamul tău voi plînge-ncet... Va rătăci alcoolizat, apoi, în noapte, un schelet, - Nimic tu nu vei auzi din câte voi avea de spus... În toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus. Plumb de iarnă Ninge secular, tăcere, pare a fi bine, Prin orașul alb, doar vântul trece-ntîrziat - Ninge
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
mă prindă, Stau triste negrele tablouri - Făclia tremură-n oglindă. Odaia mea mă înspăimîntă... Aici n-ar sta nici o iubită, - Prin noapte, toamna despletită În mii de fluiere cântă. Amurg Crai-nou verde-pal, și eu singur Prin crengile cu sunet de schelet, - Învinețit ca un cadavru... - Vino-n zăvoiul violet. Or, nu! s-aprind luminile-n oraș... Sunt alții, și un alt poet - E mult de când dormeam în umbră, În cimitirul violet... Muzeul nopții Frunzișul acum pornit-a O leneșă, jalnică horă
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
în orele de program ale șantierului, dând o consistență brun-roșiatică atmosferei de pretutindeni, de afară și din casă. Totul, aici, e înconjurat de o vagă sferă cărămizie, acoperișurile, ce se deșelaseră lent sub vremuri, nu mai există la locul lor, schelete de ziduri, cu contururi roșcate, aproape gingivale, asamblează un labirint al obstinării, care dizolvă, de cu seară și pe tot parcursul nopții, orice instinct de orientare. Tentativa pietonului de a răzbate undeva, prin acest anapoda și ostil hățiș, e cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
spre un copac uscat ce ieșea din apa învăluită în ceață. Era probabil vreo rămășiță de pe vremea când fusese acolo pădure de cedri, înainte de formarea mlaștinii. Acum era jupuit de scoarță și trunchiul alb se ridica din apă ca un schelet. — Eu stau de pază aici, spuse Endō întorcându-se spre Kobayashi, care era cu câțiva pași mai în spate. Du-te și adu-le. — Eu? spuse Kobayashi surprins. Un bătrân ca mine? Am inima slabă. Nu pot intra în apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
o relicvă, o mașină de intervenție, amintind de vremurile bune de altădată, când zbiera o sirenă de cinci ori pe zi și câțiva soldați băteau regulat saltele la aer, sub supravegherea unui sergent și-a babelor de la cămin. Doar un schelet metalic a mai rămas, ce-a fost de furat s-a furat de mult. Printre fiare a răsărit o cucută sănătoasă, iar brusturii își întind frunzele mustind de sevă. Mă obișnuiesc cu penumbra din interior. Cocoțat pe-o scară, Adrian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
-o, am văzut că pisica a dispărut în mlaștină. Era prima oară că vedeam mlaștina de aproape. Duhoarea bălților se simțea puternic acum. Nu departe de locul unde se oprea linia ferată, zăcea în apa noroioasă invadată de lintiță un schelet de pe care, la apropierea mea, broaștele au sărit cu zgomot. Am înaintat pe fâșia de pământ tare dintre două smârcuri și am dat de o altă barieră de stuf care mă împiedica să văd mai departe. M-am hotărât să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
era gata-gata să mă încurc din nou când, din fericire, alt cârd de ciori apăru și făcu cale întoarsă Continuând să merg în direcția aceea, am reușit în cele din urmă să ies la liman. Am trecut din nou pe lângă scheletul înnămolit în prima baltă și am răsuflat ușurat când am ajuns la capătul liniei ferate. Începuse să sufle un vânt puternic, ceea ce se întîmpla foarte rar în timpul zilei. Arțarul, pe care păsările îl ocoleau, scotea obișnuitul lui sunet tânguitor și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
