6,856 matches
-
sunt?“. (De fapt, Rozanov nu știa). John Robert o salută din cap. Diane murmură că trebuie să plece și se îndepărtă, alergând spre ușă cu pași ușori, care abia de răsunau pe dalele din piatră. Părintele Bernard îi făcu un vag semn cu mâna. Se simțea și el deconcertat. Surprins, fâstâcit, îngrijorat, timid și, pe undeva, speriat. — Aș dori să-ți cer ceva, spuse Rozanov, vorbind de astă-dată cu o voce clară. — Cu plăcere, așteptați o clipă să fac mai multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de pure. Spuse: — N-ar fi trebuit să vorbesc despre el. — Înțeleg, înțeleg. O să-l lăsăm în pace. Dar religia nu are datoria să se transforme în consolare? Dumneata nu vrei să schimbi sau să sacrifici nimic, dar datorită unei vagi vibrații, te consideri iertat, inocent, simul iustus et peccator. Ajunseseră în apropierea islazului, străbătând Druidsdale și preotul observă că Rozanov, care până atunci îi îngăduise să traseze el ruta, cotise brusc la dreapta, pentru a evita să treacă pe strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
zbenguiau prin casă ca două nebune. Erau îmbătate de bucurie, deși n-ar fi putut defini, coerent, ce le plăcea și ce le amuza în asemenea măsură. Poate că sărmanul, neglijatul, greșit înțelesul Papuc păstrase în el o doză de vagă, inocentă fericire, fără de stăpân, încă din trecut, trecutul în care Alex și fratele ei Desmond fuseseră adolescenți, și când Geoffrey și Rosemary Stillowen inventau tot felul de jocuri și de petreceri pentru legiuni de oameni tineri și frumoși. Quakeri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu promptă eficiență și precizie. „Vino aici, du-te acolo, fă asta, fă aia.“ Dar, în cea mai mare parte a timpului, marele om rămăsese invizibil, iar când își făcea apariția, atenția pe care i-o acorda lui Hattie era vagă, distrasă, distrată și forțată. Se afla tot timpul „în altă parte“. Era notoriu faptul că nu-i plăceau copiii și nu-și dăduse nici cea mai mică osteneală să se apropie de nepoata lui, a cărei neîncredere și lipsă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să fie oiseau, răspunse Hattie, politicoasă. Preotul se gândise cu interes, chiar cu puțină emoție la perspectiva de a o întâlni pe domnișoara Meynell și a o examina pentru a vedea ce are în cap, căci așa interpretase el ideea vagă a lui John Robert. Își spusese că marele om n-are habar ce-i cu fata și nu știe ce poate face cu ea. Nu poate s-o țină îngropată toată viața într-un internat, trebuie să ia o decizie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
acut. Apoi își reaminti de Tom McCaffrey. Uitase de misiunea, de planul, de soluția lui finală, de obiectul vizitei sale actuale. Se cuvenea să șovăie, să aștepte, să reconsidere? Nu-și pregătise dinainte cuvintele și totul îi venea în minte vag și întâmplător. Mai târziu, își spuse că a fost, probabil, calea cea mai bună. Trebuie să plec. Apropo, să știi că ai un admirator. În timp ce vorbea, se ridică în picioare. Hattie, care nu se aștepta să-l vadă plecând, sări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
grădină pe poarta din spate. Înainte cu o clipă putuse vedea crengile copacilor, de un verde fraged, argintate de felinarele străzii, luminile din Papuc și, ceva mai departe, luminile de la Belmont. Pentru ca, brusc, totul să se învăluie într-un întuneric vag amestecat cu cenușiul unui amurg ploios. Pomenindu-se pe neașteptate în obscuritate, Tom își lăsă umbrela deschisă în iarbă și încercă să distingă contururile de la acoperișul Papucului. În timp ce se străduia să-și acomodeze ochii cu bezna, vântul îi luă umbrela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
visase pe Stella, îi revedea adeseori în vis capul frumos, de regină egipteană. Diane îl înduioșa și-i dăruia puțin calm, dar el o disprețuia. Pe Stella o admira, dar nu o putea suporta, Stella era un dușman. Simțea o vagă ușurare știind că e în altă parte, dar nu încerca nici cea mai infimă îngrijorare sau curiozitate de a afla unde se găsește. Oriunde s-o fi găsind, era puternică, rațională și devora realitatea din jur pentru a și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
