4,773 matches
-
de artă, trebuie să vedem exact ce înțelege Ingarden prin obiect pur intențional. În Streit II/1, cap. 9, Ingarden vobește de obiectul pur intențional ca acela care își are fundamentul ființei în evenimente mentale intenționale (intentionale Bewuβtseinserlebnisse), ceea ce alți teoreticieni, Sartre sau Collingwood, de exemplu, numesc obiecte ficționale. Existența acestor obiecte este specială și se deosebește de obiectele autonome prin structura lor ontologică. Cu alte cuvinte, astfel de obiecte își au fundamentul ființei în evenimentul mental al autorului, pictorului sau
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
, Adrian (26.VIII.1938, Ploiești), critic și teoretician literar, poet. Este fiul Elenei (n. Iliescu) și al lui Ilie Voica, muncitor. Urmează Liceul „I. L. Caragiale” din Ploiești (1952-1955). În 1956 lucrează ca scriitor de vagoane la rafinăria din același oraș. Își reia studiile la Facultatea de Filologie a
VOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290622_a_291951]
-
VODĂ CĂPUȘAN, Maria (30.XII.1940, Timișoara), critic și teoretician literar, traducătoare. Este fiica Vioricăi Vodă (n. Iuga), actriță, strănepoată a lui George Barițiu, și a lui Ștefan Vodă, magistrat. A urmat la Cluj Liceul „George Coșbuc” (1953-1956) și Facultatea de Filologie, secția română-franceză, a Universității „Babeș-Bolyai”, absolvită în 1962
VODA CAPUSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290618_a_291947]
-
despre teatrul francez contemporan. Face carieră didactică universitară la Cluj. Debutează în 1968 la „Tribuna “ cu un articol despre Jean Cocteau, iar editorial în 1976 cu volumul Teatru și mit. Mai este prezentă în „Steaua”, „România literară”, „Contemporanul”, „Ramuri” ș.a. Teoretician și analist al literaturii dramatice, V.C. concepe o poetică teatrală modernă, originală sub multe aspecte, axată îndeosebi pe metodele de investigare oferite de semiotică, teoria textului și estetica receptării. Interpretarea „semnelor” dramatice într-o viziune semiologică, panoramică, comparatistă îi prilejuiește
VODA CAPUSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290618_a_291947]
-
1917, când se editează la Iași, unde redacția se afla în refugiu. E o publicație de cultură, având în prim-plan și un rol de inițiere în poezia modernă, al cărei promotor era, în viziunea lui Ovid Densusianu, conducătorul și teoreticianul revistei, curentul simbolist. V.n. va milita, în descendența „Literatorului” lui Alexandru Macedonski (pe care chiar l-a suplinit în perioada de întrerupere a apariției, 1905-1918), în numele unei concepții lărgite privind trăirea și frumosul în artă, pentru desprinderea de estetica numită
VIEAŢA NOUA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290552_a_291881]
-
profetului și In profundis, la Mihail Cruceanu în Moartea magilor, la Al. Gherghel în Solie tristă, la Șerban Bascovici în Sonata magului pribeag) învăluie elanul salvator în fatalitatea pierderii înaltului ideal și în damnare. Cum în spațiul versurilor semnate Ervin teoreticianul și îndrumătorul Ovid Densusianu nu e absent, „dogma” (Perpessicius) riscă să sufoce spontaneitatea, ajungându-se, tocmai când se dorea descoperirea subconștientului, a „sufletului universal”, la o poezie de program simbolist ce evaluează cu formulele ei înghețate neliniștile prin care prindea
VIEAŢA NOUA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290552_a_291881]
-
a analogiei, sunt, din păcate, puse în umbră de o vizibilă manevrare mecanică a metaforelor-cheie, a contrastelor și de alunecarea într-o retorică a declamației. Și nu excursul reflexiv și simbolic, ci, naivă și limpede, cantilena sentimentală (chiar dacă sentimentalismul repugna teoreticianului: „o haină de teatru, s-o lăsăm actorilor vieții!”) găsește mai ușor drumul către muzică, precum în „cântările sfioase” ale lui Matei Elian sau ca în melopeea lui Eulampiu Slătineanu Ascult cum sonore.., în „cântările albe” ale lui Barbu Solacolu
