3,238 matches
-
care înfățișează femei, autoarea eseului urmărește capacitatea acestora de a reda trăsăturile considerate esențiale pentru reprezentarea unei subiectivități conștiente și revoluționare. Accentul cade pe postură și pe atitudinea personajului reprezentat, ca elemente care ar putea semnifica o afirmare a acestei subiectivități. Dar ce este interesant din punctul de vedere al acestui demers este că deși discursul merge în sensul unei intervenții în modul de construire a reprezentării genului, prin aprecierea diversității ”tipurilor” personajelor prezentate (unele care inspiră grijă și bunătate, altele
Realism socialist și gen - Feminitate în discursul criticii de artă în deceniul al șaselea () [Corola-website/Science/296141_a_297470]
-
Dintr-o perspectivă în care contestăm însă această conexiune, putem susține că din punctul de vedere al mizei discursului de aici, care este cel de a marca punctele în care arta reușește să fie o suprafață de emergență pentru o subiectivitate autonomă și revoluționară, subiecții genizați pot conține simultan trăsături asociate tradițional feminității și masculinității. Și că nu reiese, la o privire atentă, nicio intenție de a elimina sau de a devaloriza caracteristicile conexe tradițional feminității, precum gingășia, căldura sufletească, priceperea
Realism socialist și gen - Feminitate în discursul criticii de artă în deceniul al șaselea () [Corola-website/Science/296141_a_297470]
-
de încălcare a respectivului articol nu erau urmărite sistematic în anii 50. Legea și-a pierdut astfel semnificația, (Betea,248), iar în 1957, întreruperea de sarcină a fost legalizată.</p> Prin urmare, cel puțin până în 1957, o disociere a reprezentării subiectivității genizate de maternitate nu ar fi avut coerență cu proiectul politic și nici nu s-a întâmplat. În revista Femeia, pe lângă promovarea imaginilor cu femei revoluționare și angajate în diverse domenii de activitate, este recurentă preocuparea pentru organizarea asistenței instituționale
Realism socialist și gen - Feminitate în discursul criticii de artă în deceniul al șaselea () [Corola-website/Science/296141_a_297470]
-
subiectului feminin ca obiect al privirii și al dorinței.Iar în critica de artă a timpului, critica Lelia Rudașcu abordează aproximativ aceeași poziție critică. Prin abundența portretelor de personaje masculine și prin accentul pe capacitatea reprezentării artistice de a reda subiectivitatea genizată ca auto-afirmativă, conștientă și revoluționară, și implicit prin tentativa de a rupe din sfera exclusivă a masculinității câteva dintre caracteristicile tradițional asociate cu aceasta, discursul criticii realist socialiste produce o intervenție interesantă, care privește, printre altele și dislocarea reprezentării
Realism socialist și gen - Feminitate în discursul criticii de artă în deceniul al șaselea () [Corola-website/Science/296141_a_297470]
-
proiectului comunist privitor la condiția femeii suferă intervenții distorsionante, care vor produce un construct ”fals”.</p> Diferența dintre cele două poziții este că Popescu consideră reprezentările genizate realist socialiste relevante și periculoase în măsura în care au reușit să contribuie la producerea unei subiectivități similare celei pe care consideră cercetătoarea că o reprezentau: Zoe Petre consideră în schimb că reprezentările respective n-au fost eficiente în acest sens: prin gesturi eroice, femeile au rezistat proiectului de emancipare prin masculinizare, păstrându-și cu eforturi standardele
Realism socialist și gen - ”Distorsionările feminității” () [Corola-website/Science/296140_a_297469]
-
schimb că reprezentările respective n-au fost eficiente în acest sens: prin gesturi eroice, femeile au rezistat proiectului de emancipare prin masculinizare, păstrându-și cu eforturi standardele performative feminine. Diferența dintre cele două poziții constă deci în raportarea la o subiectivitate considerată ca efect al regimului socialist și al propagării imaginilor realist socialiste: daca Zoe Petre glorifica felul în care aceasta s-a construit în opoziție și că act de rezistență la regimul socialist, Alice Popescu se teme că ea s-
