9,257 matches
-
nou la vedere, te asigur că nu voi fi eu. Cipriano Algor se desprinse din pătură, Nu-mi e frig, spuse, și merse să pună mai mult lemn în foc. Marta se simți mișcată observând meticulozitatea cu care el punea trunchiurile noi peste așchiile în flăcări, atent și scrupulos ca unul care s-a obligat, ca să alunge gândurile incomode, să-și fixeze toată puterea de concentrare asupra unui detaliu fără importanță. N-ar fi trebuit să reiau subiectul, își spuse, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
sprijin. Asta a însemnat pentru el o adevărată catastrofă. Poate m-ar fi iertat în cele din urmă că nu-i semănam lui Dinu și m-ar fi iubit în felul său, fie și numai fiindcă eram un vlăstar din trunchiul Petric, dacă aș fi îndeplinit o condiție: să joc, față de el - m-ar fi crezut cu mare ușurință - și mai ales față de alții, mascarada fiului iubitor, pătruns de admirație pentru tatăl său. Atunci relațiile dintre noi ar fi devenit suportabile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe genunchi palmele enorme și noduroase. Se lăsase o liniște încordată, tulburată doar de foșnetul arțarului bătrân care umbrea în parte mesele și care, am observat atunci, era plin de omizi care ciuruiau frunzele prăfuite și se târau lipicioase pe trunchi. Incidentul ne-a determinat să ne grăbim. Dinu a lăsat două monede pe masă, și-a luat o pușcă, mi-a întins mie alta, și a pornit-o pe uliță. Eu după el. Ne-am îndreptat spre pădurea de sălcii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să strălucească, aprinzând ruguri albe prin iarbă; ruguri pe care stropii azvârliți de valuri le ațâțau și pe care florile violete ale scaieților le împresurau ca o ofrandă. Dincolo de ele, spre capătul falezei, se sălbăticise o plantație de smochini, cu trunchiurile noduroase și frunzele mari, alburii, acoperite de praf. Smochinii nu mai făceau fructe. Rămăseseră inutili printre cactuși enormi cărora le pria, se părea, uscăciunea țărmului, dar păleau în fața altarelor înalte de marmură pe care îți venea să îngenunchezi. Michelangelo în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fugeau de ele. Numai furnicile nu scăpau; erau prinse și devorate. Copacii vuiau acum ca o mare, frunzișurile lor deveniseră imense, formau valuri și umpleau întreg orașul de o muzică amenințătoare și, totodată, funebră. Iarba devora sub ochii mei pietrele. Trunchiul unui arbust care crescuse lipit și, pe alocuri, chiar înfășurat ca o frânghie groasă de un gard metalic începuse să îndoaie și să roadă fierul. Am vrut să mă apropii, să privesc mai bine și am descoperit cu groază că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
după o clipă de uluială, au început să râdă la mesele lor. Râdeau continuu, iar râsul lor puternic se rostogolea de-a lungul uliței, în vreme ce, furios și umilit, puștanul s-a făcut nevăzut. Marta privea omizile care se târau pe trunchiul bătrân al arțarului, așteptând cu pumnii strânși, dar râsul i-a obosit și ușurat pe pescari. Când au tăcut și s-au întors spre ea, nu mai exista nici urmă de dușmănie în atitudinea lor. Palma pe care Marta i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
înțeles. Mă vedea plin de noroi, dar nu zicea nimic. Dacă era soare, ne așezam afară pe trepte. Îmi plăcea să văd cum foiau fericite insectele prin urzici. Câte un câine se oprea, în uliță, să-și facă nevoile pe trunchiul gutuiului de la poartă și râdeam amândoi. Prin bluza ușoară de în, desfăcută la piept, se zărea cicatricea oribilă făcută cu fierul roșu. Dar nu-i mai pomeneam de ea. Se întuneca la față chiar și când îmi surprindea privirea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mod expres nedorită de răposat, își continua marșul funerar făcând să geamă alămurile. Apoi, fără nici o noimă mi-au venit în minte vrăbiile care se jucau în praful cald de pe uliță în cătun, câinele care se oprise și urina pe trunchiul gutuiului de la poarta Martei. „Îți impute gardul”, îi spusesem, iar ea izbucnise în râs. Frânturi de viață. Cioburi de oglindă spartă. Ce legătură exista între ele? Eu. Eu care crezusem totdeauna că lumea se împarte în două categorii, egoiști care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
