5,887 matches
-
antepuse, numai aparent substantivul se caracterizează prin nedeterminare; în sintagme precum frumoasei fete sau unei frumoase fete, morfemele -i (frumoase-i) și unei, caracterizând sintagma global, caracterizează de fapt, în primul rând, substantivul, centrul ei. Când substantivul este determinat de adjective pronominale: acestei studente, oricărei studente etc., determinarea se realizează prin intermediul adjectivului pronominal: această studentă = studenta din vecinătatea locutorului. Determinarea minimă se exprimă prin articolul nehotărât, morfem liber, totdeauna proclitic, variabil în funcție de gen, număr și caz; variabilitatea după genul substantivului caracterizează
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
frumoasei fete sau unei frumoase fete, morfemele -i (frumoase-i) și unei, caracterizând sintagma global, caracterizează de fapt, în primul rând, substantivul, centrul ei. Când substantivul este determinat de adjective pronominale: acestei studente, oricărei studente etc., determinarea se realizează prin intermediul adjectivului pronominal: această studentă = studenta din vecinătatea locutorului. Determinarea minimă se exprimă prin articolul nehotărât, morfem liber, totdeauna proclitic, variabil în funcție de gen, număr și caz; variabilitatea după genul substantivului caracterizează numai singularul: Singular Masculin + Neutru Feminin N.Ac. - un student, popor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cei: trei plopi - cei trei plopi. Observații: Primesc totdeauna morfemul determinării definite substantivele determinate de cuantificatori colectivi, definiți: amândoi, tustrei sau nedefiniți: toți: amândoi studenții, tustrei studenții, toți studenții. Fac excepție sintagmele cu pronumele cuantificator ambii: ambii copii. Determinarea prin adjective pronominale demonstrative rămâne unica pentru întreaga sintagmă nominală, când acestea preced substantivul (acești plopi) și este redundantă, când urmează substantivului, caracterizat prin determinare maximă (plopii aceștia). Substantivele aflate sub regim prepozițional în realizarea diferitelor funcții sintactice se caracterizează, la singular
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu articol hotărât: ”... Fiecare literă era un an, fiecare șir un secol de adevăr.” (M. Eminescu, P.L., p. 50), „Și cum vin cu drum de fier,/ Toate cântecele pier.” (M. Eminescu, I, p. 182) Observații: În sintagma nominală în care adjectivul calificativ precede substantivul, morfemul de determinare intră în flectivul adjectivului, reliefând, prin planul semantic al acestuia, perspectiva din care se realizează determinarea categorială: „Pe-ntinsele ape/ Să am un cer senin.” (M. Eminescu, I, p. 216) În exprimarea determinării definite
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un secol de adevăr.” (M. Eminescu, P.L., p. 50), „Și cum vin cu drum de fier,/ Toate cântecele pier.” (M. Eminescu, I, p. 182) Observații: În sintagma nominală în care adjectivul calificativ precede substantivul, morfemul de determinare intră în flectivul adjectivului, reliefând, prin planul semantic al acestuia, perspectiva din care se realizează determinarea categorială: „Pe-ntinsele ape/ Să am un cer senin.” (M. Eminescu, I, p. 216) În exprimarea determinării definite, morfemul -l(a) poate fi dublat de morfemul cel, variabil
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tantum: cartofi, struguri etc., dar pot fi actualizate în interiorul opoziției singular-plural: Observații: Când substantivele nu se realizează ca plural în opoziție cu singularul, niște nu mai este morfem de număr, corespunzând formelor de singular o sau un, ci este un adjectiv nehotărât, întrebuințat frecvent în sintagme cu substantive singularia și pluralia tantum deopotrivă: niște zahăr, icre etc. EXPRIMAREA OPOZIȚIEI DE NUMĂRTC "EXPRIMAREA OPOZI}IEI DE NUM|R" Opoziția de număr din plan semantic este marcată în planul expresiei direct prin opoziție
