6,881 matches
-
o goană nebună, invocând numele fiicei, dar nu își auzea vocea! Sau o auzea venind de departe... Nu înțelegea! Nu conta... continua să alerge până se trezi pe betonul rece, strângând la piept cu deznădejde un trup firav, ce tremura tăcut, cutremurat de suspine molcome. Referință Bibliografică: Dileme ( fragment 22) / Silvia Giurgiu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2191, Anul VI, 30 decembrie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Silvia Giurgiu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat
DILEME ( FRAGMENT 22) de SILVIA GIURGIU în ediţia nr. 2191 din 30 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375654_a_376983]
-
într-o dezmierdare finală. Se aplecă incredul peste forma aceea de viață, o atinse și suspină ușurat, binecuvântând reflexele ce îl ajutaseră să evite o moarte iminentă. Ridică cu pioșenie șuvițele lungi de mătase ce ascundeau chipul acela angelic, șterse tăcut lacrimile ce șiroiau pe obrajii mai albi ca lumina palidă a lunii consternate și mânia lui se topi într-o cascadă de duioșie infinită. - Vino copilă! Dumnezeu a socotit că nu era timpul să pleci! Ce ți s-a întâmplat
CAPCANA DESTINULUI de SILVIA GIURGIU în ediţia nr. 2176 din 15 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375651_a_376980]
-
care, în mod normal, o viață, și cu atât mai mult una măcinată de boală, nu poate rezista”, scria Octavian Paler despre Vincent van Gogh. Își răzbuna durerea cu „o mare nevoie de a iubi”, iubirea lui pentru această „poezie tăcută” - pictura. Am citit de curând despre presupunerea de plagiat a lui Van Gogh. Pe la 22 de ani el ar fi descoperit printr-un hazard lucrările lui Jean François Millet, pentru care a manifestat o mare admirație și care, mai târziu
GALBENUL SOLAR AL LUI VAN GOGH de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2268 din 17 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375695_a_377024]
-
-naltam gri ziduri. Uităm că zbaterea și truda ne poate fi risipă Sau împlinire a vieții, cuprinsă într-o clipă. Cu timpul tatuat pe iris, privim clepsidra vremii, Și din pocalul cu-amintiri sorbim pe prispa iernii. Ne risipim adesea, tăcuți, prin gânduri fără rost Si-ncepem o poveste punând pecete cu "a fost"... Cu timpul cuibărit în trup, pășim pe calea vieții, Tribut să dăm visării născute pe geana dimineții. Aripa franta-n zbor o vindecam cu-nflacarate pătimi Ce
CU TIMPUL ... de CORINA NEGREA în ediţia nr. 2029 din 21 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375759_a_377088]
-
Acasa > Literatura > Beletristica > MĂ NINGI... Autor: Corina Negrea Publicat în: Ediția nr. 2241 din 18 februarie 2017 Toate Articolele Autorului Acum, pe-o margine de lume mă ningi cu drag, mă ningi cu dor, și glasul tău tăcut îmi spune povești, la gură de izvor... Mă ningi cu drag, mă ningi cu dor tăind în două, anotimpul. Prin amintiri, încet cobor să nu strivesc, pășind, alintul... Și glasul tău tăcut îmi spune că-mi cauți urma printre pași
MĂ NINGI... de CORINA NEGREA în ediţia nr. 2241 din 18 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375770_a_377099]
-
drag, mă ningi cu dor, și glasul tău tăcut îmi spune povești, la gură de izvor... Mă ningi cu drag, mă ningi cu dor tăind în două, anotimpul. Prin amintiri, încet cobor să nu strivesc, pășind, alintul... Și glasul tău tăcut îmi spune că-mi cauți urma printre pași. Chemarea ta ar vrea s-adune toți pașii, pe poteci rămași... Povești la gură de izvor, și glasul tău tăcut ce-mi spune că ningi cu drag, că ningi cu dor acum
MĂ NINGI... de CORINA NEGREA în ediţia nr. 2241 din 18 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375770_a_377099]
-
Prin amintiri, încet cobor să nu strivesc, pășind, alintul... Și glasul tău tăcut îmi spune că-mi cauți urma printre pași. Chemarea ta ar vrea s-adune toți pașii, pe poteci rămași... Povești la gură de izvor, și glasul tău tăcut ce-mi spune că ningi cu drag, că ningi cu dor acum, pe-o margine de lume... Referință Bibliografică: Mă ningi... Corina Negrea : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2241, Anul VII, 18 februarie 2017. Drepturi de Autor: Copyright © 2017