conturul clădirilor. Unele dintre acestea erau ruine tipice pentru sudul Africii; erau ziduri văruite ce păreau să se fi năruit până la câteva picioare deasupra pământului, de parcă le-ar fi turtit o greutate; altele încă își mai aveau acoperișul sau doar scheletul acoperișului, căci paiele se prăbușiseră înăuntru și fuseseră mâncate de furnici sau luate de păsări ca să-și construiască cuiburi. — Asta-i ferma? — Da. Iar acolo - vedeți -, acolo am locuit noi. Așa cum o prevenise pe Mma Ramotswe, Mma Potsane revenea aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
neamțului nu-i plăcea de el. Ăștia doi nu erau prieteni. Mma Ramotswe studie fotografia, apoi, ușurel, o desprinse de pe perete și o băgă în buzunar. Mma Potsane se îndepărtase și o urmă în camera cealaltă. Aici, pe podea, zăcea scheletul unei păsări mari, prinsă în capcană în casă și incapabilă să mai iasă. Oasele, curățate complet de furnici, zăceau acolo unde trebuie să fi căzut pasărea. — Asta-i încăperea pe care o foloseau drept birou, îi explică Mma Potsane. Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
stăteau neclintiți în front, precum niște soldați disciplinați, adunați compact pentru inspecție. Dincolo de Bistrița, o culme de brazi tineri, dispersați în bătaia vântului, imitau indiferența stâlpilor de telegraf. Venea iarna. La închisoare, ermeticul strângea precum un cerc în jurul inimi. Sub scheletul bisericii, starea de oglindă spartă desfunda porii sufletului. Libertatea tropăia desculț deasupra ruinelor. Prin zgârietura ferestrei, moartea se strecura subțire ca un fir de ață, ca o omidă; printre fisurile zidului, moartea se îngroșa ca o funie. Lumina, despletită în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
grâu încolțit; mămuța a rămas cu mine și cu îngerii ei zgribuliți, mămuța doarme acoperită cu frunze, nu cu pământ. Orașul era invadat cu dughene SH (movile de saci cu boarfe putrede, vândute la kilogram). Deșeurile celor bogați, veșminte peste scheletele ambulante ale târgului: "Slavă ție, mult milostivă piață liberă!" Limbricii capitalismului erau râmele de odinioară. Mușuroaiele securității ascundeau firimituri pentru îndulcit simțurile. Buzunarele capitalismului îndestulau pântecele nevertebratelor moderne. Nicio diferență între o cochilie de melc și o coajă de nucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mele! La muncă, bă, la muncă! Sau v-a făcut mumele voastre în bocancii statului?! Era vremea Vecerniei. Arhimandritul a coborât din duba jandarmeriei, a pășit în pronaos (mai departe se simțea necurat să treacă, chiar dacă biserica semăna cu un schelet devorat de corbi), a căzut în genunchi, a rostit canonul sfântului Efrem Siru, psalmii 50, 103, 140: "Soarele și-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric și s-a făcut noapte. Cât s-au mărit lucrurile tale, Doamne, toate cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
urme!" Ocolul silvic a fost prompt: de departe, ograda schitului semăna a livadă tânără. Pomii, aliniați parcă după memoria sfinților, imitau grădinile cerului. (Adam dormea într-o intenție de sâmbure.) La închisoare, ermeticul strângea precum un ștreang în jurul inimii. Sub scheletul bisericii, starea de oglindă spartă desfunda porii sufletului. Libertatea tropăia în voie deasupra ruinelor. Prin zgârietura ferestrei, moartea se strecura subțire ca un fir de ață; printre fisurile zidului, moartea se îngroșa ca o funie. Lumina, despletită în mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și el ceva sau poate că a spus, nu-și mai amintește. La un moment dat, sute de ochii s-au oprit dojenitori asupra-i. A spus, apoi a tăcut dacă a spus. Când i-a făcut de 7 ani, scheletul parcă era spălat cu sodă caustică, nu mai avea inimă, satul însă și-l amintea ca un mort de îndestulare. Petru și-a cerut iertare lângă cruce de la cel mai prost schelet crescut în grădina bisericii. În munte, peste creștetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
