17,506 matches
-
părți, la nord și la apus. Aici ținea tata ovăzul și orzul de sămânță, în știubeie mari (butucă găurit de mână sau cu scorbură naturală - n.a.). Mai era în curte un bordei cu un cuptor unde mama făcea mâncarea vara. ura boilor care era lipită pe trei părți - sudul era deschisă și se depozita gunoiul care se căra primăvara în grădină. Mai era un coteț pentru porcă și o poiat pentru găini. Ograda era mică, abia avea loc să învârți o
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
un alt reprezentant al rezistenței anticomuniste și al foștilor deținuți politici, l-am numit pe Ticu Dumitrescu, rostea aceeași sentință, de unde se vede că spiritul de călău al lui Stalin, Hitler, Pol-Pot și Pinochet era viu în capetele înfierbântate de ură și de neputință. Ion Corniță și-a luat revanșa, a ajunsă prin Parlamentul post decembrist, însă nu l-am văzut să fi făcut mare lucru acolo. Celălalt, Ciuchi Virgil, a făcut ani grei de pușcărie, a venit acasă, dar n-
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
puteri politice pentru instalarea unui regim dictatorial, numit „dictatura proletariatului”, partidul comunist nu a suflat niciun cuvânt despre „transformarea socialistă a agriculturii”, despre „colhoz”, după modelul sovietic, despre care soldații țărani români știau destule lucruri ca să refuze cu indignare și ură. În februarie 1948 a avut loc congresul de unificare dintre Partidul Comunist Român și PSD, formându-se Partidul Muncitorescă Român, rămasă cu această denumire până în 1965. Tot în acest an, 1965, Republica Populară Română devine Republica Socialistă Română, titulatur păstrată
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
la domiciliu care lua cu sine mame, cerșetori sau vecini nonagenari, ca și cînd ar fi fost vorba de o loterie a infernului. Ideea că moartea ar putea umbla pe lîngă mine, cu chip omenesc și cu inima otrăvită de ură, etalînd uniformă sau gabardină, că ar sta la coadă la cinematograf, că ar rîde prin baruri ori că dimineața ar lua copiii la plimbare prin parcul Ciudadela, iar seara ar face pe cineva să dispară printre dărîmăturile castelului Montjuïc ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
avea nas, nici buze, nici pleoape. Fața lui era doar o mască din piele neagră și cicatrizată, devorată de foc. Acela era țesutul mort pe care Îl atinsese Clara. — Să le ard, murmură el, cu glasul și privirea otrăvite de ură. O adiere a brizei Îi stinse chibritul dintre degete și chipul său rămase din nou ascuns În beznă. — O să ne mai vedem, Daniel. Eu nu uit niciodată o față și cred că, Începînd de azi, nici tu, zise el Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
care dumneavoastră le-ați salvat și le-ați ascuns În Cimitirul Cărților Uitate. — Așa este. — Aveți vreo idee pentru care motiv ar dori cineva să ardă toate cărțile lui Julián Carax? — De ce se ard cărțile? Din prostie, din ignoranță, din ură... cine mai știe. — Dumneavoastră de ce credeți? am stăruit eu. — Julián trăia În cărțile lui. Trupul acela care a ajuns la morgă era numai o parte din el. Sufletul lui e În poveștile sale. Odată, l-am Întrebat după cine se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
manifesta tot mai vehement mânia popoarelor împotriva Ordinii economice și, mai întâi, la adresa Statelor Unite, care se vor afla în fruntea ei de-acum încolo cel puțin douăzeci de ani. O mânie laică, având un fundament cât se poate de rațional. Ura împotriva unei „inimi” nu se dezlănțuie când aceasta este la apogeu, ci când intră în declin. Așa s-a întâmplat cu toate „inimile” anterioare și aceasta va fi și soarta imperiului american. Triumfător în momentul căderii Zidului Berlinului, Washingtonul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
supărat văzând atâta spirit de vendetă la o femeie așa de fermecătoare. Nu-mi puteam da seama cât de diverse și de amestecate sunt calitățile care alcătuiesc o ființă omenească. Acum văd bine că meschinăria și grandoarea, răutatea și caritatea, ura și dragostea își pot găsi locul una lângă cealaltă în aceeași inimă omenească. Mă întrebam dacă aș putea spune ceva care să mai ușureze umilința amarnică ce o chinuia acum pe dna Strickland. M-am gândit să încerc: — Știi, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
