5,527 matches
-
Santos Chocano, un „Walt Whitman al Americii spaniole” ș.a. Interesează toate acele manifestări ale artelor și intelectului ce țin de spiritul modernității, în revistă apărând referiri, informații, note bibliografice privitoare la filosofii Friedrich Nietzsche și Henri Bergson, la esteticianul și sociologul John Ruskin, la muzica lui Richard Wagner, César Franck, Claude Debussy, iar în plastică la Auguste Rodin, Gustave Moreau ș.a. Sunt menționați, în linia rafinării și a diversificării experienței simboliste în lirica nouă, Gabriele D’Annunzio, expresionistul Richard Dehmel, Rainer
VIEAŢA NOUA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290552_a_291881]
-
decenii, este doar " o fază recentă și precipitată a unui proces multimilenar de continuă mutilare a naturii și de tulburare a echilibrului ei biologic" (E. Pop, 1972). Existența unei crize ecologice contemporane este unanim recunoscută de oameni de știință, politicieni, sociologi, și educatori. Această criză atenționează prin numeroase și puternice semnale cum sunt: extinderea poluării în cele mai diverse dimensiuni, degradarea și subțierea statului de ozon al atmosferei, dispariția unor specii de plante și de animale, cu consecințe asupra biodiversității, distrugerea
Aspecte ecologice ale avifaunei din unele parcuri ieşene : valorificarea instructiv-educativă a studiului avifaunistic by Magdalena Dorina Culbec () [Corola-publishinghouse/Science/335_a_652]
-
problemele rusești, sovietice și exsovietice, a publicat mai multe lucrări, printre care Politique internationale (Politică internațională). Este autoarea volumului Tchernobyl, retour sur un dîsastre (Cernobîl, privire retrospectivă asupra unui dezastru [Buchet-Chastel, 2006]) • Cultură și putere în URSS; Cernobîl. FRANÇOIS BAFOIL, sociolog, director de cercetări al Centre National de la Recherche Scientifique (CERI), profesor la Sciences-Po. Expert al Uniunii Europene, în 2002-2003, la Varșovia, a fost numit consilier pe lângă OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) pentru redactarea raportului asupra Poloniei în 2007-2008
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
documentație, în vreme ce altele, la modă într-un anumit moment, au fost contrazise. Ni s-a părut așadar, că a venit momentul reunirii unui ansamblu de specialiști în diverse domenii afectate de comunism și de mai mulți discipoli-istorici, dar și politologi, sociologi, economiști și specialiști în problemele culturii - pentru a realiza o sinteză. Aceasta e supusă câtorva constrângeri: forma de dicționar a acestei sinteze și îndeosebi, lipsa de spațiu. Dar autorii s-au folosit de ele tocmai pentru a privilegia sinteza și
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
așadar în termeni de maturizare științifică și de asigurare asupra viitorului fiind de fapt produsul unei fuziuni între mediul comunism de consum - unicul - și o doctrină apărută în anii 1820-1830, socialismul*, un alt răspuns dat capitalismului Comunism nu înseamnă socialism Sociologul Emile Durkheim este primul care și-a pus, încă din 1895, problema naturii comunismului modern: este el oare un răspuns dat problemelor inedite apărute odată cu societatea industrială, sau intruziunea unei idei arhaice în sânul lumii moderne? El conchide că atât
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de acord comunismul și societatea abundenței, Durkheim nu vede în Marx decât un gânditor socialist care a mizat pe producția lărgită pentru a putea întruni condițiile trecerii la un stadiu superior al omenirii, o societate fără clase și fără stat. Sociologul nu are niciodată în vedere stadiul final, cetatea perfectă care se călăuzește după principiul comunist: „De la fiecare după capacitățile sale, fiecăruia după nevoi” el nu reține din Marx decât analiza modului de producție capitalist, a contradicțiilor sale și a inevitabilei
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
