4,058 matches
-
sta aici. Fima decise să ia sugestia asta În sensul ei literal: Să continue. Să meargă Înainte. Să nu renunțe. Să lupte cât timp mai putea să pună două vorbe cap la cap și să distingă Între idei. Întrebarea era Încotro să meargă? Cu ce să continue? Căci adevărul era că nu Începuse Încă nimic. Dar cu ce să Înceapă? Și de unde? Și cum? În clipa aceea i se păru că aude o voce calmă și inteligentă, o voce obișnuită, strigându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
E o treabă lentă, dezgustătoare, deprimantă, dar orice ar fi, nu am rostit Încă ultimul cuvânt. După câteva minute se urcă În primul autobuz care opri lângă el În stație, fără să se obosească să verifice ce număr avea și Încotro mergea. Se așeză În spatele șoferului și continuă să fredoneze, falsând fără rușine, cântecul despre Johnny Chitară. Nu văzu nici un motiv să coboare din autobuz până la capătul liniei, care era Întâmplător pe strada Profetul Samuel. În ciuda ploii și a vântului, Fima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
femei și ironizându-și trist cuceririle, Annette și Tamar cele respinse și tu cu inima creștinismului, cu șopârlele tale, cu scrisorile tale nocturne către Yitzhak Rabin și prețul violenței În epoci de decădere morală. Și Dimi cu câinele lui căsăpit. Încotro duc toate astea? Unde s-a pierdut această Karla În drumul ei spre partea ariană? De parcă acesta nu ar fi un cartier dintr-un mare oraș, ci o tabără de vânători de balene care s-au așezat la capătul lumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
despre semănături și recoltă și cum făceau ei înainte totul cu mâna și cu boii, mai luau un gât de vin, vorbeau de serviciul activ, vocile li se făceau sonore, stridente, pe măsură ce ziua înainta, vegetau aici fiindcă nu mai știau încotro și nici de ce-ar fi trebuit să se apuce, iar Fritz și Kurt își luau noaptea tații de la crâșmă, bărbați care tunau și fulgerau, parcă-i lovise turbarea. În schimb, tatăl lui Felix își zicea mai nou „fabricant“, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
mult decât toate temerile care se adunaseră în noi în timp ce, așteptând în camera de zi, mergeam în sus și-n jos. Am stat o vreme la intrarea în garaj, de parcă am fi fost izgoniți din casă, stăteam acolo derutați, neștiind încotro s-o apucăm, până când fratele meu îmi spuse hotărât: — Hai să ne luăm bicicletele! Mergem la vila lui Hackler. Trebuie să-l angajeze din nou pe tata. Trebuie să-i spunem în ce hal l-a adus. Ne-am luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ca noi doi să ne contopim. Și am cam greșit-o la faza asta. Ocazional, de-a lungul vieții noastre împreună, am vrut să-i pun acele întrebări pe care simțeam că ar fi fost normal să i le pun, încotro ne îndreptam, aveam noi un viitor, astfel de lucruri, dar întotdeauna erau filme care trebuiau văzute, viețile altora care să ne preocupe umplând astfel golurile. — După cum spuneam, ați fost amândoi încăpățânați, mormăi Lynn. Și acum, din cauză că ați fost amândoi prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
dig, plimbându-te nepăsător, în timp ce corabia smucește odgoanele, să le desprindă din cârligul de pe cheiu. - Allo, răspunde Mr. Black, mușcând din coada pipei, - aștept vânt dinspre NE. - Ah, Mr. B., zic eu, e mai frumos să pleci fără să știi încotro și să aștepți, fără să știi ce anumeă „Prietenul” meu, cu pipa dintre dinți, râde ca de o glumă bună și așteaptă mai departe vântul dinspre NE. Cu totul altfel a fost Peter Hilleă Înainte de vremea când creațiunile genialului poet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
doua lecturi, dar, cu cât citea mai mult din partea care pentru el era nouă, cu atât i se confirmau temerile inițiale. Un timp, narațiunea curgea pur și simplu la Întâmplare pe când autorul, prost ascuns după masca naratorului, se Întreba evident Încotro să se Îndrepte. „Citind și recitind aceste ultime pagini, constat că am fost impardonabil de egoist, exagerat de prolix și de difuz“, recunoștea Peter; și „Da, da, băiete dragă, mă tem că așa e“, murmură Henry În timp ce citea aceste cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de huiduieli și fluierături. Arnold Bennett stenografie În carnet: „O bătălie Între duri și puri“. Se năpusti spre culise, șocat, amețit de zgomot și năucit de lumina reflectoarelor. Se