KorAP: Find »[drukola/base=abur & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...127 128 129 ...451 >

11,260 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687

prânz, am șters praful și am aspirat camerele de la parter și am lustruit toate oglinzile cu oțet. Până la ora ceaiului, am mai pus o tură de rufe, am tocat legumele la mixer, am măsurat orezul nerafinat ca să-l pun la abur și am pregătit cu atenție patru cutii cu aluat de foietaj, așa cum m-a învățat Iris. La ora șapte am aruncat la coș o cutie arsă de foietaj, am copt alte patru, le-am acoperit cu căpșuni și le-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Am fost atât de convinsă că fac bine. Am fost atât de sigură pe mine. Dar acum... Îi aud iar în minte argumentele. Și fiecare dintre ele atinge o notă care sună adevărat. Poate că mi s-a pus un abur pe ochi. Poate că e vorba de faptul că toate astea sunt o noutate. Poate că după câțiva ani de viață simplă n-am să mai fiu așa mulțumită. Am să fiu frustrată și plină de amărăciune. Mă văd spălând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454

ca niciodată. Mă așez pe un scaun de plastic și rămîn o vreme așezată, Încercînd să-mi revin, Însă cînd, În cele din urmă, mă ridic, mă simt În continuare amețită. În timp ce pășesc, În jurul meu totul e neclar, ca un abur și nu-mi vine să cred că mă aflu aici. Trăiesc. Sinceră să fiu, n-am crezut că voi mai ajunge vreodată Înapoi pe pămînt. — Emma ! aud că mă strigă cineva În clipa În care ies pe ușa de la Sosiri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

Cum aș fi vrut s-o fac mama pruncilor mei. Însă, nici asta n-a fost bine pentru că așa mi-am amintit că o văzusem cu acel om care nu eram eu. Mi s-a chircit inima. Parcă aveam un abur dureros În burtă. Aburul acela era un alt fel de Krog, unul pe care uciderea nu-l ajuta, pentru că, ucigând, tot nu scăpa de griji. Of, of. Krog era din ce În ce mai Încurcat, iar eu vroiam să adorm. Când a răsărit soarele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
s-o fac mama pruncilor mei. Însă, nici asta n-a fost bine pentru că așa mi-am amintit că o văzusem cu acel om care nu eram eu. Mi s-a chircit inima. Parcă aveam un abur dureros În burtă. Aburul acela era un alt fel de Krog, unul pe care uciderea nu-l ajuta, pentru că, ucigând, tot nu scăpa de griji. Of, of. Krog era din ce În ce mai Încurcat, iar eu vroiam să adorm. Când a răsărit soarele, mi-am luat inima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
În care focul ardea firav. Apa tocmai Începuse să fiarbă În scoica cea groasă. Aban luă praf dintr-o tașcă de piele și-l presără peste apa ce dăduse În clocot, apoi o acoperi cu o piatră netedă de prundiș. Aburul prinse a ieși În fuioare subțiri de sub piatră, iar el mai așteptă câteva clipe Înainte să deșerte apa și praful Într-o cochilie mare de melc În care Îndesase un snop de frunze de mentă. - O să te răcorească, Îmi zise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Am crestat sulițele În acel loc și am pornit la drum, luând-o către luciul de apă văzut dimineață. Am mers mai repede ca oricând, mai ales că era o noapte Într-atât de rece Încât, la fiecare pas, scoteam aburi groși pe nări. Am urcat și am coborât nenumărate coline de nisip și, când să se crape de ziuă, am chiuit toți trei, trezindu-l și pe micuțul Unu care se apucă să plângă. În fața noastră se mai Întindea doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
zvârcolea, dorind să-i Înhațe. După ce ploaia se opri, simțirăm o mișcare care ne Învăluia alene, dindărătul tufelor din jur. Apoi, auzirăm iarăși acele plescăituri, din ce În ce mai apropiate, dar nu puteam să zărim nimic, căci din pământ Începuseră să se ridice aburii groși de după ploaie. Nu trecu mult și, deodată, Îi văzurăm. Erau peste tot, Îndărătul fiecărei tufe, ascunși pe jumătate de trunchiurile de copac, ba vreo doi-trei se aflau chiar lângă noi, printre niște lăstari Încărcați de flori. Nu erau mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
lăsa să se scurgă din el coloane vineții de ploaie - era atât de uriaș, de parcă ar fi fost părintele tuturor norilor și, numai când Îl vedeai cum făcea bulbuci precum un terci pus pe foc, simțeai că te trece un abur rece pe șira spinării. Tare rău mi-a părut, dar În ziua aceea a trebuit să-l Învăț pe Unu cuvântul frică. L-a priceput deîndată și, ori de câte ori Îl rostea, se zgribulea și se purta de parcă ar fi dorit s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

