3,317 matches
-
înstrăinată” (cum sugerează și numele ei), sub apăsarea așteptării chinuitoare, dramatice, privită minuțios de autoare, ca prin microscop. Apropiată prin tendința de intelectualizare a emoției de Hortensia Papadat-Bengescu, Cella Delavrancea, Ioana Postelnicu și Anișoara Odeanu, B. apare ca o prozatoare stăpână pe tehnicile moderne ale romanului, practicând discontinuitatea temporală, paralelismul planurilor și decuparea lor într-o manieră asemănătoare procedeelor cinematografice. Scriitura este densă, fraza are o topică adesea neobișnuită, dar interesul cititorului e întreținut cu abilitate prin câteva strategii de amânare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285568_a_286897]
-
sine, nu mai e acolo unde ar trebui să fie, sau așa cum am vrea să fie, nu mai e întreg, proporționat, consistent. Fluiditatea și metamorfozele sale maladive sunt urmărite și decorticate cu mare inteligență și generozitate interpretativă de Lidia Cotea, stăpînă pe arsenalul analitic constituit, ca și pe o vastă și dificilă bibliografie. Eleganța stilistică, precizia frazei și plasticitatea limbii franceze, adesea poetică, dar perfect adaptată demonstrației nu fac decît să adauge un plus de atractivitate și rafinament unei lucrări deosebit de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
prin excelență care este imaginația creatoare de lumi. Iată un fragment ilustrativ, chiar dintru începutul acestui volum surprinzător: Căzut de pe bicicletă. E ceea ce am păstrat ca imagine și, mai mult decît atît, ca emoție corporală, de la acea cină la Paris. Stăpîna casei m-a întimpinat cu amabilitate: "Ați ajuns primul." Sosisem la timp, adică prea devreme pentru parizienii autentici. Ocupată cu ultimele pregătiri pentru cină, s-a scuzat, lăsîndu-mă în pragul salonului. Abia intrat, mă revăd ghicind înăuntru o prezentă umană
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de a fi complet izolați. Tinerii sunt niște marchizi, ridiculi prin afectare, spunând însă în substanță lucruri fine până la manieră. Dimitrache știe să șoptească "des douceurs": Jurământ îți fac, Elencă, cât ai trăi pă pământ Să-mi fii scumpa mea stăpână, pentru tine să trăiesc, Sufletul meu, starea, vieața, cu plăcere să-ți jertfesc. Elenca e și ea fata secolului și răspunde cu solemnități sentimentale: Când aș ști cu-ncredințare că sunt câte le vorbești Și că n-oi fi înșelată
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
colo pe urâciunea fără suflet, fără cuget, Cu privirea-mpăroșată și la fălci umflat și buget... Și deasupra tuturora, oastea să și-o recunoască, Își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască... Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi Să ajung-a fi stăpână și pe țară și pe noi! Tot ce-n țările vecine e smintit și stârpitură, Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură Tot ce e perfid și lacom, tot Fanarul, toți iloții, Toți se scurseră aicea și formează
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
cel mai adânc al specificității noastre. Natural până la clarificare, scriitorul străbătea drumul firesc al prozei române, dovedind nu mai puțin încă de la început o anume monotonie în subiecte. Programul general este descrierea sufletelor simple. Deci un țigan se îndrăgostește de stăpână, un moș bețiv se ciorovăiește cu baba, un hangiu suferă de moartea femeii sale, un fierar își bate nevasta care-l înșeală. Toate acestea sunt "dureri înăbușite", cum se cade să fie suferințele unui primitiv. Eroii au o "taină" pe
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
în iubire tânără, bogată, Îmbrățișam pământul, lumea toată... E în poezia lui o atitudine de smerire în fața femeii, chiar după înfrîngere, care e de esența misticismului: Nu ți-am vorbit vrodată, și pe ferești deschise Nu ți-am trimis buchete, stăpâna mea din vise, Ci numai de departe te-am urmărit adese, Iluminat de gânduri nespuse, nențelese... Setea euforică de a trăi e în continuarea liricii lui Macedonski, însă cu ondulații mai diafane, potrivite anemiei blânde a ftizicului: Privește!!... Cerul semănat
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
femei"... Un biet pribeag sunt, însă merg drept, cu fruntea sus, Și n-oi ști să fiu orbul care se lasă dus... Ci ți-oi întinde mâna, și vino de vei vrea, Dar nu te vreau nici roabă, și nici stăpâna mea. Nici sprijin, nici povară - așa te vreau, și-acum De vrei să mergi cu mine, gătește-te de drum... fie că plânge, dramatic, fecioara bătrînă: Mă uit în oglindă și nu te mai chem Și nu te mai cer
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
