4,066 matches
-
Cîntam: Trararah! Ah! v-ați dus visuri, v-ați dus! Mort e al meu frate. Nimeni ochii-i n-a închis În străinătate - Poate-s deschiși și-n groapă! Dar ades într-al meu vis Ochii mari albaștri Luminează - un surâs Din doi vineți aștri Sufletu-mi trezește. Eu? Mai este inima-mi Din copilărie? ............................... Ah! îmi îmblă ades prin gând O cântare veche. Parcă-mi țiue-aiurind Dulce în ureche: Lume, lume și iar lume! {EminescuOpIV 77} AVEAM O MUZĂ Aveam
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mintea mea Codrul din munți, râul din vale-mi tace De ce nu pot în praf a mă preface! {EminescuOpIV 80} DOI AȘTRI Am văzut doi aștri, Strălucind albaștri Sub o frunte-n vis; M-a-nnecat seninul Când privii divinul, Blândul lor surâs. Și mi-am zis în mine: Înger cu lumine De-un adânc noroc... Din a vieții tale Înflorită cale Cum nu stai în loc? {EminescuOpIV 81} CÎND CRIVĂȚUL CU IARNA Când crivățul cu iarna din Nord vine în spate Și mătură
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pe tine să te iert. Ce sunt? Un suflet moale unit c-o minte slabă De care nime-n lume, ah! nimeni nu întreabă. Și am visat odată să fiu poet... Un vis Deșert și fără noimă ce merit-un surâs De crudă ironie... Și ce-am mai vrut să fiu? Voit-am a mea limbă să fie ca un râu D-eternă mângâiere... și blând să fie cîntu-i. Acum... acuma visul văd bine că mi-l mântui. Căci toată poezia
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ta! La al tău glas de jale lumina tremura, {EminescuOpIV 312} Chiar Dumnezeu ce-adie în ceru-i înflorit Ascultă blânda rugă, ce trece liniștit 465Prin nopțile-nstelate - o muzică de vis -, Ce-inundă fața-i veche c-un dureros surâs Și inima-i bătrână din nou o mai inspiră De cugetă lumi nouă - cum cugetă o liră Eternele-i armonii... Și-acele cânturi pline De-amor, de inspirare, le îndreptai la mine Și am urmat cântării... ființa mea apare Și-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
balsam drag, Ce îndulcește simțul cu mirosul de frag, Din ochi fac stele negre, din buze fac rubin, Din viață ambrosie, și nectar fac din vin, Și din femee înger, și din amor un vis Ce-oftează-n fericire și plânge cu surâs. Dar mult mai bine-mi place să rump acea perdea Ce-ascunde Viitorul-Trecutul după ea. Să sfârtic cu un fulger perdeaua cea de fier, Să văd eroi de umbre, popi, dame, cavaleri, Toți dintr-o altă lume, din lumea ce-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
luptă pentru egalizarea șanselor. Ci pentru desființarea lor. Nu proștii au făcut ca inteligența să aibă ieșire la zâmbet. Cea mai pitorească încrengătură este cea a idioților cu baghetă. Lipsit de aroganță, imbecilul ajunge un ratat. Prostul deține secretul transformării surâsului în rânjet. Cine nu pricepe nimic poate să spună ce vrea. În mulțime, prostia crește exponențial, pentru că se simte ocrotită. Imbecilul știe să facă un infern, din orice paradis. Multe creiere funcționează doar la nivelul abacului. Ar fi teribil dacă
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
lăuntrice. De regulă, premiile sunt instrumente mediatice. Care nu prea au legătură cu arta. Arta ar mai putea destrăma fibra egoismului din noi. Am început să ne obișnuim cu arta refuzată de fior. Arta pur comercială atrofiază gândirea consumatorului. În surâsul trist al Giocondei există și semne al viitoarelor noastre alienări. Arta de consum profanează sensibilitatea umană. Avem cărți de tarabă, dar și cititori de același calibru. Și în artă mai obosesc grinzile. Artistul - un biet pălmaș sub steagul ferfenițit al
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
devine coloană. În artă este nevoie de arhitecți, nu de zidari. Aforismul ar trebui să fie statuia unui gând. Poetul care uită de cititori e ca aviatorul care sfidează munții. Gioconda - o nouă dovadă că omul este un altar de surâsuri. Cultura și credința sunt firele care ne mai țin încă agățați de noi înșine. În absența culturii, dialogul devine un schimb de imprecații. Omul este singura viețuitoare care se îndeletnicea cândva cu cititul cărților. Cultura are nevoie de aripi, nu