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cazului dativ își are originea în funcția sintactică de complement indirect: „Mai aminti-mă-va un trecător/vreunui străin, sub ceasul lor?” (L. Blaga, p.224). Impus direct de recțiunea unui verb cu tranzitivitate directă sau indirectă sau a unui adjectiv, prin intermediul relației de dependență, dativul este cazul destinatarului unei acțiuni sau al beneficiarului unei însușiri: „El numa-n veci e-n floarea tinereții,/ Miresei dulci i-ar da suflarea vieții.” (M. Eminescu, I, p. 202), „A fost o mișcare favorabilă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
predicat din perspectiva unei stări, a unui sentiment sau a unei reacții în fața realității: „De multe ori i-a venit flăcăului în cap să se însoare...” (I. Creangă, p. 167), „Copilului i-a fost tot timpul frig.” În sintagmă cu adjectivele superior sau inferior, substantivul dezvoltă dativul comparației: Sub aspect intelectual Mihnea este superior lui Petrache. Mai rar, dativul intră în sintagme cu un alt substantiv, dezvoltând același sens - „destinația”: „Și bogat în sărăcia-i ca un astru el apune,/ Preot
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a fost pe aici, moș Nichifor?” (I. Creangă, p. 103), „Nu-i rău, măi Ștefane, să știe băietul oleacă de carte” (I. Creangă, p. 27). Rămân în afara unei relații sintactice autentice și sintagmele relativ fixe, formate dintr-un vocativ și adjective precum drag, scump, bun, milostiv etc.: „Oameni buni, știți pentru ce sunteți chemați aici între noi, zise boierul cu blândeță”. (I.Creangă, p. 87), „Ce să zică, milostivă cucoană, răspunde unul. Ia întreabă că muieți-s posmagii?” (I. Creangă, p. 256
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-l poți face, dragul tatei?” (I. Creangă, p.154), „Draga mamei, ce fel de viață ai să mai duci tu, dacă nu poți ieși în lume cu barbatul tău?” (I. Creangă, p. 158) Aceste sintagme complexe de vocativ se alătură adjectivelor substantivate prin vocativ: „ - Înțelege-mă, prostule! Nu te-ntreb de bucate fierte,” (I. Creangă, p. 294), „ -Nu zi așa, măi nătărăule! Răspunde-mi odată cum te-ntreb.” (Idem, p. 295), în accentuarea caracterului prin excelență subiectiv al acestui caz. Exprimarea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-e au vocativul omonim cu celelalte cazuri: frate, părinte, rege. Dezinența -ule este condiționată mai ales de structura fonetică și morfematică a substantivului; primesc această dezinență: • substantivele terminate în diftong: eroule, leule, zeule, pigmeule, zmeule, puiule etc.; • substantive provenite din adjective: nemernicule, idiotule, prostule, urâtule, mofturosule, răule etc.; • substantive denumind animale, întrebuințate peiorativ pentru ființe umane: animalule, măgarule, dobitocule etc.; • substantivele omule, domnule, bunicule, moșule, unchiule etc. • substantive etnonime: albanezule, danezule, italianule, turcule etc. Face excepție substantivul român care prezintă ambele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ca referent extralingvistic un ‘copil’ ci o ființă umană înscrisă în această categorie, sau pentru atitudinea subiectului vorbitor față de ea, sau pentru felul său de a fi. De altfel, diferite conotații stilistice dezvoltă în mod implicit toate substantivele provenite din adjective sau prin personificări și care tolerează numai dezinența -ule: urâtule, răule etc., dobitocule, măgarule etc. iar, în funcție de context, și alte substantive cu această dezinență: eroule, puiule, pigmeule etc. Unele substantive prezintă o formă de vocativ omonimă cu nominativul-acuzativul-genitivul-dativul nearticulat, ca
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Substantivele feminine prezintă la vocativ dezinența specifică -o, care intervine, însă, la un număr foarte redus de substantive și numai în limbajul familiar: copilo, fetițo, iubito, bunico, mămico, Mario, Zamfiro etc. și alte câteva. Mai numeroase sunt substantivele provenite din adjective: frumoaso, urâto, netrebnico, ticăloaso etc., marcate de conotații stilistice. Majoritatea substantivelor feminine se caracterizează prin omonimia vocativului cu nominativul și acuzativul nearticulat: mamă, bunică, doamnă, femeie, nevastă, cumnată sau, mai rar, articulat cu articolul hotărât: doamna. Observații: Dezinența -o apare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