și imaginației cetitorului. Și să reușească să exprime în limba tuturora observații fine justificate prin considerații teoretice subtile" (G. Ibrăileanu). Romanul Enigma Otiliei "este construit cu un meșteșug sigur, pe mai multe planuri, și cu o detașare epică întru totul stăpână pe materialul uman atât de divers și de închegat în fizionomia lui. D. Călinescu se afirmă ca un excepțional creator epic, lunga sa povestire degajând clar conturat și cu subtile nuanțe, în același timp, o serie de tipuri psihologice de
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
puterea, monarhia a trebuit să-și învingă rivalii din interiorul teritoriilor pe care deja le controla. Cel mai important dintre acești rivali era marea nobilime ale cărei feude se aflau pe teritoriul acelor provincii și care, conform sistemului feudal, era stăpână peste domeniile sale. Acest lucru a însemnat de fapt crearea unui număr de sisteme distincte și suverane cel mai adesea având legi, unități de măsură și sisteme administrative diferite. Franța de Nord, aflându-se sub controlul regilor franci, a urmat
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
zice că el arată față de Eros ceea ce poeții religioși arată față de Dumnezeu: o fidelitate complice, o robie creatoare. Amorul, ca și Dumnezeu, există atîta vreme cît există credința robului. Curios, ușuraticul Alecu Începe să spiritualizeze iubirea și să facă din „stăpîna Afrodita” centrul lumii. Fala lui este să se Închine cu smerenie și să obțină miluirea femeii Împietrite, adică acceptarea sentimentului. Miluirea este capătul acestei aventuri, momentul suprem al dragostei văcăresciene, cum e la Eminescu somnia și la Blaga intrarea În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la celălalt de vîrful unui munte. CÎmpia este Încoronată de o „dumbravă deasă”, iar valea este străbătută de o gîrlă șerpuitoare. În peisaj intră și fîlomila ce cîntă cu „multă Întristăciune” În stuf, zefirul care ascultă cu plăcere, luna („vremelnica stăpînă”), glasul Îndepărtat al păstoriței etc. Este spațiul romantic (preromantic) cunoscut, intimizat și, Într-o oarecare măsură, convenționalizat de imagini literare gata făcute. Poemul Înserare urmează Îndeaproape, cum s-a dovedit, un poem de Lamartine. CÎrlova particularizează prin jalea lui dulce
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pînă azi Știu și decît să arzi, Aflînd acum unde mergi, Bate În ceasuri Întregi. MÎinilor nu vă-nlemniți, Ci vă dați să pipăiți Și să strîngeți binișor Acel minunat trupșor. Picioarelor, alergați, Săraci, nu mai trepădați, Duceți-vă să-ntîlnesc Stăpîna care-mi slăvesc.” Cum voi arăta mai tîrziu, pentru Anton Pann ibovnica nu-i o imagine abstractă. Vorbește și el de „nur osebit”, de „rumenețea” care este semnul știut al sensibilității, Însă criteriile lui de valorificare nu rămîn pe acest
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cea mai puternică dintre figurile iubirii. Oriunde am deschide cărțile, dăm peste voința, am zice scelerată de n-am cunoaște bine resorturile ei, de sclavie. Relația dintre subiectul amoros și obiectul erotic este aproape În exclusivitate relația dintre slugă și stăpînă (cu varianta tiran). A deveni rob, a căpăta statutul de vasal sentimental este cea dintîi și cea mai nerăbdătoare dorință a Îndrăgostitului: „Stăpîna mea, Încetează A unui rob chinuire... Robește cu biruință A sîmțîrilor ființă... Stăpîna mea, priimește Darul care
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de sclavie. Relația dintre subiectul amoros și obiectul erotic este aproape În exclusivitate relația dintre slugă și stăpînă (cu varianta tiran). A deveni rob, a căpăta statutul de vasal sentimental este cea dintîi și cea mai nerăbdătoare dorință a Îndrăgostitului: „Stăpîna mea, Încetează A unui rob chinuire... Robește cu biruință A sîmțîrilor ființă... Stăpîna mea, priimește Darul care Îți jărtfește O slugă ce te slăvește... A dedica ființei iubite viața este o dovadă minimă de devotament. Pasiunea Începe astfel cu o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
relația dintre slugă și stăpînă (cu varianta tiran). A deveni rob, a căpăta statutul de vasal sentimental este cea dintîi și cea mai nerăbdătoare dorință a Îndrăgostitului: „Stăpîna mea, Încetează A unui rob chinuire... Robește cu biruință A sîmțîrilor ființă... Stăpîna mea, priimește Darul care Îți jărtfește O slugă ce te slăvește... A dedica ființei iubite viața este o dovadă minimă de devotament. Pasiunea Începe astfel cu o probă de vasalitate. Conachi Își pune cu Încîntare viața amanet și promite o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
