5,013 matches
-
Rădăcini (I-II, 1938) ori poate în manuscrisul, o vreme rătăcit, al romanului Străina. Tranziția de la literatura confesivă a debutului la austerul edificiu romanesc este impresionantă din mai multe puncte de vedere, dar nu anulează unitatea de esență a creației scriitoarei și nu instituie o falie de netrecut între etapa nuvelisticii și cea a marilor romane de familie. Lirismul introspecției se estompează, dar problematica nu se modifică fundamental prin contribuția conștiinței unor personaje care să introducă în substanța viziunii generale o
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
rândul lor procesul de disoluție și dispariție a unei burghezii istovite și parazitare, în beneficiul alteia mai noi, mai tânără și evident mai abilă. Dar perspectiva sociologiei literare nu epuizează problematica privind viziunea lumii, cu toate că realismul programatic și viril al scriitoarei o legitimează. În stratul ei cel mai profund, această viziune pune în lumină caracterul tragic al condiției umane, marcată indelebil de agresiunea unui lent și neîndurător proces de degradare nu numai fizică, ci și morală, sub incidența infinitelor efecte ale
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
fine, viziunea degringoladei sociale, a degradării umane sub presiunea formelor urâtului găsește în mizeria fiziologică una dintre metaforele ei cele mai zguduitoare. Mai presus de orice premeditare, observația și investigarea atentă a psihologiilor din propria ambianță au îndreptat-o pe scriitoare spre constatări și mai ales spre ipostaze artistice ale căror conexiuni și semnificații sunt dintre cele mai profunde. Decadența morală și spirituală a unor indivizi sau a unor categorii omenești îi apare drept rezultatul unei epuizări interioare, cu sugerarea pe
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
forță ostilă și imprevizibilă o au multe personaje feminine, terorizate de imaginea diformității și dizarmoniei de care sunt iremediabil înconjurate și asediate. Căci viața se amestecă inevitabil cu moartea, frumosul cu urâtul, binele cu răul, într-o dialectică pe care scriitoarea o înțelege uneori, dar nu o acceptă niciodată. Fără să fi modificat evoluția romanului european modern, cum a făcut-o, de exemplu, contemporana ei, Virginia Woolf, P.-B. rămâne o reformatoare în literatura română, o fondatoare strălucită și neîntrecută a
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
umanități, pe spațiul mai multor mii de pagini, alimentează de asemeni inventivitatea analizei cu resursele unei imaginații narative inepuizabule, ieșită poate dintr-o observație extraordinară, dar, hotărât, dintr-o excepțională autoscopie a conștiinței, ca și a subconștiinței individuale. Cazul creației scriitoarei e poate cazul adevăratei arte în ce privește modul specific de a-și sugera, de a-și insinua semnificațiile. Nimic în aparență mai neutru decât romanele semnate de P.-B. Aerul lor de obiectivitate este, sub acest raport, incontestabil. Nimic nu este
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
Sadoveanu sau G. Călinescu. Chiar dacă scriitura ei se dovedește mai pretențioasă la lectură, P.-B. rămâne printre aceștia la fel de mare și la fel de vie. Este, peste orice controverse, cea mai strălucită prozatoare a literaturii române. În mijlocul tendinței obștești spre primitivitate, literatura scriitoarei se distinge prin rafinare și intelectualizare; pornește de sus și se îndreaptă în sus; e floarea unei civilizații coapte. În procesul multdiscutat al urbanizării literaturii noastre, la care cu toții ne străduim teoretic, Concert din muzică de Bach constituie un fapt
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
