7,836 matches
-
Don Quijote de Jacques G. Costin: „Volumul lui J.G. Costin, după apariția lui în țară, va fi tradus și publicat de către o editură franceză și una germană”. Tot ca o expresie a afinităților revistei față de arta socială, „angajată”, și - deopotrivă - față de afirmarea în cadrul unei limbi de circulație internațională trebuie privit și interviul realizat de Sergiu Milorian cu Panait Istrati în numărul 60 al Contimporanului (cu un portret în desen de Marcel Iancu). Evident, literatura lui Panait Istrati nu avea nici o legătură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și aiurea, prin tragismul gîndirii și al biografiei sale, o triplă legitimitate - existențială, critică și metafizică - revoltei modernisto-avangardiste, inovînd creator în interiorul mai multor tradiții spirituale. Tot în unu, plecarea la Paris a pictorului Victor Brauner e salutată ca posibilitate de afirmare personală, fără vreo referire la eventualele dificultăți din țară. Capitolul VIII. Între extremele politicii europene. O „avangardă estetică” În termenii sociologului francez Robert Estivals (v. „Schémas pour l’Avant-garde“, în Les Avant-gardes Littéraires au XXe siécle, vol. II THÉORIE, publié
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
aceste complexe de inferioritate însoțesc literatura română ca o umbră și (...) conștiința ei modernă e de neconceput fără asumarea lor. (...) «Complexele» culturii și, cu deosebire, ale literaturii române sînt «complexele» integrării lor europene. Și, în același timp, ale specificării, ale afirmării unei diferențe în interiorul genului proxim rîvnit”. Nota bene, Mircea Martin nu se ocupă de „implicațiile pe care doctrina avangardistă - unitară, la noi ca și aiurea, numai în pathosul ei negator - le-ar putea dobîndi din unghiul discuției noastre”. Există deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
clivaje identitare și de necesitatea autodefinirii. Dacă în cazul romantic-clasicizantului Vasile Alecsandri conștiința apartenenței la „ginta latină” impulsiona activitatea de mediator a acestuia între cultura franceză și cea română (fără deschideri, însă, către modernitatea postromantică), la antiacademistul Alexandru Macedonski, nevoia afirmării în Occidentul latin modern (Valonia, Franța, Italia) devine obsedantă și nevrotică, eforturile sale nefiind - după cum se știe - încununate de succesul scontat. Sub patronaj macedonskian, în cadrul revistei și al cenaclului estetizant Literatorul (dar și în cercul sibarit al dandy-ului mecena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
internă a avangardei noastre istorice. Notorietatea cîștigată în Franța de un Tristan Tzara, de pildă, îl va impune atenției valorizante a criticii noastre estetice (Vladimir Streinu, Pompiliu Constantinescu, E. Lovinescu, G. Călinescu ș.a.), altminteri ostilă gesturilor radical-negatoare. În mod analog, afirmarea în Occidentul postbelic a unor autori precum Mircea Eliade, Emil Cioran sau Eugen Ionescu a alimentat decisiv mitologia „tinerei generații” interbelice (mai ales în condițiile stigmatizării și cenzurării acesteia de către regimul comunist). Atît Primele poeme... ale lui Tzara, cît și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tradiției și a patriotismului românesc modern (care „nu înseamnă a păstra, ci a construi”). Atenția acordată în paginile revistei unor scriitori străini neavangardiști, dar de origine română, precum Céline Arnauld, Panait Istrati sau principesa Martha Bibescu, merge în paralel cu afirmarea unei conștiințe de precursori și întemeietori europeni (teza „modernismului de export” al unor Tzara, Iancu, Brâncuși, emisă de Ion Vinea, oferă o replică pro domo acuzelor de imitație aduse modernilor autohtoni). Totodată, impunerea externă a „transfugului” Tristan Tzara, de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
reprezentat de emigrarea membrilor neevrei (uneori chiar antisemiți) ai „generației tinere”. Eugen Ionescu, Mircea Eliade sau Emil Cioran părăsesc mai întîi țara pe cale oficială, sfîrșind prin a se exila, odată cu instaurarea comunismului. Conștiința acută a marginalității și a minoratului, voința afirmării internaționale și a depășirii „provincialismului cultural” îi unesc însă pe toți. Nu am intenționat, bineînțeles, ca prin discutarea primului „val” avangardist autohton (și) din unghiul „complexului periferiei” să îl subsumez, în vreun fel, unei agende identitare. Dimpotrivă. Însă o astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care, da, este mai mare decât tine și la fel de mare ca și calul, dar, pe deasupra, ea poate să stea doar pe două labe mai mult decât puteți oricare dintre voi! Da... nu pot comenta. Este adevărat, spuse boul. Dornic de afirmare, zglobiul șoricel interveni și el: Vai de voi! Habar nu aveți ce este omul. Eu locuiesc cu el și știu totul despre obiceiurile, calitățile și defectele lui. Spre deosebire de voi, el are o mulțime de avantaje, dar și un mare dezavantaj
