5,010 matches
-
deja după ajutor. —Urgență, spunea, avem nevoie imediat de o ambulanță în clădirea Mowbray Steiner, Broadgate... am impresia că cineva a suferit un atac de cord. Abia îi simțeam pulsul. —Bill, am spus stăruitor. Bill, mă auzi? Pleoapele i se zbătură. Brusc, se uită fix la mine. —Sammy... Vocea îi era atât de stinsă încât a trebuit să mă aplec exact deasupra lui ca să îl aud. Respirația îi mirosea puternic a whisky, ceea ce m-a surprins; dar încercam să mă concentrez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
de jos și mai plictisitoare slujbe, iar programul este infernal, mai ales dacă vrei să ai și o relație. Bărbații nu acceptă atâtea lucruri precum femeile și nu suportă să câștigi mai mulți bani ca ei. A trebuit să mă zbat și să trag tot felul de sfori ca să fiu promovată în slujba pe care o am și știu că promovarea pe motive obiective e doar o minciună. Nu voi reuși niciodată să fiu șef de departament. Niciodată nu voi putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
fiecare secundă să semeni din ce în ce mai puțin cu Jeeves și din ce în ce mai mult cu un personaj din The Bill. Asta l-a dat total peste cap. Mâna i-a înghețat în aer, iar gura i-a rămas pe jumătate deschisă. Sunetul limbii zbătându-i-se în gură era atât de scârbos, încât l-am călcat cu tocul cui pe un picior, apăsând până a țipat. Cât timp era încă în șoc l-am tras de testicule atât de tare încât le-ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
ieșea în evidență din mulțime. Lucrează la departamentul de negocieri. S-a certat cu un alt tip, pe care nu-l văd pe aici. Se poate să nu fi fost invitat. Oricum, au devenit din ce în ce mai competitivi, au început să se zbată să ajungă mai devreme la muncă, unul înaintea celuilalt. De obicei, trebuie să ajungă la șapte jumătate, cam așa ceva. Bine, au ajuns la punctul în care într-o dimineață se chinuiau să intre cu mașina în parcare unul înaintea celuilalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
toată lumea știa că suntem un cuplu, dar, dacă nu atragi atenția asupra ta, bârfa dispare mai repede decât crezi și în curând situația este acceptată în societate. Știam regulile. În comparație cu dezastrul acela de divorț, cu Alain care s-ar fi zbătut până la capăt, cu Richard citat drept complice la adulter... A închis ochii și a dat din cap hotărâtă. — În nici un caz. Se întețise puțin vântul, iar vasul se mișca ușor înainte și înapoi. Ne-am ținut imediat de bară, briza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
m-am aruncat odată cu pumnul lui, dar și așa a fost puternic și a durut la fel de tare, și m-a aruncat într-o parte, iar înainte să reacționez m-a prins de mijloc, lovindu-mă cu pumnul în timp ce eu mă zbăteam. Dacă nu l-aș fi lovit peste urechi, lupta s-ar fi terminat deja; m-ar fi lovit atât de tare încât m-ar fi doborât. Dar era încă amețit, probabil urechile îi țiuiau, își pierduse echilibrul, și dacă aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
poate aș fi făcut și eu banda împreună cu el. Cine știe... Viața asta e așa de ciudată, că faci câteodată ce nici prin cap nu-ți trecea că ai să faci vreodată. Să te măriți, să faci copii, să te zbați pentru un rost cât mai bun... Și dintr-odată... Am încercat să râd. — Și eu îi disprețuiam, de fapt, i-am răspuns cu voce tare. Dar ce puteam să fac? — Era mort după cărți. Să le aibă el pe toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ai spus-o. A dat să vină spre mine. Veturia a sărit și l-a luat în brațe. A pornit să-l ducă înapoi în dormitor. — N-auzi că mi-a furat povestea și nu mai pot să dorm? Se zbătea. Dacă începea să plângă, nu-l mai potolea nimeni curând. Risca să strice petrecerea cu urletele lui. N-am ce face, i-am șoptit femeii de lângă mine. Trebuie să mă mai produc o dată. De câte ori veneam la amicul meu, trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să o întreb de unde știe ea cum trece viața. Nici nu trebuie să o știe. O simte pe trupul ei, în carnea ei, în liniile corpului ei care se schimbă de pe o zi pe alta, în sângele ei care se zbate după alte ritmuri, în întregul ei care tresaltă și vibrează mult mai aproape de dusul schimbător decât toate ale mele, rămas împietrit într-o vârstă fără trecere. Apoi fata a zorit din lift, a zorit pe ușa blocului, zorește pe lunga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
