3,404 matches
-
atât în acțiunile proprii, cât și în încerc]rile de îndrumare a celorlalți; este un element indispensabil în procesul de adaptare a modului de utilizare a limbajului. În condițiile în care oamenii nu se implic] în modelarea rolurilor, iar conduc]torii nu recunosc și nu stabilesc modul de îndeplinire a acestora, nu putem vorbi despre o orientare bazat] pe roluri, propus] de conduc]torii înțelepți str]vechi. Așa cum reiese din anumite pasaje, Confucius nu a promovat intuiția interpretativ] (simțul interpretativ, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
termeni. Ignorând aceast] prim] distincție, înțelegerea clar] a leg]turii shi-fei este imposibil], dup] cum afirm] chiar Mo Tzi. Prin urmare, un tao corect și pozitiv ar trebui s] conțin] toate acele elemente care amplific] avantajele, atunci când sunt angajate corespunz]tor în comportamentul individului. Mo Tzi este un utilitarist în sfera limbajului. În opinia sa, alegerea codului pe care îl vom urma, precum și distincțiile între termenii acestui cod, au la bâz] un criteriu unic. Aceeași selecție trebuie operat] și asupra metodelor
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
folosul comunit]ții. El îi condamn] pe confucianiști și pentru faptul c], în probleme minore, sunt capabili s] fac] distincția între moral] și imoral], în timp ce în probleme majore, cum ar fi implicarea statului într-un r]zboi, aduc elogii conduc]torului și consider] acțiunea să ca fiind una „moral]”. E ca si cum am spune c] puțin alb înseamn] „alb”, iar mult alb înseamn], de fapt, „negru”. Din acest punct de vedere, confucianismul a adus un exemplu negativ în ceea ce privește utilizarea termenilor. Modalitatea propus
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
lor s]n]toas], normal]; factorii economici și sociali pot interveni în procesul de conturare a tr]s]turilor morale. Oamenii ajunși în pragul disper]rii din cauza r]zboaielor sau a lipsurilor materiale nu vor dezvolta un caracter moral corespunz]tor. De asemenea, adepții teoriilor lui Mo Tzi, respectiv Yangzhu se afl] în acceași situație, deoarece încearc] s] forțeze procesul de maturizare prin utilizarea cuvintelor și a limbajului, argumentându-și disocierile pe baza unor considerente de ordin natural. Cei doi folosesc
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
qi asem]nat metaforic unei rev]rs]ri de ape - pe care o folosim și de care suntem folosiți în același timp. În același fel, Mencius a adus câteva explicații referitoare la codul li. Fiind elaborat de c]tre conduc]torii înțelepți, acesta constituie cea mai bun] sintez], asadar esență unui tao corect. Ins] temeiul fundamental al unui comportament moral îl constituie tocmai rațiunea omului înțelept și nu teoria reg]sit] în c]rți (Mencius, 4A:2). Întrebarea care ar trebui
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
În opinia lui Mo Tzi, distincția dintre bine și r]u (li și hai) asigur] o bun] orientare a comportamentului - afirmație, totuși, interpretabil], mai ales dac] avem în vedere diversele teorii despre utilitate. Mo Tzi pare s] fi omis urm]torul lucru: de vreme ce discursul social are capacitatea de a modifica afinit]țile individului în raport cu familia sa, acelasi discurs poate produce efecte similare și asupra inclinației spre bine a omului. Mai mult decât atât, discursul social poate genera diverse moduri de evaluare
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
să pentru normele tradiționale. Ei au fost de acord cu necesitatea unor reguli de conduit] convenționale, ins] nu considerau vechimea acestor norme ca fiind un aspect primordial. Utilitatea lor nu era strict dependent] de înțelepciunea str]moșilor; chiar și conduc]torii contemporani puteau formulă asemenea reguli. Metodele contemporane aveau un caracter mai realist. Nouă viziune a servit cu prec]dere primului împrat din dinastia Qin, care a reușit s] cucereasc] teritoriul Chinei, exterminând c]rtur]rimea rival], arzând c]rțile și
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
face altceva decât s] prezinte în mod direct aceast] doctrin], iar cel al lui Akiba constituie implicația moral] clar] a acesteia. Având în vedere c] tradiția iudaic] prefer] în mod clar aspectele practice, faptul c] Rabi Akiba este considerat înving]tor în aceast] disput] nu ne surprinde absolut deloc. De asemenea, aceast] concepție privind respectul fâț] de aproapele, bazat] pe faptul c] toți suntem creați dup] chipul lui Dumnezeu, isi g]sește expresia în cele mai cunoscute înv]ț]turi rabinice
