KorAP: Find »[drukola/base=zeiță & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...126 127 128 ...191 >

4,773 matches

Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808

coexistența temelor contradictorii (de exemplu, virginitate-maternițațe). Imaginația creatoare a poeților, mitografilor și teologilor greci a ghicit că o atare coexistență a contrariilor poate sugera unul din misterele divinității. 94. Zeițele II: Atena, Afrodita Atena este cu siguranță cea mai importantă zeiță greacă după Hera. Numele său nu a putut fi explicat prin greacă. Cât privește originea sa, ipoteza lui Nilsson, admisă de majoritatea savanților, pare destul de convingătoare: Atena ar fi fost o Stăpână a Palatului, protectoare a palatelor întărite ale regilor

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
Hera. Numele său nu a putut fi explicat prin greacă. Cât privește originea sa, ipoteza lui Nilsson, admisă de majoritatea savanților, pare destul de convingătoare: Atena ar fi fost o Stăpână a Palatului, protectoare a palatelor întărite ale regilor micenieni; deși zeiță domestică, în legătură cu meseriile femeiești ori bărbătești, prezența sa în citadelă în timp de războaie și jafuri i-a conferit atributele și prestigiile unei zeițe războinice. Ea iese din capul lui Zeus îmbrăcată în armură fluturându-și lancea și scoțând strigătul

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
Atena ar fi fost o Stăpână a Palatului, protectoare a palatelor întărite ale regilor micenieni; deși zeiță domestică, în legătură cu meseriile femeiești ori bărbătești, prezența sa în citadelă în timp de războaie și jafuri i-a conferit atributele și prestigiile unei zeițe războinice. Ea iese din capul lui Zeus îmbrăcată în armură fluturându-și lancea și scoțând strigătul ei de război. Numeroase titluri ale sale îi proclamă acest caracter marțial: Promachos (Luptătoarea), Sthenias (Puternica), Areia (Războinica) etc. Totuși, așa cum se arată în

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
și, la sfârșit, îl călăuzește în cer (Pausanias, III, 18, 11 etc.). Atena îl admira, de asemenea, pe Tydeus și voia să-1 facă nemuritor; dar când îl văzu pe eroul, grav rănit, cum despică țeasta vrăjmașului și îi soarbe creierul - zeița s-a îndepărtat dezgustată 32. Tot ea este cea care, prin prezența ei, îl oprește pe Ahile să ridice spada ca răspuns la insultele lui Agamemnon (Iliada, I, 194 sq.). Dar într-o epopee compusă pentru un auditoriu care exalta

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
este cea care, prin prezența ei, îl oprește pe Ahile să ridice spada ca răspuns la insultele lui Agamemnon (Iliada, I, 194 sq.). Dar într-o epopee compusă pentru un auditoriu care exalta isprăvile războinice, Atena se revelă altfel decât zeiță marțială. Motivul pentru care ea participă la război este faptul că acesta este o ocupație prin excelență masculină. Căci, după cum spune ea însăși: "inima mea în toate înclină de partea bărbatului, cu excepția căsătoriei" (Eschil, Eumenidele, 736). Imnul homeric către Afrodita

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
ea participă la război este faptul că acesta este o ocupație prin excelență masculină. Căci, după cum spune ea însăși: "inima mea în toate înclină de partea bărbatului, cu excepția căsătoriei" (Eschil, Eumenidele, 736). Imnul homeric către Afrodita (1,9) recunoaște că zeița dragostei nu are putere asupra Atenei. Homer și Hesiod 30 H. Jeanmaire, Dionysos, pp. 212 sq. " E adevărat că Ares e detestat de toți zeii care-i spun "nebun" pentru că nu cunoaște "ce este drept" (Iliada, V, 761). Zeus însuși

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
este unica dintre olympieni care nu are mamă. Imnul homeric (I, 9 sq.) amintește pe scurt că Zeus a născut-o din propriul său cap, dar cel ce povestește mitul în întregime este Hesiod. Zeus a înghițit-o pe Metis, zeița inteligenței, pe când ea era deja însărcinată, și Atena a venit pe lume ieșind din țeasta tatălui ei (Theogonia, 886 sq.; cf. § 84). S-a văzut în acest episod o adăugare târzie; mitul originar ar fi evocat pur și simplu apariția

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
caracterul arhaic, "sălbatic", al temei înghițirii 33. Oricare ar fi originea lui, mitul nașterii miraculoase a Atenei ilustrează și confirmă raporturile sale foarte strânse cu Zeus. "înclin cu totul înspre Tată", mărturisește ea în Eumenidele (736). În Odiseea (XIII, 297) zeița îi spune lui Ulise: "Eu între zei pe lume sunt vestită prin agerimea minții (metis'} și prin iscusința mea", într-adevăr, metis, inteligența practică, este atributul ei cel mai caracteristic. Atena nu e numai patroana meșteșugurilor feminine prin excelență, cum