Împiedică de o mobilă din recuzita piesei și rămase locului, neștiind Încotro să o apuce, ce să facă, iar Alexander Îl ajunse din urmă. — Îmi pare rău, Henry, murmură el. — De ce m-ai expus acestui... acestui tratament infam? — Nu m-am așteptat la așa ceva. Ai auzit și tu cum strigau să iasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Wilhelm Raabe, Poeziile alese ale lui Schiller alături de Gösta Berling a Selmei Lagerlöf. Ceva de Sudermann stătea spate în spate cu Foamea lui Hamsun, Heinrich cel verde a lui Keller lângă Vacanță de Eu a altui Keller. Iar Omulețule, acum încotro? a lui Hans Fallada era de găsit între Pastorul foamei de Raabe și Călărețul lui Storm. Probabil că de O luptă pentru Roma a lui Dahn se rezema acel volum ilustrat purtând titlul Rasputin și femeile, pe care mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
administrativă, se potrivea cu peisajul plat, ce tindea să devină ușor deluros, în care se desfășoară timp de un episod evoluția lui Joachim Mahlke și transformarea lui în erou de război: „...nori frumoși deasupra mestecenilor și fluturi care nu știau încotro s-o ia. În mlaștină, iazuri lucios-întunecate și rotunde ca niște cercuri, din care se puteau pescui, cu grenade de mână, caracude și crapi plini de buruieni. Natură, oriîncotro te căcai. Exista și un cinematograf în Tuchel...“ În completare, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
împotriva femeilor germane în ținutul Gumbinnen îmi ocupau visele cu ochii deschiși din timpul cursurilor teoretice. Peste zi vedeam, pe cerul înghețat și limpede, flotilele de bombardiere inamice. Neabătut, își urmau drumul lor ca un snop de dâre de condens - încotro? De fapt, imaginea era frumoasă. Dar unde rămăseseră avioanele noastre de vânătoare? Încolo, mai era vorba doar de rachetele V1 și V2, ca și de armele-minune așteptate de la o zi la alta. Spre sfârșitul lui februarie, când începeau deja să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
nu ar fi supraviețuit numai războiului ăstuia, ci, după cel de treizeci de ani, și celui de șapte: un tip atemporal. Boneta militară o avea trasă pe ceafă. Și a intrat în vorbă cam așa: „Ei, puștiule, nu prea știi încotro, nu?“. Piciorul de lemn nu se vedea, putea fi doar bănuit sub materialul vopsit, abia mai târziu a devenit important. „Păi hai să dăm o fugă până la Hanovra, și acolo există o gară. Poate ne vine acolo vreo idee...“ Așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
fiu convins - indiferent de a cui voce - să aleg alt drum decât pe acela al forțelor de muncă. El a vorbit, eu m-am dus. Ah, dacă astăzi, întrebat de acei nepoți care între timp sau în curând termină școala încotro s-o ia și ce să facă, aș avea la îndemână indicații care să poate fi urmate cu atâta fermitate: „Luisa, fă te rog asta, înainte s-o faci pe aia...“ „Ronja, cu sau fără bacalaureat, tu ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
degetarele au rămas pe peron. Am lăsat în urmă multe alte lucruri. Am plecat cu trenul interzonal, pe întâi ianuarie ‘53 în plin semestru de iarnă: cu puțin bagaj, dar bogat în cuvinte și personaje lăuntrice, care încă nu știau încotro s-o apuce. Aerul Berlinului Ah, prietenii mei! Când trenul s-a pus în mișcare, Franz Witte încă se mai prostea. Șontâcăia pe peron, o siluetă aeriană, imposibil de fixat fiindcă lua tot mereu poze schimbătoare. Ba umflându-se în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ruine, dar în stânga și în dreapta străzii nu mai existau mormane de ruine, doar suprafețe virane, curățate, pe care se învârtejea vântul; acum spulbera zăpada, mai târziu ridica praful și-l repartiza atât de uniform în întregul oraș, încât mie, indiferent încotro mergeam - la apropiata facultate din Steinplatz sau la biroul de evidența populației - praful de cărămidă îmi scârțâia între dinți. Peste tot Berlinul - cel estic, cele trei zone de ocupație vestice se depunea praf de piatră. Dar atunci când cădea zăpada, aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
încălzire de la subsol un atelier cu pupitru înalt și roată de modelaj și mi-am împrăștiat manuscrisele începute la Berlin: piesa în cinci acte Bucătarii cei răi și mai multe schițe în proză care, în ciuda schimbării locului, tot nu știau încotro să o ia. Fata care, în locuința de sub noi, era bătută cu regularitate de nevasta muncitorului se numea Chantal, motiv pentru care am scris o poezie cu titlul Punctual. Când, nu de mult, am fost la Paris cu fiica mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
