3,823 matches
-
Atunci m-am simțit fiu, fiu al copiilor mei și fiu al mamei copiilor mei. Teribilul Raphaël Valentin din Pielea de sagriu, a lui Balzac, moare, mistuit de dorințe, la sânul Paulinei și horcăind, în angoasele agoniei, „te iubesc, te ador, te doresc...“; dar nu se deznaște și nici nu renaște, pentru că nu la sânul matern, al mamei copiilor săi, al mamei sale, i se sfârșește romanul. Și, după toate astea, în romanul meu cu Jugo, trebuie să-l fac să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
noi. E un nou început. Cu taxiuri galbene și zgârie‑nori, cu Woody Allen și Mic‑dejun la Tiffany’s. Partea ciudată e că, deși n‑am fost niciodată la New York, am o anumită afinitate cu acest oraș. De pildă, ador sushi‑ul - care a fost inventat la New York, nu? Și, când nu am dat program, mă uit întotdeauna la Prietenii tăi. Și la Cheers. (Deși, dacă stau să mă gândesc, ultimul se întâmplă în Boston, parcă. Dar e cam același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
și chestii din astea! Așa că m‑am gândit că mai bine să aleg metoda asta, și să cheltuiesc banii economisiți pentru o rochie nouă. Nu e vorba că nu mi‑ar plăcea să fac sport sau așa ceva... pentru că‑mi place. Ador sportul. Și, dacă o să stau la New York, o să merg în fiecare zi la sală, nu? Asta‑i literă de lege aici. Așa că e o cale bună de a mă acomoda. În clipa în care ajung la intrarea centrului de fitness
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
bună de a mă acomoda cu orașul. Fata îmi surâde prietenește. — Gențile și accesoriile sunt în partea asta, zice, arătându‑mi direcția. Poate vreți să începeți de aici și apoi să urcați. Da, spun. Asta am să fac. Mersi! Dumnezeule, ador să merg la cumpărături în străinătate. Vreau să zic că e super să mergi la cumpărături oriunde; dar avantajele de a o face în străinătate sunt: Îți poți cumpăra lucruri pe care nu le găsești în Marea Britanie. Poți să arunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
cadru și a surprins‑o pe Emma care se scobea în nas. Doamne, cât am râs atunci. Chiar și acum, când le povestesc, m‑apucă râsul. — Ai un simț al umorului atât de britanic, pe care pur și simplu îl adorăm, zice Judd și se uită fix la mine, de parcă s‑ar aștepta să fac o poantă. OK, repede. Hai, gândește‑te la ceva haios. Simt al umorului britanic. Ăă... Monty Python? Victor Meldrew? — Nu‑mi vine să cred! mă aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
schimbă între ei priviri buimace. Exact atunci vine cafeaua. În fine, eu am cafea, Kent bea ceai englezesc pentru micul dejun, iar Judd bea o infuzie ciudată de plante, pe care i‑a dat‑o chelnerului să i‑l facă. — Ador ceaiul, zice Kent, zâmbindu‑mi. E atât de calmant. Apropo, Rebecca. În Anglia, e obiceiul să răsucești ceainicul de trei ori în direcția acelor de ceasornic, pentru a scăpa de diavol. Așa e? Sau în sens opus acelor de ceasornic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Dracu’ se strecoară în juru’ ceasului... da’ nu merge niciodată de‑a‑ndăratelea.“ Ce spun eu aici? Și de ce mi‑oi fi luat brusc accentul ăsta scoțian? O, Doamne, am băut prea mult. — Fascinant! zice Kent, luând o gură de ceai. Ador toate obiceiurile astea englezești atât de nostime. Mai știi și altele? — Categoric! zic veselă. Știu tone! Termină, Becky. Oprește‑te în clipa asta. — Cum ar fi vechiul obicei de... de... a “întoarce prăjitura pentru ceai“. — Serios? zice Kent. De ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
în copilărie - care nu făcea decât să‑i trimită cadouri uriașe la școală și șă‑l viziteze cam la trei ani o dată. Ceea ce l‑ar putea îndreptăți să‑i poarte ranchiună. Dar chestia ciudată e că, de fapt, el o adoră. Nu zice niciodată nimic rău despre ea. În biroul de acasă are o fotografie mare de‑a ei - mult mai mare decât cea cu tatăl și cu mama lui vitregă la nuntă. Și câteodată mă întreb oare ce părere au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Dar ce făcea? zic, ridicând ochii cu o sclipire de interes. — De obicei vindea câte un Rembrandt, zice Tarquin. Sau un Stubbs. Ceva de genul ăsta. Genial. Ce‑o fi cu milionarii ăștia, zău? Chiar cu Suze, pe care o ador. Pur și simplu nu le pică fisa. Nu pricep cum e când nu ai nici un sfanț. Am înțeles, zic, sforțându‑mă să zâmbesc. Păi, din păcate, nu prea mi‑a mai rămas nici un Rembrandt. Tot ce am e... un catralion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
