32,214 matches
-
la Dinu Brătianu o schimbare de front. El nu mai dorește să preia puterea, înainte să-l unifice și să pună deplină stăpânire pe partid. De altfel, ceea ce este mai mult decât senzațional e întrevederea avută de Dinu Brătianu, în seara de marți, 11 decembrie, [...] cu Gh. Brătianu, în casă la generalul Văitoianu, întâlnire la care a participat și Const. Toma, secretarul general al partidului georgist și la care trebuia să participe și Const. Banu. Această întrevedere, în cursul căreia Dinu
by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
emoție, neputându-i pomeni pe atâția alții care au însemnat la fel de mult și prin care a dăinuit Franța, transcriu aici numele lor adevărat (...)” Marcel Proust Timpul regăsit „Oare siberianul o să-i pretindă cerului măslini sau provensalul răchițele?” Joseph de Maistre Serile din Sankt-Petersburg „L-am întrebat pe scriitorul rus care e metoda lui de lucru și m-am mirat că nu-și făcea el singur traducerile, căci vorbea o franceză foarte pură, cu o oarecare încetineală datorată subtilității spiritului său. Mi-
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
bărbat cu clapele lăsate în jos. Stătea strângând la piept un copilaș înfofolit într-o pătură de lână. „Cum a putut oare să se furișeze, m-am întrebat cu stupoare, printre bărbații aceia în frac și femeile în toaletă de seară?” În plus, în jurul ei, în alte fotografii, bulevarde majestuoase, colonade, priveliști mediteraneene. Prezența ei era anacronică, deplasată, inexplicabilă. În trecutul nostru familial avea aerul unei intruse, cu echipamentul acela, purtat în zilele noastre doar de femeile care, iarna, curăță troienele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
astfel să mă strecor în ziua aceea, să-i simt atmosfera, timpul, culoarea...” Închideam ochii, atât de amețitor mi se părea misterul acelei prezențe copilărești. Copila aceea era... bunica noastră. Da, ea era, femeia pe care am văzut-o în seara cu pricina chircindu-se și începând în liniște să adune cioburile pietrelor risipite pe covor. Uluiți și rușinați, sora mea și cu mine ne-am ridicat, cu spatele la perete, neîndrăznind să murmurăm nici un cuvânt de scuză sau să o ajutăm pe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și rușinați, sora mea și cu mine ne-am ridicat, cu spatele la perete, neîndrăznind să murmurăm nici un cuvânt de scuză sau să o ajutăm pe bunica să adune talismanele risipite. Ghiceam că în ochii ei plecați mijeau lacrimile... În fața noastră, în seara jocului nostru profanator, vedeam nu zâna binevoitoare de altădată, care ne povestea despre Barbă-Albastră sau despre Frumoasa din pădurea adormită, ci o femeie rănită și sensibilă, în ciuda tăriei sale de caracter. Aceea a fost pentru ea clipa de spaimă în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
atârnat deasupra aburului cald din stepă. Un soare de aramă încinsă a atins linia orizontului, rămânând o clipă nehotărât, apoi s-a scufundat repede. Pe cer au fremătat primele stele. Miresme puternice, pătrunzătoare au urcat până la noi o dată cu briza de seară. Tăceam. Cât timp a fost lumină, bunica a cârpit o bluză întinsă pe genunchi. Apoi, când văzduhul s-a amestecat cu umbra ultramarin, a ridicat capul, lăsând deoparte lucrul, cu ochii pierduți în depărtările cețoase ale câmpiei. Neîndrăznind să rupem
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
să ne facă o nouă confidență, și mai tainică, sau, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, avea să ne citească, aducându-și lampa cu abajur turcoaz, câteva pagini din Daudet sau din Jules Verne, care însoțeau adesea lungile noastre seri de vară? Fără să ne-o mărturisim, îi pândeam primul cuvânt, intonația. În așteptarea noastră - așteptarea spectatorului în fața unui dansator pe sârmă - se îmbina o curiozitate destul de crudă cu o vagă stânjeneală. Aveam impresia că o încolțim pe femeia singură
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Naționale”... Vincent încăleca pe pervazul ferestrei și sărea în brațele surorii lui, Albertine, și ale Charlottei, care se refugiaseră la el în timpul șederii lor la Paris... Atlantida, tăcută până atunci, se umplea de sunete, de emoții, de vorbe. În fiecare seară, istorisirile bunicii noastre descătușau încă o fărâmă din universul acela înghițit de vreme. A mai fost și comoara ascunsă. Cufărul plin de hârtii vechi care, când ne aventuram sub patul cel mare din camera Charlottei, ne înspăimânta prin masivitatea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