n-am ajuns niciodată. 33 (Din caietul de vise) Eram pe țărm. În jur, nici noapte, nici zi, ci o lumină specială, palidă, care nu emana de la nici un astru. Mă oprisem lângă un salcâm uriaș, cu coroană bogată, al cărui trunchi era înlănțuit de crengile unui smochin. Frunzele late și fructele smochinului se amestecau cu frunzele salcâmului și mă miram cum reușiseră să crească astfel. Apoi, deasupra țărmului s-au strâns nenumărați pescăruși care au acoperit cerul. S-a întunecat, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să adune foile de pe jos. Gudrun scoase niște sunete care puteau să aparțină atât latinei fără flexiune, cât și limbii ceremâșilor și care exprimau dispreț și indignare În amândouă, semn al Înrudirii universale dintre toate limbile, coborâtoare dintr-un singur trunchi adamic. Se supuse, randomizând mai ceva ca un calculator. A doua zi dimineața, Belbo era radios. „Merge“, spuse el. „Merge și produce niște rezultate nesperate“. Ne Întinse output-ul imprimat. Templierii au legătură cu orice Nu-i adevărat ce urmează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
o succesiune spațială, Înregistrând cele două puncte extreme În care ajungea capul la fiecare perioadă, cele două puncte de oprire ale sferei, punctele intersectării ideale a firelor, independente, ale amândorura, și punctele intermediare marcate de extremitatea planului de oscilație al trunchiului și al picioarelor, Belbo spânzurat de Pendul, vreau să zic, ar fi desenat În aer arborele sefiroților, rezumând În clipa lui cea de pe urmă Însăși facerea tuturor universurilor, fixînd prin plutirea lui cele zece etape ale suflării exangue și ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Wakefield nici măcar nu-și termină băutura. Se duce acasă, să citească. Ce altceva ar putea să facă un om iubitor de liniște Într-o lume care-și agită ciocanele? Recreation and relaxation. (n. trad.) Lamia, o demoniță cu cap și trunchi de femeie, dar cu partea de jos a corpului de șarpe. Într-o versiune a legendei, Lamia a fost una dintre amantele muritoare ale lui Zeus. Plină de gelozie și furie, soția lui Zeus, Hera, a facut-o pe Lamia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
scăpă un oftat. Respirația i se acceleră și simți că îi transpiraseră palmele. Cum putuse? Cum putuse Jack să o trădeze așa? Pe prima pagină să lăfăia o fotografie a grăsanei din parc, cu sânii ei proeminenți și coapsele cât trunchiurile de copac ascunse discret sub o rochiță înflorată, care cerea ca parcurile locale să devină locuri unde mamele și femeile singure să fie apărate de tot felul de vagabonzi care dădeau târcoale și se gândeau la un singur lucru. Fran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
nou a lui H. Sanielevici (Galați, 1905) anunță Viața românească a lui G. Ibrăileanu și C. Stere (Iași, 1906). Semnificativă pentru abordarea noastră este însă apariția stîngii estetice moderniste, unde noutatea „emancipatoare” este afirmată în și prin artă. Desprinsă din trunchiul Literatorului, nu mai puțin efemera Linia dreaptă a lui T. Arghezi, Gala Galaction, N.D. Cocea și V. Demetrius (1904) este un cuplaj insolit între tinerii macedonskieni de la Liga ortodoxă și „proletariatul intelectual” de orientare socialistă, consituind totodată embrionul din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
acela din apă. La rădăcina lui. Kobayashi arătă spre un copac uscat ce ieșea din apa învăluită în ceață. Era probabil vreo rămășiță de pe vremea când fusese acolo pădure de cedri, înainte de formarea mlaștinii. Acum era jupuit de scoarță și trunchiul alb se ridica din apă ca un schelet. — Eu stau de pază aici, spuse Endō întorcându-se spre Kobayashi, care era cu câțiva pași mai în spate. Du-te și adu-le. — Eu? spuse Kobayashi surprins. Un bătrân ca mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ca gheața... Endō-san, ce căutați? — La rădăcina copacului acela e o cutie, spuse Kobayashi ușurat. Legați-o cu frânghia aceasta și trageți-o afară. Vântul a inceput să bată și mai tare, iar ceața era tot mai deasă. Până și trunchiul cel veștejit era acum învăluit în ceață. Gaton a intrat tot mai mult în apă, la început până la genunchi, apoi până la șold. Cei doi de pe mal l-au văzut dispărând în ceața lăptoasă. În clipa aceea, ochii de șobolan ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de liniște îmi curg prin vine, nu de sânge. Gorunul din margine de codru, de ce mă-nvinge, cu aripi moi atâta pace, când zac în umbra ta și mă dezmierzi cu frunza-ți jucăușă? O, cine știe? - Poate că din trunchiul tău îmi vor ciopli nu peste mult sicriul, și liniștea ce voi gusta-o între scândurile lui, o simt pe semne de acum: o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet - și mut ascult cum crește-n trupul