nas cu Zarlenga și i-a țipat: „Avana din pănuși mandea am adus-o, d-aia, că așa mi-a venit pă chelie.“ Fumurili o să-i vină dă hac lu Limardo, mi-am zis la mine În glagore. N-avusese Încotro și se dase de gol. Da dă ce n-a lăsat să plătească altu oalile care iel le-a ciobit? Un gagiu d-acolo niciodată nu-și vinde pontu. De-ați fi văzut ce chestie nașpa a pățit Zarlenga. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
unei fumigene. Ieram dus și făceam ochii roată dă moară. Atunci am lămurit, În balansoaru dă răchită, dă să tot legăna ușor, ce-o spăimise pă căprioară de mierlise. O să să spuie că io-s nesimțit, da n-am avut Încotro și m-am râs chiombindu-mă la chestia aia simplă care dă la ea mi se trăgea desperarea. Mai Întâi și mai Întâi, dă-ți un brânci și avântă-te parcă te-ar catapulta. După ce zbori o vreme, cât ț-ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
nu mă ostenesc, o să oprească juma dân ele și mi-a trasat, fără ca să-mi deie vro para chioară, să duc ce-a rămas și cartea ei de vezetă la donșoara Inés Tejerina, de stă pă Arroyo. N-am avut Încotro ș-am ascultat-o, da decât după ce-am pus doparte niște garoafe pentru franțuzoaica mea, care ie așa dă leală. Cât privește pă Tejerina, chiar portaru s-a ocupat dă ce-a mai rămas. Când i-am șoptit odiseea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
mai adânc În interiorul navei. Norman se simțea amețit știindu-se În Întuneric, la o Înălțime așa de mare. Ajunseră la o Încrucișare de pasarele. Vederea le era Îngreunată de toate acele țevi și lonjeroane care alcătuiau o veritabilă pădure metalică. — Încotro? Barnes Își consultă busola. — La dreapta. Urmară rețeaua de pasarele vreme de Încă zece minute. Treptat, Norman constată că Barnes avusese dreptate. În interiorul cilindrului exterior se afla un alt cilindru, Între ele găsindu-se o rețea densă de grinzi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
metri la suprafață. Cablul ar plesni Într-o clipită. — Vasăzică, suntem izolați? — Da, suntem izolați. Cred că trebuie să ne Întoarcem la creion și hârtie. Am spus-o Întotdeauna, sculele tradiționale sunt cele mai bune... mai ales când n-ai Încotro. Spunând acestea, Harry părăsi Încăperea. — Pare bine dispus, remarcă Barnes. — Aș zice chiar foarte bine dispus, spuse Norman. — Poate prea bine dispus, zise Ted. Ușor exaltat? — Nu, spuse Norman. Doar bine dispus. — Mie mi s-a părut puțin peste normal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
văd cum e afară. Tina folosea un cod special pentru asta. — Vom rezista, repetă Norman. — O, bineînțeles. În ultimă instanță, putem apela la rezervele de hrană din astronavă. Acolo e destulă. — Crezi că putem risca să părăsim habitatul? — N-avem Încotro. În maximum trei ore trebuie să ieșim. — De ce? — Din cauza minisubmarinului. Are un temporizator care-l trimite la suprafață dacă nu se duce cineva să apese pe buton. La naiba cu submarinul, izbucni Norman. Ducă-se! — Nu te pripi. Submarinul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
butonul „Întârziere“, aceasta fiind ultima oară când era necesară o astfel de operație. Se Întoarse spre Harry. Computerul nu le furnizase nici o informație despre efectele menținerii cuiva În stare de somn artificial vreme de douăsprezece ore neîntrerupte, dar n-avea Încotro. Harry trebuia să reziste acestei Încercări. „Cum, de altfel, trebuie să rezistăm și noi“, Își zise Norman. Privi ceasurile de pe monitoare care indicau că mai rămăseseră douăsprezece ore și jumătate, continuându-și numărătoarea inversă. Așternu o pătură peste Harry și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Harry, În continuare inconștient și cu furtunul perfuziei legat de braț. În tot acest timp, Harry zăcuse fără cunoștință. Până acum nu se gândise la implicațiile acestei constatări. Acum era timpul s-o facă. Nu-i plăcea, dar n-avea Încotro. Spuse cu voce tare: — Beth, de ce crezi că se Întâmplă toate astea? — Ce anume? — Apariția mesajelor pe ecran. Și această nouă manifestare care ne-a atacat. Beth Îi aruncă o privire neutră. — Tu ce crezi, Norman? — Că nu e de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]