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
inteligibilitatea lumii. Se înțelege de ce patroana acestei metis va deveni, în vremea filosofilor, simbolul științei divine și al înțelepciunii umane. Afrodita reprezintă o creație nu mai puțin remarcabilă a geniului grec, deși se situează la un nivel cu totul deosebit. Zeița este cu siguranță de origine orientală, așa cum stăruitor o indică tradiția (Herodot, 1,105; Pausanias, I, 14,7). În Iliada, Afrodita îi protejează pe troieni. În plus, ea prezintă analogii cu divinitățile de tip Iștar. Totuși, în Cipru, centru milenar

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
362 sq.). Procesul de elenizare este destul de avansat în Iliada (5, 365), unde Homer o proclamă fiică a lui Zeus și a Dionei, și soție a lui Hefaistos 36. Dar Hesiod a păstrat o versiune mai arhaică a nașterii ei: zeița a apărut din sămânța amestecată cu spumă (aphros) ieșită din părțile sexuale ale lui Ouranos azvârlite în mare. Or, tema castrării unui mare zeu este, după cum am văzut (§ 46), de origine orientală. - Cf. Homeric Gods, p. 51. Homer nu face

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
sq.) o prezintă ca o veritabilă Stăpână a Animalelor: "în urma ei, mergeau, lingușindu-o, lupi suri, lei cu coamă sălbatică, urși și pantere iuți și lacome de pui de căprioară". Dar o trăsătură nouă, specifică Afroditei, se adaugă la aceasta: zeița "a pus dorința în piepturile lor; atunci ele s-au îndreptat toate deodată să se împreuneze în umbra văilor" (după traducerea lui Jean Humbert). Afrodita "pune dorința" nu numai în piepturile animalelor, ci și ale oamenilor și zeilor. Ea "tulbură

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
atât celestă (Asteria, Ourania), cât și marină (Anadyomene, "cea ieșită din mare")37 și terestră: sub pașii ei drumurile se acoperă de flori; ea este "cauza primă" a fertilității vegetale (Eschil, Danaidele, fr. 44). Dar Afrodita nu va deveni niciodată zeița prin excelență a fertilității. Amorul fizic, împreunarea trupească este domeniul ei specific, pe care îl inspiră, îl exaltă și-1 apără, în acest sens, se poate spune că datorită Afroditei grecii regăseau caracterul sacru al impulsului sexual primar. Vastele resurse

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
datorită Afroditei grecii regăseau caracterul sacru al impulsului sexual primar. Vastele resurse spirituale ale dragostei vor fi călăuzite de alte figuri divine, în primul rând de către Eros. Scriitorii și artiștii plastici vor exploata exact această sexualitate irațională și ireductibilă a zeiței; dovadă este faptul că, în epoca elenistică, "farmecele Afroditei" vor deveni clișee literare. Ești aproape ispitit să vezi în această dezvoltare artistică sub semnul Afroditei, desacralizarea radicală a iubirii fizice, în fapt, este vorba de un camuflaj inimitabil și bogat

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
după Psyche, H. Usener susținea originea divină a eroilor: ca și demonii, eroii provin din divinități "temporare" sau "particulare" (Sondergotter), adică ființe divine cu funcții specifice. 37 Scoica, simbol acvatic și totodată sexual, face parte din acele hiera proprii acestei zeițe. 38 Erwin Rohde, Psyche (trad. Franceză), p. 124. în 1921, L. R. Farnell a propus o teorie de compromis care se bucură încă de un anume prestigiu. După acest autor, eroii nu au toți aceeași origine; el distinge șapte categorii

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
legi, tehnici, arte - apare "lumea oamenilor", în care infracțiunile și excesele vor fi interzise. După epoca eroilor, în "lumea oamenilor", timpul creator, acel illud tempus al miturilor, este definitiv încheiat. Provocarea eroilor nu cunoaște limite. Ei îndrăznesc să violenteze chiar zeițele (Orion și Acteon o asaltează pe Artemis, Ixion o atacă pe Hera etc.) și nu șovăie în fața faptei sacrilege (Ajax o atacă pe Cassandra lângă altarul Atenei, Ahile îl doboară pe Troilos în templul lui Apollon). Aceste fărădelegi și ofense

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
cel care nu a fost inițiat și nu a luat parte la rituri nu va avea parte, după moarte, de toate splendorile de dincolo, din sălașurile întunecate" (v. 480-482). Imnul homeric către Demeter relatează atât mitul central al celor două zeițe, cât și întemeierea Misterelor Eleusine. În timp ce aduna flori în câmp pe plaiul Nysei, Kore (Persephone), fiica lui Demeter, a fost răpită de Pluton (Hades), zeul Infernului. Nouă zile a căutat-o Demeter, și în tot acest timp ea nu s-

