4,343 matches
-
care pornește un alt drum, pustiu, drumul celuilalt. Drumul într-acolo - atunci - este întoarcerea care se deschide, singura deschidere spre posibilul care semnifică în început, de la bun început. Această întoarcere (reditus) este ieșirea (exitus), precum un exod din bineînțelesul vizibilului, înălțarea spre început 56. "Spre Răsărit e drumul", spre ceea ce orientează și originează, "ieșirea din firea locului", "Metanoia se cheamă. Întors și ieșit" pe "puntea de aur", "Întoarcerea, întoarcerea spre Copilărie", "Cosmosul întors/ La matca lui originară/ De aripă fierbinte pentru
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pornire" și "elementul originar" al mișcării și nemișcării unui lucru, natura lucrului dispune de mișcarea concrescută în el însuși, deschisă în interiorul creșterii (al desăvârșirii) sau închisă în gata-făcutul nemișcării (al săvârșirii). În cazul lucrurilor "crescute" - comentează Heidegger - spre deosebire de plante unde "înălțarea care se desfășoară este în sine o reîntoarcere la sine"94, ca un mod de a ființa conform naturii, omul se înalță dintr-un alt sfârșit din care pornește fără să revină la sine ci, dimpotrivă, lepădându-se de sine
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Astfel că punctul de pornire al creșterii nu e doar punere spre scop (în sensul în care un lucru e "pus" să crească) și nici doar poziție verticală, postulație mecanică; natura crește în ochi ca dispoziție originară a puterii de înălțare, înclinare orientată. Ceea ce înseamnă nu numai că mișcarea nu se articulează singură, ci și că natura, deși are mișcarea în sine, nu o are de la sine95. Ceea ce crește pune în dispoziția deschisului, a unei dispuneri inițiatoare inepuizabile, de necuprins. Punerea
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
întredeschiderea unui "ar fi fost": ar fi fost să fie dar nu a fost, nu este în felul de a fi al realității. O ființare a posibilului înaintea ființei, căci "în serile-acelea te-ai fi înălțat/ În despletirea fără de seamăn". Înălțare nu aici-și- acum, după regulile creșterii mundane, în locul și la timpul cuvenite, ci în seara ce pune capăt zilei schimbând imaginea și sensul către început 2. Desfolierea și despletirea sunt reducții imaginante - dislocante - prin care ceea ce ar fi fost este
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
a poseda, a atesta prin proba simțurilor, a aduce lucrul la îndemâna vizibilului. Ceea ce e atins atinge, pustiește și suspendă; nu poate exista reducție mai radicală decât aceea a lucrării divine, răvășitoare până în adâncul ultim al sufletului. Iar atingerea aceasta este înălțare, ridicare fără egal la înălțimea inegalabilă. Pustiul nu poate fi străbătut decât în zborul rugăciunii; nu se intră în nevedere și nu se iese la lumină decât trecând prin Non-Imaginea nimicului, în retragerea ascensională. Aici - acolo - totul se pierde din
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
a ceea ce începe să crească, mai puternic decât moartea, să se arate în vizibilul posibil. Este poemul o astfel de zidire, care pornește din materia cuvântului și se face lucru crescut, ca orice viu care are puterea dispunerii și a înălțării? Căci stând în deschis, poemul stă în vedere, în raza privirii. Se arată de la sine întrucât vine de la sine. Are darul ființării, împlinindu-și facerea în orizontul înțelegerii. Iar ceea ce se face este o zidire de imagini, arhitectura însuflețită de
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în gol: Odată cu lumina/ înălțăm în palma noastră/ și bezna. Bezna/ dinăuntru, nu dinafară/ pentru că așa/ e clădit fiecare lucru;/ tot ce a fost și tot ce va fi.../ Sămânța din care/ ies lucrurile e golul,/ e întunericul...". O dublă înălțare, dar o singură imagine. Căci ceea ce se arată lăuntric în beznă este pe măsura luminii; nimic nu crește decât în lumină, spre lumina în care devine vizibil, se afirmă în orizontul creației. De aceea bezna dinăuntru nu e potența negativă
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în lumină, spre lumina în care devine vizibil, se afirmă în orizontul creației. De aceea bezna dinăuntru nu e potența negativă a descreșterii, frâna ontologică ce se opune înaintării. Nu erezia alterității, negativul steril, ci complementul creșterii, impulsul interior al înălțării, centrul gol din care iradiază lumina 80. Răul de dinaintea zidirii lumii e astfel cuprins într-o nouă zidire, supus unui alt scop, pus în slujba facerii, întrețesut în lucrarea luminii. Căci în lumină, el e dezvăluit, convertit și orientat spre
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