VIEAŢA NOUA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290552_a_291881]
-
VLAD, Ion (26.XI.1929, Archiud, j. Bistrița-Năsăud), teoretician și critic literar. Este fiul Silviei (n. Radu) și al lui Ioan Vlad, notar; prenumele la naștere: Ionel Silviu. Este căsătorit cu semioticiana Carmen Vlad. Urmează școala primară la Miercurea Nirajului, județul Mureș, Liceul „Moise Nicoară” din Arad (1940-1945), Liceul
VLAD-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290599_a_291928]
-
labirintul lecturii (1999). Astfel, capitolul Lectura și cărțile ei, din Lectura - un eveniment al cunoașterii, cuprinde delimitări conceptuale în sfera vocabularului fundamental și evaluări (analize, interpretări) în teritoriul criticii, sub incidența a ceea ce autorul numește „semnul protector al lecturii”. Demersul teoreticianului, provocat de regulă de o carte, are punctul de plecare situat, în genere, în sfera teoriei, și mișcarea spiritului e de translare de la abstract la concret, analiza urmând să documenteze caracterul necesar al lecturii (particulare), luată ca reper pentru un
VLAD-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290599_a_291928]
-
lui N. Steinhardt, criticul semnalează întâlnirea „cu un cititor”, „categorie privită în cea mai flexibilă și mai inspirată accepție a cuvântului”, pentru a discerne, în spațiul lecturii, „verificarea ei ca experiență livrescă și de viață totodată”. Scriind despre criticii și teoreticienii premergători sau contemporani, V. vizează plasarea lor în ordinea generală a disciplinei și reliefarea contribuției fiecăruia. Cum s-a observat, „teoreticianul își susține ideile prin degajarea unei tradiții naționale căreia i se raliază (de la Mihail Dragomirescu și Dimitrie Popovici la
VLAD-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290599_a_291928]
-
pentru a discerne, în spațiul lecturii, „verificarea ei ca experiență livrescă și de viață totodată”. Scriind despre criticii și teoreticienii premergători sau contemporani, V. vizează plasarea lor în ordinea generală a disciplinei și reliefarea contribuției fiecăruia. Cum s-a observat, „teoreticianul își susține ideile prin degajarea unei tradiții naționale căreia i se raliază (de la Mihail Dragomirescu și Dimitrie Popovici la Sorin Alexandrescu) și prin abordarea propriu-zisă a unor opere literare de valoare sau apte să fie valorificate demonstrativ” (Marian Popa). Excursul
VLAD-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290599_a_291928]
-
în Lectura romanului sau în Lectura prozei. Aici sunt comentate, cu ocazia primei apariții sau a reeditării, opere literare românești sau străine, urmărindu-se cu precădere identificarea structurilor compoziționale, a strategiilor narative, situarea în raport cu marile stiluri și curente. Privirea criticului/teoreticianului asupra prozei românești (de la I. L. Caragiale, Ioan Slavici, Liviu Rebreanu, Pavel Dan la Marin Preda, Constantin Țoiu, Nicolae Breban, D. R. Popescu, Gheorghe Crăciun, Ioan Lăcustă ș.a.) are ca obiectiv stabilirea și sublinierea „invarianților”, a unei tipologii a operelor. Deschise
VLAD-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290599_a_291928]
-
includ retorica, poetica și logica formelor”. Ipoteza care întemeiază eseul este aceea că „formele literare sunt expresia unui nucleu originar de natură epică”. Diagrama momentelor teoretice esențiale este însoțită de scrutarea „devenirii formelor” prin aplicații succinte și pertinente. În proiecția teoreticianului, „devenirea (evoluția) formelor realizează una dintre cele mai spectaculoase reprezentări ale istoriei reale a literaturii”, mai mult - „istoria vie, reală, palpabilă a literaturii s-a scris prin actul genezei, devenirii, dispariției, metamorfozei sau, pur și simplu, prin resurecția unor forme