Realism socialist și gen - ”Distorsionările feminității” () [Corola-website/Science/296140_a_297469]
-
practică Cristi Puiu se vrea un instrument epistemologic care facilitează obținerea unei cunoașteri universal valabile despre lume și revelarea unor adevăruri altfel greu de identificat în țesutul nediferențiat, ”nefiltrat prin artă”, al cotidianului. Îmi propun în continuare să vorbesc despre subiectivitatea manifestă în Sieranevada, despre procesele de obiectificare pe care le practică și despre modalitățile specifice prin care, departe de a livra o imagine ”neutră” și ”adevărată” a societății contemporane și a relațiilor care o caracterizează, legitimează o raportare subiectivă, conservatoare
Subiectivitate și obiectificare în Sieranevada () [Corola-website/Science/296149_a_297478]
-
invita la identificare, așa cum sunt construite în Sieranevada. Pe ele nu le cunoaștem în profunzime, ele sunt vehiculele unor diverse stereotipuri. Doar bărbații purtători ai unei masculinități împlinite sunt personajele complexe, nuanțate, coerente și umane. Reprezentarea unui anumit tip de subiectivitate este caracteristică oricărei manifestări artistice, dar în Sieranevada ea are pretenția unei poziționări ”neutre”. Privirea lui Lary este însă privirea lui Puiu și este privirea cuiva care are păreri clare despre lume, artă, femei, bărbați, dragoste, politică; această privire pretinde
Subiectivitate și obiectificare în Sieranevada () [Corola-website/Science/296149_a_297478]
-
spațiul islamic au produs narațiuni emancipatoare care reușesc să contracareze încercările de apropriere de către forțe opuse intereselor comunităților din care provin. Feministele americane de culoare au dezvoltat grile de înțelegere a multiplelor axe de opresiune la intersecția cărora sunt produse subiectivitățile genizate, rasializate și precarizate. În spațiul nostru, feministele rome lucrează, printre altele, de semnificativ de mult timp, la crearea unor forme de cunoaștere care să elibereze femeile rome nu din „strânsoarea seculară a fustelor înflorate” (!), ci mai degrabă din cea
Dreptate pentru Szomna Grancsa () [Corola-website/Science/296189_a_297518]
-
la o suprafata a proiecțiilor noastre salvatoare, ci suntem obligați să ne-o imaginăm în carne și oase, în profunzimea tragediei sale. Scenele de acest fel (există încă cel puțin două, deosebit de intense în spectacol) lucrează cu emoțiile re-centrând o subiectivitate invizibilizată de discursurile dominante - efort care se simte și în grija cu care a fost prelucrata artistic povestea. De exemplu, alternanta între comic și grav care caracterizează toată piesă îi permite Mihaelei Dragan, atunci când îl interpretează pe bulibașa, să joace
Dreptate pentru Szomna Grancsa () [Corola-website/Science/296189_a_297518]
-
de cea cu care ne-au obișnuit discursurile dominante. Giuvlipen își propunea încă de la înființare să spună povești despre viețile femeilor rome și să contribuie la întărirea statutului acestora în interiorul și în afara comunităților din care provin. Iar în recentrarea pe subiectivități până acum invizibilizate, prezența și în spectacolul Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? se regăsește din plin potențialul schimbării la care artistele și-au propus să contribuie. Și un scurt P.S. despre solidaritate... Noi, persoanele ne-rome din grupurile
Dreptate pentru Szomna Grancsa () [Corola-website/Science/296189_a_297518]
-
Printre problemele lexicale, trebuie menționați și numeroșii termeni utilizați de Creangă și legați de viața rurală, de practica bisericească, de superstiții și așa mai departe.” Retrospectiv, atenția criticilor s-a concentrat într-o măsură semnificativă asupra diferenței dintre originalitatea și subiectivitatea narațiunii lui Ion Creangă pe de-o parte și, pe de altă parte, respectarea convențiilor în vigoare privind stilul literar. George Călinescu, influentul istoric și critic literar interbelic, a afirmat că autorul a recurs la un stil tradițional de povestire