SÎnt lucruri pe care Julián și Miquel mi le-au povestit cu titlu personal, subînțelegîndu-se că vor rămîne Între noi... — Și aveți să-i refuzați unui fiu singura posibilitate de a recupera memoria tatălui său? Întrebă Fermín. Părintele Fernando se zbătea Între Îndoială și, mi s-a părut, dorința de a-și aminti, de a recupera zilele acelea pierdute. Presupun că, dacă tot au trecut atîția ani, acum nu mai contează. Încă Îmi aduc aminte de ziua cînd Julián ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
am văzut de la prînz. Ăsta-i adevărul. Fumero rămase nemișcat preț de vreo jumătate de minut, brăzdîndu-mi fața cu revolverul și lingîndu-se pe buze. — Lerma, ordonă el. Aruncă o privire. Unul dintre agenți se grăbi să inspecteze apartamentul. Tata se zbătea În zadar În strînsoarea celui de-al treilea polițist. Dacă m-ai mințit și Îl găsim În casa asta, Îți jur că-i rup amîndouă picioarele lui taică-tu, șuieră Fumero. — Tata nu știe nimic. Lăsați-l În pace. — Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pe o marionetă, Îl arunca În fîntîna Înghețată bocnă, cum mîna Îngerului Îi străpungea pieptul, țintuindu-l, și cum sufletul blestemat i se risipea Într-un abur negru ce cădea În lacrimi Înghețate peste oglinda fîntînii, În timp ce pleoapele i se zbăteau pînă la moarte și ochii parcă i se prefăceau În țăndări cu scrijelituri de promoroacă. Atunci m-am prăbușit, incapabil să-mi mai susțin privirea măcar o clipă. Întunericul se colora Într-o lumină albă și chipul Beei se Îndepărta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
din cărămizi de plută, ce aveau darul de a estompa orice zgomot, și că peisajul mirific străjuit de gratii, cu tot cu copaci și păsări, ce se afla În spatele ferestrei, putea fi rulat și derulat ca o foaie de hârtie. Oliver se zbătu, se lovi cu capul de perete, dar nu simți nici un fel de durere. Și atunci gândurile negre i se așezară pe umeri și pe creștet. Masterandul Își Întinse brațele În sus, căutând să ajungă cu degetele până-n tavan, unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
termina aici. Sunetele rămase Închise În eprubete se acopereau de pori. Păianjenii ieșeau din recipiente unul cîte unul și se strecurau pe gaura cheii, după ce În prealabil țeseau În jurul yalei și a clanței ruginite o pânză sinilie, În care se zbăteau alături de musculițe de oțet tot felul de litere și scame. Și, odată cu aceasta, o stare de insatisfacție și de disconfort lăuntric punea stăpînire pe simțurile lui Noimann. Halucinația Începea după un program prestabilit ce se derula, de fiecare dată, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
aceasta din simplul motiv că, intrând În contatct cu orice corp străin, mâzga Îl dizolva. Așa se Întâmpla acum și cu Noimann. Întregul său trup și Întreaga realitate din jurul lui făceau corp comun cu această pastă lipicioasă, Înăuntrul căreia se zbătea el asemenea unui păianjen, căzut pradă propriilor sale secreții. Noimann știa foarte bine că imaginile nu dispăreau nici dacă le-ai fi dat foc. Poate că singura soluție era să arzi odată cu ele... Omul de paie Braic apela la această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
umede ascunse subsuoară. În spatele lor merge Noimann, făcând ocoluri mari pentru a ocoli băltoacele. Trecătorii se opresc la semafor. Mașinile vin În goană. Din față, din spate. Pneurile scrâșnesc. Girofarele urlă... Încotro? Încotro? Sub această umbră amenințătoare, arbori solzoși se zbat ca niște pești pe uscat. Vântul mână singurătatea prefăcută În cutii de conservă, cartoane, pachete de țigări. Le hârșâie pe caldarâmul murdar. Rostogolește pălării, bucăți de ziare, ah și oh! Ah și oh, mașinile duduie, claxonează ca la mort! „Mathilda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
grijă. Sufletul nu simte nimic, doar trupul... De ce această soartă ne-a fost dată tuturor? Oare nu există scăpare? Nu există nici o gaură unde să-ți ascunzi trupul gol, ce se scurge ca spuma de bere pe sub mese? Dumnezeu se zbate ca o muscă pe jumătate Înecată Într-o farfurioară de lapte... Unde pot găsi liniște, unde pot găsi alinare?!” Zbor liniștit de păsări. Dimineață. Seară. Și din nou dimineață. Aer apăsător. Vagoane de cale ferată. Traverse. Șuierat de locomtivă... Piesaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
