32,942 matches
-
dacă a rămas in superpoziția stărilor sau a fost deja observat si apoi retransmis. În principiu, aceasta permite dezvoltarea unor sisteme de comunicații care nu pot fi spionate fără ca aceasta să se detecteze la destinație. Acest experiment poate fi un argument care să ilustreze faptul că "observarea" în interpretarea Copenhaga nu are nimic de-a face cu conștiența, în sensul că a o observare absolut involuntară va face ca statistica de la capătul firului să fie diferită. În calculul cuantic, fraza "starea
Pisica lui Schrödinger () [Corola-website/Science/314058_a_315387]
-
în cartea sa, "Boom, Bust and Echo..." (1997), delimitarea a două subdiviziuni ale intervalului acordat în mod obișnuit generației X: prima jumătate a anilor 1960 este în opinia sa „generația X” propriu-zisă, în vreme ce intervalul 1966/7-1979 este „generația Baby Buster”. Argumentul adus este că Baby Busters (pl.) s-au confruntat cu mai puține probleme în privinca angajărilor. Denumirea „Baby Buster” se opune cea de „Baby Boomer”: cea din urmă sugerează o perioadă de creștere însemnată a ratei natalității (în special după
Generația X () [Corola-website/Science/314107_a_315436]
-
aceste părți. Similar personalitatea deține procese ce servesc dimensiunii funcționale, ce inițiază și întrețin comportamentele individuale. Sintagma creștere și dezvoltare este puternic relaționată cu cele două concepte anterioare. O teorie privind creșterea și dezvoltare trebuie să ofere cele mai coerente argumente privitoare la modificările structurale de la naștere la maturitate precum și pentru schimbările corespunzătoare ale proceselor personalității, invocând de fiecare dată factorii determinanți. În acest sens diferitele teorii accentuează fie rolul factorilor genetici fie al celor ambientali (cultură, clasa socială, familie, etc.
Psihologia personalității () [Corola-website/Science/314092_a_315421]
-
corelații puternice mai târziu când se efectuează măsurători diverse asupra lor. El a dorit astfel să arate că interacțiunile pot fi explicate în mod clasic prin trecutul lor comun și în nici un caz printr-o "acțiune la distanță ciudată". Acest argument este dezvoltat într-o lucrare celebră numită azi Paradoxul EPR (Einstein-Podolsky-Rosen, 1935). Presupunând ca fiind adevărat ceea ce azi este denumit "realism local", EPR au încercat să arate folosind teoria cuantică că particulele posedă atât poziție cât și moment, în vreme ce conform
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
de temperatură. Această lege a fost descoperită experimental în 1879 de Josef Stefan și demonstrată în 1884 de Ludwig Boltzmann folosind considerente termodinamice. Aplicația termodinamicii la radiația pură a fost la aceea o noutate; W. Wien a extins considerabil aceste argumente. Formula (W) conține mai multă informație decât cele două legi de mai sus: dacă se cunoaște curba I(λ,T) pentru o temperatură T, se poate calcula pentru orice altă temperatură: formula 7 Evident, "I"("λ,T") este determinată și dacă
Legile de deplasare ale lui Wien () [Corola-website/Science/314157_a_315486]
-
E. Pringsheim și de H. Rubens și F. Kurlbaum că formula (W1) nu reprezinta bine regiunea lungimilor de undă mari din infraroșul depărtat (care devenea încetul cu încetul accesibilă măsurătorilor) a dat însă lui Max Planck prilejul să-și reconsidere argumentele și să concludă că cuantificarea energiei emițătorilor este singurul mod de a rezolva dificultățile. Formula propusă de Planck este: formula 11 unde "h" este constanta Planck, iar "k" este constanta Boltzmann. Radiația termică este caracterizată de funcția "I"("λ,T") atunci când
Legile de deplasare ale lui Wien () [Corola-website/Science/314157_a_315486]
-