Dă-mi cheia franceză. VOCEA LUI GRUBI: Au! VOCEA LUI BRUNO: N-am vrut. VOCEA LUI GRUBI: N-ai vrut! N-ai vrut! VOCEA LUI BRUNO: S-a-ndesit? VOCEA LUI GRUBI: Nu prea. Aiu! (Dintr-o dată, din groapă, încep să urce abur și un jet puternic de fum.) S-a spart! Ține-o! VOCEA LUI BRUNO: Mă-năbuș! VOCEA LUI GRUBI: Ține-te de mine! VOCEA LUI BRUNO: Să nu deschizi! Să nu... (Se aud sunete ciudate; un scrâșnet de fiare și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
AL DOILEA BĂRBAT: O să se-ntunece. Ăștia nu mai ies d-acolo. PRIMUL BĂRBAT: Ha-ha! Ce-o să mai fie! O să se umple orașul de bestii. Or să se-nmulțească de tot. AL DOILEA BĂRBAT (Reacționând la jetul de fum și aburi.): Uah! A-nceput! PRIMUL BĂRBAT (Încercând să prindă aburul cu pălăria.): Mamă! Ce de aburi! Uiii! AL DOILEA BĂRBAT (Făcându-și vânt cu pălăria.): Așa da! Ți-am spus eu c-o să se-ntâmple ceva groaznic? PRIMUL BĂRBAT: De aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
ies d-acolo. PRIMUL BĂRBAT: Ha-ha! Ce-o să mai fie! O să se umple orașul de bestii. Or să se-nmulțească de tot. AL DOILEA BĂRBAT (Reacționând la jetul de fum și aburi.): Uah! A-nceput! PRIMUL BĂRBAT (Încercând să prindă aburul cu pălăria.): Mamă! Ce de aburi! Uiii! AL DOILEA BĂRBAT (Făcându-și vânt cu pălăria.): Așa da! Ți-am spus eu c-o să se-ntâmple ceva groaznic? PRIMUL BĂRBAT: De aici nu mai iese nimeni viu. (Păsările urcă din groapă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Ce-o să mai fie! O să se umple orașul de bestii. Or să se-nmulțească de tot. AL DOILEA BĂRBAT (Reacționând la jetul de fum și aburi.): Uah! A-nceput! PRIMUL BĂRBAT (Încercând să prindă aburul cu pălăria.): Mamă! Ce de aburi! Uiii! AL DOILEA BĂRBAT (Făcându-și vânt cu pălăria.): Așa da! Ți-am spus eu c-o să se-ntâmple ceva groaznic? PRIMUL BĂRBAT: De aici nu mai iese nimeni viu. (Păsările urcă din groapă.) AL DOILEA BĂRBAT: Bestiile! Bestiile! (În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
admirativ spre AL DOILEA BĂRBAT.) AL DOILEA BĂRBAT: Am considerat că e de datoria mea... nu-i așa... BRUNO: Desigur... GRUBI: Oricum, ați făcut o faptă bună... (Pauză; personajele fumează; din picioarele celui de-AL DOILEA BĂRBAT încep să urce aburi; relaxare totuși; se aude din interior un tren îndepărtându-se.) BRUNO: S-a dus. GRUBI (Către AL DOILEA BĂRBAT.): L-a prins? AL DOILEA BĂRBAT (Privind în groapă.): Nu știu. Cred că da. PRIMUL BĂRBAT (Ușor nervos.): De ce nu începe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676

și circulatorii, organele interne, musculatura și tăcutele oase pătrunse de ceață și purtate ca prin vis, pe canapele moi, spre o destinație necunoscută și totuși atât de plăcut presimțită, conturându-se ademenitor în închipuirea fiecăruia în scânteieri de cristale, în aburi de bunătăți, în platouri de somon afumat și tartine cu caviar, în cupe adânci încălzite de mireasma celui mai bun armagnac. Și la gândul căldurii și îndestulării care-i așteaptă în viitorul apropiat, toți cei cincizeci și doi de oficiali

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
unde suntem noi în realitate și cine? Tinerii s-au oprit față în față sub un felinar pe strada Corbeni. Știi ce ni se întâmplă? Nu, bâiguie fata, de unde să știu? Și lumea își arată o clipă, prin clocotul și aburii de creieri puși la fiert, fața ei de putere, precum un odor de preț sclipind în bezna unui mormânt scitic. Peste zeci de ani, oameni scofâlciți și băbătii vor continua să-și amintească nuanța liliachie a unei rochii sau zgomotul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
bine peste urechi, se bat peste brațe, tropăie. Deși nu s-a luminat, felinarul se stinge. Poate s-a stricat. Oricum n-are nici o însemnătate, cei care așteaptă autobuzul nu au a se duce altundeva. Câțiva pufăie din țigări, prin aburul alb al vieții. E liniște, nimeni nu zice nimic. Ce-ar fi de zis? De undeva de la capătul liniei autobuzul a și pornit către ei. Iar ei știu asta și îl așteaptă. Peste tot încep să se aprindă lumini, hălci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