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
pun pe frunte și-n plete, căci lutul tău slab mi-e prea strâmt pentru strașnicul suflet ce-l port. Dați-mi un trup voi munților, marilor, dați-mi alt trup să-mi descarc nebunia în plin! Pământule larg fii trunchiul meu, fii pieptul acestei năpraznice inimi, prefă-te-n lăcașul furtunilor, cari mă strivesc, fii amfora eului meu îndărătnic! Prin cosmos auzi-s-ar atuncia măreții mei pași și-ar apare năvalnic și liber cum sunt, pământule sfânt. Când aș
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
imagina pe Oedip tânăr, bântuit de melancolii? Tânăr, trebuie să fie rege... Când eram copil, am stat la pândă, cu alți copii, urmărind cum fura un urs tânăr pui de mistreț. În clipa când auzea grohăitul scroafei, se cățăra pe trunchiul unui copac înclinat, din apropiere, prinzîndu-se cu ghearele de bureții crescuți din scoarță. Cineva a avut ideea, într-o zi, să taie bureții, pe trei sferturi dedesubt. După aceea, ne-am așezat iar la pândă, așteptând să-și reia ursul
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
sunt un om de nimic, Rotari, deși, după felul cum trăiesc, multă lume crede la fel. Am ochii și pielea mai închise la culoare fiindcă mama mamei mele era etiopiancă, fiica unui negustor din Aksum. Mă rezemasem cu spinarea de trunchiul unui stejar, cu pieptul aplecat în față, cu mâinile pe genunchi, șuierând în loc să respir. Era trufia întruchipată și nu-mi inspira deloc simpatie. Dar, dacă voiam să-mi redobândesc privilegiile și să scap teafăr și nevătămat din acele locuri acoperite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
închegat pe piele“. Curia, căreia i se spune și curte, este un pătrat de ziduri cu o singură poartă păzită de un turn de scânduri. În interiorul ei se înălța, și se înalță și-acum, casa lui Faroald. Era făcută din trunchiuri de copaci, acoperișul fiind acoperit cu șipci de lemn, tencuită cu lut fin amestecat cu paie tocate, pe care erau pictate linii și alte desene. În afara sălii, încăperea principală, casa avea opt odăi. În interiorul incintei se afla și hambarul, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Sunt sigur că vei fi demn de el. Așa cum mi s-a cerut, m-am dus la locul cu stejarul. Coroana lui se întindea până deasupra puțului săpat la șapte pași mai departe de el. Era bătrân, nu glumă, căci trunchiul îi era maltratat, răsucit și despicat în mijloc de o scorbură în care puteau să încapă pe puțin trei oameni. Faroald mă aștepta. Era îmbrăcat cu o tunică albă, fără fireturile colorate specifice, deoarece, în cazul de față, reprezenta întreaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
partea rezervată bărbaților se bălăceau o duzină de băieți longobarzi, cu patru sau cinci ani mai tineri decât Rotari; cea rezervată femeilor părea pustie. Mergând noi de-a lungul malului, am coborât în aval și am traversat râul pe un trunchi căzut de-a curmezișul. Am luat-o în sus, dar pe malul opus. De îndată ce-am auzit glasurile băieților în apropiere, Rotari mi-a făcut semn să tac, și am început să ne furișăm, la adăpostul vegetației râului. Ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și degetele vinete de cât de tare se ținea de marginile ambarcațiunii zgâlțâite. - Azi mai avem de făcut cel puțin cincisprezece mile. Dacă nu ne grăbim, ne prinde întunericul și ajungem cine știe unde, ne-a spus Bovo în timp ce ne odihneam pe trunchiul unui copac prăbușit. Problema noastră, a mea și a lui Gundo, nu era mersul, ci durerea de picioare din pricina încălțărilor cu catarame. - Ca să ajungem la Spina? am întrebat încrezător. Bovo mi-a râs în față, după care mi-a explicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
luând-o pe-o cărare întunecoasă, îngustă, alunecoasă, mai rea decât cele pe care le străbătuserăm până atunci, am ajuns la o baltă de izvor. În timp ce Gundo umplea burduful cu apă, Bovo a început să smulgă din pământ și de pe trunchiuri de copaci smocuri de mușchi alb; apoi a scobit cu mâinile în băltoacă până a dat de un mâl argilos pe care l-a amestecat cu mușchiul. Ne-a pus să ne dăm jos încălțările și să ne spălăm pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]