de comprimare, radiația rămâne izotropă și deci presiunea asupra pistonului este p = u/3 ; cantitatea de energie necesară pentru schimbarea temperaturii corpului absorbant poate fi făcută oricât de mică. La destindere, dacă radiația rămâne izotropă (vezi mai jos), cu același argument din articolul citat, presiunea este tot u/3. Deci se poate scrie pentru variația energiei interne atât la destindere cât și la compresie: formula 13 deoarece nu există schimb de căldură cu exteriorul. Prin integrare, din ecuația (6) rezultă că mărimea
Legile de deplasare ale lui Wien () [Corola-website/Science/314157_a_315486]
-
5) se vede că într-un proces adiabatic "V" = "const/T". Din (16) se obține lăsând Δ"λ" -> 0: formula 27 ceea ce reprezintă ecuația (W), dacă se ține seama de (2). Formula lui Wien (W) a jucat un rol central în argumentele care au dus la „descoperirea” cuantelor. Wien a obținut pentru contribuțiile sale la teoria radiației Premiul Nobel pentru fizică în 1911. În prezent, în cursurile de fizică, formula lui Planck (P) este dedusă direct în limbajul mecanicii cuantice; cum ea
Legile de deplasare ale lui Wien () [Corola-website/Science/314157_a_315486]
-
fizicii nu este suficient apreciată. O prezentare introductivă excelentă a domeniului termodinamicii radiației se găsește în cursul de fizică generală al lui S.E.Friș și A.V.Timoreva Faptul că principiul al doilea al termodinamicii joacă un rol esențial în argumentul după care ne putem mărgini la studiul radiației în încăperi perfect reflectătoare este descris clar de Max Planck. În prezentarea de mai sus am urmărit deasemenea în linii mari cursul de termodinamică a lui Ș.Țiteica . Ideea de a considera
Legile de deplasare ale lui Wien () [Corola-website/Science/314157_a_315486]
-
din jurul orașului Haga, unde trebuia apărat sediul guvernului. Prăbușirea defensivei olandeze ar mai fi putut fi prevenită dacă contraatacurile deja planificate ar fi restabilit frontul sudic de lângă Dordrecht și linia de apărare estică de la Grebbeberg. Ținând seama de toate aceste argumente, guvernul a decis să continue lupta, dându-i un mandat generalului să accepte capitularea oricând ar fi fost potrivit și cerându-i să evite orice sacrificii inutile. Pe de altă parte, guvernul a considerat esențial ca regina Wilhelmina să fie
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
Antihrist în lacul focului și „aducând drepților vremea împărăției, care este odihna, sfințita zi a șaptea,” când i se va restitui lui Abraam moștenirea promisă, împreună cu mulți veniți de la răsărit și de la apus (Matei 8:11-12). Hipolit (c. 217) preia argumentele lui Irineu, pe care le întărește cu altele. După cum Christos este reprezentat de leu, simbol al puterii regale, la fel și Antihrist se va asemăna cu un leu. (De aceea Hipolit afirma că Antihristul va fi un evreu danit, Deuteronom
Antihrist () [Corola-website/Science/314158_a_315487]
-
Miza localizării obârșiei baladei populare Miorița s-a dovedit a fi foarte mare. Abordările pe această temă au fost marcate, în mod aproape exclusiv, de o doză substanțială de subiectivism, partinism și patriotism local. Argumentele cele mai solide au pălit în ochii exegeților, dacă acestea vizau o obârșie diferită decât cea a propriului ținut natal. La început, Vasile Alecsandri (născut la Bacău) avea toate motivele să creadă și să susțină că balada Miorița provine din
Obârșia Mioriței () [Corola-website/Science/314190_a_315519]
-
locul de origine al Mioriței, ci și epicentrul celor mai multe cutremure ce ne zguduie țara...”. Ion Diaconu (1930) (născut la Spinești, județul Vrancea), decide să-și dedice întreaga viață întocmirii unei monografii a variantelor mioritice din Ținutul Vrancei, pentru a căuta argumente ferme și definitive în favoarea obârșiei vrâncene a Mioriței: „Textul de artă și melodia cea mai expresivă a Mioriței s-au structurat într-un peisaj de excepțională măreție naturală și într-un mediu etnografic în care sinergia geniului poetic popular primitiv
