4,311 matches
-
ai pe cine să te bazezi este unul foarte neplăcut. Din nefericire, cînd încerci să-i faci față, există pericolul să cazi într-o capcană foarte des întîlnită. Din cauză că nu e alături de tine atunci cînd îți asumi un risc, apare tentația de a abandona orice inițiativă de acest fel. îți reduci la minim activitățile, iar rezultatele tale devin mediocre. Șeful Invizibil are o puternică înclinație spre evitarea conflictelor. Prin urmare, cea mai bună strategie este să-l determini să-i fie
Cum să faci față unui șef dificil by Shaun Belding () [Corola-publishinghouse/Science/1886_a_3211]
-
E încrezut, mieros și foarte plin de sine. Aroganța lui devine insuportabilă în momentul în care îți este clar că nimic nu o justifică - nu are nici un motiv să se simtă superior celorlalți. în relația cu un șef Disprețuitor, apare tentația de a-i „dovedi” că nu ești atît de prost pe cît de crede. Adopți o atitudine defensivă și uneori depui eforturi exagerate, însă fără nici un rezultat. Degeaba te strădui; acest tip de șef dificil va privi întotdeauna rezultatele tale
Cum să faci față unui șef dificil by Shaun Belding () [Corola-publishinghouse/Science/1886_a_3211]
-
recontextualizare adecvată. Totuși, ambele metode sînt mai dificil de aplicat dacă printre punctele tale sensibile se numără cumva aroganța. E posibil să-ți dai seama că singura alternativă rămîne căutarea unui alt loc de muncă. Orice s-ar întîmpla, rezistă tentației - uneori copleșitoare - de a-i „pune la locul lor” sau de a le da peste nas. Această abordare nu va avea nici un efect și adesea vei suferi de pe urma consecințelor. Replica usturătoare pe care vrei să le-o trîntești în față
Cum să faci față unui șef dificil by Shaun Belding () [Corola-publishinghouse/Science/1886_a_3211]
-
cum o indică articolele din etapa constructivist-integralistă - desprinderea totală de planul conceptual în direcția mallarméană a „cedării inițiativei cuvintelor” și a transformării poetului într-un „operator al limbajului”. E o anti-mimesis declarată ori de câte ori se vorbește despre „creație pură” (epurată de tentațiile „fotografierii” naturaliste a lumii) sau de „plăsmuire abstractă”, - formulă, aceasta din urmă, calificând însăși imaginea poetică: „plăsmuire abstractă, imaginea raport pur (s.n.) a două elemente cât mai depărtate (sau cât mai apropiate) între ele”. Abstracțiunii „logicii” și „gramaticii” li se
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
vechi”, „Toate acestea - știi? - sunt ca într-un vechi album”, „Vezi seară romantică și fată ca lumină la ferestre”; rare momente de distanțare, într-o poezie dominată, totuși, de langoarea simbolistă, de „spital”, întreținută de decorul monoton-sumbru al „orașului întunecat”. Tentația evaziunii („Case mici și albe voiau din orașul întunecat să fugă”, „O! Lumina care vine acolo de pe câmp, luminoasă”) completează evantaiul simbolist al viziunii; eliberare promisă de un peisaj idilic, (cvasisămănătorist!): „Și am vrut amândoi bisericuța mică și albă din
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
accente vechi, ca într-un herbar flori păstrate”, „clopotele depărtându-se ca albe cirezi”, “în mine chipul tău ca într-un pahar o floare albă”, „tristețea ca un pietriș în apă”, „glasul tău e mesteacăn subțire în vânt” etc. Uneori tentația asociativă e prezentă în fiecare vers, ca în această strofă tipică, citată și de E. Lovinescu: Așa: vino să-mi ridici sufletul ca pe o coajă de copac și să-mi citești durerile închise - cuiburi de păsări triste, acolo. Mâinile
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
a textelor comentate, utilizate mai degrabă drept catalizatori ai propriei imaginații creatoare. Textul „critic” se impune astfel ca un nou poem, paralel cu poemul-reper, într-o redundanță semnificativă pentru gradul de implicare a cititorului; un impresionism sui generis, respingând orice tentație realmente analitică: „Aha! vă văd aici, de la masa mea de scris, imbecili infatuați, scribi prostituați și senili, cu gâtlejul și ochiul bleg întins să prindeți un răspuns, o «explicație» de atâta vreme cu scâncete și autoflagelări cerută. Nu, nici de
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
Voronca - „miliardarul de imagini”. Abia coagulat, sâmburele metaforic germinează în acea luxurianță „tropicală” a discursului, ce antrenează, parcă mereu nesatisfăcut în imperialismul său, noi și noi aluviuni verbale. Cum am mai observat, descripția și notația „impresionistă” manifestă mereu tendințe centrifuge: tentația „demonului analogiei” este prea mare pentru ca poetul să nu-i cedeze aproape în fiecare vers. Covârșitoare în volume ca Brățara nopților sau Incantații, ea era prezentă și în mai echilibratul Ulise, chiar în unele secvențe în care „rama” tabloului rămânea
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