compuse caracterizate prin păstrarea distincției între elementele alcătuitoare realizează opoziția de caz la nivelul primului constituent: nominativ-acuzativ: floarea-soarelui, drumul de fier genitiv-dativ: florii-soarelui, drumului de fier sau la nivelul ambilor constituenți nominali (dacă al doilea termen este un substantiv sau adjectiv feminin): nominativ-acuzativ: calea ferată genitiv-dativ: căii ferate Opoziția cazuală a substantivelor sintagmaticetc "Opozi]ia cazual\ a substantivelor sintagmatice" Substantivele formate prin articol genitival sau demonstrativ realizează opoziția de caz la nivelul articolului: nominativ-acuzativ: ai mei, cel de pe comoară genitiv-dativ: alor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
109), „-Moșnege, moșnege! zise baba, nu râde...” (Idem, p. 152), „Tipătescu...: Mizerabile! Ce-ai făcut?” (I.L. Caragiale, I, p. 128), „ Anca (clătinând din cap): Dragomire!” (Idem, p. 327), fie rămânând în afara paradigmei cazuale, mai ales când rezultă din conversiunea unui adjectiv, prin articol definit-morfem al substantivării: „Tipătescu (...): Infamul! Canalia!” (Ibidem, p. 116), „Tipătescu (același joc); Mizerabilul!” (Ibidem, p. 115), când guvernează sintagme cu determinări atributive: „Blestemată politică! un moment n-ai pace!...” (Ibidem, p. 159), „E tare... tare de tot... Solid
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un popor.” (Idem, p. 45), pronume: „Orele și-au împletit/Firul lor cu firul mare.” (T.Arghezi, I, p. 9), verbe: „...ân neputință sufletească de a-și crea o soartă mai fericită, el știa...” (M. Eminescu, Proză literară, p. 28), adjective „Deschid porțile: Timp neumblat,/bine-ai venit,/bine-ai venit!” (L. Blaga, p. 197), „Mirajul unui dulce fruct/âmbrac-un sâmbure amar.” (Idem, p. 326), adverbe: „Eu sunt luceafărul de sus,/ Iar tu să-mi fii mireasă.” (M. Eminescu, I, p.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
autonomie semantico-sintactică, cu excepția adverbului: substantive: „Mana neagră a visului/să mă slujească ar vrea.” (L. Blaga, p. 220), pronume (mai rar): „Niciunul dintre studenții lui nu l-a uitat”, verbe: „În fântână mi-aplec/gând și cuvânt” (Idem, p. 117), adjective: „Căci lutul tău e slab/mi-e prea strâmt pentru strașnicul suflet/ce-l port.” (Ibidem, p. 61), interjecții: „Hai în codrul cu verdeață, /Und-izvoare plâng în vale.” (M. Eminescu, I, p. 54) Când ocupă, în structura sintagmei, poziția de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
apoziție, substantivul poate ocupa deopotrivă poziția termenului-bază: „Și lângă ea-n genunche e Arald, mândrul rege.” (M. Eminescu, I, p. 88) sau a termenului secund: „Iar duh dă-i tu, Zamolxe, sămânță de lumină.” (Ibidem, p. 94) II. ADJECTIVULtc "II. ADJECTIVUL" Identitatea specifică a adjectivului își are originea și se manifestă în raporturile în care intră cu substantivul, împreună cu care formează clasa numelui. Termenul prin care este denumită în mod tradițional această clasă lexico-gramaticală reflectă situarea în prim plan a perspectivei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
deopotrivă poziția termenului-bază: „Și lângă ea-n genunche e Arald, mândrul rege.” (M. Eminescu, I, p. 88) sau a termenului secund: „Iar duh dă-i tu, Zamolxe, sămânță de lumină.” (Ibidem, p. 94) II. ADJECTIVULtc "II. ADJECTIVUL" Identitatea specifică a adjectivului își are originea și se manifestă în raporturile în care intră cu substantivul, împreună cu care formează clasa numelui. Termenul prin care este denumită în mod tradițional această clasă lexico-gramaticală reflectă situarea în prim plan a perspectivei sintactice în care se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
