33,332 matches
-
înalt, dar că a fost retrasă din utilizare deoarece a fost considerată nesigură și se bloca des. Abwehr a utilizat "Enigma G" ("Enigma Abwehr"). Această variantă de Enigma era o mașină cu patru rotoare cu marcaje multiple, dar nu avea tablou de prize. Acest model era echipat cu un contor incrementat la fiecare apăsare de tastă, fiind astfel cunoscut ca "mașina cu contor" sau "Zählwerk Enigma". Și alte țări au folosit mașini Enigma. Marina italiană a adoptat varianta comercială ca "Cifrul
Mașina Enigma () [Corola-website/Science/313967_a_315296]
-
contor" sau "Zählwerk Enigma". Și alte țări au folosit mașini Enigma. Marina italiană a adoptat varianta comercială ca "Cifrul Marinei D"; spaniolii au folosit mașina comercială în timpul războiului civil. Criptanaliștii britanici au reușit să spargă aceste mașini, cărora le lipsea tabloul de prize. Elvețienii au utilizat o versiune de Enigma numită "model K" pentru comunitcații militare și diplomatice, model foarte similar cu Enigma D. Mașina a fost spartă de mai multe țări, printre care Polonia, Franța, Regatul Unit și Statele Unite (ultima
Mașina Enigma () [Corola-website/Science/313967_a_315296]
-
într-o familie de meșteșugari. Tatăl său, Jean Chardin, era maestru tâmplar, confecționa mese de biliard. Perioada de început a studiilor și primii ani de tinerețe ai artistului sunt necunoscute. În anul 1718, Chardin intră în atelierul unui pictor de tablouri istorice, Pierre-Jacques Cazes. Începând cu anul 1720 își continuă ucenicia la Noël-Nicolas Coypel și, după patru ani, pe 3 februarie 1724, este primit cu titlul de maestru în Academia ""Saint Luc"". Vor mai trece alți patru ani până când să dobândească
Jean Siméon Chardin () [Corola-website/Science/314783_a_316112]
-
patru ani, pe 3 februarie 1724, este primit cu titlul de maestru în Academia ""Saint Luc"". Vor mai trece alți patru ani până când să dobândească un anumit renume. În anul 1728, la Expoziția Anuală a Tinerilor din Paris, expune câteva tablouri, printre care "La Raie" ("Calcanul") și "Le Buffet" ("Bufetul"), care sunt remarcate de pictorii Louis Boullongne și Nicolas de Largillière, ambii membri în "Académie Royale de Peinture". Cu sprijinul lor, Chardin devine membru al acestei academii, ca "talentat pictor de
Jean Siméon Chardin () [Corola-website/Science/314783_a_316112]
-
și Nicolas de Largillière, ambii membri în "Académie Royale de Peinture". Cu sprijinul lor, Chardin devine membru al acestei academii, ca "talentat pictor de fructe și animale", la un nivel inferior în ierarhia genurilor, unde pe primul loc erau apreciate tablourile pe teme istorice. ""Calcanul"" surprinde prin dimensiunile mari, încă nemaiîntâlnite până atunci la naturi moarte, în plus, tabloul atrage atenția prin rigoarea strictă a compoziției și print-o stranie frumusețe plastică. Chardin nu se limitează doar în a accentua fascinația
Jean Siméon Chardin () [Corola-website/Science/314783_a_316112]
-
acestei academii, ca "talentat pictor de fructe și animale", la un nivel inferior în ierarhia genurilor, unde pe primul loc erau apreciate tablourile pe teme istorice. ""Calcanul"" surprinde prin dimensiunile mari, încă nemaiîntâlnite până atunci la naturi moarte, în plus, tabloul atrage atenția prin rigoarea strictă a compoziției și print-o stranie frumusețe plastică. Chardin nu se limitează doar în a accentua fascinația celor mai obișnuite obiecte, ci merge chiar mai departe, înfrumusețează ceea ce la prima vedere pare respingător, de ex.
