3,550 matches
-
de origine taiwaneză, născut din tată taiwanez și mamă japoneză“, mi-a spus Koo. „M-am născut În Japonia, unde am urmat școala elementară, apoi m-am mutat În State. Este o zicală În China care spune că ce-ți vâri În cap și În stomac nu-ți poate lua nimeni. În această parte a lumii, Învățămintele acestei zicale fac parte din ADN-ul oamenilor. Nu ai altă opțiune decât să studiezi conștiincios și să mergi Înainte. Profesorii mei mi-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
Dacă nu astupam orificiul din podea puteam muri gazați. Am bătut iarăși în ușă și în pereții dubei și-am strigat din răsputeri. Pereții erau dubli, ca zgomotele să nu se audă afară. Totuși milițienii au deschis vizeta. Noi am vârât un capăt de scândură din capacul tinetei, blocând închiderea ei și am cerut cu disperare să stăm de vorbă cu securiștii. Unul a apăsat pe un buton și duba a tras iarăși pe dreapta. Ne aflam în câmp. Ofițerului i
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
Aristide Blank, Regele Carol al II-lea și asistenții săi au profitat cu toții de acest lucru. Deoarece Iorga nu era atras de cîștigarea banilor pe căi necinstite, a trebuit după 1900 să conducă examene de bacalaureat și nu s-a vîrît niciodată în mașinațiuni murdare de dragul banilor 125. Doamna Catinca se ocupa de problemele financiare ale familiei, deoarece Iorga acorda puțină atenție banilor. I se întîmpla adesea să nu poată achita nota de plată la un restaurant pentru că neglijase să ia
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
avea nici o idee despre ce însemna un duel, i-a luat locul Pamfil Șeicaru 18. Brătianu și clanul lui dominau Palatul Regal. Brătianu, pe care Iorga îl numea "inginerul" politic, a început să-și folosească talentele. A decis să-l vîre din nou în staul pe "calul de curse" (Iorga). Cu alte cuvinte, Iorga nu a fost invitat să facă parte din delegația română la Conferința de Pace, o umilință amară pentru luptătorul care jucase un rol atît de important în
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
în afara legii primul Congres al Partidului Comunist Român, după care a atacat rolul lui Iorga în viața publică, numind "Neamul românesc" "un ziar murdar, un organ al anarhiei". Atunci cînd Iorga a protestat, Argetoianu i-a promis că "o să-i vîre pumnul în gură"48. În martie 1920, după dizolvarea Adunării Naționale, Iorga e considerat drept purtătorul de cuvînt al "Opoziției Unite", numită și "Federația". Erau de fapt două opoziții: liberalii (care pretindeau că i se opun lui Averescu) și cei
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
adunase o avere fabuloasă (deși mulți români nu împărtășeau această credință) și nici măcar Brătianu nu cuteza să se atingă de el. Acest Boyle s-a amestecat în politica internă a României 49. Prin 1922, venise înapoi și continua să se vîre unde nu-i fierbea oala (chiar și în privința prințului moștenitor Carol). Nu toată lumea avea atîta tact față de colonelul Boyle ca Iorga, cu toate că și el era furios. De exemplu, Argetoianu nu era atît de caritabil; nici unii oameni importanți din anturajul lui50
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
continuat să lucreze la istoria universală 34. Pe lîngă opera sa istorică, a scris și două piese cu subiect istoric, ca de obicei. Prima, Baiazid, sub pretextul că descrie viața sultanului otoman care, după multe succese, a fost înfrînt și vîrît într-o cușcă, era o alegorie istorică la adresa lui Hitler și a sorții pe care i-o prevedea Iorga 35. E ilustrată aici concepția politică a lui Iorga din aceste zile întunecate. El nu a crezut niciodată în durabilitatea pactului sovieto-nazist
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
colonelul Nicolae Dragomir, subsecretar la Ministerul Coordonării cu Marele Stat Major. Colonelul Dragomir i-a relatat doamnei Liliana cum îi spusese lui Antonescu: "Știți ce s-a întîmplat? L-au ucis pe Iorga!" "Ce spui, domnule? În ce necazuri mă vîri!", a izbucnit acesta 45. Cîteva zile mai tîrziu, într-o declarație publică, atît Antonescu cît și Sima au condamnat cu fermitate crimele și au promis pedepsirea vinovaților. Era mai ușor de spus decît de făcut. Antonescu a insistat în cadrul sesiunii
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