chip poetic, decât ceea ce, coborând în nevedere, spune ce nu se vede și arată mai mult decât spune. Drumul înapoi e drumul spre început, vederea de la capăt, din originea de unde toate purced. Aici, pe pragul ultimului, a începe pune posibilul înălțării. Vederea se curbează până la limita de jos a vizibilului pentru a intra pe orbita unui alt orizont. Poemul Așteptând 88 propune scena acestei detente, complementară retragerii din poemul discutat anterior. După asceză, extazul, dar el nu e cu adevărat revelator
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
este un cifru esențial al transcendenței", căci, pe de o parte, "Înălțimea lui Dumnezeu se manifestă cel mai bine prin pogorârea sa în care El rămâne totuși Înaltul-Desăvârșit" iar, pe de altă parte, "doar înălțimea lui Dumnezeu poate "garanta" că înălțarea creaturii nu se preschimbă în disoluție" (Miklos Vetö, Philosophie et religion, L'Harmattan, Paris, 2006, pp. 114, 81, 87). 67 În "substanța lui Dumnezeu care face lucruri schimbătoare fără să se schimbe ea însăși" (Sf. Augustin, De Trinitate, I, c
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
poem", în Originea operei de artă, Editura Humanitas, București, 1995, p. 324). "Seara schimbă propria sa imagine și propriul său sens. (...) În acel loc unde totul s-a adunat și este adăpostit și păstrat în alt chip, pentru o altă înălțare" (ibidem, p. 325). 3 Vol. Poeme de nord (1937), în Iulian Vesper, Poezii, Editura pentru Literatură, București, 1968, p. 52. 4 Vol. Visuri în vuietul vremii (1939), în Alexandru Philippide, Poezii. Proză, Editura Minerva, București, 1984, pp. 65-66. 5 "Alcătuind
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
apă: ultimul le înglobează pe toate dar n-ar exista dacă primul nu s-ar fi născut" (Leonid Dimov, "Argument" la Veșnica reîntoarcere, Editura Cartea Românească, București, 1982, p. 5). 27 Vol. Veșnica reîntoarcere (1982), ed. cit., pp. 67-72. 28 Înălțare efemeră, nu și iluzorie însă, căci imaginea apare parcă în propria-i dispariție: "Stai o clipă. Am să te ridic/ Sus, între livide frunze. Suie./ Azi, în foșnetul acela mic/ Pasărea pe care-ai prins-o nu e" (Etapă, vol
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
lipită, pe sub haine, de-a lui, adaptându-se treptat la atrocea ei hipersensibilitate și crescând, practic, în și prin ea. Atingerea țiglăriei îi devenise, cu anii, o străvezie aripă dedalică pliată, ce închidea în ea un întreg labirint pneumatic, prielnic înălțărilor; văzduhul pur și simplu năvălea în interstițiile lui ca la el acasă, răpindu-l inerției gravitaționale. Cu toată forța evidențelor trăite, Ian simțea că o suprafață nu doar desparte, ci în primul rând aduce în contact cele doua regiuni adiacente
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
mai ales, pentru cele așezate în stepă. Tăvălugul mongol a distrus toate așezările omenești întemeiate pe marile drumuri și pe acelea din câmpie, și a semănat numai moarte. Falsul călugăr Ascelin semnala, între a opta zi după Paște și până la Înălțarea Domnului din anul 1246, cât a călătorit prin stepa din nordul Mării Negre, că a văzut capete și oseminte de oameni morți, care zăceau pe pământ, ca și bălegarele de vită (Tamouam sterouilinium). Wilhelm de Rubine completează, în anul 1253, tabloul
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
franciscană. Viața Sfântului și a fraților are forță, dinamism și elan, este un itinerariu permanent, care țintește culmi înalte: trăirea Evangheliei în ascultare, sărăcie, misiune și fidelitate față de Biserică. Giotto a pictat în Biserica dedicată Sf. din Assisi, sub scena înălțării lui Cristos la cer, „Predica lui Francisc pentru păsări”. Orice auditoriu era fermecat de predicile lui. Sărăcuțul predica cu inima, și uneori, în pas de dans; el le vorbea peștilor, păsărilor, iepurilor, a făcut un pact cu lupul cel rău
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
pătimit pentru noi pe cruce, Îl cunoaște până la identificarea cu El și Îl face scop al adorației. Marele păstor a pătimit și a murit pentru mântuirea noastră. Între atâtea nestemate de rugăciuni ale tezaurului franciscan, exista una în liturghia închinată Înălțării Sfintei Cruci, încă de la prima redactare a Regulii, care răspândește multă lumină în acest context: „Și Domnul îmi dădu o asemenea credință în biserici, încât eu mă rugam cu simplitate astfel: Te adorăm Doamne Isuse Cristoase, aici și în toate
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
Francisc. Într-un anume fel, omul care vorbește sau scrie „este judecat” de către o „instanță” nevăzută a cuvintelor: dacă omul Îl are în inimă pe Dumnezeu, atunci cuvintele se deschid, înfloresc, se cheamă, se leagă, se împart, dăruind Binele și înălțarea celorlalți oameni, pe măsura inimii din care au pornit. Cuvintele au proprietatea de a deveni transparente, dezvăluind inimile celor ce le folosesc. Ele nu pot fi înșelate, trădate, furate. „Fericit este slujitorul care nu se grăbește să se dezvinovățească de