sau în adânc Rotundul ceas pe-obraz goană ovală... Treptat, imaginea care se impune e, totuși, cea a contemplatorului oprit la porțile cetății Un străin la poarta orașului, cum sună un titlu de sonet -, oarecum blocat în acțiunea sa de tentația, mai puternică, a întoarcerilor spre sinele tulburat, către "lăuntricul zvon" și "lutul scoică" spre care descinde sângele ca spre un hățiș", contrazicând sau punând sub semnul întrebării voința prezumtivului erou-cavaler. O zi, o buclă pe acest tăiș? Acum, ca la
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
spre îndumnezeire își are cauza în dinamismul lucrărilor dumnezeiești, care urmăresc conducerea creațiunii spre îndumnezeire"16. Exegetul său polonez (punctul de vedere al unui occidental mi se pare relevant) vede aici geniul Părintelui Stăniloae, care a evitat cu strălucire atât tentațiile deismului catolic, cât și pe ale panteismului, de care nu au scăpat, la un moment dat, nici Blaga și nici teologii răsăriteni ruși. După opinia mea accentuează Maciej Bielawski, această sinteză a modelului palamit cu un model teologic bazat pe
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
învins se întoarce spre veșnicie, iar distanța devine apropiere. Omul se arată ca ființă dialogică, atunci. Profunzimea și frumusețea gândirii Părintelui Stăniloae despre timp a fost sesizată întâia oară de către Daniel Nesser, în 1986, într-o carte tipărită la Roma. Tentația teologilor și a filosofilor a fost să interpreteze aruncarea în timp a omului ca pedeapsă pentru încălcarea poruncii. Nu, răspunde Părintele Stăniloae, timpul i s-a dat omului ca șansă. Și de astă dată el pleacă de la o intuiție a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ai nonidentității) față de origine, de identitate. Ambiguitatea ființei care-și neagă originea duce la necesitatea transformării radicale și perpetue a omului. Foucault acuză creștinismul că a încorsetat omul în identitate, silind indivizii "a se recunoaște drept subiecți ai plăcerii, dorinței, tentației și li s-a solicitat, prin mijloace diverse (examene de sine, exerciții spirituale, mărturisiri) să etaleze, în legătură cu ei înșiși și cu partea lor cea mai secretă, jocul adevărului și al falsului", ca incitare la discurs, care a dus la o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
postmodernității în ecuația epigonism-joc, la care nu poate adera. Interpretarea derridaiană a pharmakon-ului platonician sfârșește prin a deveni psihanalitică. Scriitura se naște ca paricid, pe modelul "complexului Oedip". Pentru ca să apară simulacrul, arhetipul trebuie ucis, adică figura Tatălui dispare, încât există tentația ca moartea nietzscheană a lui Dumnezeu să aibă aceeași semnificație: Dispariția chipului este mișcarea di-feranței (différance) care deschide cu violență scriitura sau, dacă vreți, care se deschide scriiturii și pe care și-o deschide scriitura"114. Inevitabil, condiția scriiturii e
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
înclina balanța partizană către una dintre ele e o tranșare pur ideologică, având consecințe catastrofale pentru antiteza anihilată. În antitetica lui Ștefan Lupașcu se atrage serios atenția asupra primejdiei, cum o face, altminteri, și Eminescu. Nu numai majoritățile pot avea tentația eliminării minorităților (cu consecințe precum cele din Germania lui Hitler), ci și acestea pot, la rându-le, mutila majorități. Comunismul a fost o ilustrare a acestui tip de antiteză monstruoasă, căci minoritarul partid comunist (de 1000 de membri!) a ajuns
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
antropocentrism", în realitate deja învechit: "de-acum înainte rămâne să ne întrebăm ce va urma...", constatând că, deocamdată, sieși i-au rămas mândria și certitudinea de "a fi un romancier comic sau satiric"218. Dar și Ihab Hassan mărturisește aceeași tentație a lepădării de postmodernism: "Sincer vorbind nu mă mai interesează așa de mult postmodernismul. Acum mă interesează mai degrabă ideea căutării și găsirea unui sens definit al existenței. Am spus tot ce puteam spune despre postmodernism, nu cred că a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
-se adeseori, după cum am văzut, ca neoavangardă, cel puțin în cultura românească, dar și pe alte meleaguri. Albert Borgmann (Crassing the Postmodern Divide) îl surprinde, altminteri, ca pe o formă de divizare în sânul postmodernismului, cel care, la origini, cunoaște tentația spre moderație și toleranță. Hipermodernismul, spune Borgmann, vrea să dea postmodernismului omogenizant, prin masificare culturală, o strălucire care-i lipsește, acel "farmec" în superficialitate care-l apropie, aparent, de oniricul suprarealist. Nu întâmplător postmodernismul românesc, dacă nu a fost o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