VLAD-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290599_a_291928]
-
reflecția pe capitole precum Reîntoarcere la sursele originare, În căutarea arhetipului, Sub semnul tutelar al Povestirii, Disciplina nuvelei, Heterogenitatea romanului, semnificative pentru coerența, substanțialitatea, originalitatea viziunii. Practicând cu fervoare și deosebită perseverență actul critic, Ion Vlad nu este îndeobște un teoretician abstract, ci, dimpotrivă, unul foarte aplicat, care-și configurează și mărturisește punctul de vedere pornind de la o carte despre care scrie. FLORIN MIHĂILESCU În anii ’65-’70 l-am avut profesor pe Ion Vlad la teoria literaturii. Cursurile sale, atunci
VLAD-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290599_a_291928]
-
1974, 40; Nicolae Manolescu, Proza contemporană în antologie, RL, 1974, 47; Const. Ciopraga, O panoramă a romanului, CL, 1974, 11; Noemi Bomher, „Povestirea. Destinul unei structuri epice”, AUI, 1974; Ciobanu, Critica, 221-225; Felea, Secțiuni, 357-362; Zaharia Sângeorzan, Ion Vlad, preeminența teoreticianului, CRC, 1975, 4; Roxana Sorescu, O panoramă a romanului românesc contemporan, VR, 1975, 1; Șerban Stati, Panorama de la prose roumaine contemporaine, REVR, 1975, 2; Const. Ciopraga, Vue panoramique de la littérature roumaine contemporaine, CREL, 1975, 3; Mihai Dinu Gheorghiu, Tipologia romanului
VLAD-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290599_a_291928]
-
portretul satiric, șarja fină și mușcătoare (Profiluri, Dincă C. Buleandră, Câțiva paraziți). Fire blajină, scriitorului îi repugnă violența, revoluția i se pare dezagreabilă, așa încât, utopic, el predică, în spirit creștin, iubirea între frați, împăcarea între clase. De altfel, devine un teoretician al sămănătorismului: scriitorul se cuvine să fie un semănător de idealuri, un apostol, luminător al neamului; ameliorările ar urma să se realizeze de la sine, printr-o mai bună instrucție culturală a poporului și prin concursul binevoitor al boierimii. De pe la finele
VLAHUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290607_a_291936]
-
lor o atenție specială. Ele sunt de mai multe tipuri: arhivele partidelor-stat* - URSS* și democrațiile populare* -, cele ale IC* și cele ale partidelor comuniste aflate în opoziție. în plus, David Riazanor a fost însărcinat în 1920 să constituie fonduri asupra teoreticienilor revoluționari (Babeuf, Marx*, Engels*, Cabet, Blanqui, Bakunin etc.), reunite la Institutul Marx-Engels - azi RGASPI (Arhivele de Stat de Istorie Socială și Politică a Federației Ruse). Arhivele IC - circa 55 de milioane de file - conțin documente dintre cele mai diverse: dosare
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
la instaurarea „civilizației rapoartelor scrise”. „Birocratismul” a sfârșit prin a domina funcționarea însăși a partidului și prin a provoca paralizia generală a sistemului -, dar și prăbușirea lui. Inventarea activiștilor (apparatciki) și a nomenclaturii Sociologul german Max Weber a fost primul teoretician al acestui fenomen care a luat o mare amploare la începutul secolului XX. Pentru el, birocrația modernă trimite la exercițiul impersonal al religiilor considerate aceeași pentru toți cei care-i sunt subordonați, funcționarii ei fiind de domeniul regulii, dar pentru că
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
moarte și ghilotinați în 1797. în timpul Restaurației, al Monarhiei din Iulie și al celui de-al doilea Imperiu au fost organizate - și reprimate - numeroase conspirații: a carbonarilor, a neobabuviștilor, a anarhiștilor* și a republicanilor adepți ai insurecției - ca Auguste Blanqui, teoretician al „punerii mâinii pe arme”. Această tradiție conspirativă a fost practic abandonată în Franța după eșecul Comunei, dar ea a luat amploare în țări în care puterea a fost dictatorială. Printre revoluționarii ruși*, ea ia forma cea mai radicală, teoretizată