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Weber a numit „tipuri ideale”, încercându-se o evidențiere a elementelor distinctive și a diverselor tendințe din cadrul fiec]ruia. Faptul c] ele s-au manifestat în mod constant de-a lungul istoriei creștine înseamn] c] fiecare are un caracter conving]tor. De pild], tipul „Hristos împotriva culturii” se manifest] foarte puternic atunci cand creștinii se confrunt] cu forme de conducere opresive și ostile; acest tip se poate manifestă și în cazul unei minorit]ți aflate într-un mediu str]în. Aceasta nu
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
c] cele dou] noțiuni etice esențiale sunt motivul corect și acțiunea corect] pare evident, deși acest lucru nu se observ] întotdeauna. De exemplu, în român Tu vei fi ț]rân], scris în secolul al XIX-lea Samuel Butler cuprinde urm]torul pasaj: „Cu cat v]d mai multe, cu atât sunt mai sigur c] nu conteaz] motivul pentru care oamenii fac ceea ce trebuie atâta timp cât o fac, nici de ce acționeaz] greșit, în situația în care procedeaz] în felul acesta. Rezultatul depinde de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
prin adulter. S-a discutat mult pe baza acestui text. În afara faptului c] este puțin probabil ca Iisus s] fi oferit detalii de comportament doar pentru o singur] problem], este clar c] Matei îl înf]țișeaz] în ipostaza de judec]tor al celor dou] școli rabinice, Hillel și Shammai, rivale cu privire la motivele care justific] divorțul, ținând cont de legea mozaic] a Deuteronomului (24,1). Ce-a de-a patra evanghelie ilustreaz] într-un mod aparte tr]s]turile distinctive ale înv
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
său s] influențeze politică public]. În aceast] situație, Sfanțul Apostol Pavel adopt] o poziție favorabil] fâț] de Imperiul Român p]gân, al c]rui cet]țean era mândru s] fie și c]ruia era îndrept]țiț s]-i fie recunosc]tor. Abolirea sclaviei nu ocup] un loc în analiza să, deși el indic] modul în care creștinii pot transcende structurile acesteia (vezi Epistola c]tre Filimon). Pe scurt, în virtutea credinței sale în Împ]r]ția lui Hristos, el a oferit oamenilor
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
perfect, nu numai c] îi insufl] capacitatea unui intelect liber, dar îl și face capabil s] impun] reguli pentru alții, prin intermediul dreptului și al implement]rii justiției. Lucrul acesta sugereaz] faptul c] Profetul dep]șește condiția filosofului și a conduc]torului virtuos care deține capacitatea de a se dezvolta din punct de vedere intelectual și moral. Implementarea justiției reprezint], în opinia lui Ibn-Sina, baza pentru tot binele umanit]ții. Combinația dintre filosofie și religie presupune existența armonioas] atât în aceast] lume
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
punte pentru a introduce în comportamentul moral musulman valorile și practicile etice din tradițiile locale, ilustrând, astfel, universalitatea perspectivelor musulmane sufiste cu privire la unicitatea dimensiunii interioare din credințe diferite. Al-Ghazăli, juristul și teologul sunit amintit mai devreme, a devenit un susțin]tor al gândirii sufiste, dar a încercat s] sintetizeze perspectivele morale din Shari’a prin noțiunea de pietate interioar] dezvoltat] de sufism. El consideră obligațiile poruncite de divinitate drept un punct de plecare pentru cultivarea unei personalit]ți morale, cu condiția
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
acceptat c] aceast] justificare trebuie s] fie f]cut] în interesul personal al individului. De asemenea, este acceptat] ideea c] virtuțile (aretai) socratice sunt indispensabile pentru a duce o viat] bun]. Cu exceptia momentului când el se îndreapt], în mod surprinz]tor, spre a aduce un elogiu vieții intelectuale pure, aceasta p]rând a fi poziția lui Aristotel; și hedoniștii, ca și Epicur, insist] asupra faptului c] aceste „virtuți” cardinale își merit] locul, în m]sura în care contribuie la pl]cerea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
pe acest drum orb, susținând idealul imposibil al înțeleptului, ale c]rui atitudini și acțiuni vor g]și cumva r]spunsul la rolul s]u predestinat în dramă cosmic]. La prima impresie, Aristotel pare s] ne ofere ceva mai promit]tor. El începe prin a respinge teoria cunoașterii a des]vârșitei Republici și prin a dezvolta, în schimb, o teorie care localizeaz] sursă introspecției etice chiar în experiența de viat]. A ști cum s] acționezi, a deține înțelepciunea practic] înseamn] a
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de multe ori s] cread] lucruri care sunt contradictorii. Întraga să metod], de fapt, presupune c] adev]rul poate fi extras din acestea: ceea ce vrea el s] știe este un fapt extrem de cunoscut tuturor dac] ar putea fi articulat corespunz]tor. Într-un fel, aceast] idee prefigureaz] doctrina platonician] de înv]tare prin rememorare, care sugereaz], în mod similar, c] adev]rul etic ține de proprietatea comun] (deși nu cu ușurinț] accesibil]). De asemenea, ea sugereaz] c] acest adev]r - dup