nu se reduce la un deceniu, ci cuprinde trei, atrăgându-și, astfel, în paradigmă și următoarele două generații. Dar, încă din anii '80, a început să fie folosit, cu totul sporadic, un alt termen transmodernismul. La vremea aceea, a existat tentația să fie utilizat exact cu sensul postmodernismului, cum i s-a întâmplat lui Cristian Livescu, în 1985226. Inadecvarea substituirii postmodernismului cu transmodernismul a sesizat-o foarte bine Ion Bogdan Lefter, care găsea cu totul nefericită sintagma "trans-modernism textualist". Peste trei
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
stare să le valorizeze pe celelalte. În ultimii 40-50 de ani (situația e valabilă și pentru alte foste colonii de pe glob), majoritatea acestor state și-au dobândit independența, fiind puse sub presiunile modernizării după tipare occidentale. Efectele paramoderne au trezit tentația de a învinui modernizarea "pentru toate nenorocirile sociale și economice". Aceste societăți s-au trezit, de fapt, sub fenomenul unei sincronizări producătoare de forme fără fond, similare cu cele analizate de T. Maiorescu și de Eminescu în a doua jumătate
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
-și, din atare perspectivă, origini în tradițiile esoterice europene și orientale. Un asemenea interes pentru spiritualitatea orientală l-a manifestat taofizica lui Fritjof Capra, în contextul mai larg al "gnozei de la Princeton", care, în pofida recuperării sacrului dinspre știință, tocmai prin tentația gnosticismului, unii savanți au crezut că pot întemeia o "nouă religie" universală 252, ceea ce a dat apă la moară mișcării New Age, care este produsul cel mai nefericit al postmodernismului, fals întors spre "transcendență". Cât privește strădaniile lui Eugen Rosenstock-Huessy
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pricina pentru care Noica lăuda pe Einstein fiindcă a transformat timpul într-o "anexă" a spațiului, ca a patra dimensiune a acestuia. Dar există riscul ca "umilind" timpul, să ne întoarcem la o viziune eleată. Și atunci ne reîntoarcem la tentația "umilirii" spațiului în favoarea timpului, cum o face un gânditor venit de pe tărâmurile științei ca Ilya Prigogine, care considera că marele merit al modernilor e de a fi descoperit timpul 254. Ireversibilitatea timpului, coroborată cu hazardul, i se pare lui Prigogine
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
strictul necesar, pentru că nu ai ce face cu excedentul. Acum goana este după bani. Omule, nu acumula prea mulți bani, că nu poți să dormi de grija lor! Permanent ești în pericol de a fi tâlhărit de alții. Ești supus tentației, ispitei să mănânci prea mult, pentru că ai de unde și te poți îmbolnăvi. Vezi ce au pățit cei trei miliardari români: unul este în scaunul cu rotile, altul are anus contra naturii, altuia i s-a implantat ficat străin. Sacii cu
APOCALIPSA ESTE ÎN DERULARE by NARIH IVONE () [Corola-publishinghouse/Science/810_a_1736]
-
ci cristalizeaz] un intreg ansamblu de idealuri și standarde foarte complexe care se afl] în spatele regulilor morale și le confer] semnificație. Ins] chiar autoritatea acestor idealuri și standarde face obiectul investigației noastre. Așadar întrebarea nu are inc] r]spuns. îi. Tentația egoismului și contractul social Ideea c] etică nu e decât un contract încheiat pe baza vigilentei egoiste este, într-adev]r, mult mai simpl], dar tocmai din acest motiv e mult prea nefondat] că s] explice adev]ratele complexit]ți ale
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
În caz contrar, ne îndrept]m c]tre distrugere, simbolizat] de arderea perpetu] a gunoaielor în afara zidurilor Ierusalimului (Gheena). Faptul de a fi tentat s] faci lucrul corect dintr-un motiv greșit, aceasta fiind a patra și cea mai insidoas] tentație a lui Becket din piesă Omor în catedral] de T.S. Eliot, nu modific] aceast] realitate. R]splata prezenței lui Dumnezeu este rezervat] celor care urmeaz] calea lui Iisus din iubire și nu pentru r]splat]. Numai aceștia vor fi capabili
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
urmare, lipsit] de conținut, din moment ce dorința suprem] a individului ar trebui s] fie, de exemplu, realizarea unei contribuții substanțiale la fondul Oxfam (indiferent care este motivația final] stabilit] în urmă analiz]rii tuturor aspectelor implicate), chiar dac] cea mai puternic] tentație a individului este mai degrab] de a-si aprovizionă pivniță cu vin. Astfel, în virtutea acestui ultim argument, egoismul psihologic susține ideea c] toți oamenii sunt egoiști prin simplul fapt c] sunt motivați de propria lor motivație și nu a altora
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
r] a fi mai puțin supuse legilor moralei. Politică poate fi mai lipsit] de substanț] decât f]cutul cur]teniei, f]r] că acest lucru s] duc] la emiterea mai puținor constrângeri morale în politic]. Dimpotriv] ins], cu cat apare tentația mai des, cu atat crește și nevoia de aderare la standarde morale și la principii. (Într-adev]r această a fost viziunea lui Erasmus, cunoscut umanist contemporan cu Machiavelli, în opera s] The Education of a Christian Prince [Educația principilor creștini
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]