34,178 matches
-
care stăpâneau atât de aproape Biserica românească. Iezuiții, care veneau din provincia ecleziastică a Boemiei și care au intrat în contact cu românii ardeleni, au trebuit să țină seamă, în politica lor misionară, de unele norme fixe stabilite de ""Sfântul Scaun"" papal, încă din 1669, pentru misionarii care activau în ""lumea orientală"", în cadrul Congregației ""Propaganda Fide"" (Propovăduirea Credinței), conform documentului ""Monita ad misionaries in partibus orientalibus"" : unirea trebuie să se facă cu încredere și în aceiași credință, semnul vizibil al acestei
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
ritul, disciplina, posturile, sărbătorile, obiceiurile, ceremoniile, rugăcinile ortodoxe, așa cum erau ele înainte de Unire ; trebuie să nu fie nimeni, dintre Uniți, îndemnat să treacă la ritul latin și chiar să nu fie îngăduite astfel de treceri fără autorizația specială a ""Sfântului Scaun"". Punctele dogmatice care vor trebui să fie respectate au fost cele fixate de Conciliul de la Florența. În limitele acestor norme au început călugării iezuiții din Alba Iulia discuțiile de Unire cu conducătorii Bisericii românești din Transilvania, la sfârșit de secol
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
ci cu toate ceremoniile, sărbătorile, posturile, cum până acum așa și de acum înainte să fim slobozi a le ține după calendarul vechi și pe cinstitul vlădicul nostru Atanasie până la moartea sfinției sale să n-aibă puterea a-l clăti din scaunul sfinției sale...” După pecetea episcopului și semnătura lui și a celor 38 de protopopi se mai adaugă: Și așa ne unim acei ce-s scriși mai sus cum toată Legea noastră să stea pe loc. Iară de n-ar sta pe
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
său, cu câte doi preoți și câte trei țărani fruntași. După ce vlădica a pus în discuție problema unirii, s-au declarat toți de acord, inclusiv boierii din Țara Făgărașului. Mai greu s-au lăsat convinși cei din Hunedoara și din scaunele săsești ale Brașovului și Sibiului. În ziua a 2-a, la 5 septembrie, Sinodul a stabilit că primește cele patru puncte și altceva nimic, apoi, în aceeași zi, a redactat MANIFESTUL de unire în care arată că “slobozi de bună
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
1700 o nouă hotărâre imperială trece pe toți românii din regiune, fie ei uniți sau "schismatici" (=ortodocși), în autoritatea lui Augustin Benkovits. Deoarece s-au stârnit tulburări, actul a fost completat în octombrie 1701 de precizarea că "schismaticii" sunt supuși scaunului Oradei, dar nu vor fi tulburați în credința lor. Folosindu-se de răscoala curuților, românii ortodocși vor izbuti să își aducă propriul epicop, pe Petru Hristofor (1708-1712). În această perioadă episcopia romano-catolică de la Oradea (pentru care fusese numit în 1702
Istoria Bisericii Române Unite în Crișana () [Corola-website/Science/302728_a_304057]
-
a mai funcționat. Emerik Csaki a devenit întâi episcop de Eger, apoi de Kalocsa, iar apoi și cardinal. În această calitate a izbutit să trimită ca vicar la Oradea pe Mihail Kebell, care a încercat să-i readucă sub autoritatea scaunului său și pe românii ortodocși. Până la 1729, la moartea sa, nu a obținut rezultate semnificative. Între timp, pentru că nu li se permitea să aibă propriul episcop, românii au apelat la ocrotirea episcopilor sârbi din Arad. Trebuie precizat că Viena arăta
Istoria Bisericii Române Unite în Crișana () [Corola-website/Science/302728_a_304057]
-