spus. Când i-a făcut de 7 ani, scheletul parcă era spălat cu sodă caustică, nu mai avea inimă, satul însă și-l amintea ca un mort de îndestulare. Petru și-a cerut iertare lângă cruce de la cel mai prost schelet crescut în grădina bisericii. În munte, peste creștetul brazilor, noaptea cobora ca o ceață densă. Petru încercă din nou să numere: Astăzi soarele a traversat peste biserică ca o lumină de far. Astăzi Dumnezeu și-a cumpărat lanternă să cerceteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
albastru, acesta este Mărgeanul roșu din coral, parcă are crenguțe, dar nu are frunze, doar flori ca steluțele. Aici vedeți Pana fosforica, apoi o colonie care seamănă cu un copac înflorit cu floricele galbene, dincolo este Lofelia, care este un schelet calcaros, mai încolo Ciuperca coral, iar acesta este un Hexacoral solitar care nare schelet, dar are un tub, în care se retrage în caz de primejdie. Așa să știți că toate acestea, unde vați căutat adăpost, sunt animale, cu toate că au
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
doar flori ca steluțele. Aici vedeți Pana fosforica, apoi o colonie care seamănă cu un copac înflorit cu floricele galbene, dincolo este Lofelia, care este un schelet calcaros, mai încolo Ciuperca coral, iar acesta este un Hexacoral solitar care nare schelet, dar are un tub, în care se retrage în caz de primejdie. Așa să știți că toate acestea, unde vați căutat adăpost, sunt animale, cu toate că au înfățișare de plante. -Dar străjerii ce fel de viețuitoare sunt? -Și ei sunt tot
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
se prezenta ca să-și reînnoiască provizia. Un alt ziar, rival acerb al celui despre care tocmai am pomenit, se grăbi să califice ideea drept prostie crasă, Întrucât numai unui idiot desăvârșit i-ar putea trece prin minte că moartea, un schelet Înfășurat Într-un cearceaf, așa cum știe toată lumea, ar pleca pe picioarele ei, zăngănindu-și calcaneele pe pietrele caldarâmului, ca să pună scrisorile la poștă. Nevrând să rămână În urma presei, televiziunea Îl sfătui pe ministrul de interne să pună agenți de pază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
crede că moartea, fiind, cum le place unora să afirme, capul de pe o monedă pe care, de cealaltă parte, dumnezeu este pajura, este, ca și el, invizibilă. Nu e chiar așa. Suntem martori demni de Încredere că moartea e un schelet Înfășurat Într-un cearceaf, locuiește Într-o Încăpere rece În compania unei coase vechi și ruginite care nu răspunde la Întrebări, Înconjurată de pereți văruiți de-a lungul cărora sunt rânduite, printre pânze de păianjeni, câteva duzini de fișiere cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
spune că aceasta e aceeași moarte care cu atâta violență ne-a scuturat mâna de pe umăr când, mișcați de o milă nemeritată, am vrut s-o consolăm de amărăciunea ei. Realmente, nu există nimic pe lume mai gol decât un schelet. În viață, umblă de două ori Îmbrăcat, mai Întâi cu carnea cu care se acoperă, apoi, dacă nu le-a scos ca să se scalde sau pentru activități mai desfătătoare, cu hainele cu care numitei cărni Îi place să se acopere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
ceea ce tocmai i se Întâmplă, din cap până-n picioare. În fața ochilor noștri uimiți oasele Își pierd consistența și duritatea, Încet-Încet li se atenuează contururile, ceea ce era solid devine gazos, se Împrăștie În toate direcțiile ca o ceață subțire, e ca și cum scheletul s-ar evapora, acum nu mai este decât o schiță imprecisă prin care se poate vedea coasa indiferentă, și deodată moartea dispăru, era și nu mai este, sau o fi, dar nu o vedem, sau nici asta, o fi traversat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]