Amintiri din copilărie () [Corola-website/Science/307831_a_309160]
-
și pline de neastâmpăr”. El pune în contrast această perspectivă cu un alt fragment la persoana întâi: începutul romanului "Întâmplari în irealitatea imediată" a romancierului interbelic Max Blecher, care cufundă imediat cititorul într-un univers de incertitudine modernistă, suferință și subiectivitate. Diverse comentarii asupra textului s-au concentrat pe măsura diferenței dintre relatarea lui Creangă și detaliile reale ale biografiei sale, în particular asupra vieții în familia lui Ștefan a Petrei. George Călinescu susținea că scriitorul moldovean ar fi fost de
Amintiri din copilărie () [Corola-website/Science/307831_a_309160]
-
el să se evidențieze întreaga forță negativă și distructivă a artei maieuticii”. „În dialogul Theaitetos este reintrodus cu un rol semnificativ Socrate, filosoful existenței subiective, al omului, pentru a lua poziție în favoarea unei alte cauze, insuficiența cunoașterii înțeleasă ca pură subiectivitate”. Conținutul dialogului este construit pe o temă din sfera cercetării lui Socrate și anume cea a științei. Prin modul în care Socrate conduce discuția și felul în care Theaitetos răspunde, dialogul demonstreză că nu este posibilă definirea științei prin prisma
Theaitetos (Platon) () [Corola-website/Science/303117_a_304446]
-
apt de a asculta glasul minoritarului - și nu numai de civilizație.” Gelu Ionescu (din: “Prefața” la volumul "“Aprecieri neretușate”", Iași, 1994) „Cea mai importantă tendință și singura cu adevărat nouă în literatura germanilor din România în această perioadă o reprezintă ‘subiectivitatea angajată’ (Walter Fromm). Promotorii acestei tendințe au fost în parte acei tineri autori (Richard Wagner, Johann Lippet, William Totok, chiar Rolf Bossert etc.) care la sfîrșitul anilor șaizeci și la începutul anilor șaptezeci s-au afirmat (prin apariții comune în
William Totok () [Corola-website/Science/302192_a_303521]
-
ca atare. (...) Locul angajamentului general-abstract, deși bine intenționat, care miza pe complicitatea cititorului, a fost luat de observația exactă, îndreptată asupra detaliilor vieții de zi cu zi; în locul lui ‘noi’ a trecut individul, în locul gîndirii în sisteme și teoreme - propria subiectivitate ca filtru al realității receptate, iar locul poeziei scurte spirituale și deseori chiar aforistice l-a ocupat poemul narativ-descriptiv și reflexiv.” Emmerich Reichrath (în: "„Reflexe II”", Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1984) Cf. Ion Bogdan Lefter (coordonator): "Scriitori români din anii `80-
William Totok () [Corola-website/Science/302192_a_303521]
-
mainstreamului, fie și cel al literaturii SF, este urmărit că gest anarhic. Prezentul articol pornește de la lizibilitatea să socială pentru a îl urmări că act estetic ce reunește un status al ființei care se confruntă cu redefinirea coordonatelor sale esențiale: subiectivitate, timp, spațiu. Zona ficționalului - din perspectiva fragmentaristă - va fi cu atat mai fertila cu cat fenomenul în cauză, mișcarea cyberpunk, nu pare a dezvolta plenar acest pattern. Confruntarea cu vocația imperialista a spiritului în contextul în care aceasta își ia
Cyberpunk () [Corola-website/Science/302951_a_304280]
-
prin Edmund Husserl, Martin Heidegger și Jacques Derrida. ologia, cu deosebiri de nuanță între diverșii săi reprezentanți, lărgește înțelesul conceptului de fenomen, care este astfel considerat drept totalitatea conținutului aflat în conștiință, ce poate fi înțeles doar ca efect al subiectivității transcendentale pure. În filosofia pozitivistă, fenomenele percepute pe calea experienței sensoriale reprezintă singurele mijloace ce duc la cunoaștere. În special în știință și tehnologie, fenomen este orice eveniment observabil, direct sau cu ajutorul instrumentelor și aparatelor. Se poate alcătui o listă
Fenomen () [Corola-website/Science/298025_a_299354]
-
