3,733 matches
-
referirea la colectivități umane sau [+Animat] care implică referenți feminini și masculini: (51) Foarte multă lume doarme foarte agitat și se trezește foarte obosit (TVR 2, 11.IV.2009) autoritățile locale trebuie să [...], altfel nu au de ce să se declare surprinși (Realitatea TV, 2007) autoritățile nu au reacționat la timp, deși fuseseră avertizați că o să ningă (Antena 3, 15.X.2009) Foarte multe dintre aceste contexte implică substantivul persoană: (52) Mai multe persoane și-au scufundat mașinile [...] pentru a nu fi
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
le poate provoca Într-un spirit „riguros rațional”, are marea calitate de a fi unul de pură contemplare, de „intersecție” a travaliului spiritului, acel „loc” În care, din oboseală sau pentru că „ai pierdut drumul”, te oprești și „privești În jur”. Surprins și apoi Încântat, descoperind atâtea lucruri pe care În goana și concentrarea drumului nu le vedeai: un arbore, verdeața vie, răscolitoare a câmpului, o pasăre ce planează, În azur, „privindu-te” ca pe o posibilă pradă, un animal ce paște
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
aspectele care țin strict de arta literară, se remarcă radiografierea lumii românești a epocii, necosmetizată, fără parti-pris-uri, fără exagerări în vreo direcție sau alta, într-o carte publicată în plin comunism. Răzbate din text un soi de ingenuitate, paradoxal, neutră, surprinsă, spre exemplu, în cuvintele unui personaj, cu oarecare atribuții politice, dar și în atitudinea celor care le ascultă, referitoare la insuficienta implicare a "tovarășilor" intelectuali din sat în munca de ridicare a nivelului "cultural al țăranilor, cât timp mai șchioapătă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
manuscris dispare din mapa cu materialele dosarului. Apoi naratorul se întâlnește cu autorul manuscrisului care este "un tânăr blond, de nici treizeci de ani, cu trăsături de nordic, de o izbitoare expresivitate venind din niște ochi albaștri, limpezi și ușor surprinși ..." Ziaristul este intrigat nu atât de portretul fizic al lui Dimitrie Cristea, cât de starea lui psihică, mai ales de replicile sale printre care și unele destul de bizare: "Varvara vine peste voi, ziaristule, și poate că eu însumi sunt vinovatul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
bacovianismului. Având o conștiință de alchimist, Bacovia nu s-a mulțumit, însă, niciodată cu încremenirea propusă de "complexul Meduzei". De aceea el nici nu este un poet monocord, cum încă se mai crede." (op. cit., p. 211). În multitudinea de aspecte surprinse și dezbătute într-o manieră hiperculturală, dl. Th. Codreanu nuanțează și singurătatea bacoviană, prin comparație cu Eminescu și cu Fr. Nietzsche. Extrem de axată pe detalii, cartea de față se adresează specialiștilor, acelor cititori cu exercițiul lecturii elevate sau celor pasionați
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
vară a anului 1940. De nedescris, necuprinsa disperare a dezastrului nostru național!” Dar ce vină avea comandantul părăsit de oșteni, se întreba acum Alexandru Mânăstireanu. 8 februarie 1941, Focșani Scump și neprețuit odor, Întorcându-mă de la cazarmă am fost plăcut surprins găsind pe masă trei scrisori: în afară de tine, îmi scria Lenuța și gazda mea de la Băcani. Cred că îți închipui că deși de Lenuța nu prea știam cam de mult ceva pozitiv, totuși scrisoarea ta în mod natural a avut întâietate
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
un timp relativ scurt. Văzând că nu e rost să mă întorc chiar atât de curând, am hotărât să plec la Suraia și am ajuns cu bine. Gazda și prietenii puțini ce i am avut acolo au fost foarte plăcut surprinși când m-au văzut că le trec iarăși pragul casei, dar au fost amărâți în sufletul lor când au aflat că nu mai rămân acolo. Toți țin la mine ca la unul din ai lor. În special familia Condrea ce
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
de partid la Centrul Universitar, cu care am avut o relație rece. Pe 29 august am fost chemat la Comitetul județean de Partid și Ion Iliescu mi-a spus că voi fi președinte al ASC pe Centrul Universitar. Am rămas surprins, pentru că Timofte îmi spusese că voi șef "pe undeva, pe-aici", pe la Casa Studenților, fără să-mi spună ce anume. Nu aveam siguranța că dosarul meu va primi aprobare de sus. Dosarul meu trebuia să primească acordul președintelui UASCR de la
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
T.: Pe Ignat Călin l-am cunoscut și ca secretar de partid, și ca rector. A ieșit rector după Revoluție. El venea de la Matematică. Era un tip disciplinat, mai riguros, organizat, om echilibrat, cu profilul lui de matematician. Am rămas surprins că, după Revoluție, cu toate că el înainte de Revoluție era în funcție puternică, răspundea de activitatea ASC-ului, totuși a fost ales. Ales, nu numit! S. B.: Asta înseamnă că oamenii țineau la el. N-a abuzat de funcția de partid. D.