Jean Siméon Chardin () [Corola-website/Science/314783_a_316112]
-
artistului. Când în anul 1737 este redeschis Salonul Parizian (expoziție publică, organizată pentru prima dată în anul 1667 de Academia Regală de Pictură și Sculptură, la care puteau participa - la vremea respectivă - numai membrii și profesorii Academiei), Chardin prezintă șapte tablouri. Din acest moment, va participa în mod regulat la expozițiile Salonului, prezentând fie opere noi, fie tablouri mai vechi. "Femeia curățind gulii" prezintă o femeie surprinsă în timpul activităților zilnice, gândurile o distrag de la treabă. Tablourile pictate în această perioadă sunt
Jean Siméon Chardin () [Corola-website/Science/314783_a_316112]
-
1667 de Academia Regală de Pictură și Sculptură, la care puteau participa - la vremea respectivă - numai membrii și profesorii Academiei), Chardin prezintă șapte tablouri. Din acest moment, va participa în mod regulat la expozițiile Salonului, prezentând fie opere noi, fie tablouri mai vechi. "Femeia curățind gulii" prezintă o femeie surprinsă în timpul activităților zilnice, gândurile o distrag de la treabă. Tablourile pictate în această perioadă sunt foarte asemănătoare. Cele mai multe sunt inspirate din pictura flamandă și olandeză a secolului al XVII-lea. În anii
Jean Siméon Chardin () [Corola-website/Science/314783_a_316112]
-
profesorii Academiei), Chardin prezintă șapte tablouri. Din acest moment, va participa în mod regulat la expozițiile Salonului, prezentând fie opere noi, fie tablouri mai vechi. "Femeia curățind gulii" prezintă o femeie surprinsă în timpul activităților zilnice, gândurile o distrag de la treabă. Tablourile pictate în această perioadă sunt foarte asemănătoare. Cele mai multe sunt inspirate din pictura flamandă și olandeză a secolului al XVII-lea. În anii care vor urma, operele sale vor fi reproduse în numeroase gravuri, grație cărora va deveni cunoscut și apreciat
Jean Siméon Chardin () [Corola-website/Science/314783_a_316112]
-
în toată Franța și chiar și în restul Europei. Supraintendentul domeniilor regale, Le Normant de Tournehem, îl introduce pe Chardin la curte și, în anul 1740, îl prezintă regelui Ludovic al XV-lea. Cu această ocazie, pictorul oferă monarhului două tablouri. Pe 26 noiembrie 1744 se recăsătorește cu Françoise-Marguerite Pouget. Situația lui materială devine mai bună, în sfârșit se poate ocupa de tematica sa preferată, naturile moarte. "Cutia muzicală" (1752), comandată de rege, va fi una dintre ultimele scene de viață
Jean Siméon Chardin () [Corola-website/Science/314783_a_316112]
-
26 noiembrie 1744 se recăsătorește cu Françoise-Marguerite Pouget. Situația lui materială devine mai bună, în sfârșit se poate ocupa de tematica sa preferată, naturile moarte. "Cutia muzicală" (1752), comandată de rege, va fi una dintre ultimele scene de viață din tablourile sale. Foarte mulțumit de tablou, Ludovic al XV-lea îi acordă, începând din anul 1753, o rentă pe viață. În același an, printre cele nouă tablouri prezentate la Salon, cinci sunt naturi moarte. În anul 1755, Chardin este numit trezorierul
Jean Siméon Chardin () [Corola-website/Science/314783_a_316112]
-
cu Françoise-Marguerite Pouget. Situația lui materială devine mai bună, în sfârșit se poate ocupa de tematica sa preferată, naturile moarte. "Cutia muzicală" (1752), comandată de rege, va fi una dintre ultimele scene de viață din tablourile sale. Foarte mulțumit de tablou, Ludovic al XV-lea îi acordă, începând din anul 1753, o rentă pe viață. În același an, printre cele nouă tablouri prezentate la Salon, cinci sunt naturi moarte. În anul 1755, Chardin este numit trezorierul Academiei, în același timp este
Jean Siméon Chardin () [Corola-website/Science/314783_a_316112]
-