puse în legătură cu filosofia existențială, nu este posibilă elaborarea unei definiții globale a acestui termen. Noțiunea însăși permite totuși restrângerea problemei la unele teme comune. Pe prim plan stă preocuparea asupra existenței concrete a individului și asupra problemelor ce rezultă din subiectivitatea și conștiința de sine a omului. Primul gânditor care a expus unele idei ale filosofiei existențiale a fost reprezentantul scepticismului religios, Blaise Pascal, deja în cursul secolului al XVII-lea. Pascal se opunea raționalismului strict al lui Descartes și categorisea
Filosofie existențială () [Corola-website/Science/298027_a_299356]
-
morale. Nietzsche radicalizează mai departe ideea alegerii libere a existenței și conclude că fiecare individ, într-un proces de reconsiderare a tuturor valorilor, trebuie să decidă singur ceea ce este moral sau nu. Cele mai frecvente teme întâlnite se referă la subiectivitatea omului, precum și la problema fundamentală a alegerii individuale a existenței, care se manifestă de cele mai multe ori sub forma trăirii sentimentului de anxietate ("Angst"). Filosofii existențiali preiau ideea lui Kierkegaard cu privire la morala individuală și la personificarea adevărului și susțin că numai
Filosofie existențială () [Corola-website/Science/298027_a_299356]
-
ul - variantă distinctă a filozofiei existențiale - este o doctrină filozofică și de acțiune caracterizată printr-o accentuare a individualității, propagarea libertății individuale și a subiectivității. ul își are originea în lucrările lui Kierkegaard, este dezvoltat de contribuțiile lui Husserl și Heidegger, devenind faimos după sfârșitul celui de-al doilea război mondial prin lucrările lui Jean-Paul Sartre și ale autorilor grupați în Franța în jurul revistei ""Les
Existențialism () [Corola-website/Science/298018_a_299347]
-
cărui complexe-ustensile pot avea o semnificație pe care proiectul meu liber nu a prevăzut-o. Moartea mea este evenimentul vieții mele umane. Moartea are un caracter absurd; ea nu conferă un sens al vieții: sensul nu poate veni decât din subiectivitatea însăși, (Jean-Paul Sartre, "Ființa și neantul"), însă fiecare acțiune și fiecare proiect al vieții mele îi afectează deopotrivă pe toți ceilalți. După Heidegger, Sartre reia pe seama sa postulatul lui Husserl, după care "fenomen este tot ceea ce - într-un fel oarecare
Existențialism () [Corola-website/Science/298018_a_299347]
-
cu Inuyasha). De asemenea, Shippo indică un devotament imens pentru relația lor, încurajându-l pe Inuyasha să plece după Kagome, doar că aceasta să se întoarcă la ei toți. Cele două personaje se dezvoltă reciproc prin menținerea încrederii în propria subiectivitate, fiind sinceri unul cu celălalt și împărțind o dorință mutuala de a fi împreună. Cu toate ca Inuyasha încă o mai iubește pe Kikyo, acesta afirmă că el este cel responsabil pentru soarta preotesei și că relația lor este una independența de
Kagome Higurashi () [Corola-website/Science/311915_a_313244]
-
prelucrarea la cald a pieselor), respectiv poate măsura temperatura suprafețelor foarte mici, de exemplu fire metalice foarte subțiri (de 0,01 mm). Dezavantajul principal este că indicatorul de zero este ochiul omenesc, ca urmare măsurătorile sunt afectate de o anumită subiectivitate (însă eroarea nu depășește 1 %). Principala sursă de erori este faptul că "temperatura de luminanță" a Wolframului (din care este fabricat filamentul lămpii etalon) este mai mică (1591 K față de 1700 K) față de temperatura corpului măsurat. Un alt dezavantaj este
Pirometru () [Corola-website/Science/309490_a_310819]
-
apare ediția a doua revăzută și adăugită de profesorul Alexandru Piru. Capitolele cele mai subiective sunt cele consacrate scriitorilor contemporani. Camil Petrescu, Mihail Sebastian sau Mircea Eliade s-au plâns în jurnalele lor intime sau în diferite recenzii de această subiectivitate excesivă, perfect conștienți că va dura mult timp până când statura lor va fi reconsiderată de urmași. De multe ori în cărțile care conțin analize ale operei unor mari scriitori interbelici influența chiar subconștientă a geniului călinescian îi împiedică pe criticii
Opera lui George Călinescu () [Corola-website/Science/309249_a_310578]