3,425 matches
-
civilizații noi". Crearea Grupului celor Zece era, pentru el, un mijloc de a aduna cunoștințe, de a schimba idei și de a medita la noi perspective. "PLURIAPARTENENȚA" " În funcție de subiect, fiecare membru al grupului avea să fie "examinat", supus, într-o ambianță de generozitate, dar și de autenticitate riguroasă, unei priviri implacabile. Era imposibil să mergi la aceste întîlniri cu ideea de a face să triumfe punctul propriu de vedere, de a avea dreptate sau de a străluci. Prezența "celorlalți" făcea ca
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
întreg complexul de senzații, de la cele fizice atingerea filelor, mirosul cărții, plăcerea estetică trezită de organizarea vizuală și pînă la pătrunderea în fabulă, căci romanul pretinde să-i creezi niște condiții, are nevoie de un spațiu al lui, de o ambianță specială, pe care privirea impersonală a unui ecran nu o poate nicicum oferi. Dar, pînă la urmă, ce e un roman? Ce acoperă această etichetă și ce respinge ea? Nu e cazul deschiderii unei dezbateri teoretice aici, s-au scris
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ființei" se joacă paradoxul fondanian, salvat prin emigrație și prietenie, pierdut din loialitate față de cineva drag și, mai mult decît atît, față de sensul unei călătorii spirituale totale. Nu e ușor de conciliat spiritul vagabond al strămoșilor cu neliniștioarea imobilitate moldavă, ambianța intelectuală a vremii, de sorginte germană, care îndemna spre meditații sfîșie toare în jurul "iernii lui Dumnezeu", cu bovarismul diletant, estetic și epicureic, în cea mai pură tradiție franceză... Ne amintește cumva de Amin Maalouf care, în Identités meurtrières, scria: "Mi
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
dar și a prostiei, un personaj complex, egocentric și slab în fața pericolului sălbăticiei, visător, dar purtat de o forță a disperării care îl face să-și împingă propriul copil în miezul tragediei. Stilul lui David Vann e perfect adaptat acestei ambianțe de neliniște, neînțelegere și ruptură, scriitura e simplă, scurtă, realistă și eficace, aspră ca natura din Alaska și ca relațiile neașezate dintre tată și fiu. Decalajul e permanent și tot mai acut, ratarea, incapacitatea aderării la celălalt capătă proporții dramatice
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Rusie, dat fiind numele slav al personajului principal, Ivan Zamiatin, dar și porecla marelui păpușar, Vojd, sau cele evocatoare de mari scriitori ruși ale prietenilor de tinerețe ai lui Ivan Goncearov, Dosto, Turghi. Celor de "dincolo" însă le sună familiar ambianța, ierarhia, intrigile, lupta pentru putere și mult cultivata fraternitate din sînul unei mari societăți multinaționale. De fapt, ambele tabere au dreptate, iar Hervé Bel se joacă cu matură și perfect stăpînită ingeniozitate pe cele două planuri, lăsînd balanța să încline
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
nu e vorba de Samuel Beckett!), se desfășoară această istorisire autobiografică, profund intimistă, un adevărat roman inițiatic, ce stă sub semnul recunoștinței. Iar figura reverată a filosofului ni se destăinuie și ea așa cum, poate, puțini l-au cunoscut, într-o ambianță familiară, binevoitoare și afectuoasă, respirînd încredere, eleganță, noblețe. De-a lungul paginilor, se creionează un univers conținut într-un loc magic, în care libertatea fiecăruia și atenția pentru celălalt sunt singurele reguli, un paradis (artificial) în care inițierea intelectuală, sentimentală
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
percutant, asemenea celor treizeci de zile din viața unei femei, pe care le povestește textul. De fapt, Djian alunecă el însuși în pielea femeii, și de acolo tot mai departe și mai adînc, prin sex și nebunie, spre moarte. O ambianță de altfel familiară scrierilor sale, care nu au mai cunoscut pînă anul trecut febrilitatea maladivă a cursei către un mare premiu. Djian, ca și Houellebecq, nu e un tip prezentabil, agreabil, convivial, pregătit să facă jocul ipocrit al cadrelor zîmbitoare
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
să studieze... limbile moarte, greaca și latina. Limbi moarte pentru a scăpa de o lume moartă, limbi moarte pentru a se simți vie, altfel. Semn major al emancipării și al distanțării de locurile natale, studiul acestor limbi și literaturi, în ambianța specifică intelectualilor de pe malul stîng al Senei, nu o face pe Claire să-și uite sau să-și renege originile, ci doar să le asume, să le integreze cu luminoasă înțelegere. Cea de a doua piele pe care o îmbracă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
sale limpezi mă hipnotizează. Suntem foarte departe de Noul Roman, ne aflăm mai degrabă în suprareal. Mă face să mă gîndesc la Hermann Hesse, Limbour, Dhôtel, și la Raymond Roussel din La Vue. Îmi amintesc că la școală, într-o ambianță cenușie, evadam privind peisaje colorate prin penar. Ei bine, asta înseamnă pentru mine cărțile lui Echenoz. Jean Echenoz Eu îl citesc pe Modiano de și mai multă vreme, căci a publicat înaintea mea, eu sunt mai degrabă un scriitor tardiv
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de iubit - amintire ori vise.// Iar mâinile mele sunt roșii, sunt roșii,/ întocmai ca steaua carnagiului, Marte,/ spre care pluteam amândoi, ticăloșii,/ pe care nimic nu ne poate desparte”. Ideea de enigmă, foarte prezentă, e simultan o cochetărie cu o ambianță și o recuzită enigmatice (onomastici, operații și aluzii alchimice ori alte aparențe de cifru; simbolurile nu păstrează din valoarea curentă de circulație decât virtuți formal-eufonice), dar și un mod coerent de a menține aproape tot timpul un rest de impermeabilitate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