cele mai de preț. Fir-ar să fie, acuma mi-a trăsnit prin cap că Gilbert Opian vede, probabil, în ea, un băiat! Iubirea mea pentru Lizzie avea un caracter oarecum nevinovat (Dumnezeule, când mă gândesc în ce încurcături mă vârâsem cu Rita, cu Rosina, cu Jeanne, cu Doris și cu tot restul!). Inocența era calitatea cea mai autentică a lui Lizzie. Iubirea ei pentru mine a fost atât de corectă, de inteligentă! Nu și-a folosit vreodată puterea pentru a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în Tibet. Omul ăsta, de altminteri destul de mediocru în alte privințe, îmi aducea uneori vești de la vărul meu. Fuseseră colegi de școală și apoi făcuseră amândoi parte din „Tunicile kaki“. Ellesmere fusese agent de bursă, editor, după care s-a vârât și prin teatru, ca acționar, și în acest context am dat și eu peste el. La un timp după perioada mea de ghinioane, ne-am întâlnit la petrecerea care a urmat unei premiere și Ellesmere m-a întrebat: „Bănuiesc c-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
chelner, pentru că nu aveam cravată. O clipă m-am simțit ispitit să le spun cine sunt, dar n-am făcut-o; n-au decât să descopere singuri, mai târziu. Am surprins într-o oglindă o reflecție a înfățișării mele: îmi vârâsem poalele cămășii înapoi în pantaloni, dar arătam ca un vagabond, în blugi pătați, cu părul încâlcit, nepieptănat și o jachetă veche de lână, îmbrăcată pe dos. Am pornit-o din nou spre casă. Drumul spre hotel fusese plăcut, dar acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ia Lizzie? — Deci e adevărat? Nu, bineînțeles că n-am de gând să mă însor cu ea. Deci n-ai de gând să te însori cu ea? — Rosina, n-ai vrea să mă lași în pace? Cine ți-a mai vârât asemenea stupiditate în cap? — O, cât despre asta, răspunse Rosina pocnindu-și degetele, vuiește toată Londra. Ea s-a apucat să croncănească. A povestit în dreapta și-n stânga c-o năpăstuiești cu cererile în căsătorie. Firește că n-am crezut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mine în vizită, să luăm împreună o băutură, mâine la șase, sau la cinci, ori la șapte, la orice oră vă convine. Veniți la bizarul, vechiul Cap Shruff, vreau să-mi vedeți casa. De ce nu? Hartley stătea gheboșată, cu capul vârât între umeri, și părul prins în gulerul mototolit al rochiei albastre. Privea în jos, aproape ascunsă de strană. — Te rog să nu aștepți nimic din partea noastră, vreau să spun, nu veni la noi și nu ne chema la tine... noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
așa încât trebuie să te hotărăști și să născocești o cale omenească de a trata cu mine. Ți-e teamă ca nu cumva să te îndrăgostești din nou de mine, asta e? Se ridică de pe bancă, își luă coșul și își vârî poșeta în el. M-am apropiat de ea și i-am cuprins umerii cu brațul. Mă stăpânea încă senzația că realizez un lucru imposibil. O clipă, își înclină capul și își frecă fruntea, în sus și-n jos, de cămașa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
o mai urăsc, mai bine eram un păcătos de scoțian, așa de îngrozitor e să fii irlandez. Cred că urăsc Irlanda mai tare decât urăsc teatrul, și asta nu-i puțin. În acel moment se deschise ușa și Pamela își vârî capul înăuntru. După care, clătinându-se agățată de clanță, pe jumătate intră, pe jumătate căzu în cameră și se uită la noi cu ochi sticloși. Purta un pardesiu și, evident, tocmai se întorsese acasă. Era încă frumoasă, cu o coamă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Decorul poate fi mai degrabă inventariat decât descris. Camerele lui James sunt încărcate de ceea ce eu numesc - deși lui i-ar displace cuvântul - fetișuri: pietre cu forme ciudate, bețe, scoici, de care au fost atașate sau în care au fost vârâte (de ce, de către cine?) alte obiecte, ca de pildă pene, bucăți de lemn brut cioplit în formă de fețe primitive, colți de animal și chiar oase cu stranii semne pe ele (inscripții?). Pereții sunt acoperiți în întregime fie cu cărți sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
