3,608 matches
-
mare, cum se spune, și fuge ca să i se șteargă urma?! Greoi cum sunt, ultimul aproape Întotdeauna În a Înțelege despre ce e vorba, când să mă Întorc spre „ea”, spre „realitate”, să mă ploconesc ei și să-i cer, umil, iertare, ea... e altcineva, altceva! Are o cu totul altă față! Și atunci, normal, mi s-a părut Încă o dată că mă Înșel și Încă o dată reproșurile vii care mi se făceau că aș fi rigid se vădeau a fi
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
care nu numai că se recunosc sute și sute de mii, din diferite epoci istorice, dar și spre care aceștia aspiră, adeseori „fără să știe”, instinctiv, cu acea instinctivitate a spiritului sau a sentimentelor. Norocul meu, pentru a reveni la umilul dvoastră autor, este printre altele faptul că valorile pe care le-am „pipăit”, ca să zic așa, presimțit și „gustat” În anii post-puberali, În anii lungi ai labirinticei mele adolescențe, s-au dovedit rezistente, formidabil de actuale pe tot traiectul carierei
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
pe zone destul de Întinse, de „odihnitoare”, ale vieții mele sociale, dar nebunia „mea” a profitat de „alianță”, ca să zic așa, și mi s-a cuibărit pe undeva, nu foarte departe niciodată, ba, uneori, o descopeream ca o ciupercă parazită, fals umilă, la o subțioară sau târându-se lingușitor pe propria-mi gambă, stângă sau dreaptă, oferindu-mi „darul” singurătății - de care nu aveam prea mare chef! -, dar și pe cel al „realității”. Deoarece, nu-i așa, stimați contemporani, există mai multe
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
a realității ei, aș zice a necesității ei!, Îl urmărește aproape În toate posturile și ceasurile. Și dacă, uneori, acest „spiriduș” ascuns și „vorbăreț”, impenitent și ubicuu, care este Eul sau sunt eurile noastre, dintr-o poziție subalternă și fals umilă, ia proporții formidabile, uneori postându-se În forma unei zeități, judecătoare și ultime, tot astfel și această luciditate a morții se instalează la unii În postura de adevărată zeitate. Și nu putem să nu invidiem, noi, europenii, acele popoare și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
În regnul uman, produce Creația În toate domeniile, știință, artă, literatură, religie! Un instinct orb și care ne domină rațiunea, adeseori, frângând nu rareori cele mai Înălțătoare visuri și proiecte!... Nu știu!... Nu știu!... Dar... pentru a reveni la „cazul” umilului dumneavoastră servitor, autorul acestor rânduri, eu, În ce mă privește, Îmi explic capacitatea mea de a lupta, de a domina spaima morții - uneori! - și printr-un tip de vitalism, pe care bănuiesc că l-am moștenit, pe linie paternă, de la
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
talentului meu, am Îndrăznit să o fac - mă rog, sub scuza metaforei epice, a ficțiunii! -, acum, la sfârșitul carierei, cu prerogativele unei anume experiențe acumulate, aici și aiurea, și sprijinit de o anume rutină profesională - căreia eu Îi spun, fals umil, meserie, În sensul În care și artiștii Renașterii o făceau! -, provocat și de titlul pe care l-am Înscris deasupra acestor Însemnări, cred că pot să-mi asum.... povara și răspunderea acestor mult uzitate concepte. Și-apoi, cum o spuneam
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
existența unei vieți viitoare! Despre asta, Însă, altă dată...Ă O a treia postură ar fi aceea de a „da față cu problema”; de a nu-ți acoperi ochii, dar nici de a te refugia În mit. Și atunci, după umila și Încăpățânata mea opinie, Moartea, ceea ce numim astfel, Își trimite, În fine, „solii ei pozitivi”! Ea Îți apare, ca printr-un miracol, sub o altă față; cea de care aminteam mai sus, cea a unei zeități amabile, darnice, cea care
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
vechiului roman! Iar bunii prozatori sud-americani, care și-au făcut intrarea atât de triumfătoare pe scena Europei după al doilea război, cultivă și mai puțin gustul pentru „digresiunile” de tip Dostoievski sau Th. Mann; arătând o bună cunoaștere a sufletului „umil”, dar altfel decât marele Rus, ei Îl Înconjoară cu elemente fantastice, ce țin, de fapt, de recuzita basmului. Și aceasta explică, printre altele, uriașul interes pe care l-au stârnit și la publicul, și la critica literară română romanele unui
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
provincie? Stendhal și Balzac „urcă” la Paris, Sadoveanu și Rebreanu „coboară” la București?Ă „Norocul” de a fi fost desemnat de la vârsta de șaisprezece ani ca „dușman de clasă” al noii orânduiri „revoluționare”! Ce „onoare” mi se făcea, mie, unui umil și dizgrațios de timid adolescent, fiu al unui mărunt preot unit, adolescent catapultat peste noapte Într-un no man’s land inventat ad-hoc de noua, brutala și „voioasa” putere, aruncat, de fapt, În acea „singurătate” din care nu va mai
