3,557 matches
-
a problematicii din lucrările publicate anterior, Lingvistică și filozofie și Terminologia filozofică românească modernă. Studiu asupra epocii de formare. PROBLEME INTRODUCTIVE Limbaj și limbă Cuvintele limbaj și limbă sînt uzuale în limba română literară actuală și se folosesc deseori cu accepțiuni comune, dar, pe terenul științei și al filozofiei, au (și trebuie să aibă) semnificații care le diferențiază, adică sînt termeni de specialitate, folosiți pentru a reda noțiuni diferite. Una dintre semnificațiile de bază ale termenului limbaj (limbă + -aj, după fr.
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
comunitate, limbajul coincide cu limba, care este de fiecare dată alta. Activitatea de folosire a limbii realizîndu-se ca vorbire, este normal ca segmentele ei să fie considerate acte de vorbire. Fără îndoială, din punctul de vedere al preciziei, conferirea de accepțiuni numeroase unui cuvînt, cum se întîmplă în cazul lui limbaj, nu este convenabilă din perspectiva exigențelor care caracterizează terminologiile de specialitate, mai ales cînd această pletoră semnificativă privește aceeași terminologie și cînd este vorba de înseși științele care privesc mijloacele
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de limbă (adică limbajele de specialitate). Dar, dacă pentru implicațiile sinonimice cu alte cuvinte (vorbire sau discurs) se pot realiza ușor grile de departajare, în raport cu noțiunea "limbă", conceptul "limbaj" manifestă o accentuată afinitate de colaborare în a reda, uneori, aceleași accepțiuni. Obiectul filozofiei limbii Fiindcă facultatea limbajului se obiectivează ca limbă, iar aceasta cuprinde limbaje de specialitate, filozofia limbii trebuie să aibă în vedere aspectele generale care privesc realități precum limbile (naționale) și limbajele de specialitate, căci acestea pot avea baza
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
această tematică, deși observațiile privesc situații ce țin de o limbă sau de un grup de limbi (ca atare, nu privesc numai facultatea limbajului), încît această denumire nu trebuie considerată ca fiind cea mai potrivită, fiindcă, dacă atribuim cuvîntului limbă accepțiunea de "lim-bă în general" (limbă oarecare) și nu de "limbă anumită", determinată, acest cuvînt este mai nimerit să devină determinantul lui filozofie. Din aceste motive, se poate opta pentru formula filozofia limbii, în loc de filozofia limbajului, deoarece este dificil de studiat
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
și selecție), se poate constata că independența acestor sisteme este relativă, iar nu absolută, fiindcă limba nu reprezintă o sumă a lor, ci un agregat care le conține. Sistemul și norma limbii Analiza conceptelor de "limbă" și de "vorbire" în accepțiunea și potrivit relațiilor stabilite de teoria lui Ferdinand de Saussure a generat noi dezvoltări în lingvistica actuală. Eugen C o ș e r i u constată în acest sens că limba are caracteristica de a fi deopotrivă istorică și momentană
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
lumii sensibile)125, deoarece desemnarea nu urmează căi deosebite în cele două situații. Coșeriu arată că limbajul se manifestă întotdeauna ca limbă, ca limbaj istoricește determinat, limbile fiind tehnici istorice ale limbajului 126, și, de aceea, cînd întrebuințează termenul limbaj, accepțiunea obișnuită este aceea de "limbă". În tradiția concepției lui Humboldt (învățat aflat și el sub înrîurire hegeliană), Coșeriu subliniază în repetate rînduri caracterul nonstatic al limbii și manifestarea ei ca sistem generativ ce se realizează parțial în fiecare act lingvistic
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
funcții sintactice a condus la rafinări (stilisti-ce), iar nu la substituții propriu-zise. În cercetarea istorică a limbii, care are în vedere schimbările care se produc în timp, apare deseori cuvîntul evoluție pentru a denumi succesiunea acestor schimbări, cuvînt care, în accepțiunea lui curentă înseamnă "dezvoltare, trecere la o fază superioară", presupunîndu-se deci, prin aceasta, că transformarea limbii este o desăvîrșire a calităților ei, o orientare a schimbărilor spre stările optime din perspectiva funcțiilor ei. În limba populară însă, evoluția nu este
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
care G. Ivănescu o numește bază spirituală, fiindcă este alcătuită din psihic și din cultură), ca factor al schimbării lingvistice, întrunește aspectele psihice, logice și cognitive care acționează în procesul cunoașterii și al comunicării, încît trebuie admis pentru psihologic o accepțiune foarte largă, care să cuprindă deopotrivă însușirile psihice (printre care și temperamentul) și procesele psihice (cognitive, afective și voliționale), aceste procese fiind, de altfel, ele-mentele cele mai mobile ale psihicului. Procesele cognitive sînt legate de latura reflectorie reprezentată de psihic
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
acest context, Coșeriu consideră că s-ar putea accepta chiar și teoria substratului, a persistenței unor particularități ale limbii învinse în forma pe care o ia limba învingătoare, dar subliniază că nu se poate admite manifestarea bazei de articulație, în accepțiunea dată conceptului de Jan van G i n n e k e n199, adică de conformație congenitală a organelor fonatoare, care ar împiedica reproducerea fidelă a unor sunete caracteristice altor grupuri etnice și, de aceea, în cazul unui grup etnic