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
a plecat la București, iar la Ploiești a fost numit preotul Felix Pongráez, tot franciscan minor observant. Noul paroh s-a dovedit a fi un foarte bun organizator al comunității; cum a venit a înființat un comitet de construcție pentru înălțarea bisericii, a organizat colecte, nu numai în zona din Valea Prahovei, ci și în Moldova și București. Doctorul Vojezynski a strâns sume importante de bani din țară și din străinătate, și, în timpul lucrărilor de construcție a bisericii, timp de doi
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
Ploiești). În 1898 a fost reparată orga, în 1900 a fost zugrăvită biserica și au fost făcute vitraliile. În timpul păstoririi comunității catolice din Ploiești de către părintele Julius Hering, timp de paisprezece ani, a fost o perioadă de prosperitate și de înălțare a nivelului de spiritualitate a catolicilor din comunitate. Școala patriarhală mixtă a fost foarte bine organizată, ca și școala subvenționată de societatea „Sfântul Ladislau”. În 1903 harnicul paroh a fost transferat la Turnu Severin. Noul paroh de Ploiești a fost
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
avut marele merit de a fi introdus limba română, ca limbă curentă de predare. În ceea ce privește misiunea sa de păstor al comunității greco-catolice, Demetriu Radu s-a lovit de multe dificultăți, dar în primul rând, de lipsa unei biserici. Proiectul pentru înălțarea unei biserici greco-catolice în București, inițiat de către arhiepiscopul Palma în 1885, a avut prima donație de 30.000 de franci, chiar de la Sfântul Părinte Leon al XIII-lea. Dar după moartea monseniorului Palma, o perioadă de doi ani, Scaunul de
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
Calea Călărașilor) au contribuit decisiv la formarea și perfecționarea atât a credincioșilor catolici (și nu numai) cât mai ales a viitorilor preoți. În acest context comunitatea greco-catolicilor din București, aflată mereu în expansiune, era plasată clar pe drumul sigur al înălțării unei biserici și acest deziderat era perceput și la Roma, ca o necesitate urgentă. Arhiepiscopul Raymund Netzhammer (1905-1924) „a fost omul cel mare” (parafrazându-l pe canonicul Carol Auner) care a împlinit visul uniților, atunci când a sfințit prima biserică greco-catolică
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
pioși și dornici de o viață creștinească mai perfectă. Actul constitutiv rămâne la parohii, o copie să ne trimeată și Ordinariatului din București, reținându-se desigur și copie pentru Comisariatul Provincial. Primiți mulțumirele mele pentru osteneala depusă, urări de bine pentru înălțarea evlaviei către Maica Domnului și râvnei către imitarea vieții Sfântului Francisc. Salutare și Binecuvântare în Domnul! Iar pentru Sf. Sărbători multă mângâiere sufletească!” Ca urmare la acest binevoitor răspuns al Înalt Prea Sfinției Sale am comunicat Părintelui Paroh din Craiova că
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
țară”, dăinuie și acum în Moldova salutul creștin: „Lăudat fie Isus! Și Maria în veci!”. Suflet nobil, moralist rafinat, dăruit cu harul versului, al vindecării (vestitele ceaiuri PIT) și al abilităților practice, părintele I. Tălmăcel a contribuit cu devotament la înălțarea spirituală și materială a catolicilor din Moldova; cu seninătate și dragoste pentru țăranul catolic al cărui suflet s-a tălmăcit, ca nimeni altul. A fost cel mai prolific scriitor catolic de la noi: a scris peste șaizeci de lucrări, iar revista
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
EL, PĂRINTELE, O invoca mereu, rugându-se! PREOTUL IOAN BALTHEISER, după cei 24 de ani trăiți în Germania (1972-1996) s-a stins din viața acesta, tot sub însemnul sfânt al Fecioarei, pe 15 August 1996, urmând-o, parcă, supus, în Înălțarea Ei, la Cer. Și, înălțându-se la ceruri, EL, PREOTUL, lasă acolo, în urmă, o lume poate mai bună, poate mai dreaptă, dar, sigur EL lasă, în urma Lui, suflete puternice, în care EL a înflorit CUVÂNTUL, prin generozitate și ÎN-CREDERE
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
să spun eu după toate cele ce s-au scris? Capela Sixtină, m-am uitat și am gândit des cât puteam înțelege eu atunci? M-au fermecat frescele lui Rafael, îndeosebi "Școala de la Atena" și "Alungarea lui Eliodor din Templu". "Înălțarea", pictură în ulei, nu mi-a plăcut, culoarea este foarte puțin armonizată, acră. În sălile de sculptură, două figuri de Fidias m-au oprit îndelung. Mult și cu interes am stat în fața unui tablou neterminat de Leonardo da Vinci, un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]