că știe. Pe de altă parte, comunismul, care a fost mult timp prezentat ca fiind „întâlnirea aducătoare de victorii a unei religii și a unui popor”, asemenea islamului, nu este, de fapt, decât o palidă imitație a religiilor. Astfel, pentru sociologul Jules Monnerot, „absența de transcendență, substituția puerilă a viitorului (societate fără clase) cu o promisiune (paradisul), fac din el o religie primitivă... Expusă unei neîncetate dezmințiri a faptelor” (Sociologia Comunismului, 1949). Sacrificii și gratificații. Unul din ritualurile cele mai solemne
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
birocraților, controalele neîncetate, tracasarea prin hârțogăraie, duc la instaurarea „civilizației rapoartelor scrise”. „Birocratismul” a sfârșit prin a domina funcționarea însăși a partidului și prin a provoca paralizia generală a sistemului -, dar și prăbușirea lui. Inventarea activiștilor (apparatciki) și a nomenclaturii Sociologul german Max Weber a fost primul teoretician al acestui fenomen care a luat o mare amploare la începutul secolului XX. Pentru el, birocrația modernă trimite la exercițiul impersonal al religiilor considerate aceeași pentru toți cei care-i sunt subordonați, funcționarii
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
vorbea de existența unei „noi clase”, iar opozanții polonezi Kuron și Modzelewski de o „birocrație politică centrală”. Toți aceștia percepeau această birocrație ca fiind fundamentul major al regimurilor comuniste și viciul lor redhibitoriu. Birocrația clasică și birocrația comunistă. Sunt numeroși sociologi care au subliniat tendința aparatelor administrative de a colabora „subsisteme de acțiune” parțial autonome destinate să se protejeze de efectele unei ierarhii greoaie și ale unor reguli schimbătoare. în aceste cazuri, se dezvoltă o mentalitate care se învecinează foarte repede
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
culturale și memoriale fluctuante. și, mai ales, mulți muncitori și militanți pentru cauza clasei muncitoare - cooperatori, sindicaliști, dar și socialiști, creștini, gaulliști etc. - nu se reclamă de la revoluția „proletară” promovată de Lenin, ba chiar o combat cu înverșunare. în 1905, sociologul german Werner Sombart se întreba într-o lucrare faimoasă: De ce nu există socialism în Statele Unite? Iar unele PC-britanic, vest-german, scandinave - n-au reușit să știrbească influența social-democrației* asupra clasei muncitoare din țara lor. Dimensiunea mesianică a proletariatului trimite atât la
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
cinci ani în închisoare, între 1977 și 1989. în Ungaria, condusă din noiembrie 1956 de Janos Kadar, regimul încearcă să frâneze dezvoltarea disidenței care ia amploare printre intelectuali, expulzându-i, în 1973, pe Andreas Hegedüs, Mihali Vaida și Janos Kis. Sociologul Miklos Haraszti este arestat pentru a fi descris, în romanul său Salarii după numărul de piese (1976), exploatarea din uzinele din Ungaria. în Polonia, se asistă la îmbinarea contestației sociale cu critica politică. în 1965, doi tineri intelectuali, Jacek Kuron
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
muncii între birourile de studiu și programatori pe de o parte, și producători pe de altă parte. Chiar și falsificat din cauza aritmiilor, extrem de numeroase în procesul muncii, recunoaștem în acest sistem „taylorismul” căruia îi sunt supuse clasele muncitorești. în 1976, sociologul ungur Miklos Haraszti a analizat aceste conflicte legate de norma de lucru insistând asupra opoziției dintre reprezentanții direcției însărcinați cu disciplina - cronometrori și contramaiștri -, și grupurile de muncitori mai mult sau mai puțin în măsură să pună în valoare o
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