concentrării sale, câte o frunză se mișca fie pe umăr, fie pe alt ram, antrenând prin mișcarea ei, printr-un fel de rezonanță, o mulțime de alte frunze cocoțate pe copacii stând drepți, undeva dincolo de geam, care Începeau să se zbată, vuind și Îndoindu-se până la pământ, ca și cum ar fi fost cuprinși de o furtună. Hotărât lucru: starea de repaos absolut nu exista În univers. Însuși Creatorul, În momentul procreării, când intra În transă, nu reușea să oprească din mișcare, fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
nimic, trag eu semnalul de alarmă!“ Prin ușa deschisă a compartimentului se auzi vocea Subalternului. Găsise În sfârșit un alt pretext de trăncăneală, Popescu nu reuși să-și dea seama care anume, era prea concentrat asupra efortului fetei care se zbătea singură Într-un câmp de basm ca acela. Ajunse În cele din urmă, iar trenul, de parcă numai pe ea ar fi așteptat-o, se puse În mișcare Încet-Încetișor. (Ea se urcase În vagon.) Abia după aceea dădu un șuierat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
incantații sonore fără umbrele de ploaie, fără umbrele iubitelor sub acoperământul stărilor de mucava. Încerc să pătrund molcom în involuția spre copilărie, adesea mă învingi în discuții mă prefac un timp că opun rezistență. Dar știi... un timp indestructibil se zbate amarnic iar peticul acela de cer hărăzit numai mie se extinde, jocul minții se ascute sub molatece unde sau aleargă în vrie. Îl opresc... o iarnă mutilată dezvăluie în pictograme mentale, mărunte de Kirk sau Cabanel ce nu mai vor
Depresie nocturn? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83722_a_85047]
-
Ce blândă-i noaptea când se sfârșește în noi haotic! Frunzele valsează zbătându-se să nu cadă dintr-un cer răsturnat în altul. Vântul se scurge cotrobăind spasmodic visele impersonale ale clienților din magazinul de mărunțișuri. Te caut în buzunărelul din colț... e plin, încărcat de cuvinte speriate țâșnind de-a valma valsând
Dans haotic by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83734_a_85059]
-
spume! Scrâșnea afânat Verde Împărat! În magazinul de abțibilduri se vindeau la solduri iubiri veșnic noi aflate la concurență cu însetatele buze, flămânde de-atâtea bunătăți, dornice de mulțumiri ricoșate în timp! Elipsele cu centrele asimetrice, intersectate pe nicăieri se zbăteau îndrăcite prin grădina împărătesei în ținută prea elegantă. În infinitul ușor depărtat și-n opoziție continuă ai pus la copt acoperind prăpăstiile, o vânătă și-un ardei gogonat, rătăciți împreună în spuza fierbinte risipită-ntr-o clipă indusă voit, cutreierând
Dans haotic by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83734_a_85059]
-
pur, din roca de bazalt; Mă-ntâmpină lumina surâzând, Înalturile-a bucurii răsună, Lungi așteptări, pornesc acum arzând, Boboci suavi, în jurul meu se-adună... Cuvintele, cu mlădieri de cânt, Șoptesc lângă urechea ce le-așteaptă Și-n ele se mai zbat săgeți sub vânt Și doruri, avântate către faptă... Nălucitoare visuri tot mai bat Din aripi frânte, învăluitoare, Descoperind tărâm imaculat De gingășie, liniște și floare... Doar sufletul îl ocrotesc de-acum, Iar inima uitărilor pierdută O las plecărilor, ce se
A?TEPT?RI by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83747_a_85072]
-
goli cuprins clocotitor... Mă însoțești și-ncerci ades prin visuri Să mă îndrumi spre tot ce e lumesc, Să rătăcesc, ascuns printre hățișuri, Și universu-n noapte să-l privesc... Înmugurești în mine cale lungă Precum sămânța-n rana unui zid, Zbătându-se zadarnic să-l străpungă Și-l va lăsa...tot rece și perfid...
CALE LUNG?... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83754_a_85079]
-
care era, se pare, unicul loc unde aveai parte de „acțiune adevărată“. Jagger și Bowie petrecuseră În legendarele saloane private din Studio 54. Astăzi, Leo, Colin și Lindsay au preluat ștafeta, feriți de priviri lacome. Și tot restul lumii se zbate să intre. Mă obișnuisem cu ideea că sunt un non-VIP cu ceva timp În urmă - nici nu-mi trecuse prin cap că noțiunea de VIP era posibilă pentru mine. Fusese nevoie să se deschidă o sală VIP În afara cadrului unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]