MĂ NINGI... de CORINA NEGREA în ediţia nr. 2241 din 18 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375770_a_377099]
-
noapte printre mătăsuri fine... Dacă vei vrea, voi caută Prin inserări ce curg Petala unui zâmbet dăruit cândva, Pe clipa-ncremenita într-un aprins amurg... Dacă vei vrea, voi reclădi Castele din cuvinte Și vorbele uitate, pe rând le-oi osândi Tăcute să renască în gesturi ne-mblanzite... Dacă vei vrea, voi înflori Pe pajiștea din suflet, Petale-nfiorate să cadă sub șoaptele viorii, Când în amurg aduci păcate dulci în alb buchet... Dacă vei vrea, voi fi Voi dezlega, voi împleti Voi răsfoi
DACĂ VEI VREA de CORINA NEGREA în ediţia nr. 2338 din 26 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/375774_a_377103]
-
Aaaa.... Înțeleg ! Deci dumneata ești ! Mă studiază adânc,din cap până-n picioare ,dar nu-mi dau seama de reactie ,din cauză de întuneric. Desigur ,aș putea să strâng un pic din ochi, însă nu cred că-i indicat . O urmez tăcut , gafa de mai devreme mi-a mai știrbit din dezinvoltură ,dar trebuie să-mi revin rapid . Cazi și te ridici , dacă dorești să izbândești în viață. Biroul e destul de mare, flori multicolore îți zâmbesc din glastre și ghivece uriașe. Dacă
FISA DE ANGAJARE de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 2060 din 21 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/379166_a_380495]
-
zbor. Planează parc-ar fi purtat de valuri, E mai puternic și mai îndrăzneț, Și nu-i e teamă...Căile-nspre maluri Le va găsi cu ochiul lui semeț. Îmi dă curajul să-mi înfrunt destinul Mă însoțește-n zborul meu, tăcut, Mi-a-nțeles și grijile, și chinul Când aripile grele m-au durut. Și m-a-nvățat că-n viața-mi furtunoasă Tot ce răsare-ajunge la apus, Iar orice-ar fi,să-mi țin, victorioasă, Privirile-ațintite doar în sus. ......................................... Spre
PESCĂRUȘUL de SILVIA RÎȘNOVEANU în ediţia nr. 2039 din 31 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379194_a_380523]
-
la umbra unor tufișuri ruginite, am zărit în treacăt vreo două femei în vârstă care-și jeleau singurătatea la mormântul rudelor dragi. Am pășit mai departe cu sfială, ca nu cumva să tulbur somnul celor ce se odihneau sub acele tăcute lespezi albe, la umbra crucilor și a tufișurilor de trandafiri. Furiile vântului răsuceau pe degete tăcerile cu iz de etern și răvășeau cu nepăsător cinism, veșmintele tufelor dintre morminte, despuindu-le de demnitate și culori. Asistam neputicioasă la pudoarea afișară
ICOANA PRIETENIEI NOASTRE de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2149 din 18 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379230_a_380559]
-
camera simplă cu macate de lână așternute pe pat și pe pereți, țesute de ea și de bunica Gherghina în lungile ierni apuse. Abia ce am pătruns pe tărâmul natal și amintirile încep să se amestece cu imaginile din fotografiile tăcute, din vitrină. Ne zâmbește din amintirile mele și din una din fotografiile înrămate de pe perete bunica mea cea năzdrăvană, Gherghina. Lângă fereastră deasupra unei mese vechi de lemn acoperită cu o față cusută de mână, cu motive înflorate în culori
UNIVERSUL UNDE MĂ SIMT O PRINȚESĂ de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2179 din 18 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379258_a_380587]
-
-și putea continua truda ca o „flacără înaltă”, ca un amurg trufaș, nedându-se bătuți de zeul zilei - de Timp, dar discret și spre divinitate, căreia, smerită, poeta îi recunoaște puterea de a o îndârji în lupta cu acest zeu tăcut. Astfel, poezia ” Nu trageți în altare” e elocventă, poeta recunoscând „bucuria sufletului” în locul acela unde „cuvintele râvnesc dumnezeirea”. Ca și Iona, personajul biblic care, reluat în piesa lui Marin Sorescu, preferă să moară pentru a se naște din nou având