muzicală" (1752), comandată de rege, va fi una dintre ultimele scene de viață din tablourile sale. Foarte mulțumit de tablou, Ludovic al XV-lea îi acordă, începând din anul 1753, o rentă pe viață. În același an, printre cele nouă tablouri prezentate la Salon, cinci sunt naturi moarte. În anul 1755, Chardin este numit trezorierul Academiei, în același timp este cel care dispune modul de amplasare a tablourilor trimise la Salon. În anul 1757, regele îl invită pe artist să locuiască
Jean Siméon Chardin () [Corola-website/Science/314783_a_316112]
-
din anul 1753, o rentă pe viață. În același an, printre cele nouă tablouri prezentate la Salon, cinci sunt naturi moarte. În anul 1755, Chardin este numit trezorierul Academiei, în același timp este cel care dispune modul de amplasare a tablourilor trimise la Salon. În anul 1757, regele îl invită pe artist să locuiască la Louvre. În anii 1764-1766, Chardin execută două cicluri de "supraporte" destinate palatelor regale de la Choicy și Bellevue. Pictorul se apropie de vârsta de șaptezeci de ani
Jean Siméon Chardin () [Corola-website/Science/314783_a_316112]
-
ani și se bucură de o glorie neștirbită. După moartea lui François Boucher în anul 1770, renta regală a lui Chardin crește din nou. Cu ocazia expoziției de la Salon din anul 1771, Chardin prezintă - în premieră pentru istoria acestei instituții - tablouri lucrate în "pastel". Folosește această tehnică deoarece de câțiva ani vede din ce în ce mai rău, fapt care îl împiedică să picteze în ulei. Această schimbare a tehnicii se reflectă și în schimbarea tematicii, începe să picteze portrete. În anul 1772, pictorul pierde
Jean Siméon Chardin () [Corola-website/Science/314783_a_316112]
-
va schimba abia pe la jumătatea secolului al XIX-lea. Édouard Manet va admira stilul lui Chardin în redarea plastică a obiectelor, Paul Cézanne va aborda geometria quasitematică a compozițiilor lui, Vincent Van Gogh va prelua factura groasă și plastică a tablourilor, iar pictorul italian contemporan Giorgio Morandi își va însuși tematica subtilă a naturii moarte. La prima vedere, Chardin pare să fie străin de spiritul epocii sale. Educația lui, sursele de inspirație, tematica și stilul îl opun altor pictori francezi din
Jean Siméon Chardin () [Corola-website/Science/314783_a_316112]
-
smeură": "Miracolul cu care Chardin ne farmecă rezultă din corpurile obiectelor, în jurul cărora modelează propria lor lumină, încât par să se desprindă de pe pânză și să se deplaseze în spațiu grație unor fenomene de neînțeles, ce se nasc în relația tablou - privitor". Tabloul "Borcanul cu măsline" trebuie privit de la oarecare distanță, deoarece pictorul este preocupat mai ales de efectul pe care îl provoacă compoziția privită în ansamblu. Stratul de vopsea este mai subțire, trăsăturile de penel ușoare și succesive, prevestind apariția
Jean Siméon Chardin () [Corola-website/Science/314783_a_316112]
-
cu care Chardin ne farmecă rezultă din corpurile obiectelor, în jurul cărora modelează propria lor lumină, încât par să se desprindă de pe pânză și să se deplaseze în spațiu grație unor fenomene de neînțeles, ce se nasc în relația tablou - privitor". Tabloul "Borcanul cu măsline" trebuie privit de la oarecare distanță, deoarece pictorul este preocupat mai ales de efectul pe care îl provoacă compoziția privită în ansamblu. Stratul de vopsea este mai subțire, trăsăturile de penel ușoare și succesive, prevestind apariția pointilismului. "Băiatul
Jean Siméon Chardin () [Corola-website/Science/314783_a_316112]
-
