3,966 matches
-
ca și atunci gândim. Cugetăm și astfel știm că existăm. Într-o dimineață ieșim din casă pentru a ne duce la serviciu. E deja ziuă, dar cerul e negru de nori amenințători. Nu plouă, dar solul, arborii, casele, toate sunt ude. Înainte de a ne fi culcat, seara cerul fusese la fel de negru. La ce concluzie putem ajunge astfel? În seara asta luna trecea peste grădină... De ce trecea ea oare așa peste grădină? știu eu? poate că ducea cevașilea cu ea... sau poate
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
-o eu De-aiciea, cum trecea, Ea sta pe loc... și norii fugeau mereu- mereu. Într-una pe sub dânsa, grăbiți de vânt așa1284. Cu siguranță concluzia este că a plouat și că există riscul să plouă din nou. Știind că ploaia udă, deducem că dacă va ploua din nou, ne vom uda și noi. Combinând acest dublu raționament, ar fi mai înțelept să ne îmbrăcați adecvat sau să ne luăm o umbrelă. Deci premiza că cerul este înnourat și totul este umed
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
chiar că e ca anusul împotriva naturii. După cum a început guvernarea, cu ordonanța cu pensiile și salariile, s-ar zice că acest guvern e de criză, că e hotărât să strângă ban cu ban ca să ajungem la liman cu bine, uzi, înfrigurați, dârdâind, dar în viață. Dacă însă ne luăm după defecțiunea cu Oprea (altul responsabil cu oprirea în P.S.D.!) care, după cum spun gurile bine informate tot de prin mediile politice, ar fi omul lui Băsescu, împreună cu alții, s-ar zice
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
flămânzi, cu gustul amar al trădării săvârșite de Antonescu pentru dorința sa de slavă deșartă, lumească. Părintele Morărescu a dat dispoziție la bucătărie să ni se aducă ceai cald și să ni se deschidă dormitoarele. Picioarele ne erau înghețate și ude. Ne-am schimbat hainele și ne-am băgat în paturi. Am dormit până seara; la masă ne-a sculat elevul de serviciu. După masă, în sala de meditație, ce era și sală de clasă, colegii ne-au asaltat cu întrebări
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
a constituit un semn de întrebare. Suspectat de a fi informator, bietul om suporta neîncrederea noastră și opresiunea fraților lui după trup. Dezorientați în întunericul camerei, după câteva mișcări prin mocirla infectă, căutam pereții să ne sprijinim, dar pe pereții uzi alunecam și ne prăbușeam iarăși. Se auzeau doar gemete și bălăceală în mizerie. Organismul se congestiona și umflăturile sângerânde dădeau dureri acute până la os. Corpul ardea în flăcări, dar simțeam temperatura de gheață a camerei. Evreul și-a revenit primul
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
nu toate zilele erau însorite. Uneori ploua. Într-o asemenea zi am cerut să fim amânați, pentru o zi cu soare. Așa-i ordinul, așa facem!, era răspunsul cazon. Și ieșeam în ploaie, din ordin ne dezbrăcam și ne întorceam uzi leoarcă, tușind sau contractând pneumonie. Cum se vindeca, Dumnezeu știe. Peste ani, în libertate, la un control pulmonar m-a întrebat doctorul: Când ai fost bolnav de TBC? Niciodată, am răspuns surprins de întrebare. Nu se poate. Ai la lobul
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
să înțeleagă Adevărul și lucrările Lui. Omul a rezistat 20-30 de minute. Ne rugam pentru el și pentru îmblânzirea inimilor călăilor și ne fericeam că nu suportam decât umezeala celulei. L-au dezlegat și a rămas un timp pe cimentul ud. Apoi s-a ridicat singur ca și cum nimic nu i s-ar fi întâmplat și-a făcut semnul Sfintei Cruci și a fost dus la celulă. Peste o lună de zile doctorului i-a expirat pedeapsa. După 10 ani de condamnare
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