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
modul în care îmi reușeau lecțiile. Lecțiile de istorie erau foarte frumoase și ne plăceau și mie și lor. La o lecție a venit inspectorul de Istorie, profesorul Năstase, de la Adjud. Lecția mi-a reușit iar inspectorul a rămas plăcut surprins și mulțumit. În aceeași zi am avut în inspecție, la lecția de fizică, pe inspectorul șef, domnul profesor Diaconu, matematician. A fost foarte mulțumit de reușita lecției și am rămas prieteni. După ce am reușit la facultate și am plecat din
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
Morfologia plantelor al profesorului I. Ciobanu de la Cluj. Pentru examen am învățat de pe cursul lui Ciobanu. După ce am trecut prin toată materia am avut curiozitatea să citesc câte ceva și din notițele scrise la orele de curs. Am rămas foarte plăcut surprins. Nu-mi venea a crede; cursul său era mai bine structurat și mai clar decât al lui Ciobanu. Am făcut fixarea cunoștințelor după cursul său. Examenul se dădea scris și oral. La teză am avut subiectul „Evoluția stelului ”. Mi-a
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
la sfârșitul lucrărilor practice. Întrebările cădeau însă ca niște ciocane pe ilău, iar răspunsurile așteptate cu greu apăreau deoarece eram inhibați. Când am pregătit colocviul la lucrările practice și am citit schemele făcute pe caietul de lucrări practice am rămas surprins să constat cât de bine erau precizate noțiunile și cât de clar puteau fi urmărite în schemele realizate în timpul lucrărilor practice. Mă bucur că am reușit să o cunosc cu adevărat mai ales prin intermediul soțului său, regretatul și eminentul entomolog
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
activ la formarea unor biologi competenți de sorginte ieșeană, sunt etaloane valorice ce-i subliniază calitatea, munca și rezultatele. Norocoșii care am avut prilejul să-l cunoaștem îndeaproape păstrăm imaginea specialistului pasionat, profund creator. In ceea ce mă privește am rămas surprins și de calitățile spirituale ale dsale, de logica exprimării ideilor, de abilitatea selectării soluțiilor salvatoare dintr-un mănunchi de posibilități teoretice și practice. Aparent, d-sa poate fi plasat de persoanele grăbite, ca unul lipsit de timp pentru alții; în
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
profesorul meu și alți câțiva oameni din domeniu, am reușit să animăm laboratoarele de cercetare, stațiunea prindea viață sau cel puțin așa simțeam noi. O satisfacție deosebită aveam în momentul în care specialiștii din Țară sau din străinătate erau plăcut surprinși de ce vedeau la Agigea și ne îndemnau să mergem mai departe. Mi-au rămas în minte cuvintele prof. Bernard Lohr, care spunea despre Agigea că este „a tremendous advantage” pentru ceea ce poate însemna cercetarea românească la Marea Neagră. Au fost ani
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
nu rămâi consternat când, citind semnalul de alarmă al lui Grigore Antipa nu mai știi dacă faptele relatate sunt luate din timpurile sale, sau sunt niște realități ale zilelor noastre: Faptele prezentate de savant sunt analizate cu deosebită competență. Sunt surprinse cele mai subtile intenții și interese ale „prietenilor” noștri: Să nu ne mire faptul că, pur și simplu astăzi trebuie să luptăm noi, românii, majoritarii să dobândim drepturi egale cu minoritățile noastre. Și ceea ce este de-a dreptul paradoxal este
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
era complet străină, eram preocupat să o conving că este vorba de o minciună grosolană. L-am privit pe omul din fața mea drept în ochi și i-am spus că eu cunosc autorul calomniei și, cum el o făcuse pe surprinsul, m-a întrebat direct: "Într-adevăr știi? Cine este?". I-am răspuns: Cred că nu poate să fie altul decât fostul secretar general al mișcării Bnei Akiva din România". Șeful Securității se prefăcu că nu știe despre cine este vorba
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
care am lăsat oare și cîteva urme?... Un țînc se apropie de mine, sfios, cu niște ochi ce probabil au născut Albastrul de Voroneț. Se uita admirativ la mașină și la posesorul ei. Îl privii cu interes și am rămas surprins să constat cum, între noi doi, fire nevăzute, firele pămîntului ce ne-a născut, ne leagă sufletele, ne fac să ne simțim din același trunchi, să ne îndrăgim. Zîmbeam amîndoi și o mînuță moale și catifelată, de opt anișori, mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