gustul crochiurilor publicistice și o îndemnase să le colecționeze decupând din ziare acele reflexe efemere ale realității. Cu timpul, credea el probabil, aveau să capete cu totul alt relief, ca obiectele de argint colorate de patina veacurilor. Într-una din serile de vară îmbibate de răsuflarea înmiresmată a stepei, ne-a smuls din visare replica unui trecător de sub balconul nostru. - Ba nu, jur că au spus la radio: a ieșit în spațiu! Și o altă voce, neîncrezătoare, răspundea îndepărtându-se: - Crezi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
se sfărâmase în mii de cioburi pe asfalt, celălalt, urmând o traiectorie diferită, se scufundase în verdeața stufoasă a daliilor, amortizându-și căderea. La venirea nopții l-am recuperat și l-am dus la noi. De atunci, în timpul lungilor noastre seri de vară din balcon, chipul acela de piatră cu zâmbetul lui obosit și ochii galeși ne privea printre ghivecele cu flori și parcă asculta istorisirile Charlottei. De cealaltă parte a curții umbrite de frunzișul teilor și al plopilor se înălța
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și că franceza, graiul nostru de acasă, putea - prin vraja sunetelor sale - să smulgă din apele negre și vijelioase un oraș legendar care se trezea încet la viață. Dintr-o doamnă de obscură obârșie nerusească, Charlotte s-a prefăcut, în seara aceea, într-un sol al Atlantidei înghițite de timp. 3 Neuilly-Sur-Seine era alcătuit din vreo douăsprezece case din bârne. Adevărate izbe cu acoperișul din șindrilă argintată de intemperiile iernii, cu ferestre cu chenare de lemn lucrate frumos, cu garduri vii
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
misterioase „democrații”, puteau să și-o permită! Această nepăsare ne consterna. Scrutam șirurile de haine negre pentru a-i descoperi pe posibilii zurbagii. Președintele ar fi trebuit să-i identifice, să-i dea afară îmbrâncindu-i de pe peronul Élysée-ului! În seara următoare, lampa bunicii s-a aprins din nou pe balcon. Am văzut în mâinile ei câteva pagini din ziarele pe care tocmai le scosese din cufărul siberian. Ne-a vorbit, balconul s-a desprins încet de zid și a plutit
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
melodioasă a versurilor, ne-a frapat. Francezii, un popor liber... Acum înțelegeam de ce îndrăznise poetul să-i dea sfaturi stăpânului celui mai puternic imperiu din lume. Și de ce era o onoare să fii iubit de cetățenii liberi. Libertatea aceea, în seara de-atunci, în aerul încins al nopții de stepă, ne-a apărut ca o aprigă și proaspătă adiere a vântului care învolbura Sena și care ne-a umplut plămânii cu un suflu îmbătător și puțin nebunesc... Mai târziu, aveam să
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
vieții mele rusești. Și sfâșierea aceea era atât de dureroasă și totodată atât de exaltantă, încât a trebuit să închid ochii. Mi-a fost teamă că n-am să mai pot să-mi revin, că am să rămân acolo, în seara aceea pariziană. Strângând din pleoape, am respirat adânc. Vântul cald al nopții de stepă se răspândea din nou în mine. În ziua aceea am hotărât să-i fur vraja. Am vrut să i-o iau înainte Charlottei, să pătrund înaintea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
la loc lăsând să intre în încăpere pe cineva invizibil. Fericit că eram singur, mi-am dus planul la îndeplinire. Am tras cufărul siberian pe covor, lângă pat. Închizătorile au sunat cu clinchetul ușor pe care îl așteptam în fiecare seară. Am ridicat capacul acela mare, m-am aplecat asupra hârtiilor vechi ca un pirat - asupra comorii dintr-un sipet... La suprafață, am recunoscut câteva fotografii, i-am revăzut pe Țar și pe Țarină în fața Panteonului, apoi pe malul Senei. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
devenea pentru noi limba curentă, școala ne forma după tiparul tinerilor sovietici model, jocurile paramilitare ne obișnuiau cu mirosul puștii, cu exploziile grenadelor de manevră, cu ideea dușmanului din Apus, împotriva căruia va trebui să luptăm într-o bună zi. Serile din balconul bunicii nu mai erau, parcă, decât un vis de copil. Și când, în timpul lecțiilor noastre de istorie, profesorul ne vorbea despre „Nicolae al II-lea, poreclit de popor Nicolae cel Crud”, nu făceam nici o legătură între călăul acela
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
singură, traversând ultimele străzi ale orașului, cu magazinele și cu luminile sale. Adeseori, deasupra întinderilor acelora moarte, se dezlănțuia viscolul. Sătulă să lupte împotriva vântului plin de ace de gheață, asurzită de șuierul lui, Charlotte s-a oprit într-o seară în mijlocul pustietății de zăpadă, întorcând spatele rafalelor, cu privirea pierdută spre zborul amețitor al fulgilor. Și-a simțit intens viața, căldura trupului slab concentrat într-un eu minuscul. Percepea gâdilarea unei picături care îi aluneca pe sub clapa șepcii și bătaia