încă un mister pentru mine. Va trebui să-mi cumpăr altele noi, înainte de a se răcori serile. Aseară a fost destul de rece. Am încercat să aprind în cămăruța roșie un foc din cioturi aruncate de mare, dar lemnul era prea ud și coșul fumega. Cred că la iarnă va trebui să mă mut jos. Salonul e mai curând un punct panoramic decât o cameră de locuit. E dominat de un șemineu înalt din lemn vopsit în negru, cu multe policioare și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cocoșată, iar funia nu-i destul de lungă ca să o pot desfășura până la casă. Să cumpăr una mai lungă și s-o leg de ușa bucătăriei sau de stâlpul de la piciorul scării, și seară de seară să trag în bucătărie capătul ud? Și aceste probleme își au partea lor de interes. Funia în sine e de bună calitate, ușor ceruită și mirosind a rășină. Mi s-a spus că se confecționează în sat. Am petrecut o parte din după-amiază zăcând pe „podul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ta, Lizzie.“ Am stat o bucată de vreme în cămăruța roșie, unde am izbutit, în sfârșit, să aprind un foc ca lumea. Coșul s-a vindecat, pare-se, de accesele lui de fumegat. Poate că vina era a lemnului prea ud? Am citit epistola scrisă de Lizzie de două ori de la un capăt la celălalt. Firește, e o scrisoare prostuță și incoerentă, femeiască, din care jumătate contrazice tot ce încearcă să spună cealaltă jumătate. Lizzie nu se poate abține să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
urcat, atâta timp cât țineam masa într-o mână. La un moment dat, am lăsat măsuța să alunece într-o râpă. Va trebui să găsesc un drum mai simplu până la turn. M-am cățărat sus și m-am așezat pe un bolovan ud, cu fața spre Golful Raven. Soarele continua să strălucească și cerul să se umfle plumburiu peste mare. Valurile molcome, neînspumate, se înălțau și se spărgeau de stânci într-un ritm lent, îmbietor. Umbrele alungite se proiectau pe stâncile mari, sferice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
abia vizibilă când am ieșit afară, dezmierda, cu valuri uleioase, stâncile. Aerul era impregnat de umezeală și răcoare, deși, presupun, că nu se putea vorbi de frig. O cămașă pe care o lăsasem să se usuce pe pajiște se dovedi udă leoarcă. Pe de altă parte, interiorul casei era înghețat ca un cavou, plutea un miros cu totul nou de mucegai, iar geamurile, pe dinăuntru, șiroiau de apă. Am încercat dar n-am reușit, să aprind noul încălzitor cu parafină, cumpărat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în parte de niște crampe fizice, pentru că mă așezasem într-o poziție extrem de inconfortabilă și nu îndrăznisem să fac o mișcare. În cele din urmă, mi-am dat drumul de-a rostogolul și apoi m-am târât pe pajiștea tunsă, udă, scăldată de lună. M-am ridicat țeapăn în picioare, am ieșit din grădină și am pornit să alerg pe potecă, în fața lunii care plonja în mare. Drumul spre casă l-am străbătut alergând. Am luat o gură de whisky și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ofer întreaga zi, în mod regulat, mese și gustări. În cămăruța roșie ardea un foc trosnitor, punându-i în lumină, prin ușa deschisă, contururile labile, și aruncând o strălucire pâlpâitoare în bucătăria cu perdele de ploaie pe geamuri. Gilbert era ud leoarcă. — Ei? — Dragul meu, Lizzie m-a părăsit. — Și? — Și am hotărât să vin aici, pur și simplu am simțit nevoia. Voiam să-ți povestesc despre Lizzie, și, nu știu de ce, am simțit că trebuie să vin. E bolnavă, știi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
motiv special, mi-am schimbat poziția, astfel încât lentilele vrăjite și dilatatoare să se mute dinspre apă către uscat. Zăream valurile spărgându-se de stâncile galbene de la piciorul turnului, și apa înspumată împroșcându-se din despicăturile și văiugile de piatră. Stâncile ude, pe urmă stâncile uscate, pe urmă câteva petice de iarbă cărnoasă și țepoasă, cu structură de cactus, pe urmă un tufiș de opățel, alb ca hârtia și legănat de vânt. Pe urmă iarba netedă de lângă turn. Pe urmă fundamentul turnului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
urmărind performanța lui Titus. Băiatul, desigur cu puțină ostentație, înota ca un delfin, grațios, jucăuș, o formă curbă fulgerând apa, săgetând-o alb, oferind subite întrezăriri de mâini și de călcâie, de umeri mobili, de fese palide, și o față udă, exuberantă, luminată de râs, încadrată de șuvițe ce atârnau ca ierburile de mare. Părul întunecat de apă își schimbase cu totul înfățișarea, devenise închis la culoare și lins, lipindu-i-se de gât și de umeri, modelându-i conturul feței
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
o atingi. Lasă-ne în pace, dacă nu vrei să tragi mari ponoase. Te avertizez. Lasă-ne în pace! Ben, căutând incoerent cuvintele care să-i exprime furia, cu capul mare ca de taur zvârlit înainte, își arăta dinții puternici, uzi de salivă. Mugetul ritmic, șuierat, al mecanismului mării, m-a vrăjit o clipă și, fără să mă uit în jos, simțeam puhoiul învârtejit din puțul stâncos de dedesubt. Îmi spuneam limpede, cu o precizie care mă pătrundea până-n ultima fibră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