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Între ziduri, cu clădiri pe mai multe niveluri, și fără spații lăsate În voia lor (este și tipul care se Întâlnește În Transilvania, mai ales la orașele săsești). Bucureștiul este Împrăștiat, ca și satele românești. De la boier până la cel mai umil dintre locuitori, fiecare Își avea aici casa lui, „palat“ sau colibă, și o bucată de pământ pe lângă ea, pe care o cultiva și unde creștea animale. Erau chiar livezi Întinse și, mai cu seamă, vii; viile Înconjurau Bucureștiul și pătrundeau
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
am putut zări luminile pâlpâitoare ale aplicelor reflectate în fereastra mare din capul scărilor. Ca și cum ceva și-ar fi dat seama că observam acest fenomen, pâlpâitul se curmă brusc. Miller se postase în fața spărturii din perete. Se uita la ea, umil. - Un om furios...cineva extrem de pierdut și de furios... Mi-era atât de frică încât nu mă simțeam pe mine însumi. Eram redus la o voce care întreba: - Ce înseamnă asta? Ce se-ntâmplă? Ce vrea? De ce s-a oprit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
bănuim, ne așteaptă dincolo de pereții acestei gări modernizate și supraaglomerate. Am o idee foarte vagă despre cum o fi arătând Madridul - sunt o jivină culturală, nu reușesc să-mi transpun percepția realului într-un loc atât de diferit față de țarcul umil în care îmi duc existența. Am asociat prea mult Spania unui spațiu livresc, populat de simboluri mitice, și mai puțin cu prezentul unei societăți în carne și oase. Corida, flamenco, regele Juan Carlos, FC Barcelona etc. - reușesc, oare, să spună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
aveam să aflu - doar prin interpretarea câtorva piese. La cât de puțin se difuzează muzica franceză în Basarabia, un teritoriu „francofon” abandonat de francezi, care își camuflează anonimatul și se pitulează prin diverse obscure Alianțe, total ineficiente, mă mir că umila mea competență muzicală nu a „încremenit” în faza Joe Dassin și Mireille Mathieu, așa cum constat - cu stupoare și, vai, jalnică superioritate - la alții. 11 iunie, duminică VASILE GÂRNEȚ: Micul dejun - masă suedeză - la restaurantul hotelului. Un grup de turiști americani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
furtună. E ultima noapte petrecută în Vestul prosper înainte să intrăm pe drumul denivelat al Estului. Lumea de acasă îmi pare mult prea îndepărtată, minusculă, izolată, atemporală. Atât timp cât nu ieși din „țarc”, cât rămâi în universul tău strâmt, capeți dimensiunile umile ale lumii la care te raportezi. Când însă comunici cu alte spații, mai ambițioase, ești excedat, te extinzi pe dinăuntru, nu te mai poți întoarce în carcera inițială, „naturală” a existenței tale. Sunt gânduri care se scriu aproape singure. Mâine-dimineață
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
energie autonom, presupun), unde se derulează niște casete video. Sunt secvențe dezordonate, cu ziduri și spații închise, însoțite de o bandă sonoră dată la maximum. Pe unul dintre ecrane, imaginea, după câteva minute, pare să se stabilizeze. Recunosc o bucătărie umilă, în care un bărbat în maiou, hirsut și cu părul vâlvoi, o roagă, în rusește, pe maică-sa să spună ceva. Femeia se lasă cu greu înduplecată și deschide gura pentru a mârâi ceva nedeslușit. E prea sibilinic mesajul. Acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
lipsi de oameni providențiali. VASILE GÂRNEȚ: O excursie la Pavlovsk, reședința cochetă, imperială a Țarului Pavel I, asasinat de familie. Intrigi de curte, în stilul epocii. Mergem o oră cu autobuzul. Vedem, astfel, și periferiile Sankt-Petersburgului - construcții de tip sovietic, umile și uniformizante. Ajunși la muzeu, suntem invitați să ne punem niște încălțări speciale, pentru a nu deteriora covoarele și parchetul lustruit al palatului. Grupul nostru a întârziat față de programul anunțat al excursiei, așa că personalul, care era gata să închidă deja
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
său, orizontal sau vertical, istoric, ezitarea față de orice proiect de sinteză, de viziune - sub motiv că acestea nu mai „sunt posibile” în stadiul științei de azi sau „oferindu-le”, aceste sinteze sau încercări de viziune, „diletanților”, „provincialilor” -, toate acestea, după umila mea părere, nu fac decât să acrediteze strigătul de alarmă pe care-l lansa în singurătatea sa de vultur ideatic un Nietzsche când anunța decadența și decadentismul lumii europene. Ne aflăm, iată, în euforică, sceptică, „amabilă” și sclipitoare decadență și