eram cel mai deștept dintre drăcăraia satului. Da, nene, răspund supus. Dă-mi mutelca aceea de pe capotă! Mă reped servil să execut comanda. Cînd să apuc mutelca șoferul apasă pe claxon. Bi-bi! Biii! Oah! țip cît mă țin bojocii, total surprins, scăpînd mutelca jos. Aveam impresia că m-a fript, suflam spre degete și țopăiam prostește. Șoferul rîde în hohote. Copiii, tîmpiți ca și el, rîd slugarnic. Crezînd că și-au cîștigat un loc lîngă șofer, copiii se apropie și încearcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
dacă n-ar fi ei, ai mai veni?! E o prostie să mă gîndesc la asta. Fratele este cu zece ani mai mic... Ei, întreb și eu așa, teoretic. "Teoretic" este cuvîntul adînc, învățat mai recent, dar nu mă arăt surprins. Bătrînul continuă preambulul la o discuție savantă. Începe cu generalități. Ce-s oamenii ăștia din Cuba? Latino-americani. Mulatri, negri, metiși și de tot felul. Mănîncă spurcăciuni? Adică, ce vrei să întrebi? Dacă mănîncă lighioane spurcate. Nu, mănîncă ce mîncăm și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
construcție pentru un adăpost mașini agricole? Daa... Unde se pun mașinile agricole? Este și un gărăjel. Așa spune legea? Dar nu-i voie? N-am știut... Ești, totuși, șef de serviciu... Pleacă ochii și capul. Vicelui cît îi dai? Tresare surprinsă. Dar tu cît ai luat? Pentru că restul pe care îl mai luai spuneai că-i pentru vice! Unde... spuneam? La telefon, aseară la orele 19. Tremură și este mai roșie decît sfecla. Plînge. Știam că nu pot dovedi nimic și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
așa ceva. Cînd ai sosit? Acum vreo cincizeci și ceva de ani. Ei, în cazul ăsta ești ieșean. La început m-a deranjat tutuiala bătrînului, apoi m-am obișnuit și am adoptat aceeași familiaritate. Dar tu, tu ce mai faci? Deloc surprins, bătrînul a acceptat ideea că sînt un confrate. Eh, lucrez, dragă. Lucrez la ceva foarte important și îndrăzneț. Și tu? Păi cam tot așa, la ceva... ce nu s-a văzut pînă acum. Te cred. Știi, abia acum vedem viața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
lasă nici o circumstanță atenuantă. Acum, măcar acum să ne valorificăm potențialul! Sigur, cu boul ăsta... V-ar plăcea un alt bou în locul lui? Mă dezamăgiți, zău așa. Legendarul primar de Iași, cum spunea Cristoiu... Mă simt flatat și, mai ales, surprins că știe și asta. Dar nu pot să-l încadrez într-un tipar cunoscut. Mă frămînt să-l pot citi și nu reușesc. Timpul era înaintat și eu destul de obosit. Aș fi vrut să închei discuția, deși ceva mă îndemna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
invers. Atunci mă ridic și decid să-i sperii, răcnind nefiresc de tare: Mă, bandiților, măăă! În românește, dar ei au înțeles. Primul se aruncă din înaltul gardului în stradă. Dar cel cu punga, în care era recolta, cade lat, surprins total. Se ridică apoi și aleargă spre gard. Ajuns la gard, se cațără, dar este încurcat de pungă. Eu strig: Stai, stai, mă, banditule! Urcă precipitat și cînd era sus de tot, punga se rupe și recolta cade înapoi în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
amic trăirile mele din acea noapte. Nu reușesc să mă fac înțeles. Renunț și încerc din nou să adorm. A doua zi mă duc la gard. Mango verzi mușcate, erau împrăștiate peste tot. Acum ești mulțumit? mă întreabă Adrian. Tresar surprins și răspund firesc, ca și cum l-aș fi văzut pe amicul meu în carne și oase. Nu. N-am vrut asta. Mi-a fost frică să nu revină cu intenții criminale... Ei, hai, mănîncă-le... să-ți mai crească burtica... Ai văzut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mîna pe botul calului. Fac poze cu și fără zoom. O fetiță întinde o bucățică de ciocolată spre cal, dar acesta este împietrit. Toți pleacă în liniște și rămîn singur, frustrat de încremenirea acestui monument viu. Tot mai ești curios? Surprins că puteam face infarct, nu-mi vine un răspuns bine gîndit și mă aud răspunzînd: Păi, doream să fac un tur al Havanei Vechi. Omul mișcă. Își ridică puțin pălăria și mă privește viu, adică treaz, adică omenește. Atunci urcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]