5,682 matches
-
și privighetoarea. Poluarea va fi plutonul de execuție a planetei noastre. Muntele - acest profesor de seninătate. Greșesc uneori ca individ. Alteori - ca sol al speciei. Cerul înstelat îmi deșiră gândurile. Natura își dezvăluie într-un ritm accelerat secretele. Dar și îngrijorările. Din paradis, după ce-și scutură florile, livada redevine teren agricol. Și adâncimile au culmi. În liniștea bibliotecii se aude clipocind lacrima pădurii. Zăpada - această nuntă fundamentală a naturii. Între om și natură s-a împielițat betonul. În fața splendorilor naturii
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
țara lor. Important, consider, că este preocuparea autorului Ion N. Oprea, de a eterniza spiritul creator românesc și persoana celor care-l poartă. Cititorul află informații necunoscute despre oameni, despre modul lor de viață, plin de sens, de optimism, de îngrijorare sau de satisfacții. Și toate acestea ne dezvăluie „cum sunt românii!” O bună parte din cuprinsul cărții este destinat unei anchete pe tema: „Bătrânețea o piedică în calea creației?” În dezbatere au intrat creatori de toate vârstele, gerontologi, psihologi, profesori
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93058]
-
două colege de la șantier. Se plimbau agale să le treacă furia lucrului de peste zi și au observat mirate mormanul de haine aruncate de-a valma pe plajă. Priveau uluite, agitate cum capetele lor pluteau deasupra mării și alunecau spre țărm. Îngrijorarea puse stăpânire pe ele: - Cine or fi în pustietatea asta? Se întrebau nedumerite până i-au recunoscut, - Nicio grijă... sunt din tabăra adversă, a mecanizatorilor ! Și-au spus încet calmându-se. Liniștea pusese stăpânire pe țărm, nu erau valuri, zgomotele
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
dansul preludiu al păsărilor pentru ce va urma. Laur a intrat cu capul sub apă ținându-și respirația și a apucat-o de mâini ajutând-o să i se urce cu picioarele pe umeri; la început fata se suia cu îngrijorare, pulpele ei îl mângâiau continuu și îi strângeau apăsat grumazul... atingerile, îi intrau în creier, mâinile au început să se caute cu-nfrigurare în alt sens; marea era agitată și se dezechilibrau, totuși, când simțea că este în siguranță o
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
mine... e serios. - Ești supărat ? îl întreb. - Nu ! Mă duc la serviciu ! Viața în capsulă Portalul era încărcat cu aeronave până aproape de capacitatea maximă... o mulțime căutau adăpost. Se anunțase o furtună electromagnetică neobișnuit de puternică. Pe Radu, comandantul aeronavei, îngrijorarea îl devastase, însă chiar atunci auzi un mesaj îmbucurător: i se permise aterizarea în ultima clipă pe un aerodrom îndepărtat. Pericolul fusese iminent. El cu echipajul se întorceau dintr-o misiune riscantă, care durase extrem de mult. Ar fi fost culmea
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
la dispoziție; ea intuiește transformarea, încordarea corpului i-a dispărut... se liniștește pentru o clipă. Starea de mulțumire că îi va ceda fără nici un fel de condiții îl descătușă deodată cu toate că trăiește permanent teama când auzea zgomote bruște în jurul lor... îngrijorarea îl apăsa de ce ar putea să li se întâmple, - Ce e cu tine iubite? nu îi răspunde și îi trec prin gând impresii fugare, - Poate m-a luat prea repede, dar din nou nu am dreptate. Eu am luat-o
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
încertl o dată și în sfârșit aud o voce trezită din somn: "Da, cine e?"| "Roses, sânt eu, mi-e rău, am nevoie de ajutor, nu știu numărul ctej la Salvare, nu pot să mă mișc." îngîn fără sens, dar simt îngrijorarea! ei când mă anunță că în două minute sare în mașină și vine la mine.f "Lasă, că anunț eu Salvarea", mai aud. închid și intru din nou înj panică de data asta pentru că nu mă mai pot mișca deloc
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
ales probabil din greșeală, căci n-are loc nicăieri în schema puternic 3 a destinului acestui om, Mircea ar fi devenit unul dintre acei scriitori fericiți care îmbătrînesc într-un cerc de prieteni și discipoli devotați, fără dușmani și fără îngrijorare pentru viitorul operei lor. O ultimă amintire: sîntem în centru, la o terasă de pe lângă Inter, bem bere la halbă, eu am vreo 22 de ani, el vreo 28 și plănuim să mergem undeva în munți. Sîntem extrem de serioși, stabilim traseul
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