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
privirea lui Lucas, atît de limpede citea acolo sentimentele pe care le avea pentru ea, căci nu ascundea nimic. - Ceea ce ți-am spus atunci, cînd eram blocați... - O, fii liniștit, am uitat deja... - Eu nu. Rostise aceste două cuvinte ca afirmarea unei certitudini. Cu gravitate, dar și cu o anume detașare. Îi zîmbi cu blîndețe, apoi se Întoarse liniștit să plece. Urcară stîncile În tăcere, pînă sus, la faleză. El Îi Întinse mîna ca s-o ajute la ultima parte a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de ouăle ei. Treizeci de ani mai târziu, Michel ajungea din nou la aceeași concluzie: neîndoielnic, femeile sunt mai bune decât bărbații. Sunt mai afectuoase, mai iubitoare, mai miloase și mai blânde; mai puțin Înclinate spre violență, spre egoism, spre afirmare de sine și cruzime. Iar pe deasupra, sunt mai raționale, mai inteligente și mai muncitoare. În fond, se Întreba Michel observând reflexele soarelui pe perdele, la ce servesc bărbații? Poate că În alte epoci, când urșii erau numeroși, virilitatea să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
nu era altceva decât o Întoarcere la cultul brutal al forței, un refuz al normelor seculare impuse lent În numele moralei și al dreptului. Acționiștii vienezi, beatnicii, hipioții și ucigașii În serie semănau prin aceea că erau libertari integrali, că propovăduiau afirmarea integrală a drepturilor individului contra tuturor normelor sociale, a tuturor ipocriziilor care erau pentru ei morala, sentimentul, dreptatea și mila. În acest sens, Charles Manson nu era defel o deviație monstruoasă a experienței hippy, ci Încununarea ei logică; iar David
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
o iau drept toleranță). Marginalii trebuie neapărat să se grupeze În asociații activiste, să‑și promoveze (deci să‑și politizeze) „diferența”; nu există marginalitate solitară ori În cerc restrâns; marginalul are În consecință o intimitate... publică, asemănătoare cu specific americana afirmare publică a convingerii religioase (pe care europenii o consideră o chestiune strict privată). Centrul nu e niciodată vacant, marginea este mereu părăsită; sfera publică și cea privată se confundă adesea, Își schimbă topologiile, conținuturile și funcțiile. Așa arată utopia marginalilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
le păsa de „soluția finală” - și ei puteau fi antisemiți, iar În acea perioadă tocmai se ocupau de „vaporizarea” evreilor din partidele comuniste -, ei refuzau un fost om de dreapta cu potențial de influență intelectuală, nu voiau să contribuie la afirmarea internațională a unuia dintre posibilii lor inamici (sau, pentru a folosi termenul comunist clasic, „gropari”). Ajuns În Statele Unite la jumătatea anilor cincizeci ai secolului recent Încheiat, Eliade a avut timp să-și construiască o nouă identitate: savantul puțin distrat, oarecum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
lucru „Jucăriile-pentru-acasă“ ale companiei noastre? Asemenea jucării pot să țină seama de nevoile fizice ale copiilor în creștere. Asemenea jucării îl ajută pe copil să descopere și să experimenteze viața în familie și în comunitate. Asemenea jucării promovează prilejuri de afirmare a exprimării individuale, care pot lipsi în viața de grup din cadrul școlii. Asemenea jucării îl ajută pe copil să scape de orice formă de agresiune săvârșită asupra lui... La care răspund: Dragi Prieteni: Ca unul care am experimentat intens viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
are proprietăți și În alte țări. Persoana mea de contact nu e sigură unde. Vrei să Încerc să mai aflu ceva? Lui Brunetti signor Viscardi Începu să i se pară că seamănă cu oricare dintre afaceriștii generației În curs de afirmare, cei care Înlocuiseră munca grea cu Îndrăzneala și onestitatea cu legăturile de influență. — Nu, nu cred, Riccardo. Voiam doar să-mi formez o idee dacă ar Încerca așa ceva. — Și? — Păi, pare că s-ar afla Într-o poziție să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
și persoană. Astfel, în contextul bioeticii, de exemplu, se afirmă că omul este un individ de la conceperea sa, dar devine persoană când ia cunoștință de sine și este recunoscut și acceptat astfel de ceilalți. Al treilea efect se referă la afirmarea celui de-al patrulea om: „primul om” a aparținut lumii grecești, orientat de ordinea cosmosului unit cu „al doilea om” al credinței, produs al revelației ebraico-creștine, orientat spre providență și înclinat spre un scop escatologic. Împreună au format o sinteză
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
Al patrulea om” este fără tradiție și fără viitor. Acesta din urmă a apărut când cel de-al treilea a secularizat sfera discursului despre Dumnezeu și Providență, progresul științific devenind necesar și fără un „de ce”. Al patrulea efect constă în afirmarea omului radical de maximă tehnologizare și de secularizare insinuantă. Radicalismul său relevă un individualism posesiv, anarhic și anti-autoritar. Refuzul conceptului ontologic de persoană face ca prima caracteristică a antropologiei radicale să fie concepția omului ca individ și nu ca persoană