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
că prin autoritate se înțeleg două lucruri: o proprietate (sau o sumă de proprietăți), care face pe cineva să aibă un anumit statut, și o relație între cel care are o asemenea proprietate și cei care nu o au, prima accepțiune menționată devenind în acest mod temeiul celei de a doua230. Din aceasta rezultă că, pentru a se impune și a influența societatea, creatorul de norme trebuie să devină el însuși temeiul autorității. Apoi, pentru ca autoritatea să se manifeste ca atare
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
atare, adeziunea la realitate încetează să se manifeste direct în cazul pronumelui, rămînînd la nivel indicativ prin intermediul parametrilor comunicării, cea semnificativă (orientată stabil spre un anumit tip de realități) fiind specifică altor clase morfologice. Potrivit lui Emile Benveniste, limbajul (= limba în accepțiune saussureană) conferă discursului (= vorbirea din concepția lui Saussure) calitatea de instrument al comunicării prin constrîngerea individului vorbitor de a se institui în subiect vorbitor, obligîndu-l să folosească pronumele de persoana întîi și, astfel, forma "vidă" a pronumelui primește un conținut
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de constituire a unei persoane ca subiect este denumit de lingvistul francez subiectivitate, ca relație nemijlocită cu actul vorbirii. Subiectivitatea fiind o trăsătură inerentă a discursului și a vorbitorului devine un garant al prezenței conștiinței și al permanenței ei. Această accepțiune acordată subiectivității de Benveniste nu exclude alte valori ale cuvîntului, ea fiind aici orientată spre a marca trăsătura de inerență intervenită prin poziția asumată în cazul cuplului eu tu, adică locutor interlocutor. În acest context, se relevă și un complementar
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
foarte stabile. Se constată astfel o relativă stabilitate a limbii în raport cu cunoașterea, aceasta fiind cea care determină, în marea majoritate a cazurilor, modificarea conținutului elementelor limbii. Limbă și valoare În discuția despre limbă, cuvîntul valoare este folosit cu mai multe accepțiuni, două dintre acestea fiind cu utilizare mai frecventă. Pe terenul gramaticii, valoare înseamnă "funcție" (adjectiv cu valoare substantivală), iar în lexicologie "sens" sau "semnificație (valorile unui cuvînt polisemantic). Ferdinand de S a u s s u r e303 crede însă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
oș e r i u, conceptul "alteritate" reprezintă capacitatea vorbitorului de a-și atribui propria conștiință interlocutorului, prin manifestrea limbii ca intersubiectivitate în actele de comuni-care363. Se poate constata că există o anumită afinitate de conținut între "alteritate", în această accepțiune, și "intropatie" (Einfühlung), care constituie autoobiectivarea eului în lumea externă, în care proiectează propriile puteri, tensiuni și stări sufletești pentru a le resimți, prin reflex, ca și cum acestea ar aparține acestei lumi din afară 364. Deși proceselor intropatice li se atribuie
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de a interpreta eurile altora după eul propriu, semnificație apropiată aceleia atribuite empatiei, de stare emoțională și cognitivă prin care se ajunge "pe aceeași lungime de undă" cu alte persoane. În aceste condiții, s-ar putea aprecia că alteritatea, în accepțiunea dată de Coșeriu, este o specie a empatiei, însă fără o dezvoltare conceptuală în interiorul sferei acesteia, fiindcă apariția și folosirea acestor două noțiuni s-au produs în mod independent. Urmarea tradiției în folosirea limbii și alteritatea apropie pe individul vorbitor
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
expresia plastică, strictă și rapidă a aparatelor Morse”, așadar sincronizarea artei, într-o expresie concentrată, intelectualizată, dinamică, în deplin acord cu ritmul vieții citadine, impregnată de tehnicism și mașinism. Reportajul, notația fugară, imediată sunt mai adecvate timpului decât romanul, în accepțiunea constructiviștilor, iar obiectivitatea, renunțarea la individualism și la subiectivitate ar fi o condiție a accederii la „arta integrală, pecete a marilor epoci”. Coordonatele programului formulat de C., unele trăsături comune cu alte mișcări de avangardă, antinaturalismul, antiromantismul, corelarea în formă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286393_a_287722]
-
pe ei înșiși”. Demnitatea omului este de a fi reprezentantul nedefinitului. Dacă omul este ceea ce este, aceasta se datorește faptului că el recunoaște această demnitate în el însuși și la toți ceilalți oameni. Martin Heidegger în Scrisoare despre umanism , desprinde accepțiunile acestui termen, precum și modalitățile principale de abordare a umanismului. Umanism înseamnă Această esență este abordată în moduri diferite: În gândirea vechilor greci, omul își dobândește esența prin cultivarea și formarea virtuților; în creștinism, omul este delimitat față de Dumnezeu, el este
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