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și de reușită. Profesiunile „burgheze”, de la notar la funcționar în administrație, poliție, magistratură, medicină, arhitectură, inginerie, erau „căile de urmat”, modelele de existență socială, toate însemnând nu numai o bună, o reușită „adaptare”, dar și o „ridicare” din zone mai umile sociale spre altele mai „înalte”. Revenind însă la „subtitlul” pe care l-am instalat în fruntea acestui volum, vreau să subliniez încă o dată că, din tinerețe, probabil ca o reminiscență a psihologiei clasei din care am ieșit, mica burghezie, română
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
două milenii, de la Apuleius sau Petronius, revigorat însă de un Cervantes, în secolul al XVI-lea, pentru noi, cei care gândim „pateticul” sau „eroul slab”, cum o spun postmodernii, și apoi fondat în toată amploarea sa, după ce a traversat culoarele umile ale „povestirii pentru bone”, de un Balzac și Tolstoi, urmați, fiecare în literatura lui, cu reflexele și orizonturile „ticurile” și obsesiile tipice, de o pleiadă uriașă de mari sriitori.Ă O dată cu exclamația lui Th. Mann care, se pare, după ce a
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
-mi împlinesc, cât de cât, opera, norocul unei longevități prolifice, carieră, în acest caz, pentru a conclude, înseamnă „norocul exprimării unui destin”. Am fost mereu impresionat de catedralele vestului european, goticul ce a voit să sugereze sublimul, disproporția între făptura umilă și trecătoare a individului și gloria absolută a Zeului! Și, mai ales, de „cupolele” lor, forme impresionante și îndrăznețe în care au excelat un Brunelleschi, un Buonarroti! Și sunt, în sfârșit, și pentru că zeii tutelari, ai mei, ai națiunii în
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
frumoase de savanți bătrâni, care își purtau bine anii. Delegația ungară care era găzduită aici la Uzkoe, am cunoscut pe d. Duman care a avut polemică cu N. Iorga pe chestia stăruinții Românilor în Ardeal. E un om cu înfățișare umilă și neînsemnată. Delegația poloneză care se află tot aici, face grup aparte și se ține într-un fel de rezervă nobilă, de altminteri destul de nejustificată. 16.VI Dimineață ușor învăluită, rouă, ceață, liniște deplină; din când în când s-aude
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Am vorbit eu. "Unul dintre marii noștri violoniști cu renume mondial, George Enescu, a spus la o adunare de intelectuali când i s-a dat cuvântul: Aș prefera să cânt în loc să vorbesc. Cuvintele acestea mai fuseseră spuse cândva de un umil lăutar țigan. Enescu l-a înnobilat. Aș putea să spun și eu astă-sară că aș prefera să-mi citiți unele din cărțile mele, care au început a se tipări în traduceri rusești. Prefer să scriu în loc să vorbesc; sunt mai mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
abhazieni, subt preșidenția lui Bagrat, sunt o duzină jumătate. Poetul Bagrat Sincuba a copilărit ca un păstor în munte. Un unchi l-a adus la carte. Astăzi e la treizeci și ceva de ani; nimeni nu i-ar bănui originea umilă, când îi vede înfățișarea distinsă. Într-o sară, chiar în ziua sosirii noastre, am petrecut până într-un târziu, aici, la casa partidului, unde ne aflăm, cu conducătorii locali, abhazieni și gruzini, înfrățindu-ne și mai ales consumând o cantitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
său, acest nedemn (Ștefan), îngâmfându-se, a sosit cu corăbiile lângă cetate și a pregătit scări. Atunci, apărătorii cetății (turcii), aflând de trădarea acelor ghiauri, i-au trecut pe toți prin sabie. Pe când așteptau cu luare aminte sosirea dușmanului, acel umil (domnul Moldovei) a venit într-o noapte întunecoasă sub zidurile cetății și, punând scările, pe când se pregătea să smulgă cetatea prin forța și unii dintre ghiauri intraseră în cetate, iar alții erau pe treptele scărilor, gazii, cu strigăte de rugă
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
noapte întunecoasă sub zidurile cetății și, punând scările, pe când se pregătea să smulgă cetatea prin forța și unii dintre ghiauri intraseră în cetate, iar alții erau pe treptele scărilor, gazii, cu strigăte de rugă către Allah, au atacat pe acei umili, doborându-i cu săbiile și învălmășindu-i în foc pe cei dinăuntrul și pe cei din afara cetății. Dând astfel la iveală încercarea făcută de dușmanul umil împotriva împărăției padișahului, au luat în prinsoare pe cei mai mulți dintre cei care intraseră în
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]