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
a gândirii și a inimii care generează incapacitatea de a recunoaște binele și de a-l urma”. Putem încă o dată să localizăm această ruptură a slăbirii concepției despre om ca urmare dură a slăbirii concepției despre Dumnezeu, în special în afirmarea celui „de-al patrulea om” - radical, omul secularizării, un om fără tradiție și fără viitor. Viitorul, de fapt, este deja terminat, întrucât orice „după” nu este altceva decât o necesitate pentru a menține sistemul etern al producției și al consumului
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
casa umanității. Niciun om nu se poate regăsi pe dinafară. Niciunul nu poate spera să se salveze singur, printr-o „arcă” imposibilă, economică sau ecologică. În fața provocărilor noului fenomen care sfidează persoana umană și demnitatea sa, familia și valorile sale, afirmarea priorității eticii corespunde unei exigențe existențiale a persoanei și a comunității umane. Chiar și omul religios, creștinul, este interogat pentru a discerne și pentru a evalua noutatea culturală a globalizării. În această direcție întâlnim rolul reflecției sociale a lui Ioan
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
o au despre persoana lor, în relație cu celelalte persoane. El este însoțit de termenul mai abstract «ipostază» care adaugă o valoare mai ontologică afirmației unității făcute la nivelul experienței obișnuite a persoanei”. Conceptul de ființă relațională nu se opune afirmării persoanei ca subiect, înțeleasă ca realitate dinamică și cu o orientare spre ceilalți, care tinde să exprime acest dinamism prin activitatea care îi este proprie. Termenul de „ipostază” este sinonim cu cea de persoană, deoarece există o subzistență proprie persoanei
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
precis, care se realizează în istorie, de la creație până în ziua lui Iahve: astfel este considerat ca un pas necesar în vederea viitorului care vine; apocaliptica gândește în termeni de istorie universală, iar orizontul său este lumea întreagă. Apocaliptica este marcată de afirmarea unei lupte cosmice care predomină în istorie și care nu este combătută de oameni, ci are loc între Dumnezeu și Satana, în care învingătorul este Dumnezeu, mesajul său se prezintă sub forma unor viziuni; apocaliptica se folosește de simboluri (numerele
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
ființei sale. Iubirea dintre două persoane este un fenomen centrat pe reacția lor la aceste valori. Iubirea pretinde ca valorile persoanei să fie integrate în valoarea persoanei, deoarece se subordonează față de această valoare. De aceea trăsătura principală a iubirii este afirmarea persoanei. În acest sens vorbim de dragostea ca virtute și nu de sentiment, deoarece se evidențiază ca o potențialitate spirituală a persoanei - ca angajament real al libertății persoanei. Iubirea nu se adresează doar corpului, nici doar ființei umane, ci persoanei
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
îl instaurează cu ceilalți. Acest tip de educație se referă la câteva exigențe care pretind să fie luate în seamă și puse în acțiune: nevoia de siguranță, nevoia de atașament, nevoia de identitate, nevoia de autonomie, nevoia de stimă și afirmare proprie, care influențează persoana în drumul ei spre maturitate. Ne interesează, la acest punct, să stabilim o legătură între sentimente și iubire. John Powell afirmă că este natural ca sentimentele să fie legate de iubire, însă ar fi fatal să
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
care merită o atenție deosebită: iubirea nu este un sentiment, iubirea este decizie și angajare, iubirea adevărată este necondiționată, iubirea este pentru totdeauna, angajarea iubirii implică decizii, darul fundamental al iubirii este o senzație a valorii personale, și iubirea înseamnă afirmarea și nu posedarea ființei iubite. José Ortega y Gasset face o remarcă interesantă, în acest sens: „A iubi un lucru înseamnă a te obliga să-l faci să existe, a nu admite, în măsura în care depinde de tine, posibilitatea unui univers din
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
de SIDA, în fervoarea atâtor mișcări și centre de ajutor pentru viață și în activitățile de sprijin în situații dificile. Între semnele de speranță sunt enumerate centrele de bioetică și creșterea sensibilității tot mai contrară războiului și folosirii forței, și afirmarea sensibilității ecologice”. RAPORTUL DINTRE SPIRITUALITATE ȘI VIAȚĂ Introducere Punctul de pornire este experiența personală și comunitară, și constă în două observații ce subliniază superioritatea sau inferioritatea vieții spirituale într-un strâns raport cu viața concretă. Prea des spiritualitatea este gândită
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]