din Imperiul Otoman. Această politică se va schimba după ce, în urma luptelor din 1804-1813 și 1815-1817 sârbii își câștigă independența. Cel care a lucrat în mod special pentru unirea cu Roma între 1733-1738 a fost vicarul Forgach Pal. Acesta urmărea obținerea scaunului episcopal și spera că își va atinge scopul prin trecerea românilor la grecocatolicism. Pentru aceasta a folosit felurite metode, de la cele de misiune și propagandă obișnuită până la arestări, amenzi etc. Protopopii și preoții din regiune s-au dovedit mult mai
Istoria Bisericii Române Unite în Crișana () [Corola-website/Science/302728_a_304057]
-
în ""Midsomer Murders"" (1997). La 20 de ani, cu un an înainte de a juca în ""Stăpânul Inelelor"", cade de la etajul trei, de pe terasa unui prieten. Își rupe spatele și este la un pas de a-și petrece viața într-un scaun cu rotile. Grație intervenției chirurgicale, după douăsprezece zile iese din spital: " La început mi s-a spus că s-ar putea să nu mai pot merge vreodată.Timp de opt zile am stat întins pe spate. Eram dependent de asistente
Orlando Bloom () [Corola-website/Science/302723_a_304052]
-
din 1525, septembrie 8 (...) pe un hrisov al lui Radu de la Afumați, emis din Târgoviște, prin care întărea episcopiei Buzău țigani, mori, pește, miere, grâu, vin, o cărășie, scris de «și eu Coresi diac, care am scris în cetatea de scaun Târgoviște, luna septembrie 8 zile, și de la Adam ani curgători 7034/1525”. Coresi a mai scris hrisoavele din 1527 și 1528, tot din Târgoviște, urmate de cele din anii 1529, 1531, 1532-1535 semnate “păcătosul și cel mai mic Coresi care
Coresi () [Corola-website/Science/302713_a_304042]
-
7034/1525”. Coresi a mai scris hrisoavele din 1527 și 1528, tot din Târgoviște, urmate de cele din anii 1529, 1531, 1532-1535 semnate “păcătosul și cel mai mic Coresi care am scris această carte. Eu, Coresi logofătul am scris în scaunul orașului Târgoviște (...). Coresi scriitorul sau simplu Coresi”. În studii documentate, prof. M.G. Popescu ajunge la concluzia: „Permanența familiei pe meleagurile dâmbovițene - Cucuteni - Târgoviște - Cucuteni, de peste 150 de ani (atestată documentar, este mult mai mare în timp) a familiei Coresi ne
Coresi () [Corola-website/Science/302713_a_304042]
-
sarcastică: „cursurile sale s-au adâncit într-o stare de raționament neglijent care numai cu greu s-ar mai fi putut numi predarea științei dialecticii”. După acest succes, tocmai succesorul lui Guillaume la catedra din Paris îi oferă lui Abélard scaunul său. Se spune că succesul lui Abélard a fost răsunător, reușind să adune în jurul său câteva mii de studenți, însă Guillaume află și numește un alt succesor la catedrală iar Abélard se întoarce la Melun și-și reia activitatea în
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
numite Biserici Catolice Orientale". „Papa Romei, episcopul și patriarhul Romei și lider spiritual suprem al Bisericii Romano-Catolice și al "bisericilor Catolice de Rit Estic (printre care și Biserica Greco-Catolică)", "care formează împreună Biserica Catolică".” Oficial, in documentele actuale ale Sfântului Scaun, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, în cadrul Bisericii Catolice (Universale), este o biserică "sui iuris". Bisericile Greco-Catolice din Ucraina și România au apărut în urma unirii cu Biserica Romei a unei mari părți a credincioșilor ortodocși din țările respective cu mai
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
Unul dintre membrii delegației Bisericii Grecești la conciliu a fost Mitropolitul Damian al Moldovei (1437-1447), care s-a numărat printre semnatarii punctelor florentine, întorcându-se în Moldova și activând până la moarte ca unit cu Biserica Romei. Tot în comuniune cu scaunul apostolic al Romei a fost și succesorul său, mitropolitul Ioachim, care însă în anul 1455 a fost nevoit să se refugieze în Polonia ca urmare a faptului că patriarhul antiunionist sârb Nicodim de Pec l-a hirotonit ca mitropolit al