gotice antichitatea redescoperită În Renaștere nu mai este aceeași cu cea dispărută. Ieșind din nou pe țărmul mării, Afrodita arată altfel. Tocmai marea artă a Renașterii e cea care, conștient sau nu, a fost eretică față de idealul pe care-l adora. În acest sens Înțeleg ideea că Renașterea a descoperit o nouă credință. Ea a descoperit, de fapt, că nimic nu e perfect repetabil. Și ajunge să compar tabloul lui Botticelli Nașterea Venerei cu Afroditele clasice pentru ca să simt adevărul dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
noi, ortodocșii, îi atrage atenția Lionel. — Da, și? — Polonezii nu sunt catolici? — Polonezii da, dar eu nu sunt polonez. Sunt rus. Mai nou, bielorus. Deci ghicitoarea... De ce zici că ești polonez? — Instalatorii polonezi sunt cei mai de încredere. Englezii îi adoră. — Și numele? întreabă, tot mai confuz, Lionel. — Mă cheamă Vitali Semeonov. Am copilărit la Minsk, lângă un cinema. Am văzut toate filmele lui Andrej Wajda și ale lui Roman Polanski. Când m-am decis să mă dau drept polonez, am
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Liliane - că fata îl considera Dumnezeul ei. Trebuie precizat că Richard făcea cele mai bune eseuri despre Revoluția Franceză, iar Liliane, când auzea de Revoluția Franceză, își pierdea pur și simplu capul. De la episodul din groapa cu nisip, Liliane mai adorase, ocazional, doar trei dumnezei. S-a mulțumit să-și reverse afecțiunea asupra câinilor. După episodul nefericit cu buldogul Danton, și-a luat un bichon frisé. Care prezintă următoarele avantaje: e mic, poate fi ținut în sacoșă, e bun la ștergerea
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
asta cu mine. — Vrem să vă propunem un contract. De fapt, două, se bagă iar Étienne. — Postul nostru de televiziune ar vrea să facă un reality-show cu dumneavoastră, îi explică Gérard. — Ce interes prezint eu pentru publicul dumneavoastră? — Publicul nostru adoră să prindă o moarte în direct. Nici un reality-show n-a reușit asta până acum. Ce vă face să credeți c-o să mor? Sunt sănătos tun. Scoate din cutia de carton analizele medicale și i le întinde. Gérard refuză să le
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
tavan. Profitând de euforia de la masă, Robespierre își bagă botul în bolul cu caviar. Lionel îl vede și-i spune lui Robert: — Adu-ne altele, nu-mi place să mănânc icre negre după câini. Robert, îți plac câinii? Eu îi ador. — Jean, adu alte icre, evită Robert să-i răspundă. Chelnerul ia imediat bolul, se duce la bucătărie, amestecă puțin icrele cu o lingură și le aduce înapoi la masă. Înainte de-a le face sugestii, Robert le pune o întrebare
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
sub tortură ca un client să toarne Coca-Cola în vinul roșu sau să-și bage picioarele în frapieră. Am făcut-o de dragul show-ului, pentru telespectatorii care, după ce au fost umiliți o viață întreagă de chelneri ca noi, știam că adoră să fie răzbunați măcar de un client. Îl invităm pe autor să vină într-o seară sau la prânz la noi în restaurant și să încerce să-și bage picioarele în frapieră sau să comande ananasul din căruciorul cu prăjituri
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
cheltuielile școlare. Da, da, acest Claudiu, de neclintit, și în dimineața când soția arhitectului, prietena Didei, năvălise, supramachiată peste petele adânci, vineții, de sub ochii de tigroaică. Tiranul!... bolborosea, sughițând de plâns, neconsolată. Eminentul politehnician, dragul Mircea Claudiu, pe care îl adorase, auzi, adorase, nu mai vrea să o vadă și nu doar atât, o caftise, auzi, o caftise. Se mai întâmplase și altă dată, da, se mai întâmplase, pentru că încălcase convenția și îl căutase pe la prieteni, prin baruri, chiar și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Da, da, acest Claudiu, de neclintit, și în dimineața când soția arhitectului, prietena Didei, năvălise, supramachiată peste petele adânci, vineții, de sub ochii de tigroaică. Tiranul!... bolborosea, sughițând de plâns, neconsolată. Eminentul politehnician, dragul Mircea Claudiu, pe care îl adorase, auzi, adorase, nu mai vrea să o vadă și nu doar atât, o caftise, auzi, o caftise. Se mai