CELLA NEGOIESCU. DESPRE VOL.DE POEZIE ”ÎN UMBRA ZEILOR” de VALENTINA BECART în ediţia nr. 1902 din 16 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379246_a_380575]
-
doar amintirea o năpădește, poeta recunoaște că iubitul nu i-a „meritat”, parcă, ofranda și, de aceea, iubirea nu poate reveni prea ușor, ceea ce-o face să prefere să se bucure singură de lumină (O noapte de beție). Așadar, tăcutul zeu poate fi învins de lumina iubirii și a creației, strecurându-se printre „fățarnici, netrebnici, / făcători de rele / împinși orbește la păcate”. Și toată această luptă, această acerbă strădanie de a ajunge, de a atinge lumina, e ingenios subliniată de
CELLA NEGOIESCU. DESPRE VOL.DE POEZIE ”ÎN UMBRA ZEILOR” de VALENTINA BECART în ediţia nr. 1902 din 16 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379246_a_380575]
-
munci și a se chinui, pentru a se înmulți și a se înverșuna să trăiască. Poetei i se pare că Marele Creator nu-și mai trimite proorocii, nemaifiind atent la strigătul celor supuși, căci zarva păcătoșilor e mai mare, încât tăcutul zeu se transformă într-un timp al negării. Așadar, de cele mai multe ori abordarea e ambiguă, poeta adresându-se unui iubit pământean sau unuia celest, celui dintâi trimițându-i „scrisori ...”, așteptându-l „cu fiecare răsărit”, cu fiecare ticăit, minut, secundă (Un
CELLA NEGOIESCU. DESPRE VOL.DE POEZIE ”ÎN UMBRA ZEILOR” de VALENTINA BECART în ediţia nr. 1902 din 16 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379246_a_380575]
-
de „lianele unui trup / fără suflet”. Ca în elegiile bacoviene, poeta își strigă cu deznădejde dorul de iubire în pofida toamnei din sine și din afară visând, sperând ca cel iubit să-i devină părtaș sentimentelor sale. Conștientă însă de puterea tăcutului zeu, ea revine, parcă, în realitatea cotidiană, convinsă că „niciun gând nu poate / opri / ochiul toamnei / plângând”, rafalele de vânt ce spulberă orice vis de iubire, trezind în juru-i doar „foșnet de frunze ruginii / în agonie”, încât propriile sale cuvinte
CELLA NEGOIESCU. DESPRE VOL.DE POEZIE ”ÎN UMBRA ZEILOR” de VALENTINA BECART în ediţia nr. 1902 din 16 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379246_a_380575]
-
în minte mi s-au derulat imagini și întâmplări unde mama era atât de prezentă, de reală, încât , la un moment dat, m-am trezit spunând: - Hai, mamă, să mergem acasă! Nu mă lăsa singură. Și ea venea alături de mine, tăcută, abia perceptibilă... Ajungând acasă și deschizând poarta, am dat cu ochii de liliacul înflorit. Doamne! Toată curtea parcă prinsese viață și mi se părea atât de frumoasă și plină de prospețime, în strania ei singurătate. - Uite, mamă! A înflorit liliacul
A ÎNFLORIT LILIACUL ( ACELA PLANTAT DE MAMA...) de VALENTINA BECART în ediţia nr. 2320 din 08 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/379257_a_380586]
-
să te ascund printre cuvinte, deja, am depășit chiar, pragul interzis, dar inima îngăduitoare nu se dezminte, iar focul din versuri nu va putea fi stins. Ne vom întrupa ca simpli îngeri călători și din răscruce de gând vom privi tăcuți până când umbra din prăfuitele-amintiri se destramă-n călimară, iar noi nevăzuți. Pe-același soclu din tăcere, vom poposi ca îngeri, într-o iubire sortită-nepermisă, dar ai sperat că vremuri blânde vor sosi; dincolo de timp iubirea-i de inimă decisă. Dezvelind
ÎNGERI CĂLĂTORI de MARIA ILEANA TĂNASE în ediţia nr. 2161 din 30 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379286_a_380615]
-
pe o strună,” sub amenințarea unui ”nor” tomnatec , al vântului ce ”răbufnește”, stările devin schimbătoare și tristețea își face simțită prezența, într-un decor unde formele și culorile se aliniază stărilor interioare. Un nuc șade singuratic / Și scrutează zările / Trist, tăcut și fantomatic / Unduindu-și rănile.” ( Tristeți de toamnă). Conștiința este asediată, adesea, de tumultul întregiii vieți, încercând, în momentele de răgaz, să mediteze asupra tuturor lucrurilor: cele existente, cele trecute și cele viitoare, străduindu-se să găsească ”firul Ariadnei” care