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
se numește Doso și că a scăpat cu greu din mâinile piraților care o răpiseră și o duceau cu forța în Creta. Ea a acceptat invitația de a-i fi doică ultimului născut al reginei Metaneira. Dar intrând în palat, zeița s-a așezat pe un taburet și a rămas multă vreme tăcută, cu fața sub văl. În cele din urmă, o servitoare, lambe, a izbutit să o facă pe zeiță să râdă de glumele ei nerușinate. Demeter nu a primit

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
doică ultimului născut al reginei Metaneira. Dar intrând în palat, zeița s-a așezat pe un taburet și a rămas multă vreme tăcută, cu fața sub văl. În cele din urmă, o servitoare, lambe, a izbutit să o facă pe zeiță să râdă de glumele ei nerușinate. Demeter nu a primit cupa cu vin roșu oferită de Metaneira, ci a cerut ciceon, un amestec din boabe de orz, apă și busuiocul cerbilor. Demeter nu 1-a alăptat pe Demophon, ci îl

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
ambrozie și în timpul nopții îl ascundea "ca pe un tăciune" în foc. Copilul a început să semene din ce în ce mai mult cu un zeu: într-adevăr, Demeter voia să-1 facă nemuritor și veșnic tânăr. Dar într-o noapte Metaneira, surprinzând-o pe zeița care îi ținea pe Demophon, ca de obicei, în flăcări, a scos un țipăt. "Oameni neștiutori și smintiți, care nu vă cunoașteți nici norocul, nici nefericirea!" (v. 256, după traducerea lui J. Hubert) strigă atunci Demeter. Demophon nu va mai

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
Demophon, ca de obicei, în flăcări, a scos un țipăt. "Oameni neștiutori și smintiți, care nu vă cunoașteți nici norocul, nici nefericirea!" (v. 256, după traducerea lui J. Hubert) strigă atunci Demeter. Demophon nu va mai putea obține nemurirea. Atunci zeița se revelă în toată splendoarea sa, într-o lumină orbitoare. Ea cere să i se ridice "un mare templu cu un altar dedesubt", în care ea însăși îi va învăța riturile pe oameni (v. 271 sq.). Apoi părăsește palatul. O dată

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
din bunătățile lumii de dincolo nu va mai reveni printre cei vii. Misterele din Eleusis Demeter a acceptat să se reîntoarcă printre zei, și pământul s-a acoperit în chip miraculos de verdeață. Dar înainte de a se reîntoarce în Olymp, zeița își va dezvălui riturile și va încredința Misterele sale lui Triptolemos, Diocles, Eumolpus și Celeus, "riturile sfinte cu neputință de încălcat, de pătruns ori de divulgat: respectul față de Zeițe este atât de mare încât îți sugrumă glasul" (418 sq., traducerea

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
chip miraculos de verdeață. Dar înainte de a se reîntoarce în Olymp, zeița își va dezvălui riturile și va încredința Misterele sale lui Triptolemos, Diocles, Eumolpus și Celeus, "riturile sfinte cu neputință de încălcat, de pătruns ori de divulgat: respectul față de Zeițe este atât de mare încât îți sugrumă glasul" (418 sq., traducerea lui J. Hubert). Imnul homeric se referă la două tipuri de inițiere; mai precis, textul explică întemeierea Misterelor din Eleusis atât prin regăsirea celor două zeițe cât și ca

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
divulgat: respectul față de Zeițe este atât de mare încât îți sugrumă glasul" (418 sq., traducerea lui J. Hubert). Imnul homeric se referă la două tipuri de inițiere; mai precis, textul explică întemeierea Misterelor din Eleusis atât prin regăsirea celor două zeițe cât și ca urmare a eșecului de imortalizare a lui Demophon. Povestea lui Demophon se poate compara cu vechile mituri relatând tragica eroare care, într-un anumit moment al "istoriei" primordiale, a anulat posibilitatea dobândirii nemuririi de către om. Dar, în

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
ca o dorință de "a adopta" un copil (care să o mângâie de pierderea Persephonei) și, în același timp, ca o răzbunare împotriva lui Zeus și a olympienilor. Demeter era pe punctul de a transforma un om într-un zeu. Zeițele aveau această putere de a acorda nemurire oamenilor, și focul, sau coacerea neofitului, se număra printre cele mai reputate mijloace. Surprinsă de Metaneira, Demeter nu și-a ascuns decepția în fața prostiei oamenilor. Dar imnul nu face nici o aluzie la eventuala

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
și-a ascuns decepția în fața prostiei oamenilor. Dar imnul nu face nici o aluzie la eventuala generalizare a acestei tehnici de obținere a imortalității, adică la întemeierea unei inițieri susceptibile de a-i transforma pe oameni în zei prin intermedia! Focului. Zeița își va dezvălui identitatea și va cere să i se ridice un sanctuar, după ratarea imortalizării lui Demophon, și îi va învăța pe oameni riturile sale secrete abia după ce își va fi regăsit fiica. Inițierea de tip misteric se distingea

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]