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
atât de confuz încât să pot pricepe toată poezia actuală. Arta este cea mai subtilă pedagogie. În artă, esența devine coloană. În artă este nevoie de arhitecți, nu de zidari. Gioconda - o nouă dovadă că omul este un altar de surâsuri. Cultura este moneda cea mai stabilă a relațiilor interumane. Cultivând disprețul față de carte și de artă în general, mass-media poate face din omul contemporan o frumusețe de imbecil. Mileniul al treilea s - a născut captiv al subculturii media. Comunismul a
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
aroganței cu prostia. Umorul se luptă cu radicalii liberi ai răutății umane. Zâmbetul trebuie citit și pe verso. Trivialitățile pretind că sporesc umorul. Gafa poate fi un agent al sincerității. Sau al prostiei. Descifrat corect, râsul ne-ar putea salva. Surâsul - o lizieră a bucuriei. Cei care fac haz de necaz anesteziază puțin timpul, dar nu înving frica. Zâmbetul nu poate vindeca, probabil, nici o boală. Le-ar putea însă preveni aproape pe toate. În umor, inteligența vine cu un-doi-uri scăpărătoare. Micile
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
lui Vasile Ghica cele necesare pentru a tezauriza adevărate grăunțe de înțelepciune (sub masca râsului marcat de apăsarea tragicului) în sipetul spiritualității românești. Îl îndemn să persevereze, dar cu atenție : Când râzi de toți, ba și de zei, Chiar cu surâsuri migdalate, Să nu pățești precum Socrate : Cucuta nu e ceai de tei ! » Mircea Colosenco Fragmențelele ni se vor fi părut admirabile, memorabile, și mai cu seamă de citat undeva, cândva, căci aliajul lor de pesimism tonic și percepție ludică a
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
scriitorului Vasile Ghica, ideea că urmele lăsate pe terenul expresiei aforistice, la noi, vor rămâne atâta timp cât va vremui limba română, în care și-a zidit, cu modestie pilduitoare, căsuța gândului și a sufletului său. C-tin Parfene De același autor : Surâsuri migdalate, Ed. Junimea, 1989 Cristale de fum, Ed. Porto Franco, Galați. 1991 S. O. S. Iubirea!,Ed. Alma, Galați, 1995 Recviem pentru mileniul doi, Ed. Geneze, Galați, 1997, (ediție engleză română). Răspântie de milenii, Ed. Geneze, Galați, 1997 (ediție franceză
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Viilor și cu câteva zile înainte de a porni pe drumul din urmă, a mai găsit în el resurse, poate ca să fie consecvent cu el însuși și să ne dăruiască, așa cum a făcut toată viața, dacă nu un hohot, măcar un surâs, notând pe o hârtie: Culmea ironiilor De râsul copiilor Să pui cap bețiilor Pe Șoseaua Viilor.” După ce citesc această ultimă fâlfâire de spirit a lui Păstorel, privesc la ieșean. El cată în gol... Îl las oarece timp să-și revină
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
amor Și de prorocii ce-i propag' gândirea Și ordinea? BOGDAN-DRAGOȘ (p. 97) Verena oh! nici nu pot să spun Decât un nume * la care răspunde O ființă dulce care-o iubesc. Verena, ești tu? De * ce * nu * ești * Un * surâs * dulce * închipuiești, În rest nimic o Verena dulce Eu te vreau * *** îmbrățișare Verena (P. 118) 1a Dragul Dragul vornic * începător de cete (p. 124) 15 Acolo ți-a fost gândul, acolo-ți fie moartea 1045 {EminescuOpXV 1046} {EminescuOpXV 1047} (p.
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
lunei galben gând Pe palate se aruncă Luminând a umbrei dungi Iar oamenilor insenm Dunga negrului mormânt Cerul sus visează stele Oamenii visez-amor Vântul care acu muge Noaptea cântă Printre valuri se frământă Cu lungi țipete d-amor... Somnul e surâsul morții Tuturor noaptea zâmbește Mie nu Căci acum tu [2chemi]2 stafia-mi Printre zidurile ruinei. (p. 253) , v Când luna se-namoră d-o stâncă sură ceasornic * Luna și amorul c-un nour de aur sub nourii negri (p.