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
către sfârșitul secolului al XVI-lea de mitropolitul Gheorghe Movilă, în înțelegere cu domnitorul Petru Șchiopul. Planul inițial prevăzuse ca o delegație moldoveană avându-l în frunte pe mitropolit să se deplaseze la Roma, pentru a cere comuniunea cu Sfântul Scaun. Pericolul tătar a zădărnicit plănuita călătorie, ceea ce a făcut ca cererea de unire să fie adresată papei Sixtus al V-lea printr-o scrisoare datată la 15 octombrie 1588. Epistola a fost înmânată arhiepiscopului latin de Lemberg, Demetrius Solikowski, de
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
împăratul Leopold a răspuns la 20 iulie 1686 printr-o circulară adresată conducerii comitatului Sătmar, prin care intervenea în favoarea clerului și poporului de rit grec fideli persoanei sale "ca rege legitim al Ungariei, dar și făgăduinței de unire cu Sfântul Scaun." În anul 1692 episcopul Teofil Seremi a fost înscăunat mitropolit de Alba Iulia, în aceleași condiții de dependență de biserica calvină ca si predecesorii săi (deciziile sale erau condiționate de acceptarea lor de către superintendentul calvin). După discuții purtate cu iezuitul
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
împăratul Iosif al II-lea a permis și ortodocșilor să facă parte din regimentele de grăniceri. Această situație tulbure a țării fusese favorizată și de faptul că, după moartea episcopului Dionisie Novacovici, cu excepția unei scurte prezențe a ierarhului sârb Sofronie, scaunul de episcop al românilor ardeleni ortodocși a rămas vacant până în 1783. În 1782 a fost numit și în 1784 instalat ca episcop pe protopopul celib Ioan Bob, din Târgu Mureș. Acesta a păstorit până în 1830. La 8 noiembrie 1781 împăratul
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
decedat la 3 martie 1832, iar în locul său a fost ales preotul celib Ioan Lemeni, fost protopop unit al Clujului. Sinodul electoral bisericesc întrunit la 15 mai 1832 l-a desemnat drept candidat cu cele mai multe voturi (179 din 212) la scaunul episcopal. Împăratul Francisc l-a numit episcop în data de 23 august 1832, numire confirmată de papa în 16 aprilie 1833. În data de 6 iunie 1833 a fost sfințit episcop în Catedrala Sfântul Nicolae din Oradea, episcop consacrator fiind
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
stat Antonelli, expeditorul sublinia faptul că în Episcopia Făgărașului era nevoie de un ierarh activ și energic, în măsură să contracareze acțiunile episcopului ortodox Șaguna de a-i atrage la schismă pe românii din Transilvania. La 23 mai 1850 Sfântul Scaun și-a făcut cunoscută opinia către primul ministru Felix zu Schwarzenberg, susținând necesitatea numirii unui nou ierarh în dieceza română unită cât mai curând, "pentru evitarea oricărei defecțiuni". Interes pentru ocuparea cât mai rapidă a scaunului vacant au manifestat înșiși
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
23 mai 1850 Sfântul Scaun și-a făcut cunoscută opinia către primul ministru Felix zu Schwarzenberg, susținând necesitatea numirii unui nou ierarh în dieceza română unită cât mai curând, "pentru evitarea oricărei defecțiuni". Interes pentru ocuparea cât mai rapidă a scaunului vacant au manifestat înșiși românii uniți, întrucât vacanța prelungită putea avea drept consecință treceri la Biserica Ortodoxă. Așa fiind, imediat după suspendarea episcopului Lemeni de către generalul Puchner, vechii contestatari ai lui Lemeni au susținut numirea candidatului lor pe locul rămas