în fața oglinzei, postfață Ion Bogdan Lefter, București, 1988; Omul care a trecut, îngr. Dimitrie Stamatiadi, București, 1991; Ciclul familiei Halippa, I-II, îngr. Dimitrie Stamatiadi, București, 2002-2003. Repere bibiliografice: Al. Al. Busuioceanu, Hortensia Papadat-Bengescu, LU, 1912, 9; A. Steuerman-Rodion, O scriitoare, „Opinia”, 1915, 27; Ibrăileanu, Opere, II, 263-265; Nichifor Crainic, „Ape adânci”, „Revista critică”, 1919, 18; Lovinescu, Critice, VII, 78-118; Aderca, Contribuții, I, 130-142, 344-345, 514-518, 530-531, 598-601, 615-618, II, 500-505, 540-542; Vianu, Opere, III, 54-63, 646-649, V, 281-290; Davidescu, Aspecte
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
în cele din urmă cercetător științific la Institutul de Istorie Literară și Folclor, condus de G. Călinescu. Debutează în 1956, la „Studii și cercetări de istorie literară și folclor”, cu un eseu despre opera Hortensiei Papadat-Bengescu, în care urmărește evoluția scriitoarei de la „psihologism, senzualism, lirism” la „realismul social”. Colaborează la „Ateneu”, „Cahiers roumains d’études littéraires”, „Gazeta literară”, „România literară”, „Luceafărul”, „Manuscriptum”, „Viața românească”. Deprinzând de timpuriu - la îndemnul și după modelul lui G. Călinescu - disciplina documentării, P. se devotează cercetării
PIRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288824_a_290153]
-
distinsă cu un premiu al revistei „Cravata roșie” în 1956. Adevăratul debut în presă are loc în 1971, la „Cadran” (publicație a cenaclului „George Bacovia”), cu proză scurtă, prefigurând primul volum, Totul și încă ceva, ieșit de sub tipar în 1972. Scriitoarea părea plină de avânt și, în euforia debutului, nutrea mari proiecte, pe care le dezvăluia prematur: romane, nuvele și schițe; nici una dintre cărțile anunțate nu a apărut. A publicat ulterior alte cărți de proză, literatură pentru copii, a semnat traduceri
PETRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288803_a_290132]
-
și Minuni la Mărgărit, destinate aceluiași public, acțiunea se desfășoară în România „construcției socialiste”, iar idealizarea epocii „noi” anulează efectul multor pasaje ce surprind bine viața cotidiană a unor cercetători. Năzuind, probabil, să se sustragă pe cât se poate „comenzii sociale”, scriitoarea se va orienta ulterior mai hotărât spre romanul istoric. Măgura Vulpii este, în fond, o poveste de dragoste desfășurată în peisajul exotic al capitalei otomane din anii 1863-1865, locul fiind și teatrul eforturilor întreprinse în special de Costache Negri pentru
PETRESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288786_a_290115]
-
doctorița Nora Păun, pune în scenă o confesiune reciprocă a celor două femei, în cursul unei călătorii Paris - București. Cum renunță și la dorința de a demonstra cvasididactic teza referitoare la condiția femeii, câștigul în verosimilitate este cert. Din păcate, scriitoarea cedează din nou presiunilor ideologice, complicând situația protagonistei, devenită fără să vrea „transfug”, „trădătoare” de țară, și făcând din Nora Păun un personaj ostentativ și totalmente „pozitiv”. SCRIERI: Fapt divers, cu gravuri de Ion Anestin, București, 1937; Joc de oglinzi
PETRESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288786_a_290115]
-
va provoca - fapt fără precedent, fiind vorba de o debutantă - o ședință a Academiei Române. Din păcate pentru autoare, euforia prozatorului stârnește la unii cronicari reacții acide, câteodată nedrepte. Cu proză, texte dramatice, articole, însemnări de călătorie P. colaborează la „Revista scriitoarei” („Revista scriitoarelor și scriitorilor români”), „Universul literar”, „Adevărul literar și artistic”, „Universul”, „Universul copiilor”, „Duminica «Universului»”, „Rampa”, „Calendarul almanah al ziarului «Universul»”, „Vremea” ș.a. Frecventează cenaclul Sburătorul, iar din 1934 este membră a Societății Scriitorilor Români. Poate că râvnind ieșirea
PETRESCU-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288789_a_290118]
-