șomează lângă cazanul românilor. Nu ne lipsește Adrian Leverkiihn, dar sîntem cu desăvârșire lipsiți de modesta și devotata lumină a lui Serenus Zeitblom. Nu știm să admirăm. Ne este străină apropierea decentă și sfioasă de obiectul admirației noastre, bucuria și îngrijorarea pentru destinul lui, statornicia de nezdruncinat. Nu știm decât să clădim statui encomiastice și vulgare, să sforăim despre "genii tutelare", despre "divini critici", care nu mai au nimic de-a face cu oamenii triști și chinuiți, și vizionari pierduți în
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
taurii lor, însă parcă o vrajă ciudată din steaua necunoscută le sorbea privirea. Auta nu mai vorbea. Nici Iahuben. Fără îndoială că sclavul strigase văzând steaua. Altceva nu era. Abia după câteva ceasuri de mers, sugrumat de tăcere și de îngrijorare, Iahuben se hotărî să întrerupă muțenia amândurora. Era atât de straniu și plin de taine acest sclav... Nu era mult de când soldatul se bucura că știe totul despre el și acuma tovarășul său de drum, pe care nu-l speria
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îl uitase, avîndu-și îndeletnicirile sale în cetatea atlantă de pe țărm), Auta hoinărea singur. Alteori îl întovărășea Iahuben. O dată izbutise să-l ia cu sine pe Mai-Baka, pe furiș, mințind paznicii. Fostul arcaș umblă aproape tot timpul tăcut și chinuit de îngrijorarea intrării lui într-o lume necunoscută și atât de nouă. Îl muncea și dorul după oaza din care fusese smuls. Iar a doua oară nu-l mai putu lua. Puarem, auzind întîmplarea, îl chemă pe Auta la sine și-i
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nou și luă bila. Copilul îl privea îngrijorat, neîndrăznind să vorbească. - Hai să ne jucăm! strigă Auta cu glas vesel. Un păstor se oprise la câțiva pași de el și-i urmărea cu un surâs. Copilul îl văzu și atunci îngrijorarea îi pieri. Zise numaidecât, arătând cu mâna spre păstor: - El a făcut-o. El e fratele meu! Auta rostogoli bila prin iarbă și strigă: - Prinde-o! Copilul alergă după bilă și apucînd-o cu mâinile i-o aduse. Acum nu-i
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lor zvăpăiată. Marele Preot era mânios și nu încerca să-și mai ascundă sufletul de ochii și urechile lui Auta. Dacă sclavul n-ar fi fost prea tulburat, ar fi zărit în ochii Marelui Preot și o ușoară luminiță de îngrijorare care sclipi o clipită și se stinse numaidecât sau numai fu acoperită ca să ardă nevăzută de nimeni. Auta ridică ochii după un răstimp și-l văzu pe bătrân stând cu privirea pironită în perete. Stătură multă vreme tăcuți. Afară se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să i-l citească. Îl luă și depărtîndu-l de ochi citi singur. Auta îl urmărea cu sufletul la gură. Bătrânul citi întîi liniștit, apoi surâse și deodată chipul lui atât de stăpânit și senin se schimonosi ca de la o năvalnică îngrijorare. Auta îl privi cu spaimă. Scrisoarea era scurtă. Marele Preot înfășură sulul și, strîngîndu-l cu o mână nervoasă, urmări o vreme mișcarea frunzelor din arborii de lângă fereastră. Auta stătea în picioare, înțepenit. După multe clipe, care părură foarte lungi, îi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
acestea) și scaunul cu cei doi inși așezați pe el coborî îndărăt lângă ceilalți. Auta nu putea ști ce se va întîmpla, dar era bărbat și încă bărbat voinic față de aceste făpturi firave, așa că nu-și arătă în nici un fel îngrijorarea. Atâta mai dorea, înainte de moarte să fie lăsat să-și mai umple o dată pieptul cu mireasma aerului din lan; neavând însă cum să le spună, așteptă liniștit să vadă ce va fi. Străinul (sau străina) care-i luase din sânge
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de trăit într-un lan de grâu decât în palatul Piscului Sfînt? Căpetenia înghiți un nod. Sclavul urmă: - Și aflați că este și casa, sunt și zeii. Sunt cinci. Au venit din cer! - De unde din cer? întrebă un soldat, cu îngrijorare. - Voi n-ați văzut steaua aceea lunguiață care s-a zărit mai de mult spre miazăzi?... - Lasă minciunile, robule! bombăni căpetenia. Nu te întreabă nimeni de ce n-ai venit îndată înapoi. N-ai nevoie să minți. Dacă erau zei acolo
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Templu. La rugăciune au luat parte toți preoții din oraș, iar în fruntea lor marii slujitori ai celor cinci zei care dădeau strălucire pământului și mai ales cerului Atlantidei. Pe un tron de aur a stat nemișcat și tăcut, cu îngrijorarea în ochi, regele-zeu al țării atlante, iar în poartă, înghesuiți, marii dregători. Străzile din jurul colinei palatului erau înțesate de lume. Fără să vadă sau să audă ceva, oamenii din popor știau că rugăciunea este înălțată zeilor care se arătaseră unor