unor tablouri-mandala sau a unor fotografii făcute într-un loc cu numele foarte pitoresc de Kumbum. Mai sunt de asemenea convoaie întregi de animale de jad, demne de a figura printre bunurile cuiva (care, pe vremuri, mă ispiteau să le vâr în buzunar), și talgere și boluri chinezești de acea divină culoare cenușiu-verzuie ca marea, în care, după ce le-ai șters bine de praf cu batista, deslușești pe sub smalțul gros lotuși și crizanteme tăinuite. Pe mici altare lăcuite, cel puțin așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am putea merge la Lord’s. Luptătorul cu care îți încerci puterile e într-o condiție excelentă. E timpul să telefonez după taxi. Uite, ia câțiva din biscuiții ăștia, știu că-ți plac, mătușa Marian obișnuia întotdeauna să mi-i vâre prin buzunare când plecam de la voi. După ce James a chemat taxiul, am întrebat: — Cine era bătrânul pe care l-am văzut aici data trecută? Îmi amintisem subit ceva de care uitasem cu totul între timp, și anume că ultima oară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
stârnită și respinsă... redeșteptată... pentru totdeauna, pentru totdeauna... — Lizzie, o să se liniștească iar, o să adoarmă din nou, așa cum a mai adormit. Scutură din cap, mușcându-și batista cu dinții. — Lizzie, am să-ți scriu. Lacrimile i se opriseră brusc. Își vârî în poșetă batista și oglinda spartă și își despături eșarfa. — Nu-mi scrie, Charles, e mai bine. E caraghios, data trecută am crezut că e sfârșitul, și n-a fost; sfârșitul e acum. Te rog, dacă vrei să fii bun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am ridicat țeapăn în picioare, am ieșit din grădină și am pornit să alerg pe potecă, în fața lunii care plonja în mare. Drumul spre casă l-am străbătut alergând. Am luat o gură de whisky și un somnifer, m-am vârât în pat și m-am cufundat în somn. Am visat că am descoperit o încăpere nouă la Capul Shruff, și că în ea se afla o femeie moartă. A doua zi am fost ca nebun. Am colindat, aproape că am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fac decât să-mi urmăresc propriile interese, și nu că mă gândesc, altruist, la ale ei. Să știe că îmi poate dărui fericirea, dăruindu-și ei libertatea. După ce am scris scrisoarea și m-am convins că e ceea ce trebuie, am vârât-o într-un plic pe care am dactilografiat numele și adresa ei. Sunt un prost dactilograf, așa că epistola am scris-o de mână. Pe urmă am zăcut și am meditat și mi-am îngăduit să nutresc speranțe, să fiu aproape
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de o frenetică nerăbdare și de anxietatea de a-mi cunoaște cât mai repede soarta. Și atunci am pornit să-mi pun în aplicare planul predării scrisorii. Am îmbrăcat un fulgarin ușor și o pălărie de soare șleampătă, mi-am vârât scrisoarea în buzunar, fără să mai șterg post-scriptum-ul, și mi-am agățat de gât un binoclu de câmp pe care mi-l dăduse James, pe vremea școlii, pentru a urmări păsările. Nu-mi aminteam să-l fi folosit vreodată la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
După care adăugă: — O, Charles, dragul meu, dragul meu! Își înclină capul și-l împinse spre mine, cu o mișcare de câine credincios. I-am mângâiat părul uscat și aspru, i-am desfăcut ușurel bigudiul care atârna și l-am vârât în buzunarul pantalonilor. — Hartley, rămâi cu mine pentru totdeauna. Își înălță fruntea și-și șterse din nou ochii, de astă dată cu mâneca pardesiului verde pe care-l purta peste rochia galbenă, în care o mai văzusem. — Hartley, scoate-ți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
În timp ce striga, Hartley alerga de colo-colo prin bucătărie, ca un animal turbat, ba repezindu-se spre ușă, ba năpustindu-se înapoi la masă. În agitația de care se lăsa răvășită, apucă la un moment dat șervețelul de ceai și-l vârî în buzunar. Spectacolul acestui chin covârșit de panică începea să mă îngrozească, și acum mă simțeam și eu înspăimântat. Ca să-mi domolesc propria-mi frică, am alergat spre ea și am prins-o în brațe. — Vai, dragostea mea, nu fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
energic înapoi pe drumul către sat. Mi-am dat seama că purtam încă jerseul irlandez și că mă înfierbântasem puternic, așa încât l-am dezbrăcat și l-am ghemuit pe după piatra kilometrică Nerodene, apoi mi-am continuat drumul, aproape alergând, și vârându-mi, din mers, cămașa în pantaloni. La început intenționasem s-o iau pe drumul mai lung și mai sigur care înconjura golful, urcând apoi pe lângă pădure, și să mă apropii de casă prin spate, dar îngrijorarea mea era prea puternică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]