americane Pershing II, între 1979 și 1983. Fiecare campanie este plasată sub controlul PCUS și dispune de mijloace importante în oameni - între 10.000 și 15.000 persoane ale KGB, 3.000 de Stasi, printre care și falsificatori, istorici, lingviști, sociologi, agenți operaționali atât în străinătate, cât și în URSS - și în finanțare. Campania este preluată de partidele comuniste și de organizațiile lor de masă având în frunte, în Occident, personalități necomuniste, fiecare campanie putând mobiliza mai multe milioane de europeni
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
paroxism pasiunile, revoluția din februarie 1917 creează dintr-odată circumstanțele care-i vor furniza lui Lenin o extraordinară ocazie de a trece de la experimentarea în eprubetă la experiența in vivo. într-adevăr, dacă el s-a dovedit a fi un sociolog submediocru cu a sa Dezvoltare a capitalismului în Rusia, un filosof execrabil în Materialism și empiriocriticism (1909), un dialectician primar în Caietele sale filosofice (1914-1916), un economist lamentabil în Imperialismul, stadiul cel mai înalt... și un utopist puțin original în
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
este de a ști dacă Revoluția din Octombrie* corespunde criteriilor marxiste clasice. Favorabil bolșevicilor, italianul Antonio Gramsci consideră că Octombrie este o revoluție „contrazicând Capitalul” lui Marx pentru că a avut loc în țara cea mai puțin dezvoltată. în iunie 1918, sociologul german Max Weber denunță recurgerea la teroare* în conferința sa asupra Socialismului. Iar în 1922, economistul liberal Ludwig von Mises publică Socialismul, în care explică falimentul inevitabil al economiei planificate. Socialiștii revoluționari ruși din exil* publică în 1922 Ceka, o
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
revoluționar, frontiera dintre aceste trei ideologii se șterge, Marx fiind cel ce dăduse consemnul înaintării sub stindardul „socialist” și „democrat”, spre a gâdila, astfel, auzul unei clase muncitoare mai sensibile la argumentele reformiștilor decât la cele ale comuniștilor. în 1895, sociologul Émile Durkheim stabilește o distincție strictă între „socialism” și „comunism”, primul ținând de modernitatea industrială, iar al doilea de arhaica egalitate comunitară. Catalogând însă opera lui Marx ca „socialistă”, el întărește bruiajul operat de acesta între cele două doctrine și
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
al teoriei politicii mondiale. În scrierile sale, multe și adesea inegale, se vede filosoful, istoricul, politologul și juristul complet, desăvârșirea unui ideal al omului de științe sociale de la începutul secolului trecut. Probabil că, dacă Morgenthau ar fi fost și economist, sociolog și lingvist, disciplina fondată de el și de Edward Hallett Carr ar fi fost epuizată încă de la apariție, iar astăzi, noi, cei care nu suntem pătrunși de convingerea că realitatea este doar construcția simțurilor și conceptelor noastre, n-am face
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
naturii dacă cel puternic nu l-ar domina pe cel slab și dacă cel slab ar încerca să devină egalul celui mai tare. Națiunea puternică are dreptul la „un loc sub soare”; ea este „sarea pământului”. Așa cum a descoperit faimosul sociolog Werner Sombart în timpul primului război mondial, „eroul” german trebuie neapărat să-l înfrângă pe „micul comerciant” britanic. Faptul că rasele inferioare trebuie să o slujească pe cea stăpânitoare reprezintă o lege a naturii pe care numai netrebnicii și proștii o
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
ordine și justiție 29. Cu alte cuvinte, se admite că nu există nici un motiv să nu presupunem că o societate guvernată de reguli va fi neapărat una dreaptă. Dimpotrivă, unii realiști clasici, precum Morgenthau și Carr, puternic influențați de Mannheim, sociologul cunoașterii, pornesc de la premisa că deținătorii puterii o vor folosi pentru a-și promova interesele, deși deseori se vor sprijini pe o ideologie dominantă pentru a ascunde legătura dintre putere și interese. După cum remarca Niebuhr, „indivizii sau grupurile care organizează