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
au fost înaintate atât Departamentului Cultelor cât și primăriilor locale, conform legislației vremii. Participanții la sinodul de la Cluj au fost excomunicați „ipso facto” de episcopul Iuliu Hossu. Episcopului Iuliu Hossu i s-a propus, în cazul acceptării trecerii la ortodoxism, scaunul Mitropoliei Ortodoxe a Moldovei, propunere pe care, însă, episcopul a refuzat-o. Pe 3 octombrie 1948, delegația protopopilor și preoților greco-catolici vine la București, înaintea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și a patriarhului Justinian. În cadru solemn ei fac
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
nu au permis să fie scrise decât inițialele numelui și anul morții «V.A 1950». Episcopul Ioan Suciu a fost lăsat să moară de foame în închisoarea din Sighet și înmormântat în Cimitirul Săracilor. Episcopului Iuliu Hossu i se oferise scaunul Mitropoliei Ortodoxe a Moldovei. Însă Iuliu Hossu a refuzat. El a declarat „credința noastră este viața noastră”. A fost creat Cardinal in pectore al Bisericii Catolice (Universale), la 28 aprilie 1969, de către Papa Paul al VI-lea. A murit având
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
politicii longobarde, față de care prea s-a plecat predecesorul său. Cu acest scop l-a trimis la regele Dezideriu, care (văzând dejucat planul său) îi propunea o reînoire a acordului incheiat cu Ștefan al III-lea, promițând să restitue Sfântului Scaun teritoriile uzurpate. Dezideriu însă și-a călcat cuvântul dat și a invadat „patrimoniul Sf. Petru”, cu ajutorul și complicitatea chiar a lui Afiarta, care a fost complice în asasinarea economului Sergiu (pe timpul papei Ștefan al III-lea). Paul Afiarta a fost
Papa Adrian I () [Corola-website/Science/302766_a_304095]
-
de spirit de adaptare. Inflexibil față de regele longobard, s-a dovedit împăciuitor fără servilism față de Carol cel Mare, angajând continuu toate resursele sale - deloc neglijabile - de abilă diplomație pentru cel mai mare bine al credinței și pentru excelența Pimatului (Sf. Scaun). Poate fi simțită tentația de a-i reproșa câteva slăbiciuni în reprimarea/curmarea unor abuzuri, și acestea ar fi justificate dacă nu s-ar lua în considerație faptul că însăși caracterul relațiilor cu regele Carol îl determina la prudență. Scrierile
Papa Adrian I () [Corola-website/Science/302766_a_304095]
-
avea încredere pentru a-și exprima - eventualele - păreri neortodoxe. Durabilitatea sistemului stă tocmai în teroare. (Ca și în "Sărbătoarea Țapului", unde Mario Vargas Llosa vorbește despre regimul Trujilio din Republica Dominicană: „Tu mă furi pe mine? Chrinos săltă din nou în scaun și fața lui cenușie se înnegri. Clipea din ochi, speriat. Ce spuneți Șefule? Dumnezeu mi-e martor... Știu bine că nu - îl liniști Trujillo. Și de ce nu furi, mă rog frumos, în ciuda puterii tale de a face și de a
O mie nouă sute optzeci și patru (roman) () [Corola-website/Science/302763_a_304092]
-
1414 acțiunea inițială a Consiliului din Konstanz, unde regele la acuzat de Papă Ioan al XXIII-lea - o misiune pe care el nu a realizat-o pe deplin - ca fiind un antipapa și facand-ul pe acesta să renunțe la scaun și să fugă. În 1415, contele de Timișoara a asistat la execuția rebelului Jan Hus, în Konstanz. A luptat cu turcii din nou în 1417, în Țară Românească, în 1418 în jurul Belgradului, iar în 1419 în Bosnia (unde a reușit
Filippo Buondelmonti degli Scolari () [Corola-website/Science/302861_a_304190]