foarte rău, nu mi-am imaginat... Șezând dreaptă, rezemată de perete, începu să plângă, așa cum n-am mai văzut niciodată o femeie plângând (și văzusem destule la viața mea). Lacrimile păreau să-i țâșnească din ochi în torente, apoi gura udă i se deschise, scoțând un fel de țipăt gâtuit, un strigăt animalic de durere chinuitoare. După care urmă un vaiet înăbușit, cutremurător, și Hartley căzu pe o parte, ținându-se de gât și trăgând cu furie de halat, ca și cum se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cealaltă parte de un șuvoi de prundiș. Pereții netezi ai stâncilor erau foarte fierbinți, iar căldura păstrată în spațiul ăsta îngrădit îmi făcea bine. M-am așezat pe prundiș. L-am răscolit cu mâna. Pe suprafața de dedesubt, pietricelele erau ude. Am stat liniștit și am încercat să-mi strunesc spiritul. O pietricică se rostogoli de sus, în șuvoiul meu de prundiș, și m-am uitat la ea indiferent. Un moment mai târziu, pică o altă pietricică. Și apoi a treia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
asta n-a mai spus. — Îmi aduc aminte că m-au transportat acasă. Cred că pe parcursul drumului am căpătat tot atâtea vânătăi cât și în apă. Doamne, sunt vânăt tot! — Da, a fost îngrozitor, erai ca un sac de cârpe ude, atât de greu, și a fost cât p-aci să te scăpăm într-o râpă. Dar asta s-a întâmplat mult mai târziu. — Cum adică mai târziu? — Nu-ți amintești că James ți-a dat „sărutul vieții“? — A... bine... adică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
se mai așteptau? M-am interesat de James, dar Gilbert mi-a spus că încă se mai odihnea sus, în patul meu, copleșit de o totală epuizare. Poate că și răcise, sus pe stânci, în timp ce stătea aplecat peste trupul meu ud și, aparent, neînsuflețit. S-a pornit și ploaia, dreaptă și argintie, ca o pedeapsă aplicată cu vergi de oțel. Răpăia pe casă și pe stânci și ciuruia marea. Tunetele răsunau ca niște piane imense care s-ar fi rostogolit pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Gilbert, ba chiar și Peregrine, vedeau relația mea cu Titus în cu totul altă lumină. Cât timp stătusem și meditasem, ploaia contenise și, printre maldăre butucănoase de nori plumburii, soarele reușea să se strecoare și să strălucească peste o lume udă leoarcă. Pajiștea mustea de apă, stâncile arătau ca niște bureți. Îi auzeam de sus pe Gilbert și pe Lizzie strigându-și unul altuia, primul din pod, unde inspecta tavanul, iar ea din baie, unde ștergea podeaua inundată. Când a apărut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Se înecase. Nu pot îndura să descriu amănunțit tot ce s-a mai întâmplat după aceea. Titus era mort, fără îndoială, deși pe moment eu refuzasem să cred. Arăta atât de întreg, de frumos, așa cum zăcea acolo, inert, gol și ud, cu părul întunecat de umezeală. Cineva îi dăduse la o parte pletele, dezgolindu-i fața, iar ochii îi erau aproape închiși. Zăcea pe o parte, dând la iveală faldul moale al stomacului și părul umed, mânjit, de pe piept. Buzele îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
din urmă, l-am găsit prin păturile și pernele ce continuau să zacă pe podeaua din bibliotecă. Am încercat să aprind focul în cămăruța roșie, dar proviziile mele de lemne din casă se isprăviseră, iar lemnele de afară erau prea ude. Am băut o cantitate mare de vin roșu, după ce mi-am mâncat supa de linte, și m-am dus la culcare devreme, cu o sticlă de apă fierbinte la picioare. A doua zi dimineața continua să plouă, dar mai liniștit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să vezi capătul digului rutier. Am scos afară lăzile de gunoi, care nu mai fuseseră deșertate de nu știu câtă vreme, și am rămas câteva clipe în mijlocul drumului, ascultând. Cuprinsul invizibil era un imens hău de tăcere. Am intrat iar în casă, ud de ceață și de burniță, și mi-am oferit un copios mic dejun, alcătuit din terci de ovăz cu lapte conservat și zahăr brun, ochiuri fierte, biscuiți, miere (rămăsesem fără pâine) și câteva căni cu ceai fierbinte. M-am așezat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]