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
secolul al XVI-lea o comunitate europeană, deși națiunile europene nu i-au recunoscut suzeranitatea. și-a pierdut aproape toată importanța politică în urma Războiului de 30 de ani (1618-1648) și a fost dizolvat în 1806. Sombart, Werner - 1863-1941. Economist și sociolog german care a fost inițial marxist, apoi s-a întors brusc împotriva marxismului și a sfârșit ca susținător al național-socialismului. Spencer, Herbert - 1820-1903. Filosof englez. Stare decisis - Doctrina de a adera la precedente în aplicarea aceluiași principiu de drept în
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
al III-lea î.Hr. Succesiunea Spaniei, războiul pentru - Vezi Utrecht, Tratatul de la. Sully, Maximilien de Béthune - 1560-1641. Om politic francez. Marele său proiect a fost un plan de creare a unei federații a tuturor națiunilor creștine. Sumner, William Graham - 1840-1910. Sociolog și economist american; profesor de științe politice și sociale la Yale University. Suzeranitate - Controlul politic al unui stat asupra altuia, care păstrează toate atributele de suprafață ale suveranității. Tacitus, Cornelius - c. 55-120. Istoric roman. Talleyrand, Charles Maurice de - 1754-1838. Ministru
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
1694-1778. Filosof și scriitor francez. Wagram, bătălia de la - La Wagram, Austria, în 1809, Napoleon I a câștigat una dintre cele mai strălucite victorii ale sale. șase zile mai târziu, Austria a fost forțată să încheie un armistițiu. Weber, Max - 1864-1920. Sociolog german foarte influent. Weimar, Republica de la - 1919-1933. Statul german care a fost înființat sub o constituție democrată federală adoptată de o adunare constituțională în orașul Weimar. Wellington, Arthur Wellesley, duce de - 1769-1852. Militar și om politic britanic. Comandant al armatelor
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
de către ființa vie a experimentelor proprii de comportare bazată pe formarea legăturilor condiționate și apoi organizarea unor anumite reacții în raport cu caracterul stimulului, i-a preocupat de-a lungul timpului atât pe specialiștii din domeniile psihologiei, cât și pe biologi, fiziologi, sociologi și ciberneticieni. Prin prisma pedagogiei învățarea reprezintă procesul de asimilare a cunoștințelor și de formare a deprinderilor și priceperilor necesare activităților practice viitoare. Pedagogia definește învățarea ca fiind “ modalitatea specific umană de achiziție a cunoștințelor, competențelor sau aptitudinilor“ (Grand Dictionnaire
Argumente în promovarea instruirii tehnice timpurii la atletism : aruncări by Constantin Alexandrina Mihaela () [Corola-publishinghouse/Science/375_a_1252]
-
structuri își vor lăsa amprenta asupra lor. Un asemenea fapt va reieși cu pregnanță pe măsură ce vom face cunoștință cu diversele tipuri și forme particulare ale structurilor formale. 3.2.2. Sistemul birocratic - prototip al structurilor formale Sistemul birocratic propus de sociologul german Max Weber este tipic pentru structurile formale, el reușind să le caracterizeze cel mai bine. Ce îi determină pe oameni să asculte de comenzi, să facă ce li se cere? s-a întrebat Weber. În acest context, el operează
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
ele rămânând, dimpotrivă, într-o stare latentă sau chiar se pierd. O descriere magistrală a personalității birocratice o găsim însă la Merton. În capitolul 5, „Structura birocratică și personalitatea”, din cartea sa Social Theory and Social Structure, publicată în 1949, sociologul american considera că principalele trăsături de personalitate ale birocratului sunt: evitarea responsabilităților (se face că nu le observă, le ignoră); dispersarea responsabilităților (pasarea acestora unor comitete și nu unor persoane, pe considerentul că în grup responsabilitatea omului scade, el se
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]