cu cele 3 până la 4 milioane de vizitatori anual, cel mai vizitat și cel mai reputat. Este unul dintre cele mai importante muzee de artă din lume. Găzduiește o uriașă colecție de artă europeană a zilelor noastre până în 1917. Expunerea tablourilor deosebit de apropiate unele de altele, datorată densității colecțiilor prezentate, a primit numele de "expunere peterburgheză". Muzeul păstrează în rezervele sale 2,7 milioane de piese; 65.000 de piese sunt expuse în 350 de săli și grupate în 5 colecții
Muzeul Ermitaj () [Corola-website/Science/314880_a_316209]
-
Rembrandt, cât și 4 picturi peisagistice ale lui Jacob Izaaksoon van Ruisdael. Picturile lui Rembrandt constituie, fără îndoială, partea cea mai cunoscută a acestei expuneri: muzeul deține 20 de picturi care reprezintă cea mai mare colecție din afara granițelor olandeze. Principalele tablouri sunt "Flora" (1634), Danae (1630/40) și "Retour du fils disparu" (1668/69). Sunt expuse în jur de 1000 de opere ale altor pictori olandezi ca: Lucas van Leyden, Rogier van der Weyden, Jacob van Utrecht, Jan van Goyen, Jacob
Muzeul Ermitaj () [Corola-website/Science/314880_a_316209]
-
Watteau, François Boucher, Jean-Honoré Fragonard, Hubert Robert, Jean-Baptiste Greuze și Jean Siméon Chardin. Dar muzeul este în special renumit pentru marea sa colecție de pictură modernă franceză - până în anul 1917. Legate de această perioadă pot fi găsite în special 7 tablouri ale lui Claude Monet, altele ale lui Édouard Manet, Pierre-Auguste Renoir, Alfred Sisley, Paul Cézanne, Paul Gauguin, 37 picturi ale lui Henri Matisse și 31 opere ale lui Pablo Picasso. Sunt prezentate și operele lui: Lucas Cranach cel Bătrân, Johann
Muzeul Ermitaj () [Corola-website/Science/314880_a_316209]
-
Joshua Reynolds, Thomas Gainsborough, dar și Vasili Kandinski și Kazimir Malevici. Muzeul Ermitaj, mai mult ca ansamblu arhitectural decat ca o colecție de artă, a fost opera împărătesei ruse Ecaterina a II-a. În 1764, aceasta a cumpărat 225 de tablouri de la negustorul de artă, J.A. Gotskovski. Tablourile au fost la început achiziționate pentru regele Prusiei, Frederic, dar acesta a trebuit să renunțe la ele căci dupa Războiul de 7 ani, situația financiară a statului scăzuse. În 1765, Ecaterina a
Muzeul Ermitaj () [Corola-website/Science/314880_a_316209]
-
și Kazimir Malevici. Muzeul Ermitaj, mai mult ca ansamblu arhitectural decat ca o colecție de artă, a fost opera împărătesei ruse Ecaterina a II-a. În 1764, aceasta a cumpărat 225 de tablouri de la negustorul de artă, J.A. Gotskovski. Tablourile au fost la început achiziționate pentru regele Prusiei, Frederic, dar acesta a trebuit să renunțe la ele căci dupa Războiul de 7 ani, situația financiară a statului scăzuse. În 1765, Ecaterina a cumpărat pentru suma de 80.000 taleri aproape
Muzeul Ermitaj () [Corola-website/Science/314880_a_316209]
-
început achiziționate pentru regele Prusiei, Frederic, dar acesta a trebuit să renunțe la ele căci dupa Războiul de 7 ani, situația financiară a statului scăzuse. În 1765, Ecaterina a cumpărat pentru suma de 80.000 taleri aproape 1.000 de tablouri din colecția contelui Brühl, a căror valoare fusese estimată la 105.329 taleri. Aceste tablorui au fost, la început, atrepozitate în Palatul de Iarnă. Cu timpul, Ecaterina a achiziționat un număr mare de picturi, uneori colecții întregi, pe de-o
Muzeul Ermitaj () [Corola-website/Science/314880_a_316209]
-
palatul din Vatican din Roma. În 1797 colecția a ajuns la impresionantul număr de 3996 de picturi. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, diferite colecții sunt reorganizate și îmbogățite prin opere de artă orientală și obiecte arheologice. Prezentarea tablourilor școlii de artă națională, adoptată atunci, a fost o noutate. În 1825, pentru întâia dată, au fost deschise săli ce prezentau arta rusă a secolului al XVIII-lea. Până atunci, colecția de tablouri nu era accesibilă decât unui cerc restrâns
Muzeul Ermitaj () [Corola-website/Science/314880_a_316209]