o oaie speriată care aleargă de colo până colo fără nici o țintă. Era uimit la culme. În cele din urmă îi dădură lacrimile, care-i curseră șiroaie pe obraji. Și lucrul cel mai grav era că deși Strickland îți stârnea ura și spectacolul era îngrozitor, nu puteai totuși să nu râzi. Dirk Stroeve era una dintre acei nefericiți ale căror emoții sunt ridicole chiar atunci când sunt foarte sincere. Dar la urma urmei, când privesc retrospectiv iarna aceea petrecută la Paris, amintirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
că am lepră? — Din nefericire nu încape nici cea mai mică îndoială. Doctorul Contras le pronunțase multor oameni sentința de condamnare la moarte, și niciodată nu-i fusese ușor să învingă oroarea de care-l umplea această necesitate. Întotdeauna simțea ura furioasă care cu siguranță îl cuprinde pe un om condamnat să se compare cu doctorul zdravăn și sănătos care avea privilegiul inestimabil al vieții. Strickland îl privi în tăcere. Nu se putea citi nici un semn de emoție pe fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
exterminat deja. Numai frica de soldații noștri și de fortărețele pe care ni le-au ridicat Îl ține departe de ușa noastră. Dar poate că... - Poate că? - Poate că, de data asta, noi vom ajunge primii, continuă Franceschino, mânat de ura sa. Când vom fi toți! - Ce vrei să spui? Întrebă poetul. Dar celălalt părea să-și fi dat seama că vorbise prea mult. - Vei vedea când va fi vremea, Îi răspunse el atunci, Îndepărtându-se sub privirea cercetătoare a priorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
său, mângâindu-i din nou grumazul. Dante se retrase din instinct, Îndepărtându-i mâna cu un gest furios. Probabil că Îl lovise cu putere, fiindcă acesta urlă, adresându-se celorlalți comeseni și cerându-le ajutor, cu ochișorii aprinși de o ură neașteptată. Atrase de tămbălău, privirile Începeau să se Întoarcă spre poet. În fundul sălii, câțiva comeseni se ridicaseră În picioare. - I-o trage pe cocoașă lui Teodolino! Să-l prindem! strigă unul din ei către ceilalți, care Înaintau amenințători. Omul, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nimic. Bernardo se Întrerupse. Lui Dante Îi păru că zărește o lacrimă sclipindu-i În privirea mioapă. - Mai apoi, când Împăratul zăcea În convulsiile agoniei, iar regatul Începea să se prăbușească, În agitația acelor ore, pe când se Încingeau rivalitățile și ura, Mainardino s-a hotărât să amâne acuzația pentru vremuri mai senine. - Și de cupa aceea ce s-a ales? - Nu știu. A dispărut În confuzia care a urmat după moartea suveranului. Mainardino era sigur că asasinul o luase cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
neajuns fizic sau la o lacună morală. Însă dacă episcopul voise să definească drept „om neîntreg” pe cineva care, pe atunci, era doar un copil? Și dacă acel copil ar fi acționat ca o unealtă oarbă a perfidiei celorlalți, din ură față de un tată care Îl renegase În mod inexplicabil și Îl ofensase În persoana mamei adorate? Acea durere veche putea să fi inițiat o tragedie ce ucisese o stirpe și devastase imperiul. Până la ultimul ei act, care se desfășurase sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din față, între cei doi jandarmi mustăcioși, țepeni ca niște statui. Și sunt sigur că, în adâncul lor, știau asta în chip obscur, o înțelegeau fără să vrea să o recunoască, și asta îi făcea adesea atât de plini de ură și de potrivnici celui judecat, celui care ar fi putut fi, pe scurt, fratele lor de neșansă sau de curaj. Când Destinat ridica vocea, toate murmurele încetau în sala de judecată. Părea că sala se reorganizează, ca atunci când ești în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nume, de altfel, „îi arăta originea evreiască, sau rusească, dacă nu chiar amândouă“. Era semnat AmădĂe Prurion. Un nume de imbecil pentru un ticălos veritabil. Ce se alesese de acest Prurion? A continuat multă vreme să-și vomite mica lui ură de zi cu zi pe hârtia îngălbenită cu care, mai mult ca sigur, în multe case oamenii s-au șters în cele din urmă la fund? Prurion. Numele acesta sună ca o boală, un herpes vechi care nu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