înalțe destul de aproape și totuși inaccesibilă unei plonjări, o puzderie de pescăruși se îngrămădeau și se ciorovăiau cu țipete ascuțite în jurul vreunui trofeu. George se uită la spinările catifelate, pestrițe, ale păsărilor și la ochii lor aprigi și încercă o vagă satisfacție, îi evocau vechi amintiri marine, din vacanțele petrecute aici cu tatăl său, din fericire atât de mort. George îl detestase pe tatăl său și, foarte curând, începuse să vadă în el nu chiar un monstru ci, în mod profetic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și, foarte curând, începuse să vadă în el nu chiar un monstru ci, în mod profetic, un strigoi. Acum, devenit de două ori strigoi, îi apăru în fața ochilor minții, asociat într-un fel cu pescărușii hulpavi, și iscându-i o vagă înfiorare rece. Părea, într-adevăr, cu neputință să intri în mare din acel loc. Dar George explorase în copilărie această zonă favorită a lui, în timpul numeroaselor vizite pe care le făcuse înainte ca Alex să fi cumpărat mult râvnita casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cât de mic, poate schimba întreaga scenă, într-un mod pe care nici nu-l poți prevedea, și nu văd ce rău ar putea face o simplă scrisoare. Aș expedia-o eu, din Londra. Asta ar crea o atmosferă mai vagă, ar mai slăbi din intensitate, ar lăsa spațiu. Înțeleg ce vrei să spui. Dar orice pas aș face m-ar angaja și mi-e teamă să nu săvârșesc din nou o greșeală. Nu pot întreprinde nimic până când n-o să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
producții teatrale). Oricum, însă, trupa era nepăsătoare, plină de o total irațională încredere în Hector (care ajunsese acum o figură de mare popularitate, iar dragostea sa neîmpărtășită pentru Anthea era de notorietate publică) și în Tom, care își câștigase o vagă autoritate în calitate de coautor. Scarlett-Taylor, după ce emisese câteva prețioase și total tardive critici din punctul de vedere al istoricului, se distanțase de întreaga operație. În acest anume sfirșit de săptămână se găsea și el în Ennistone, dar nu la cârciumă; declarase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
făcu să vibreze o coardă profundă în sufletul lui Emma, care începu să se întrebe: „Oare nu cumva sunt irevocabil legat de muzică?“. — Cred că e timpul să apari în public. — Nu sunt încă pregătit. — Ai auzit de Joshua Bayfield? — Vag. Cel care cântă la chitară? — Cântă la chitară dar și la lăută. M-a întrebat dacă n-ai vrea să cânți cu el. Și BBC-ul e interesat și aveți posibilitatea să înregistrați un disc. Și apoi mai e și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
George McC. George scrise scrisoarea cu repeziciune, într-o stare de exaltare, de parcă ar fi fost inspirat. După ce o reciti, se simți ușurat, aproape fericit. Foarte înțelept din partea lui să nu ceară o întâlnire, mai bine să sugereze un viitor vag care va aduce, cu siguranță, o întâlnire la timpul cuvenit. George era absolut convins că această scrisoare îl va fermeca pe filozof, în cel mai rău caz, îl va amuza. Dar George credea cu sinceritate în fiecare cuvânt pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
citească fiecare frază de două ori. După aceea citi și relatarea din The Swimmer pe care Rozanov i-o așternuse în față. Când citise prima dată nota clin Gazette, Tom sărise peste pasajul cu „imboldul profesoral“ și nu înțelesese decât vag insinuarea. Reacția lui scandalizată fusese stârnită de expresia „o șleahtă de bețivi“ și trecuse cu vederea legătura dintre numele lui și cele ale lui Hattie și Rozanov. Nu reflectase asupra articolului, îl considerase o calomnie nerușinată a unei fițuici locale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Hattie îl parcursese doar dintr-o privire și aruncase ziarul, dezgustată, astfel încât formulările exacte nu i se imprimaseră în minte. Pearl distrusese gazeta curând după ce Hattie o făcuse să zboare prin cameră, iar remarcile ulterioare ale fetei vădeau o destul de vagă înțelegere a lucrurilor afirmate sau insinuate de articol. Un alt motiv al relativei seninătăți a lui Hattie provenea din faptul că ea îl cunoștea pe John Robert mai puțin decât îl cunoștea Pearl și, în momentele mai optimiste, înclina să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