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
îmbrăcată sumar, care tocmai aștepta un mijloc de transport care nu mai venea. I-am promis că o duc până în Constanța, dar, din păcate, nu aveam drum într-acolo și nici nu doream să îmi fac. însă nu am rezistat surâsului întrebător care îmi confirma că poziționarea excentrică grupului de călători nu însemna decît: "Scapă-mă, dracului, de locul ăsta aglomerat!" Am frânat și am început să caut ceva în torpedou, încercînd cu coada ochiului să văd dacă vine sau nu
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
traiectorie, și-a aruncat disperat, cu voce stinsă, ultimul argument: "Oricum, n-are rost să conversați cu mine, pentru că sânt complet neinteresant. Așa că, vă rog, nu insistați. Lăsați-mă-n pace!" Vă imaginați cum am rămas... Mi s-a șters surâsul de pe buze, dar tot n-am cedat. Firea mea mămoasă, nefericita... Știți cum mârâia la-nceput? Parc-aș fi venit să-1 tai! L-am luat cu blândețe, 219 am căutat să-1 liniștesc și am aflat până la urmă că e scriitor
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
gândit uneori chiar că mi se pare ciudat să te știu rob! Strălucitorul Tefnaht zicea că știi multe limbi și cunoști multe popoare. Acum călăuzești oastea. Și ești rob... Cine vrea te poate biciui. - Și tu? zise Auta cu un surâs slab zărit chiar la lumina faclei. Iahuben își plecă ochii. - Nu... nu știu. Dar pesemne că așa au vrut zeii! - Zeii nu, Iahuben! murmură sclavul și acum nu mai zâmbi. - Cine? întrebă Iahuben, dar sclavul tăcu. Iahuben se obișnuise cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
părăsirea acestor locuri sau apropierea întoarcerii în Atlantida... Cu asemenea stare sufletească se duse la Tefnaht, când acesta în sfârșit îl chemă. Preotul Tefnaht se plimba lângă malul cu lotuși, fața lui era mai luminoasă decât de obicei, datorită unui surâs pe care Auta nu-l înțelese. I se păru că nu-l mai văzuse pe Tefnaht surâzând anume așa. O clipă, sclavul socoti că tainicul surâs este oglinda ultimei nopți în oare preotul se desfătase cu o frumoasă dănțuitoare din
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lângă malul cu lotuși, fața lui era mai luminoasă decât de obicei, datorită unui surâs pe care Auta nu-l înțelese. I se păru că nu-l mai văzuse pe Tefnaht surâzând anume așa. O clipă, sclavul socoti că tainicul surâs este oglinda ultimei nopți în oare preotul se desfătase cu o frumoasă dănțuitoare din neamul mașauașa. Dar nu era așa. Strălucitorul slujitor al Zeului Puterii dovedi îndată că nu la ea se gândea acum. - Știi de ce te-am chemat? îl
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și noi plecăm mâine. Auta se întristă și lăsă ochii în pământ. Tefnaht zâmbi sau rânji. - Nu te sfătuiesc să pleci fără încuviințare: dincolo de marginea taberei te va aștepta moartea. Sclavul își ridică atunci fruntea, strivindu-și între buze un surâs. - Stăpânul meu n-are de ce să se îngrijoreze. Nu mai pot să doresc pustiul după cărțile de la Piscul Sfânt. Tefnaht se făcu că nu aude și spuse ușor înțepat: - Și chiar dacă ai putea să iei cu tine asemenea piatră ce-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu voia să lase fără răspuns ultima întrebare a sclavului, fie că își căuta el însuși o lămurire, se întoarse cu spatele spre mare, începînd să surâdă. Auta își dădu seama că nimic nu-l tulbură mai mult decât aceste surâsuri în care nu se putea citi nimic. - Am să-ți dezvălui o taină pentru care ai să-mi fii recunoscător, spuse Tefnaht cu voce tărăgănată. Ascultă, tatăl tatălui meu era preotul Zeului de Foc. Înainte de a muri, iată ce mi-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
făcut-o tu? întrebă sclavul din nou și luă bila. Copilul îl privea îngrijorat, neîndrăznind să vorbească. - Hai să ne jucăm! strigă Auta cu glas vesel. Un păstor se oprise la câțiva pași de el și-i urmărea cu un surâs. Copilul îl văzu și atunci îngrijorarea îi pieri. Zise numaidecât, arătând cu mâna spre păstor: - El a făcut-o. El e fratele meu! Auta rostogoli bila prin iarbă și strigă: - Prinde-o! Copilul alergă după bilă și apucînd-o cu mâinile
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu se vedea nici nehotărâre, nici îndoială, dar în tăcerea sa, care lui Auta i se păru nefirească, clocoteau parcă ape ciudate. Apoi, pe neașteptate, bătrânul surâse și, oricât de stăpân era pe sine, lui Auta nu-i scăpă că surâsul era adus de voință. - Știu că ai să te întristezi pentru ceea ce am să-ți arăt; zise Marele Preot. Dar dacă ai destulă tărie, poate să te facă să și râzi. Vreau să-ți arăt darul pe care mi l-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
câmpia de la miazăzi. În fața străinilor care se uitau la cerul înstelat, ca niște oameni obișnuiți care nu urmăresc altceva nimic decât să vadă cerul înstelat și să se bucure, Auta sorbi din plosca de lut. Apoi îi întrebă cu un surâs de vioiciune șăgalnică, în limba Atlantidei: - Voi nu beți vin? Străinii îl priviră în tăcere: nu cunoșteau înțelesul acestui cuvânt. CAPITOLUL XXII La început, robii nu aveau destulă încredere în Iahuben. Era atlant, era liber, fusese sutaș. Numai Agbongbotile izbuti
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]