holbându-se la picioarele ospătăriței extenuate care spală pe jos, împrăștiind rumegușul. Dacă acest Prurion nu mai trăiește astăzi înseamnă că e un gunoi mai puțin pe pământ. Dacă n-a murit, nu cred că e un om prea frumos. Ura e o marinată care nu iartă: dă cărnii o aromă de deșeu. În definitiv, Matziev, chiar dacă eu l-am cunoscut când devenise un ticălos, valora mai mult ca el. Măcar o dată în viața lui, nu s-a dezis de calitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
care făcuse totul pentru ca ea să se întoarcă de partea vieții, mi-am dorit brusc să-l ucid. Nu am mai fost niciodată atât de sigur de dorința de a ucide pe cineva cu propriile-mi mâini, să ucid cu ură și cu violență, cu sălbăticie. Să ucid. — Trebuie să mă întorc înăuntru, mi-a spus, aruncând chiștocul pe jos. După aceea a pus mâna pe brațul meu, în vreme ce eu eram încă pradă gândurilor mele ucigașe. Puteți veni s-o vedeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
îl ura pe Destinat, nu era nici un secret. Era o ocazie bună de a-l sâcâi până se plictisea și de a-i târî prin noroi numele și ținuta de împărat roman. Dar cred că există ceva mai puternic decât ura, și anume regulile unei lumi. Destinat și Mierck făceau parte din aceeași lume, căreia îi aparții prin naștere, și care înseamnă educație aleasă, politețuri, mașini la scară, lambriuri și bani. Dincolo de fapte și de umori, mai important decât legile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
iar ceea ce mă așteaptă ziua e numai un coșmar. Nu mai suport să nu fiu în brațele tale. Te îmbrățișez pe cât de tare te iubesc. A ta, Lyse. Pe măsură ce timpul trecea, scrisorile tinerei învățătoare prindeau culorile amărăciunii, depresiei, uneori ale urii. Ea, pe care o văzusem întotdeauna cu un zâmbet luminos întipărit pe chip, având pentru oricine un cuvânt bun, era cea cu inima plină de fiere și de durere. Scrisorie ei exprimau tot mai mult dezgustul ei de-ai vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
atins, ca două flori de câmp În bătaia vântului. — Suntem groaznici, s-a bucurat blând Myra. Strecurându-și mâna În palma lui, și-a lăsat capul pe umărul băiatului. Amory a fost cuprins de o repulsie bruscă, de dezgust și ură față de ceea ce i se Întâmpla. Dorea cu frenezie să fie cât mai departe, să n-o mai vadă niciodată pe Myra, să nu mai sărute niciodată vreo fată. A devenit conștient de fața ei și de a lui, de mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
De exemplu, spui mereu că ești un sclav al cocteailurilor. — Cum și sunt, de fapt. — Și mai susții că ești un caracter slab, că nu ai voință. — N-am nici un pic de voință. Sunt robul emoțiilor mele, al plăcerilor, al urii mele față de plictiseală, dar mai ales al dorințelor... — Ba nu ești! Clara și-a pocnit cu putere un pumnișor peste celălalt. — Ești un sclav, un sclav Înlănțuit și neputincios, dar al unui singur lucru: al imaginației tale. Nu Încape Îndoială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Pe urmă Eleanor a produs un fragment nou de poezie, pentru care nu găsea un Început: „...Dar Înțelepciunea trece; Totuși anii cu-nțelepciune ne vor hrăni... Vârsta ne va petrece Și,-n ciuda lacrimilor, de bătrânețe nu vom ști.“ Eleanor ura Marylandul cu patimă. Ea aparținea celei mai vechi dintre vechile familii ale comitatului Ramilly și locuia cu bunicul ei Într-o casă spațioasă și Întunecoasă. Se născuse și crescuse În Franța... Dar văd că am pornit-o greșit. S-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
s-a petrecut În mintea sa chiar atunci, durând mai puțin de zece secunde În timp real. Primul fapt care i-a fulgerat luminos conștiința a fost marea impersonalitate a sacrificiului. A Înțeles că de fapt ceea ce numim iubire sau ură, răsplată sau pedeapsă nu are mai multă legătură cu acesta decât o anumită zi a lunii. Și-a reamintit repede istoria unui sacrificiu despre care auzise la colegiu: un student trișase la examen, iar colegul său de cameră, Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
sex, cu o anumită mândrie și silită de Întâmplare și de temperament să eșueze În căutarea de alinării la copii și femei, ținută În viață ca să ajute la construirea conștiinței rasei sale. A ajuns la intrarea În labirint În plină ură de sine, singurătate și deziluzie. O nouă auroră și-a aruncat hlamida peste fluviu. Un taxi Întârziat Înainta cu viteză pe stradă, cu farurile strălucind ca niște ochi aprinși Într-o față Înălbită de pe urma unui chiolhan nocturn. Departe, În aval
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]