întâmplase și altă dată, da, se mai întâmplase, pentru că încălcase convenția și îl căutase pe la prieteni, prin baruri, chiar și la facultate, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nimicnicia sa în raport cu absolutul onto-axiologic: Străin de toți, pierdut în suferința Adâncă a nimicniciei mele, Eu nu mai cred nimic și n-am tărie. ...Dă-mi tinerețea mea, redă-mi credința... Și reapari din cercul tău de stele: Ca să te ador de-acum pe veci, Marie! Afrodita Anadyomene se întruchipează și se înalță din marea de suferințe ale iubirii: Și să-mi răsai din marea de suferinți, înaltă/ Ca marmura eternă ieșită de sub daltă." (Gelozie). Lacrimile, suferința sunt expresia stării abisale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Ce bucătărie preferați și de ce? Bogdan Ulmu: Cea chinezească; și pe cea franțuzească. Pentru rafinament și fantezie. Și gusturi impecabile. Revista ComunIQue: Țara În care mergeți ca și cum n-ați fost niciodată... Bogdan Ulmu: Franța. Care mi-a creat dependență. O ador! Revista ComunIQue: Femeia este un mister, sau doar acea parte a misterului ce-i lipsește bărbatului? Bogdan Ulmu: Rar de tot, dacă ai noroc, dai peste femeia-mister. Ceva mai des, observi că pare a fi partea de mister ce-ți
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
obrazul meu, proaspèt râs, de dimineațè am fost și la tuns, la Cecilia, înainte de opt, Nu te-ai schimbat deloc, Matei! Pèrul ei prins în coc, cu fruntea liberè, îi stè bine, mè ia cu naturalețe de braț, Unde mergem? Adoram acest gest al ei de a se agèța de brațul meu pe stradè, pe vremea când eram împreunè fècusem o clasificare riguroasè a situațiilor în care ea, lipindu-se de mine, isi strecura brațul pe sub brațul meu, Avea, de pildè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
vremea aceea eu aveam mânia desenatului pe covor, pe pereți, pe frigider, pe fata de masè, dar m-am lèsat de desen atunci când, cunoscând-o pe Diana, am descoperit plècerea amuzantè a trasului de pèr, Diana avea zulufi, iar eu adoram la nebunie sè-mi bag degetele în pèrul ei și sè mè joc, Când ea era preocupatè cu creșterea și educația pèpușii pe care și-o aducea de acasè, fiind atentè sè nu-i lipseascè nimic din cele trebuincioase, dându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
Nimeni nu știa unde se aflè, în afarè, firește, de Matei, care o urmèrea pretutindeni, strecurându-se lângè ea chiar si in nișă neîncèpètoare din spatele sobei, bèiețelul urmèrindu-i zâmbetul poznaș, un zâmbet de fetițè care tocmai a fècut o soție, adoră acel zâmbet! Ea a suferit teribil în ziua în care și-a dat seama cè a crescut și cè nu se mai putea furișa în ascunzètoare! asta s-a intamplat prin clasa a treia, nu fusese niciodatè o fetițè cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
norii-și spun în tunet durerea lor mugindă, Gândirile de foc. Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere, Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor, Căci mie mi-a dat soarta amara mângâiere O piatră să ador. Murindului speranța, turbării răzbunarea, Profetului blestemul, credinței Dumnezeu, La sinucid o umbră ce-i sperie desperarea, Nimic, nimica eu. Nimica, doar icoana-ți care mă învenină, Nimic, doar suvenirea surâsului tău lin Nimic decât o rază din fața ta senină, Din
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
sărut a tale mâne, și-i întreb de poți ierta. Șterge-ți ochii, nu mai plînge!... A fost crudă-nvinuirea, A fost crudă și nedreaptă, fără razem, fără fond. Suflete! de-ai fi chiar demon, tu ești sântă prin iubire, Și ador pe acest demon cu ochi mari, cu părul blond. {EminescuOpI 31} EPIGONII Când privesc zilele de-aur a scripturelor române, Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine Și în jur parcă-mi colindă dulci și mândre
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
murmururi, Umbra umedă din codri, stelele ce ard de-apururi, Și-n acel moment de taină, când s-ar crede că-i ferice, Poate-ar învia în ochiu-i ochiul lumii cei antice Și cu patimă adâncă ar privi-o s-o adore, De la ochii ei cei tineri mântuirea s-o implore; Ar voi în a lui brațe să o țină-n veci de veci, Desghețînd cu sărutarea-i raza ochilor ei reci. Căci de piatră de-ar fi, încă s-a-ncălzi
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]