putea chiar spune că e mai frumoasă acum“, se gândea Gabriel. Își dăduse multă osteneală cu rochia, era mulțumită de rezultat, fericită că-i putuse fi de folos lui Tom, și aștepta elogii. Tom îi acceptă însă capodopera cu un vag „Ah, da - mulțumesc“. Făcu ghem rochia care fusese călcată cu multă grijă și o vârî în sacoșa adusă de Gabriel. Pe loc, Gabriel se duse la fereastră ca să-și ascundă lacrimile. Știa bine că tendințele ei plângăcioase o agasau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mamei și pe care aceasta putea, doar, s-o ghicească. Emma știa prea bine că rezervele pe care le impunea sentimentelor lui o privau pe ea de o fericire la care avea, poate, dreptul. Glasul ei plăcut, cu o foarte vagă urmă de accent de Ulster, îi amintea că e irlandez. Uneori, când erau împreună, arătau ca doi tineri îndrăgostiți. — Îmi place încăperea asta. — Mă bucur. — E atât de îmbâcsită și de prăfuită și de nicăieri pe lumea asta. — Vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
salcâm, pe care-l „adoptase“ de mult, pentru că îl asocia cu copilăria lui petrecută la Belmont. Traversă grădina, ocolind muzeul, și porni pe Podul Roman. Ajuns de partea cealaltă a râului Enn, se pomeni luând-o spre Burkestown, cu intenția vagă de a se duce în Hare Lane nr 16, ca și cum acolo ar fi putut găsi un alt John Robert, total diferit de celălalt. I se părea extrem de important să aibă un țel. Își iuți din ce în ce pașii. Totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
vorbind, mai tot timpul dinții ei rămâneau un pic dezveliți. Asta era o noutate în aspectul ei; Paul nu-i remarcase această caracteristică la școală. Ai pe cineva, Paul? îl întrebă ea. Întrebarea iscă în sufletul lui Paul o neliniște vagă. Ba nu, nu vagă acută chiar. Răspunse, emoționat: Nu, n-am pe nimeni. Așa mă gândeam și eu. Neliniștea persista și Paul se întrebă de unde venea. Geta era pe cale să devină confesorul său, da, asta îi provoca acea neliniște; care
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
dinții ei rămâneau un pic dezveliți. Asta era o noutate în aspectul ei; Paul nu-i remarcase această caracteristică la școală. Ai pe cineva, Paul? îl întrebă ea. Întrebarea iscă în sufletul lui Paul o neliniște vagă. Ba nu, nu vagă acută chiar. Răspunse, emoționat: Nu, n-am pe nimeni. Așa mă gândeam și eu. Neliniștea persista și Paul se întrebă de unde venea. Geta era pe cale să devină confesorul său, da, asta îi provoca acea neliniște; care, paradoxal, îi asigura un
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
voiam ca ea să treacă dincolo fără să fi cunoscut această minune a tehnicii numită metrou. Bănuiam, nu spun că eram sigur, că avea să fie prima și ultima ei călătorie subterană. Ea însă avea un aer blând-resemnat, un surâs vag pe buze, semn că știa ce urmează... O primă încercare a fost scara umblătoare pe care a trebuit să pună piciorul pentru a coborî. O amuza că treptele de metal îi fugeau de sub picior avântându-se rând pe rând în
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
interesa nimic în amănunt. Remarcam doar cișmeaua din curte, la fel cum avuseserăm și noi la Brașov. Sau scărița de fier pe care bătrânul se opintea s-o urce. Și mai era ceva. Încropiseră un răzor cu flori un colțișor vag de intimitate în acel uriaș spațiu părăsit. Iar răzorul îl împrejmuiseră cu cărămizi pe jumătate îngropate în pământ, așezate oblic, alcătuind împreună un contur zimțat, întocmai cum făcusem eu însumi în strâmta curticică de la Brașov, chiar la piciorul zidului casei
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
esențializare a imaginii, prin renunțarea la contactul cu imediatul, înlocuit cu un inventar intangibil, peste care ninge din aștri, în vreme ce iubita, corelată, pe deplin, cu acest construct, e îndemnată să-și abandoneze preocupările teoretice (Ecuațiile tale ciudate), în care o vagă urmă de atmosferă domestică - Chipul tău îmi surâde prin aburul unui ceai / Printre abscise și coordonate - nu reușește să îmblânzească universul rece care o absoarbe, iubirea însăși având aici o configurație sui-generis, fiind armonia jocului de sfere / Ce cad într-
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
ci având chiar superioritatea pe care i-o dă șansa veșniciei. Adierile meditative din primele volume sunt la fel de delicate ca și imaginarul poetic înfățișat: Mâna cât o ridic / Smulg o frunză verde / Copacul o pierde / Eu n-o câștig (amintind vag de Ienăchiță Văcărescu și a sa Într-o grădină) sau sugestia destinului nepăsător: Oamenii vin dinspre / O mână care-i aruncă. Pe acest fundal, apare și definiția poetică: Stelele ce n neguri ard / Sunt poate spărturi într-un gard / Prin
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]