unde nu sunt legi sau unde cineva este deasupra legilor. III.2. Descartes, Spinoza, Leibniz, Rousseau - reprezentanți ai filosofiei moderne III.2.1. Rene Descartes (1596-1650) Descartes prezintă teoria sa despre libertate în lucrările Principiile filosofiei și Meditații metafizice. În accepțiunea lui Descartes liberul arbitru este capacitatea de a alege între bine și rău, este acea calitate a omului care îl ridică pe acesta spre perfecțiune. Alegerile liberului arbitru sunt precedate de acte de cunoaștere, realizabile prin grația divină. Astfel, alegerile
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
celei maghiare! De ce nu iau atitudine cei de la Bruxelles față de tendințele evidente de autonomie și secesiune ale secuilor din județele Covasna, Harghita și Mureș? De când un prim-ministru al Ungariei, vine în aceste ținuturi ale României, în mod frecvent, fără accepțiunea poporului nostru, a conducerii de stat și debitează cu ocazia unor reuniuni secuiești o serie de idei separatiste, incitând la secesiune și în final la dezmembrarea Statului Național Unitar Român. Cei de la Poarta Europeană tac, nu suflă o vorbă, ziarele
AMERIC?INII, HUNIUNEA EUROPEAN? ?I POPEYE MARINARUL by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Science/84039_a_85364]
-
s-a operat, pe parcursul lucrării, cu limbaje sectoriale, astfel încât, chiar dacă predominant este limbajul juridic, atunci când, de exemplu, se abordează subiectul din perspectivă politologică, limbajul specific se adresează unui cititor avizat. Cadrul conceptual: delimitarea conceptelor operaționale În vederea unei bune înțelegeri a accepțiunilor terminologice folosite pe parcursul lucrării, se impune definirea unora dintre conceptele operaționale din această lucrare. Noțiunea de parlament este considerată o categorie centrală a concepției despre stat. Alegerea parlamentului de către cetățeni, identificarea puterii acestuia ca fiind provenită din voința celor mulți
by Gabriel-Liviu Ispas [Corola-publishinghouse/Science/1020_a_2528]
-
cazul în care succesorul la tron este minor, precum și în cazul în care regele nu poate domni 59. G. România. Parlamentul în România are vechi tradiții, el regăsindu-se încă din epoca medievală, este adevărat că nu în forma și accepțiunea de astăzi. Sfatul boieresc de tip feudal, deși era o reprezentare extrem de limitată și doar a unei anumite parți a unei clase, a marii boierimi, constituia totuși o formă incipientă de parlament sau de instituție de consultare pentru domnitor. Procesul
by Gabriel-Liviu Ispas [Corola-publishinghouse/Science/1020_a_2528]
-
orice regulă poate fi negociată, dar le numim instituții pe acelea pe care, În situații bine precizate, le luăm ca atare, fără a le mai chestiona oportunitatea. Instituțiile nu sunt doar reglatoare (concepția economică), ci și constitutive (concepția sociologică). În accepțiunea lui R. Scott, instituțiile, ca reguli ale jocului, reduc sfera opțiunilor individuale, a acțiunilor permise, interzise, premiate sau sancționate, actorul uzitând de capacitatea de alegere În cadrul instituțional reglementat. În cea de-a doua accepțiune, instituțiile sunt considerate constitutive atât pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
ci și constitutive (concepția sociologică). În accepțiunea lui R. Scott, instituțiile, ca reguli ale jocului, reduc sfera opțiunilor individuale, a acțiunilor permise, interzise, premiate sau sancționate, actorul uzitând de capacitatea de alegere În cadrul instituțional reglementat. În cea de-a doua accepțiune, instituțiile sunt considerate constitutive atât pentru actorii sociali, cât și pentru opțiunile acestora. Actorii În sine sunt social construiți, la fel capacitatea lor de alegere. De exemplu, actorii ce pot desfășura activități comerciale sunt constituiți ca persoane juridice - societăți comerciale
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
costurile de tranzacționare, dar se pot dovedi și disfuncționale. În opoziție relativă cu instituțiile, acțiunea intențională este un comportament individual (sau de grup) orientat spre atingerea unor scopuri, finalități ale actorilor ce presupune astfel asocierea unor semnificații (justificări) subiective. În accepțiunea weberiană, acțiunea rațional-instrumentală este un raport subiectiv semnificativ Între scopuri și mijloace. Acțiunile intenționale caracterizează actorii (individuali ori colectivi) și vizează scopurile acestora. Instituțiile se constituie la nivel sistemic și exprimă o „intenționalitate colectivă”, Întemeind cooperarea și fiind astfel rezultatul
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
pretinsa funcție de utilitate a actorilor, valorile internalizate sau cunoașterea practică a acestora. Cu alte cuvinte, Granovetter accentuează relativitatea acțiunii În raport cu rețeaua sau cu sistemul de relații În care este implicată. Conceptul de relații sociale este Însă puțin explicitat de Granovetter, accepțiunea fiind probabil considerată de la sine Înțeleasă. Perspectiva lui Granovetter ne obligă să explicăm, Într-o manieră, sperăm mai clară, conceptul de relații sociale. Așadar, noțiunea de relații sociale este definită, Într-o accepțiune weberiană, drept acțiune semnificativă a unei pluralități
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]