4,027 matches
-
se părea un splendid pas înainte! La cină am dus cu greu furculița la gură. Drumul de la farfurie până la gură devenise extraordinar de lung. M-am ridicat de la masă să mă duc în baie. În coridor, terrierul soacrei mele a țâșnit dintr-un colț arătându-și colții. Am ridicat piciorul și l-am lovit. S-a îndreptat șchiopătând spre stăpâna care și fugea spre el. — Scuză-mă, Nora, l-am lovit din greșeală. M-am întins pe covor, într-una din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Augusto, simțind nevoia unei confidențe, se îndreptă către Club ca să-l vadă pe Víctor, prietenul lui intim. Augusto se simțea alt om, de parcă vizita aceea și revelația prilejuită de ea cum că Eugenia era o femeie puternică - din ochii ei țâșnea forța - i-ar fi răscolit rărunchii sufletului, destupând acolo un izvor până atunci ascuns. Pășea mai energic, respira mai liber. „Acum am un obiectiv, un scop în viață - își zicea el -, și anume să o cuceresc pe fata asta sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cuvinte pe singurul, eu sunt capabil de o hotărâre eroică, de ceva neapărat uluitor prin mărinimie. Înainte de toate, indiferent dacă mă iubește sau nu, treaba aia cu ipoteca nu poate rămâne așa!“ Îl smulse din solilocviu o explozie de veselie țâșnind parcă din seninul cerului. Două fete râdeau lângă el și râsetul lor era parcă trilul a două păsări într-un frunzar înflorit. Își aținti o clipă ochii însetați de frumusețe asupra acelei perechi de fete și ele-i apărură ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
iubite Augusto, că rezerva ta de dragoste îți somnola inertă în adâncul sufletului, incapabilă să se exprime; a apărut Eugenia, pianista, te-a scuturat și-a învolburat cu ochii băltoaca în care-ți dormea iubirea; ea s-a trezit, a țâșnit de-acolo și, fiind atât de mare, se revarsă pretutindeni. Când unul ca tine se îndrăgostește cu adevărat de o femeie, se îndrăgostește în același timp de toate celelalte. — Păi eu credeam că va fi cu totul altfel... Dar, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
zăcea-n însingurare, lipsit de suflet și-n pământ eratic. Născuți ca viața-n doi s-o are-ntruna, nu mai trăiau, căci el era materie și-atât, iar sufletul doar spirit, tinzând a se-ntregi, dulce-Eugenia! Ci ochii tăi țâșniră ca izvoare de vii lumini, lucind peste cărarea-mi, și sufletul mi-l strânseră, ducându-l din cerul vag pe-acest pământ nesigur, l-au pus în trupu-mi și de-atunci în viață sunt una și trăiesc, o, Eugenia! Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
prindea viteză și forță. Era inutil să îmi spun că îmi imaginam. Cartea continua să cadă. Era un bolovan gata să se prăbușească, un meteorit care se îndrepta direct spre copiii mei. M-am eliberat din strânsoarea canapelei și am țâșnit spre fiicele mele. Abigail își ridică repede capul, cu o expresie temătoare pe chip. Betsy începu să plângă. Le-am luat în brațe, câte una în fiecare braț, și le-am ținut strâns corpurile surprinzător de grele. M-am uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
sinistru arăta noaptea. Îmi era dor de sclipirile galbene ale ferestrelor care străpungeau întunericul. Îmi era dor să știu că soția și copiii erau înăuntru. Când am intrat pe alee, farurile luminară tufișurile. Ceva, pisica vreunui vecin sau un raton, țâșni în raza de lumină și apoi se făcu nevăzut în întuneric. Am parcat mașina lângă dubița lui Madeleine, am coborât și am intrat pe ușa din spate. Liniștea era la fel de profundă ca și întunericul. Susannah luase fetele peste noapte la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
maldăr de haine murdare și un topor. Hainele se ridicau și se coborau în ritmul sforăiturilor. Coada toporului se potrivea mâinilor mele, de parcă fusese făcută pentru ele. Am ridicat toporul cu amândouă mâinile, dar de căzut, a căzut singur. Sângele țâșni în lumina apoasă a lunii. Ridic din nou toporul și cade a doua oară, a treia oară, nu mai număr. Sângele face o băltoacă neagră pe podeaua tare de pământ. Lumina lunii sclipește în băltoacă precum o flacără. Arunc toporul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
apei până data viitoare. Nevrând nici să se dea bătut, nici să irosească timp prețios așteptând, se enerva și trăgea de lanț Înainte de vreme. Asta nu făcea decât să golească bazinul, care nu era suficient de plin pentru ca apa să țâșnească, și să-l pună din nou În fața alegerii Înfiorătoare Între a aștepta iar sau a renunța și a pleca. Avusese la viața lui câteva iubiri, câteva idei, un volum de versuri care la timpul său a dat naștere multor așteptări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