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a venit să o caute și, fără să explice nimic, a luat-o cu ea. Charlotte a ajuns-o din urmă la marginea mahalalei și i-a întins fetiței păpușa mare cu obrajii scorțoși cu care se juca țigăncușa în serile lungi de iarnă... Păpușa aceea venise odinioară de la Paris și, împreună cu ziarele din „cufărul siberian”, era unul dintre ultimele vestigii ale vieții lor de altădată. Adevărata foame, Albertine o știa prea bine, avea să vină primăvara... Nu mai era nici măcar
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
În primele zile, Charlotte, la întoarcerea acasă, cădea moartă de oboseală pe patul ei mizerabil, cu mâinile acoperite de bășici sparte. Albertine, care toată ziua cosea niște saci mari pentru recolta viitoare, o îngrijea cât putea de bine. Într-o seară, oboseala i-a fost atât de mare, încât, întâlnindu-l pe stăpânul gospodăriei, a început să-i vorbească franțuzește. Barba țăranului s-a însuflețit, tresărind cu putere, ochii i s-au alungit - zâmbea. - Bine, mâine poți să te odihnești. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
însuflețit, tresărind cu putere, ochii i s-au alungit - zâmbea. - Bine, mâine poți să te odihnești. Dacă mama ta vrea să meargă la oraș, duceți-vă... A făcut câțiva pași, apoi s-a întors: - Tinerii din sat dansează în fiecare seară, știi? Du-te să-i vezi dacă-ți face plăcere... După cum se înțeleseseră, țăranul nu le-a plătit nimic. Toamna, când se pregăteau să se întoarcă la oraș, le-a arătat o căruță a cărei încărcătură era acoperită cu o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
arunca priviri mânioase și jignite. - Am să usuc, totuși, câteva mănunchiuri de ierburi, a spus Albertine, reușind, în sfârșit, să-și dezlipească privirea de la toată comoara aceea. Nu se știe niciodată... Doi ani după aceea a murit. Era într-o seară de august, liniștită și străvezie. Charlotte se întorcea de la bibliotecă, unde o însărcinaseră cu explorarea munților de cărți adunate de pe moșiile nobiliare distruse... Mama ei era așezată pe o băncuță lipită de peretele izbei, cu capul sprijinit de lemnul neted
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
6 Cămilele în viscol, gerurile care înghețau seva copacilor și făceau să le plesnească trunchiurile, mâinile înțepenite de frig ale Charlottei, care prindeau buștenii lungi zvârliți de pe un vagon... Astfel renăștea trecutul acela nemaipomenit în bucătăria noastră afumată, în lungile seri de iarnă. Dincolo de fereastra înzăpezită se întindeau unul dintre cele mai mari orașe ale Rusiei și câmpia cenușie a Volgăi, se înălțau clădirile-fortărețe ale arhitecturii staliniste. Și acolo, în mijlocul dezordinii unei cine interminabile și al norilor sidefii de tutun, se
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
rituri de antropofagie, mă vaccinaseră romanțios împotriva atrocităților reale. Și nu munca grea de la fermă m-a mișcat cel mai mult în trecutul rural al Charlottei. Nu, eu reținusem mai ales vizita la tinerii din sat. Se dusese chiar în seara aceea și îi găsise prinși într-o discuție metafizică: voiau să afle ce fel de moarte l-ar fi secerat pe cel care ar fi îndrăznit să se ducă fix la miezul nopții într-un cimitir. Zâmbind, Charlotte se declarase
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
un air pour qui je donnerais Tout Rossini, tout Mozart et tout Weber Un air très vieux, languissant et funèbre Qui pour moi seul a des charmes secrets...1 Vraja poemului lui Nerval a făcut să se ivească din negura serii un castel de pe vremea lui Ludovic al XIII-lea și castelana „blondă cu ochi negri, în veșmintele ei străvechi”... În clipa aceea, vocea surorii mele m-a smuls din reveria poetică. - Și cu Félix Faure ce s-a întâmplat? Ea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Charlotte s-a dus să caute în cufărul siberian câteva ziare din vremea aceea, sperând să ne poată arăta fotografia doamnei Steinheil. Iar eu, împotmolit în traducerea mea amoroasă franco-rusă, mi-am amintit de o replică pe care, într-o seară, o auzisem din gura unui chiulangiu deșirat, unul dintre colegii mei de clasă. Mergeam pe coridoarele întunecoase ale școlii, după un antrenament de halterofilie, singura materie în care excela el. Trecând pe lângă portretul lui Lenin, colegul meu a fluierat foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]