ușor. Aznavour tocmai începuse să îngâne Boema lui. Se mlădia după pașii lui. Un dansator perfect, inventând parcă mișcările după dusul cuvintelor, descoperindu-le sensurile ascunse. Făcându-le să se nască atunci pline de arome de timp vechi, încărcate de aburul greu al nostalgiilor și amintirilor nenăscute încă. Cuvinte tăinuite până atunci în cine știe ce cotloane de suflet și el chemându-le, născându-le și mistuindu-le apoi în dansul acela învăluitor. Se sprijini ușor de umărul lui, cu ochii închiși, lăsându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
neagră, muiată în albastrul închis al apelor coclite. Purta o pălărie de paie de orez, model „Los Paraguayos“ în turneul din vara lui 1963 la Urlați. Ducea, pe o tavă mare, câteva duzini de păhăruțe albastre în care clocotea în aburi un lichid maroniu, vâscos. Cu gesturi largi, stilate, deșiratul se apropie de Nisip și îl îmbie să ia un păhăruț. Inginerul îl luă, îl provi curios câteva clipe, apoi îl ridică spre candelambru, răcnind: „Moarte comuniștilor! Trăiască revoluția și libertatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
fi vrut să se culce. Se simțea însomnorat. Îl prinsese o toropeală de parcă cineva îi atârnase de pleoapele grele toate pietre de pavele din Piața Primăriei, funturi de plumb rece îl trăgeau la adormire, sau, mai știi, menitoarea îi trimisese aburul somnului, să-l încerce. Picotea, mai-mai să adoarmă. Își auzea de-acuma și sforăitul.Trecu în baie, să-și răcoresacă fața. Nu zăbovi decât preț de câteva aruncături de apă rece peste obrajii săi bordunoși. Când reveni în camera sa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
din paloarea ei de porumboaică învinsă și cheamă aceeași moarte care încă stăruie să nu vină să te fericească cu trăznetul înfrângerii de pe urmă. Înghețat, Burtăncureanu, îngăimă. - Andromanda... Madam’ Brandaburlea, ce... De ce nu ești, cocoană, în pat?! Femeia aceea de abur, lipită de ușă, îi făcu doar semn să se apropie. Burtăncureanu împietrise în tocul ușii dintre cele două camere. - Vreau să plec, șopti năzărenia aceea de minune. Acuși vine ceasul. Cheia este la tine. Deschide ușa și nu mă mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Adică se cheamă că istoria e vie, chiar dacă se amestecă nălucirea cu adevărul. Adevărul....“ Învârti de roțile scaunului și se apropie mai mult de ferestrele mari. Se întuneca. Sălciile de pe marginea șoselei spre fostul port se desenau negre, scăldate în aburi roșiatici. „Ce-mi place cum se face noapte de-aici“, oftă Goncea. „E ca un mister cosmic care vine de departe din Baltă și ne înfășoară. Cum totul se înghite în umbra asta care nici nu știi de unde vine. Vezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551

Azi? O, Doamne, nu se poate... De unde a avut... Liftul ajunse la parter și ușile se deschiseră. În fața noastră aștepta un grup mare de bărbați îmbrăcați în sacouri cafenii. Ea s-a strecurat printre ei de parcă ar fi fost un abur, vorbind tare și aproape plângând. Am încercat s-o ajung. M-am ciocnit de câțiva inși, mi-am cerut scuze și, până să ies pe poartă, ea era deja departe, urcându-se într-un taxi. - Ce s-a întâmplat? am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
mâneca hainei. Ciorba a fost bună, deși cam grasă. I-am spus să o facă mai nesățioasă, dar văd că nu mă ascultă. M-am uitat vreme îndelungată la blidul în care se răsuceau fragmente de legume. Minutele au trecut, aburul ce-mi gâdila fața s-a micșorat, a ajuns cât un ac, apoi a dispărut. Legumele s-au oprit din mers. Aveam înainte o baltă de ciorbă moartă, cu bucăți încremenite de cartofi și morcovi, pe care am dat-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
se răspândea niciodată la o distanță mai mare de câțiva centimetri în jurul subțioarei. Era mirosul ei pentru ea însăși, un fel de cadou pe care i-l făcea trupul după fiecare duș. Iată-mă, îi spunea, m-ai înecat în aburi și în apă, am avut răbdare și am suportat, dar acum m-am întors, convinge-te. Elena nu era deranjată atât de miros, cu care se obișnuise de ani de zile, ci de încăpățânarea cu care revenea mereu. Dar viața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]