bătrânul Abraham Krinitzi, stătea În fața a mii de copii de la toate grădinițele orașului, fiecare ținând În mână puietul său. Și primarul avea un puiet. Trebuia să le vorbească, dar nu știa ce să le spună. Deodată, din vârtejul gândurilor sale, țâșni un discurs alcătuit dintr-o singură propoziție, pe care o declamă cu accentul său rusesc pronunțat: „Dradzii mei copii, voi sunteți copacii, iar noi Îngrășămintele“. Oare ar trebui să crestez cuvintele astea aici, precum un deținut pe peretele celulei sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
despre aceste viziuni. În orice caz, mai bine să-i Împuie capul cu profeți, șopârle, frunze de viță și neutroni decât cu bombe făcute din lac de unghii. Într-o clipă, șopârla se desprinse de pe locul ei, se arcui și țâșni ca un fulger Într-un șanț sau În spatele lui. Dispăru. Tăios și neted. Recviemul lui Fauré se termină, iar după el urmară Dansurile polovtiene de Borodin, care lui Fima nu-i plăceau. Lumina din ce În ce mai strălucitoare Îi ardea ochii. Închise geamul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
stepa Înzăpezită, Întunecată, răscolită de viscol, În apropierea căruia urlau lupii. Șoferul taxiului spuse: —Ce naiba! O să stăm așa toată noaptea? Apoi apăsă pedala, trecu pe roșu și, parcă vrând să se despăgubească, pe el și pe Fima, pentru timpul pierdut, țâșni sălbatic, goni pe străzile pustii, luă cu scrâșnet de frâne cotiturile. Fima spuse: —Ce-i asta? Războiul de șase minute? Iar șoferul răspunse: Așa să fie. Amin. Mâine, decise, chiar mâine-dimineață, mă scol și Îl iau la analize, la spital
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de frig și scârbit de paloarea bolnăvicioasă a pielii sale, cu smocurile ei de păr negru și colacul de grăsime din jurul taliei. Începu să-și stoarcă automat pustulele roșii de pe piept, până reuși să scoată câțiva stropi albi care Îi țâșniră pe pieptul lăsat. În adolescență avusese obrajii și fruntea pline de coșuri. Baruch Îi interzisese să le stoarcă. Odată Îi spusese lui Fima: Vor dispărea peste noapte În clipa În care vei avea o prietenă. Dacă până la ziua ta, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
cabarete. Viața de noapte căpătă brusc un alt sens, o formă tăioasă și rece, care nu accepta nici joacă, nici frivolitate. Expresia aramaică antică sitra deitkasia, partea ascunsă sau acoperită, străbătu trupul lui Fima precum nota unică a unui violoncel, țâșnită din inima Întunericului. Îl scutură un fior de spaimă. Aprinse lumina, se sculă și se așeză În indispensabilii săi lungi și Îngălbeniți pe podea, În fața dulapului maroniu. Fu nevoit să folosească forța pentru a deschide sertarul de jos, care era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
descopere Într-o zi un istoric din viitor, că Abdel Nasser 1 fusese totuși cel care câștigase Războiul de Șase Zile. Victoria ne-a condamnat la distrugere. Spiritul mesianic pe care sionismul a reușit să-l Închidă În sticlă a țâșnit afară În ziua În care cornul a sunat lângă Zidul Plângerii. Cine râde la urmă râde mai bine. Mai mult, mergând pe această linie până la capăt, fără milă, poate concluzia definitivă era că nu Nasser, ci Hitler era cel care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
mei cu tălpi de cauciuc, stăteam deoparte, rezemat de un tei și priveam la băieții care se dădeau pe gheață cu gurile căscate, cu fularele înfășurate în jurul gâtului. Cei mai vajnici și mai puternici răcneau ca să li se elibereze pârtia; țâșneau ca din pușcă, ținând genunchii ușor îndoiți, peste suprafața strălucitoare și stârneau admirația colegilor când la capătul limbii de gheață se împiedicau și, chiar dacă uneori cădeau, reușeau cu un salt să se redreseze și să se țină iar pe picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de supă. Una din astea avea să fie prinsă în șuruburi în grajd pentru fiecare cap de vită. Când vaca avea să-și aplece capul ca să se adape, apăsa automat pe clapa de fier, ventilul se deschidea și apa proaspătă țâșnea în bazin. —Lapte mai bun, spunea tata, mult mai sănătos pentru vaci, dar mai ales muncă mai puțină și economie la consumul de apă. Însă cu adevărat convingător era regretul cu care revenea pentru câteva clipe într-un spațiu interior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