manifestă în raporturile în care intră cu substantivul, împreună cu care formează clasa numelui. Termenul prin care este denumită în mod tradițional această clasă lexico-gramaticală reflectă situarea în prim plan a perspectivei sintactice în care se înscriu, într-un enunț lingvistic, adjectivele: nume „care se adaugă” altui nume. Raportul de dependență substantiv-adjectiv este general; caracterizează planul semantic, sintaxa și, în mare parte, morfologia adjectivului. În desfășurarea raportului semantic limbă-gândire-realitate extralingvistică, adjectivele exprimă însușiri ale obiectelor denumite lingvistic prin substantive: fată frumoasă, societate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
clasă lexico-gramaticală reflectă situarea în prim plan a perspectivei sintactice în care se înscriu, într-un enunț lingvistic, adjectivele: nume „care se adaugă” altui nume. Raportul de dependență substantiv-adjectiv este general; caracterizează planul semantic, sintaxa și, în mare parte, morfologia adjectivului. În desfășurarea raportului semantic limbă-gândire-realitate extralingvistică, adjectivele exprimă însușiri ale obiectelor denumite lingvistic prin substantive: fată frumoasă, societate nedreaptă, vremuri grele. Prin aceasta, adjectivele introduc diferențieri în interiorul clasei de obiecte denumite, la nivel noțional, de substantiv; adjectivele scot substantivele din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a perspectivei sintactice în care se înscriu, într-un enunț lingvistic, adjectivele: nume „care se adaugă” altui nume. Raportul de dependență substantiv-adjectiv este general; caracterizează planul semantic, sintaxa și, în mare parte, morfologia adjectivului. În desfășurarea raportului semantic limbă-gândire-realitate extralingvistică, adjectivele exprimă însușiri ale obiectelor denumite lingvistic prin substantive: fată frumoasă, societate nedreaptă, vremuri grele. Prin aceasta, adjectivele introduc diferențieri în interiorul clasei de obiecte denumite, la nivel noțional, de substantiv; adjectivele scot substantivele din sfera generalului, din perspectiva unei însușiri: societate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nume. Raportul de dependență substantiv-adjectiv este general; caracterizează planul semantic, sintaxa și, în mare parte, morfologia adjectivului. În desfășurarea raportului semantic limbă-gândire-realitate extralingvistică, adjectivele exprimă însușiri ale obiectelor denumite lingvistic prin substantive: fată frumoasă, societate nedreaptă, vremuri grele. Prin aceasta, adjectivele introduc diferențieri în interiorul clasei de obiecte denumite, la nivel noțional, de substantiv; adjectivele scot substantivele din sfera generalului, din perspectiva unei însușiri: societate ® societate nedreaptă. În desfășurarea procesului de abstractizare de la baza planului semantic-noțional al substantivului, obiectele s-au impus
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mare parte, morfologia adjectivului. În desfășurarea raportului semantic limbă-gândire-realitate extralingvistică, adjectivele exprimă însușiri ale obiectelor denumite lingvistic prin substantive: fată frumoasă, societate nedreaptă, vremuri grele. Prin aceasta, adjectivele introduc diferențieri în interiorul clasei de obiecte denumite, la nivel noțional, de substantiv; adjectivele scot substantivele din sfera generalului, din perspectiva unei însușiri: societate ® societate nedreaptă. În desfășurarea procesului de abstractizare de la baza planului semantic-noțional al substantivului, obiectele s-au impus global, cu toate caracteristicile lor, esențiale sau marginale, și cu abolirea variațiilor de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din punctul de vedere al unei însușiri; prezintă această caracteristică substantivele create prin sufixe diminutivale sau augmentative: lădiță = ladă mică, lădoi = ladă mare; spre deosebire de acestea, termenul de bază, substantivul ladă, este indiferent la această opoziție mic-mare: ladă mică, ladă mare. Adjectivul actualizează în mod explicit o anumită însușire a unui obiect și concomitent gradul de realizare a însușirii: o casă mică/mare, un stâlp înalt/scurt, un om înalt/scund, o potecă lată/ângustă, o frunză verde/galbenă/ruginie/roșie etc.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]