O slugă ce te slăvește... A dedica ființei iubite viața este o dovadă minimă de devotament. Pasiunea Începe astfel cu o probă de vasalitate. Conachi Își pune cu Încîntare viața amanet și promite o robie necondiționată pînă la moarte. Marioara, stăpîna, primește semnele de supunere desăvîrșită și durabilitate În amor: „Mă duc, stăpînă, de-acum și nu știu de-oi mai veni. Ah, ascultă, să-ți grăiesc, pînă n-apuc a muri. Răbdare Îți zic să faci și răbdînd să nu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dovadă minimă de devotament. Pasiunea Începe astfel cu o probă de vasalitate. Conachi Își pune cu Încîntare viața amanet și promite o robie necondiționată pînă la moarte. Marioara, stăpîna, primește semnele de supunere desăvîrșită și durabilitate În amor: „Mă duc, stăpînă, de-acum și nu știu de-oi mai veni. Ah, ascultă, să-ți grăiesc, pînă n-apuc a muri. Răbdare Îți zic să faci și răbdînd să nu urăști Inima care ți-am dat numai tu s-o stăpînești. Ori
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
personale și a unei generozități (mile) seducătoare: .,De-acum nădejdile toate de la mine s-au sfîrșit, Mori luîndu-mi ziua bună de ia ceea ce-am iubit. Mă duc, mă-ngrop În pustiuri, lumină să nu mai văz, Ah, ascultă-mă, stăpînă, pînă nu mă depărtez, Astăzi mă despart de tine cu sufletul m-ai sfîrșit, Pentru că a ta cruzime l-au ars și l-au amărît. De-oi muri să scrii pe piatră că acest nenorocit Pentru dragostea mea numai În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
semnalat deja participarea semnelor cerești la drama pasiunii erotice: fulgerul, tunetul... Fără să fie un obiect predilect, cum e la romantici, luna răsare des și În poezia lui Conachi. La 7 iulie 1846 Îi dedică un poem numind-o eminescian „stăpîna nopților”. Conachi nu leagă Însă de acest astru o viziune mai profund lirică. Alegorizează, În stilul lui, făcînd din lună un confident și un mesager: să ducă oftatul și lacrimile peste munți, la Stăpînă, dîndu-i, astfel, de știre că o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dedică un poem numind-o eminescian „stăpîna nopților”. Conachi nu leagă Însă de acest astru o viziune mai profund lirică. Alegorizează, În stilul lui, făcînd din lună un confident și un mesager: să ducă oftatul și lacrimile peste munți, la Stăpînă, dîndu-i, astfel, de știre că o viață de om să răpune pentru dînsa... Luna a ocrotit, În trecut, o scenă de intimitate ce merită să fie citată și În altă ordine: arată pe Conachi În expediție erotică: se furișează, dă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
casei, străjuiește lingă iatac, cumpănește pașii pe prispă, totul cu mare „fereală”. Amorul conachian cerc mereu discreție, nu poate Înflori decît În mare taină, departe de orice indiscreție omenească. Simț exagerat al pudorii, simț cavaleresc al onoarei, grijă față de reputația Stăpînei cită vreme iubirea nu e legiuită?! Toate acestea, probabil, la un loc. În plus, tendința lui Conachi de a asuma lent obiectul liric (În cazul de față: obiectul erotic), ceremonia apropierii de el. Poetul exclude orice act de agresiune, orice
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
plăcere... O sută de ori, noaptea și ziua, mă rog de Dumnezeu să mor sau sănii dea dragostea Dumneavoastră /... Închid ochii a suspin, și adorm suspinînd.” Este mesajul unui Tristan care merge ziua să lupte și noaptea se gîndește la Stăpîna lui. E bocetul lui Conachi, mai puțin partea eroică. Să nu scăpăm din vedere că poeții noștri se foloseau de intermediari (lăutari), lăutarii, care transmiteau și uneori modificau și dădeau o anumită culoare acestor poeme supuse, astfel, unui rapid proces
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cavaleresc sentimentul său. Noblețea cîntecului nu-i suficientă. Trebuie și noblețea armelor. Erotocrit este, În fond, un trubadur care Într-o mină ține chitara, semnul inspirației, și În alta lancea, semnul curajului viril. Două arme care deschid drumul spre inima Stăpînei. Doamna lui Erotocrit este Însă o copilă care nu cunoaște ceremonialul erotic. Ea se adresează doicii a se lasă sedusă de cîntec. Ce urmează iese din sfera liricii propriu-zise. Intră În cîmpul poeziei eroice și al moralei. CÎteva versuri dezvoltă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Presimte trădarea și vede ușor ura ce Încolțește În iubirea cea mai năvalnică. Poeziile sale oscilează Între laudă și misoginie, Între salut d’amour și sirventes din retorica trubadurilor. Iată cum este strecurată bănuiala Într-un poem care Începe cu Stăpîna mea și face mare caz de umilință („umilit fac rugăciune”): „Ah! dar care mi-e greșala? Descopere-ți bănuiala! Spune ceva, așa să trăiești, Poate vreo vicleană fire A umblat cu clevetire De pizmă, să mă urești. Nu aș avea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]