unde creșteau pe sub stratul de frunze, din mirosul de mucegai, devenind dolofane și cărnoase. Ciupercile se transformaseră acum în turnuri de nori, izbucnind în sus din crăpături. Pentru prima oară în istorie, după cum se relata în ziar, proiectilul distrugător care țâșnise în văzduh cuprinzând tot cerul într-un clocot infernal fusese transmis de un „televizor“, ceea ce nu ni se părea cu nimic mai puțin fantastic decât imaginea însăși a ciupercii cu pricina: „Fulgerul atomic, unda de șoc, vaporii toxici, de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
nu ni se părea cu nimic mai puțin fantastic decât imaginea însăși a ciupercii cu pricina: „Fulgerul atomic, unda de șoc, vaporii toxici, de o sută șaptezeci de ori mai puternică decât la Hiroshima“, astea erau sintagmele folosite, și ciupercile țâșneau cu schimbul în văzduh, din Nevada, Siberia, din Pacific, A devenea H, și schimbul literelor făcea să dispară atoli, insule, suprafețe întregi de pământ. La știrile de amiază, postul local Beromünster a anunțat că și noi am avea parte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
molozul de la vechea poștă era cărat de acolo cu roaba, de parcă toate acele clădiri ar fi fost lovite de trăsnet. Felix și cu mine coboram în pâlnie până la hala de turnătorie, căscam ochii din ușă în întunericul de funingine, unde țâșnea fierul aprins din furnale, spumegând de furie, scoțând flăcări albastre și nimic nu amintea de bucățile proaspăt turnate, nici de piesele de fier care zăcuseră înainte de a fi topite pe terenul de fiare vechi. Acolo, pe muntele ăla de fierărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
s-ar fi uzat cu fiecare privire. Și acum se uita la diapozitivele lui Onkel Ralph, pe care acesta le comenta pe larg, în timp ce noi făcuserăm un semicerc în jurul aparatului care zumzăia neîntrerupt. Imaginile străluceau de parcă razele soarelui ar fi țâșnit din ziduri și de pe străzi, așternând o pojghiță alunecoasă pe frunzele palmierilor, pe leandri, pe umbrelele de soare și pe mese. Până și umbrele pinilor erau scăldate de o luminozitate atât de puternică, încât cerul părea întunecat. Aceste diapozitive aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
primăvară cu asfalt împănat cu pietre, încât noi aveam senzația că plutim, că eram piloți care-și aplecau capetele mult deasupra „armăturii“ ghidonului. Luam startul dintr-un cotlon din spatele clădirii, unde erau stivuite lăzi cu șpan și cutii de banane, țâșneam după curbă de-a lungul peretelui de beton, ne împingeam mașinăriile de după un colț, din spațiul dintre două hale, descriam un cerc și veneam în picaj la intrarea de jos ca, după o curbă strânsă, să urcăm iar plutind pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de-a lungul unui pârâu și al unui flanc împădurit. Ne ieșeau în cale muncitori mergând pe jos și mama spuse: —Poartă cămăși albe, primenite. Priveam pe fereastra din spate grupul devenit tot mai mic și mașina învolbura praful care țâșnea mereu reînnoit de sub roți, se revărsa peste bordura străzii și noi înșine intrarăm tot mai adânc în acest alb de pudră care nu era zăpadă, ci piatră. Tata opri mașina pe un teren în lucru, în fața unui perete stâncos. Acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
bretonul care-i cădea pe frunte, surâzând. Privirea ei, buzele ce lăsau să se vadă strălucirea dinților, felul în care alerga spre plajă și intra în valuri trezeau în membrele mele o efervescență de bule mărunte și pișcătoare, din care țâșnea, din nou, un mișmaș de imagini, de ciuperci, ulițe înguste, umbroase, un dom, coline galbene și arse, peisaje peste care trecea o boare ușoară, o lumină moale alunecând împlinită - imagini ce mă tulburau iar și iar. Mă simțeam luat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
fratele meu vorbind. Am să mă retrag. O să te duc cu mașina. XXVIItc "XXVII" Saltultc "Saltul" Fratele meu conducea Studebaker-ul prea mare pentru ulicioara aceea, îl mâna prin poiene flancate în dreapta și în stânga de pereți de stâncă. Din marginile tăioase țâșneau steaguri albe de apă și, de la vacanța de vară, când familia călătorise de la B. împreună cu Onkel Curt la hotelul montan, împrejurimea nu se schimbase aproape deloc. Pârâul de munte curgea larg și liniștit printre arini, arțarii alpini se ridicau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]