fapt fără precedent, fiind vorba de o debutantă - o ședință a Academiei Române. Din păcate pentru autoare, euforia prozatorului stârnește la unii cronicari reacții acide, câteodată nedrepte. Cu proză, texte dramatice, articole, însemnări de călătorie P. colaborează la „Revista scriitoarei” („Revista scriitoarelor și scriitorilor români”), „Universul literar”, „Adevărul literar și artistic”, „Universul”, „Universul copiilor”, „Duminica «Universului»”, „Rampa”, „Calendarul almanah al ziarului «Universul»”, „Vremea” ș.a. Frecventează cenaclul Sburătorul, iar din 1934 este membră a Societății Scriitorilor Români. Poate că râvnind ieșirea la rampă
PETRESCU-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288789_a_290118]
-
întărită acum cu sensul experienței personale. Semnificația acestui volum, în care prozele scurte și poemele se succedă, alternând evocarea cu aerul rarefiat al trăirii poetice, este împlinită de vocația sacralității ce se înalță senină, amintind din nou moștenirea paternă a scriitoarei. P. a scris și literatură pentru copii, a tradus din lirica Elenei Văcărescu și a Iuliei Hasdeu. De asemenea, a publicat studii despre William Shakespeare în seria Comunicările Hyperion (1994-1998). SCRIERI: Cei 13 și misterul, București, 1968; Corăbii, București, 1970
PILLAT-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288816_a_290145]
-
lumea largă. O dominantă a acestui gen de publicistică ar fi aplecarea asupra cazurilor nefericite, fie că e vorba de flori, arbori, păsări, animale, fie de copii, sărmani, bolnavi, bătrâni etc., receptivitatea față de manifestările suferinței fiind o constantă a sensibilității scriitoarei. La apariția volumului Poezii (1909), P. era considerată reprezentativă pentru lirica feminină, fiind aleasă, în 1911, membră a Societății Scriitorilor Români. În presa vremii îi mai sunt semnalate două opuscule de povești: Bălăior și Tămâița (Orăștie, 1911) și A fost
PITIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288829_a_290158]
-
deschiderile pe care le-a făcut posibile. Cu Alice Călugăru. O poetă pe nedrept uitată P. propune, utilizând puținele informații păstrate sau oferite de investigațiile anterioare, ca și pe acelea obținute prin eforturi proprii, o biografie cât mai completă a scriitoarei, precum și o analiză cu mijloace actuale a operei poetice și a romanului La Tunique verte. Textul propriu-zis este însoțit de un florilegiu de versuri și de o anexă care include acte, documente și informații biobibliografice. Același interes pentru zone puțin
PLATON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288843_a_290172]
-
, Ion (24. VII. 1896, Dorohoi - 12. III. 1961, București), poet. Este fiul Cleopatrei (n. Săraru) și al lui Constantin Ojog, funcționar; este unchiul scriitoarei Rodica Ojog-Brașoveanu. A fost elev al Liceului Internat din Iași, pe care l-a absolvit în 1914. Mobilizat, participă la primul război mondial și pe front se îmbolnăvește de tuberculoză. Urmează, în primii ani postbelici, Facultatea de Drept a Universității
OJOG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288516_a_289845]
-
Altân-Bey, unde printr-o decupare secvențială se începe cu sfârșitul, întâmplările primei cărți fiind cele ale finalului de domnie a lui Brâncoveanu, iar celelalte romane narând peripeții anterioare. După ce schimbă registrul de la romanul polițist la cel de capă și spadă, scriitoarea ia în răspăr gustul publicului pentru senzațional și paranormal în Coșmar (1992), cu o falsă intrigă SF-horror. De la genul thriller trece și la romanul erotic, ceva mai siropos, dar pigmentat cu spionaj, ca în Să nu ne uităm la ceas
OJOG-BRASOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288515_a_289844]
-
și în 1922, la doar zece ani, îi apar primele în „Lumea copiilor”. Alte poezii îi sunt publicate în „Primăvara Banatului”, „Semenicul”, „Banatul”. Eleva scrie și proză, o primă nuvelă semnată cu pseudonimul ce avea să îi devină numele de scriitoare fiindu-i publicată de „Adevărul literar și artistic” în 1929. Obține premii numeroase, cele mai multe acordate de Societatea Tinerimea Română. Venită la București, se angajează ca redactor la „Adevărul literar și artistic”, unde ține rubrica „Cronica feminină”, apoi la „Universul literar
ODEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288508_a_289837]
-
terifiant, ci adesea îi substituie feericul, practică o exprimare poetică spontană, lipsită de teatralitate, un ton de confesiune și rugăciune, iar pentru plasticizări apelează de obicei la icoane de basm, senine chiar și când sunt triste. Primele două romane ale scriitoarei au un caracter manifest autobiografic. Într-un cămin de domnișoare e jurnalul unei studente în litere, Dany Penzza, care își notează fluxurile și refluxurile sufletești zilnice din aproximativ ultimele luni ale anului universitar. Puțin preocupată de pregătirea examenelor, ea e
ODEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288508_a_289837]
-
Partea aceasta înregistrează fapte petrecute în satul preotului bănățean după prăbușirea Imperiului Austro-Ungar, descriind în final întâmpinarea entuziastă a armatei române eliberatoare, care intră în orașul cel mai apropiat. De-a dreptul opusă principiului autenticității e poetica prozei scurte a scriitoarei. Semnele literarului sunt aici nu numai nedisimulate, dar etalate ostentativ. Nuvela eponimă a primului volum, Ciudata viață a poetului (1942), începe cu formula de basm „A fost odată”. Alta, Paco și Petro, „poveste spaniolă”, cu „Povestea de față, pentru unii
ODEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288508_a_289837]
-
în cele ce va scrie, nu pot fi omiși Pascal, Chateaubriand, Lamartine, Francis Jammes și Verlaine. La treisprezece ani se vădește total confiscată de muză poetica și compune două albume de versuri. Frédéric Mistral vede în mica autoare o viitoare scriitoare de geniu. Integrându-se, prin căsătoria cu contele Mathieu de Noailles (1897), unei străvechi familii franceze, vă întreține un salon reputat prin aristocratismul de blazon și valori, dar și prin nonconformismul opiniilor și verva scăparătoare a amfitrioanei. Avea să cultive
NOAILLES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
pe ultimul drum, catre cimitirul Père Lachaise. Nu a vorbit și nu a scris românește, declarându-se mult timp total ignoranța cu privire la țară părinteasca - ceea ce a aprins reacții indignate printre compatrioți (Octavian Goga, Ion Vinea, Paul Zarifopol). Se definea că „scriitoare franceză cu mama grecoaica”, iar în discursul de recepție de la Bruxelles a elogiat „nobilă limba franceză”, „edificatoare de națiuni și oameni”, căreia îi datora „toate șansele vieții”. Abia în amurg, cateva gesturi remarcabile dovedesc o recuperare interioară a „renegatei” apartenente
NOAILLES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
stinse. Mărturisiri (1921). Mai tipărește acum și poemul dramatic Legenda (1922). Recăsătorită cu Ioan Gh. Savin, profesor la Facultatea de Teologie din Chișinău, ulterior iscălește intermitent în „Rampa”, „Adevărul literar și artistic”, „Universul literar” și „Universul copiilor” sau în „Revista scriitoarelor și scriitorilor români”, proză memorialistică (din romanele „inedite” Cicoarea, Liușa și Scrisori necitite), eseuri feministe (ce formează broșura Amazoana, 1925) și mai ales basme. În intervalul 1925-1939 Casa Școalelor îi tipărește o suită de traduceri, mai toate din poveștile lui
NEGRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288412_a_289741]
-
mediană, formată dintr-o serie de episoade epice care au drept protagoniste pe consătencele eroinei. Curprinzând portretizări izbutite, în câteva tușe, mostre firești din graiul locului, relatări rapide, modulate, ale unor aparent aceleași întâmplări, aceste micronuvele relevă adevărata înzestrare a scriitoarei. Poemul dramatic (în proză) Legenda, o alegorie cu tablouri vivante, unde personajele sunt Viața, Legenda, Cântul, Mitul, Cicoarea, Fluturele, figuri ale mitologiei grecești, ambiționează să înfățișeze sensul lumii și al existenței umane. În genul său, oarecum anacronic, cu stângăcii și
NEGRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288412_a_289741]