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
duc floarea intelectualității ruse în Germania. Totuși, prima jumătate a anilor 1920 este încă propice expresiei artistice - cu condiția să nu servească contrarevoluția*. în 1922 ia ființă, avându-l în frunte pe Maiakovschi, Frontul Stâng al Artei (LEF), ai căror teoreticieni se reclamă de la arta „de comandă socială” și de la „arta industrială”, și neagă formele tradițională de artă în favoarea „artei faptului”. Krucennih, Pasternak, Rodcenko, șclovski fac partea din mișcare, iar Tatlin concepe în 1920 macheta unui monument spre slava Internaționalei comuniste
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în cauză formele tradiționale de expresie politică; ieșită din avangărzile literare, ea cheamă la o critică a vieții cotidiene, inspirată îndeosebi din filosoful marxist Henri Lefebvre. înțelegând mizele mediatice, situaționiștii atrag atenția asupra lor prin diverse scandaluri. Iar principalii lor teoreticieni, Guy Debord - Societatea spectacolului (1967) - și Raoul Vaneigem - Tratat despre regulile de bună purtare ale tinerei generații (1967) - se bucură de un larg ecou în mediile studențești. în anii 1960 se înmulțesc grupurile situate la stânga PCF și care-i critică
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
război de exterminare vizând nimicirea popoarelor cărora ideologia razistă le refuză orice drept la existență - în mod particular a evreilor*. Așadar, acest război se caracterizează printr-o extremă brutalitate a trupelor germane pe frontul de Est față de cei pe care teoreticianul nazist Rosenberg îi consideră ca Untermenschen - slavii, evreii, țiganii. Pe 17 iulie 1941, Reinhard Heydrich, care conduce Oficiul Central al Securității Reichului (RSHA), emite ordinul nr. 8 referitor la categoriile suspecte - responsabilii politici ai Armatei Roșii, militarii de origine evreiască
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
profitul este remunerația normală a capitalului iar salariul - prețul muncii. Punând de acord teoria și practica, Marx vrea să aducă clasa exploatată la conștiința de sine pentru a transforma „starea lucrurilor” și a accelera distrugerea capitalismului. Mai mult militant decât teoretician, Lenin vede în ideologii niște arme pe care protagoniștii luptei de clasă le utilizează în mod conștient în lupta lor. Nu contează falsitatea sau veracitatea lor, contează doar eficacitatea lor. Ideologia comunistă trebuie să servească practicii politice - și nu revendicărilor
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
chinezi și străini, Mao se pricepe să-i manipuleze cu abilitate în confecționarea unei legende care să-i fie cât mai favorabile. Aspirând la anvergura unui Stalin chinez, el își dă seama că trebuie să adauge personalității sale dimensiunea de teoretician, pentru a ridica la rangul de dogmă conceptul de independență a PCC față de URSS. Cu ajutorul a doi colaboratori, Hu Qiaomu și Chen Boda, el demonstrează că revoluționarii comuniști chinezi trebuie să aplice la condițiile Chinei „adevărul universal” al marxism-leninismului, atrăgăndu-i
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Romagna și Toscana -, cu rare implantări muncitorești, îndeosebi la Torino. în mai 1921, PCI nu adună mai mult de 300000 voturi (4,6% din cele exprimate). Este împărțit între mai multe sensibilități, una dintre cele mai originale fiind aceea a teoreticianului marxist Antonio Gramsci. Primul său conducător, Amadeo Bordiga, în dezacord cu directivele IC, va fi exclus încă din 1926. PCI este supus în 1923 represiunii declanșate de Mussolini, aflat la putere din octombrie 1922: nu mai numără decât 9000 membri
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]