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ai învățat să vorbești cu ei, tălmăcește întocmai ce vor spune. Unul dintre străini, cel cu păr mai bogat și care părea să fie fată, dădu să se ridice și se uită întîi la Tefnaht, apoi sus. Auta înțelese și îngrijorarea i se ivi pe față. Spuse câteva cuvinte în limba aceea cântată, după care străinul se așeză din nou. Amândoi preoții băgaseră de seamă. Tefnaht păli. Marele Preot se întoarse însă spre sclavul său și-i porunci: - Întreabă-i cine
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
o știi. Dar atunci unul din străini arătîndu-se pe sine cu mâna, zise în limba atlantă: - Bătrân. Eu sunt bătrân. Trei veacuri și... Marele Preot făcu un pas îndărăt. - Ei știu limba noastră, Auta? întrebă Tefnaht căutând să-și ascundă îngrijorarea. Auta îi cercetă ochii și se gândi o clipă, apoi răspunse, moale: - Nu, stăpâne... numai câteva vorbe. Limba noastră li se pare prea grea. Străinul îl privi pe Auta și spuse ceva în limba lui cerească. - Ce spune? întrebă repede
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
luminase munții, intrară cu toții pe ușa luntrei mari. Nefert era atât de istovită încît nici nu mai putu să se mire. Hor și cârmaciul căzură în jilțuri, storși de puteri. Pe toți îi înconjurară ceilalți trei străini, roși tustrei de îngrijorare. Femeia începu să-i învioreze cu mingea fermecată și cu alte mijloace stranii. Dar erau prea zdrobiți. Auta se simțea însă bine. Îi luă pe rând în brațe și îi duse în odăița rotundă unde puteau face baie de raze
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
argint niște câlți sau aburi lăptoși. Întrebă: - Unde mă duci acuma, străinule? Ce sunt aburii pe care-i văd? - Sunt nori, Mehituasehet. Nu te speria! zise cârmaciul. Și Mehituasehet leșină pe umărul lui. Fură trezite repede amândouă, iar Mai-Baka, trecîndu-i îngrijorarea de la început, se apucă să le liniștească: - Să nu vă fie frică! Iată, eu nu mă tem: zeii noștri sunt buni. Voi vă temeți pentru că alți muritori n-au mai fost în cerul zeilor, înainte de moarte? Iată, trupul meu e
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ceilalți ajutîndu-l să se descurce pe cărări, sau adunând hrană pentru ei, căci Uh își luase numărul trebuitor din sîmburașii și pietricelele lui, cum îi numeau hrana pământenii. Iar acum îl chema cârmaciul. Uh era îngrijorat și-i molipsi de îngrijorare și pe ceilalți. Până în vale, pe țărm, aveau de mers câteva ceasuri... Min trebuia să știe că l-au auzit. Uh ridică mâna în sus... În mână avea o țeavă scurtă, pe care nici Auta n-o cunoștea. Din țeavă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
copilă pământeană, totuși își dăruia prea puține răgazuri, chiar dacă și ei începuse să-i placă să umble cu Nefert pe întinsul podișului să culeagă flori. Acum, când mai veniră două femei, veselia luntrei argintii putea crește, dacă avea să treacă îngrijorarea străinilor pe care Nefert n-o prea luase în seamă. Deocamdată însă Mehituasehet și Ntombi o privea pe străină cu ochi reci, de vreme ce ea rămase să stea de vorbă în luntrea mare numai cu bărbații, lăsîndu-le pe cele trei pământene
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și încă se afla în spital. Doamna Neli îi poftiră în bucătăria spațioasă, unde ardea un foc bun de lemne și totul strălucea de curățenie, apoi întrebă: -Știți ceva despre Ramona? -Nu... Noi nu o cunoaștem, spuse Oana timidă, văzând îngrijorarea din privirea doamnei Neli. -Atunci cu ce treburi pe la noi? Eugen, care acum trebuia să răspundă, se înroși la față și cu vocea sugrumată de emoții zise: -Eu sunt Eugen Bunea, fiul lui Ioan Plopeanu. Doamna Neli Plopeanu era o
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
cântec de clopote, cunoscut de la școala de acasă, “Hora Unirii“. Încântarea produsă de vederea ,,Palatului Culturii” îi fu sporită apoi de imaginea ,,Teatrului Național” și-a multor altor clădiri. Însă, încet-încet, sentimentul de care era cuprins, lăsa pe nesimțite locul îngrijorării, odată cu înserarea. Unde avea să doarmă la noapte? Crezuse că se va culca la școală, doar pentru asta ajunsese acolo. Mereu își închipuise că odată sosit în Iași, toate se vor așeza în matca firească, numai că în realitate, Școala
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]