Obârșia Mioriței () [Corola-website/Science/314190_a_315519]
-
originea „bârsană”, deci transilvăneană, a baladei, iar Leontin Ghergariu (1897-1980) (născut în comuna Nădlac, județul Arad) identifică în versiunea colind tipul "fata de maior", specific regiunii Jiboului și opinează pentru originea ardelenească, în speță sălăjeană a Mioriței. Datorită lipsei de argumente a lui L. Ghergariu, A. Fochi conchide: „Este evident aici vorba de o exagerare, a cărei origine o găsim în patriotismul local al culegătorului”. Adrian Fochi (1964), în capitolul rezervat concluziilor, pledează cu convingere pentru cauza variantelor transilvănene. Deoarece afirmațiile
Obârșia Mioriței () [Corola-website/Science/314190_a_315519]
-
colțurile țării - a creat inevitabil un orizont de așteptare potrivit căruia cântecul mioritic trebuie să aibă o vechime apreciabilă. Cu toate acestea nu au lipsit teoriile care plasează momentul genezei în istoria recentă a poporului român, iar cele mai pertinente argumente se opresc la perioada medievală. Utilizând "metoda lingvistică", Duiliu Zamfirescu(1909) a ajuns la concluzia că balada este relativ modernă. Concluzia este justă raportată la textul analizat - "varianta Alecsandri". Și asta deoarece Miorița, ca de altfel toate creațiile folclorice, este
Momentul genezei Mioriței () [Corola-website/Science/314191_a_315520]
-
știut să schimbe multe într-însul; dar tot au rămas urme netăgăduite de clasica sa origine”. În schimb, Ion Mușlea identifică același timp istoric invocând fapte și întâmplări petrecute în teritoriile autohtone, evenimente care ar fi determinat decisiv zămislirea baladei. Argumentele de natură general istorică sau istoria limbii sunt cele care au stat la fundamentarea aprecierilor lui Bogdan Petriceicu Hasdeu (1875) referitoare la datarea originii Mioriței. Episodul „alegoria morții” ar oferi indicii pentru a susține că acest cântec a fost creat
Momentul genezei Mioriței () [Corola-website/Science/314191_a_315520]
-
noastre”. O altă motivație este, în opinia lui C. Brăiloiu, absența elementelor mistic-creștine, „absență care, în unele variante, merge până la respingerea fățișă a însoțirii ceremonialului de înmormântare cu obiecte de cult sau procedee creștine”. Mircea Eliade (1970), în schimb, respinge argumentele lui C. Brăiloiu referitoare la caracterul profund laic al Mioriței, dar își cantonează propria teorie în același segment istoric, pe care îl definește „creștinism cosmic”, premergător creștinismului occidental, mistic și dogmatic. Or, acest aspect e întărit de fondul colindelor transilvănene
Momentul genezei Mioriței () [Corola-website/Science/314191_a_315520]
-
Osiris”. Ovid Densușianu (1922) găsește o soluție originală, eliminând din discuție testamentul și episodul maicii bătrâne ca fiind motive ce se întâlnesc și în alte poezii populare. Deoarece testamentul nu e reprezentativ (și deci trebuie îndepărtat) nu am mai avea argumente să discutăm despre fatalism. Atent analist al fenomenului mioritic, Dumitru Caracostea (1924) sintetizează: „Această idee a pasivității, a fatalismului, a liniștii în fața morții revine necontenit în exegezele baladei și în generalitățile folclorice de tot felul. Până în zilele noastre este un
Fatalismul mioritic () [Corola-website/Science/314189_a_315518]
-
el ar fi de fapt autorul unor capodopere ca Miorița, opinie care persistă și azi printre intelectuali și este exprimată în publicații, fără rezerve” (I.C. Chițimia, 1968). Autorul acestei observații consideră actuală necesitatea demontării tezei și o face aducând drept argument scrisoarea-comentariu către Alecu Hurmuzachi, unde Vasile Alecsandri mărturisea: „Eu nu cred să fie întreagă, dar cât este măcar, ea plătește în ochii mei un poem neprețuit și de care noi, românii, ne putem făli cu toată dreptatea” . I.C. Chițimia concluzionează