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
impresionați de nevoia de a ap]ra bazele vieții civilizate încât uit] s] ia în considerare cât de civilizat] este de fapt viața. Platon, de exemplu, nu pune la îndoial] sclavia, în timp ce Aristotel o justific] în modul cel mai întreb]tor. El nu riposteaz] nici împotriva poziției subordonate a femeilor în societatea greac] (cu exceptia, în cazul lui Platon, a existenței unor baze pragmatice: unele femei sunt într-adev]r excepționale, așa c] ar fi p]cât s] nu fructifici talentele lor). „Omul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
acest eseu se întinde din secolul al XI-lea pan] în secolul al XVI-lea - o perioad] de o jum]țațe de mileniu de activitate filosofic] considerabil], comparabil] doar cu varietatea și vigoarea perioadelor moderne și contemporane. Totuși, oarecum surpinz]tor, între sfârșitul Renașterii și mijlocul secolului XX, filosofia acelor cinci sute de ani a fost în mare parte uitat]. Într-adev]r, doar în ultimii aproximativ dou]zeci de ani filosofii din ț]rile vorbitoare de limb] englez] au început s
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de legi create de c]tre Dumnezeu pentru a guverna relațiile dintre oameni. Iar aceast] lege nu ar trebui s] dezvolte vreo relație cu modelul lumii create. În secolul al XIII-lea, nu a existat nici o disput] major] între susțin]torii celor dou] perspective asupra legii morale universale. Voi reveni asupra acestui fapt în cea de-a doua secțiune. Pentru moment totuși este suficient s] subliniez faptul c] exist] și alte complexit]ți în structura teoriilor prescolastice care au fost transmise
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
perioad] dup] această, a ap]rut o revenire a ideii imperiale, asociate cu o renaștere cultural]. Într-adev]r, singurul filosof occidental original, care a scris în perioada dintre Boethius (475-525) și Sfanțul Anselm (1033-1109), si anume Eriugena, a fost conduc]torul școlii de la Palat, fondat] la curtea lui Carol cel Mare. O serie de r]zboaie, de conflicte politice și de dispute între Biseric] și Imperiu a dus la recuperarea creștinismului și la victoria papalit]ții asupra împ]râtului, marcat] de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de ani dup] moartea lui Abélard. Doar cei care au depus efortul de a înțelege filosofia Sfanțului Toma pot s] aprecieze corect limită sistemului s]u și capacitatea minții sale. Albertus Magnus (1206-1280) - Sfanțul Albert cel Mare - uneori înv]ț]torul și protectorul s]u, a spus despre tan]rul Toma, care își câștigase porecla de „bou mut” datorit] caracterului s]u taciturn și ținutei sale viguroase, c] „el va r]cni așa de puternic în înv]ț]tură să încât
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
moral] ar putea fi schimbat] numai de c]tre voința lui Dumnezeu de a face astfel (Reportatio, IV, q9). iv. Pluralismul Renașterii și declinul scolasticii Ockham a fost ultimul filosof al epocii de aur a scolasticii medievale. În secolul urm]tor morții sale, lumea intelectual] și politic] a suferit o transformare, odat] cu dezvoltarea științei și cu declinul Bisericii de la Romă. Inc] o dat], Europa occidental] a devenit subiectul conflictelor politice și religioase, dar, în ceea ce privește cele religioase, sursa atacurilor nu era
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
religioase, dar, în ceea ce privește cele religioase, sursa atacurilor nu era, ca înainte, o credinț] str]în]; mai degrab] au provenit din interiorul Bisericii creștine, de la clerul scandalizat și nemulțumit și de la alți membri ai ordinelor religioase. Nu este în totalitate surprinz]tor faptul c] inițiatorii Reformei și cei care aparțin noii stiinte naturale au fost dispuși s] lase deoparte o tradiție filosofic] care ajunsese pan] atunci s] fie asociat] cu vechiul ordin. Acestea fiind spuse, mișcarea de dezvoltare a teoriei etice a
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
vedere moral, este necesar s] facem un lucru, știm c] putem face acel lucru; iar aceast] relație este adev]rât] doar dac] suntem liberi. Libertatea în acțiune exclude obligația impus] din exterior f]r] a fi ins] un comportament întâmpl]tor. Kant a sustinut c] singura modalitate de a fi liberi este de a determina propriile acțiuni. Urm]rirea binelui natural, supunerea fâț] de legile eterne sau divine nu se concretizeaz] în acțiune liber], deoarece, în toate aceste cazuri, determinantul ar
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]