RECENZIE. CĂLĂTOR PRIN ANOTIMPURI”, AUTOR TITI NECHITA. de VALENTINA BECART în ediţia nr. 2123 din 23 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379236_a_380565]
-
mantaua nopții-nstelate cu raze de lună-n țesut atingea terasa învăluindu-mă cu farmecu-i mut ca o părere îmi pătrundea în suflet cu razele ochilor reci de înger căzut hipnotici, profunzi precum adâncul infinit al întunecatului cer al nopții tăcut; m-a încătușat cu un dulce sărut pecetluindu-mi suflarea cu patimi otravă divină, iubirea îmi creștea aripi devenind una cu flăcările inimii. Căzusem prada vrăjilor sale ușor eram fascinată de chemarea himerelor. Ma adunat în strânsură șerpească sub privirea
ZBURĂTORUL CU PLETE DE ARGINT( FACE DIN PRIMUL MEU VOLUM DE POEZII ÎN CURS DE APARIȚIE ) de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 1987 din 09 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379310_a_380639]
-
unei incantații. Au stârnit un cerc de foc și o cupolă de lumină aurie se așeză deasupra stâncii, învăluind o piramidă ușor cețoasă care cuprindea înăuntrul ei toată structura sculptată. Apoi făpturile blonde s-au îndreptat spre navă urcând la fel de tăcuți, precum au coborât. Împrejurul ei luminile s-au aprins din nou și acel vârtej multicolor se îndepărta cu o viteză foarte mare și fără zgomot dispărând în înalturi. Totul s-a pierdut în noapte ... Nu îi venea să creadă, mai
ÎN PĂDURE de DOREL DĂNOIU în ediţia nr. 2233 din 10 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/369151_a_370480]
-
apa timpului prezent...caut un ungher. În buzele clepsidrei reci... brusc mă risipesc Și simt cum aripi îngerești din umeri obosiți îmi cresc. Nesigur înapoi privesc spre marea nopții infinită Disting o geană de lumină de catifea-nvechită. Târămul umbrelor tăcute lucește-n depărtare Cu pâlpîiri, stăfulgerări se stinge-ncet și moare. Pe-albeața molaticelor mâini cad ploi de arse stele, Pulberea de lună atinge pielea gleznei mele. Umbra pleoapei viorii alunecă pe palidul obraz Surâsuri calde, tremurânde se-nvăluie în turcoaz
NOAPTEA DIN VIS... de MARIANA STOICA în ediţia nr. 1919 din 02 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/369238_a_370567]
-
adresat jandarmilor prezenți în sală: - Mergeți, domnilor, să aduceți copiii să-și ia mama de aici! Au uitat de dumneaei ca de o sticlă cu apă. Se poate una ca asta? Se poate, maică! a răspuns biata femeie sub privirile tăcute ale întregii asistențe. Acu au ce și-au dorit... La ce le mai trebuie și o mamă bătrână pe capu' lor? Au revenit cei doi jandarmi care ieșiseră și, imediat după ei, Florica și Eugen. Au cerut scuze judecătorului și
PARTAJUL (3) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 209 din 28 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/369263_a_370592]
-
Azi mi-am turnat o ceașcă de răbdare Și am ieșit cu dânsa în grădină, M-am așezat cu inima la soare, Să-mi scald umilul suflet în lumină. Și inima mi-a lăcrimat pe față Cu roua sufletului meu tăcut, Eu am sorbit răbdare pentru-o viață Și-am plâns cu lacrimi care au durut... Din cer eu am primit îmbrățișare, Și cana cu răbdare s-a umplut, Iar roua sufletului s-a uscat în soare, Și am uitat durerea
O CANĂ DE RĂBDARE de GABRIELA MUNTEANU în ediţia nr. 2093 din 23 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/374174_a_375503]
-
o pasăre de noapte aprinde candele pe linia lui șapte. O lebădă cântă o singură dată, apoi lasă inima cuvântului într-un sunet. Conturul larmei noastre, ca un fulger mereu viu răsună pe creasta cea mai înaltă a muntelui așteptărilor. Tăcută, forma revoltei noastre se destramă. Rodește neroditul dintr-o sămânță. Pasărea sensurilor zbucnește. Libertatea în a fi cunoaște și forma, și neforma, și tăcutul, și, mai ales, netăcutul nenăscutului, când născutul râde lui Dumnezeu cu ochii cerului, lăsat pământului pradă
de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 2267 din 16 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374114_a_375443]