Creatorul Mioriței () [Corola-website/Science/314193_a_315522]
-
raportul comisiei Enslein, angajată de PNUD pentru indicarea tipului de calculator pentru centrele de perfecționare din România, Ungaria și Bulgaria, prevedea achiziționarea de calculatoare ICL, conducerea CEPECA a hotărât să comunice la PNUD un punct de vedere propriu, justificat cu argumente tehnice, privind dorința României de ca din București să fie dotat cu un calculator IBM 360/40. Acest punct de vedere a fost elaborat de expertul principal Ioan Georgescu, care l-a depus în luna Octombrie 1967 la sediul PNUD
Centrul de perfecționare a cadrelor de conducere din întreprinderi () [Corola-website/Science/314165_a_315494]
-
sa "Almagest" arată că orice model pentru descrierea mișcării planetelor este doar o unealtă matematică, și că, de vreme ce nu există o modalitate de a ști care este modelul adevărat, ar trebui folosit cel mai simplu model care calculează numerele corecte. Argumentele filozofice ale heliocentrismului implică afirmații generale că Soarele se află în centrul universului sau că unele planete, sau chiar toate, se rotesc în jurul Soarelui, cu argumente ce susțin aceste afirmații. Aceste idei pot fi găsite într-o serie de texte
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
este modelul adevărat, ar trebui folosit cel mai simplu model care calculează numerele corecte. Argumentele filozofice ale heliocentrismului implică afirmații generale că Soarele se află în centrul universului sau că unele planete, sau chiar toate, se rotesc în jurul Soarelui, cu argumente ce susțin aceste afirmații. Aceste idei pot fi găsite într-o serie de texte sanscrite, grecești, arăbești și latine. Puține dintre aceste surse, însă, au dezvoltat tehnici de calcul al unor consecințe observaționale ale ideilor heliocentrice pe care le propuneau
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
decât pământul în opinia pitagoreenilor, și din acest motiv, focul trebuie să ocupe un loc central. Totuși, focul din centru nu este Soarele. Pitagoreenii credeau că Soarele se rotește în jurul focului central împreună cu toate celelalte. Aristotel nu a primit acest argument și a susținut geocentrismul. Heraclides Ponticus (secolul al IV-lea î.e.n.) explica mișcarea diurnă aparentă a sferei celeste ca fiind rotația Pământului. Primul care a prezentat argumente pentru un sistem heliocentric a fost, însă, Aristarh din Samos (270 î.e.n.). Ca
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
se rotește în jurul focului central împreună cu toate celelalte. Aristotel nu a primit acest argument și a susținut geocentrismul. Heraclides Ponticus (secolul al IV-lea î.e.n.) explica mișcarea diurnă aparentă a sferei celeste ca fiind rotația Pământului. Primul care a prezentat argumente pentru un sistem heliocentric a fost, însă, Aristarh din Samos (270 î.e.n.). Ca și Eratostene, Aristarh a calculat dimensiunea Pământului, și a măsurat dimensiunea și distanța la care se află Luna și Soarele, într-o lucrare care s-a păstrat
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
posibilitate. Ideile heliocentrice erau cunoscute în Europa dinaintea lui Copernic. Exploratori și negustori europeni întorși din călătorii efectuate în Asia (cum ar fi negustorii veniți pe Drumul mătăsii) au introdus în Occident tradițiile heliocentrice indiene. Învățații erau conștienți și de argumentele lui Aristarh și Philolaus, precum și de alți gânditori care propuseseră unele vederi heliocentrice sau cvasi-heliocentrice, cum ar fi Hicetas, Heraclides Ponticus și Martianus Capella. Spre sfârșitul Evului Mediu, episcopul Nicole Oresme a discutat posibilitatea ca Pământul să se rotească în jurul
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]