imagistic. Poetul se răsfață într-un univers mirific, sideral, în care stelele, soarele, tăcerile, visurile și amintirile comunică obsesiv aspirația vibrantă spre înălțimi, frântă dramatic de limita condiției umane (Pământ și soare, Stele, Vis ultim, Liniști). Subtile acorduri lăuntrice transferă ambianței o melancolie difuză. Sentimentul apăsător al scurgerii timpului (Ornic ascuns), câteva aluzii erotice discrete (Intim, Eva), precum și nostalgia prezentă în câteva picturi naturiste, realizate într-o amplă paletă cromatică (Noapte brumată, Poveste din câmp), transpar de asemenea în poeme. În pofida
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287060_a_288389]
-
mai grav, prin intermediul unor vaste pârghii ale jocului finanțelor, se supune, înainte de toate, unei logici a profitului fără limite”, al cărui unic scop vizează creșterea propriului profit, fără să țină cont de vreuna din consecințele negative ce dăunează conviețuirea și ambianța socială. Hénaff sfătuiește deci mai puțină fățărnicie în a descrie hărțile noastre globale asupra corupției. Capitolul III Figuri ale corupției În primul rând, trebuie să ne întrebăm cum de se găsește o atenție crescândă în discursul Papei Francisc despre corupție
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
de viață”. Corupția ca rău obișnuit indică tocmai această devenire, în persoană, a unei dispoziții de durată, uzuală, astfel încât plăsmuiește un om corupt. Dar în această dispoziție de durată, corupția sfârșește prin a deveni un adevărat ethos, adică formează o ambianță culturală ce creează cutume, cu criterii de viață și de evaluare, produce o adevărată formă de comunicare și de interacțiune, cu metode și practici specifice. E suficient să citim cronicile jurnalistice în care sunt povestite diferitele cazuri de corupție, pentru
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
procese psihice vizate de curriculum elaborat în școală „Medierea conflictelor” sunt: procesele comunicării interși intrapersonale; procese afective, cu accent pe emoțiile superioare; învățare independentă și în grupuri; gândire pozitivă și creativă. c) Atmosfera de lucru (fizică, psihologică, socială). Caracteristici ale ambianței psihologice: transparența și comunicarea empatică; conduită cooperantă; condiții destinse, permisive de susținere; 31 încurajarea exprimării originale, a gândirii divergente; acceptarea/ respectarea diferențelor și deosebirilor dintre persoane d) Parcurgerea curriculum-ului „Medierea conflictelor” are ca finalizare dezvoltarea unor capacități individuale ce
Medierea conflictelor by Lorena Bujor () [Corola-publishinghouse/Science/1597_a_3041]
-
sistemelor de obiecte, Baudrillard întreprinde în prima sa lucrare poate cea mai închegată și sistematică abordare, care trece de la explorarea sistemului funcțional de obiecte (obiecte de consum ce intră în structuri de aranjare a mediului cotidian sau în structuri de ambianță), la prezentarea celui nefuncțional (obiecte vechi, colecții) și a celui metafuncțional sau chiar disfuncțional (gadgeturi, roboți). Universul modern, creat prin intermediul mijloacelor tehnologice noi și printr-o accentuată solicitare a producției, este prezentat în opoziție cu universul tradițional, care, susține autorul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
un cod constrângător, din moment ce clasifică indivizii într-un repertoriu al statusurilor sociale. În exprimarea lui Baudrillard, din perspectiva publicității, obiectul capătă rolul unui criteriu imperativ: "veți fi judecat după...". Același "sfârșit al ordinii naturii" este resimțit și în ceea ce privește structurile de ambianță moderne, în care culorile, materialele, formele și stilul adoptat demonstrează impunerea unui nou mod de existență. Astfel, în timp ce culorile tradiționale erau expresive și mai apropiate de natură, culorile moderne sunt mai artificiale (fiind fie sub forma pastelului, fie sub aceea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
În aceeași măsură, se observă cum componenta culturală a cotidianului este investită de către Baudrillard cu semnificație maximală; în această direcție, se poate întrevedea deja cum ceea ce va numi ulterior "valoarea-semn" se inserează în analizele sale încă din debut. La nivelul ambianței, se poate chiar vorbi, susține filosoful francez, de o "culturalitate sistematică", ce pare a fi valabilă pentru toate obiectele, ce devin nu doar funcționale, ci și "rafinate", adevărați indici ai statusului social. Se trece astfel de la gestica tradițională, desemnată de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
este umilită, degenerând din aria farmecului și a agon-ului. Stadiul politic se instituie pe fundalul unei realități diminuate și înlocuite cu un principiu al simulării totale, realizate în urma dezvoltărilor tehnologice remarcabile din ultimul timp. Seducția devine apatică, sinonimă manipulării, persuasiunii, ambianței sau inducerii strategiilor dorinței ori ale cererii și ofertei. Presiunea simulărilor tehnice și mentale a trimis realitatea în derizoriu, astfel încât diferența dintre ea și reproducerile sale devine problematică. Realitatea este sedusă și depășită de simulare și simulacrele sale, realul prezentându
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
În piept, o tovărășie plăcută și o gîrlă de suspinuri pe care poetul, fire comodă, le vrea cît mai ușoare („suspinuri, fiți mai ușori”). Simbolul jelaniei În iubire devine, acum, filomela, iar cadrul ei de desfășurare este crîngul, pajiștea În ambianță nocturnă. Apare și plăcerea În suferință: „Ș-Îmi place ceasul de chin, Voi pururea să suspin”, Însă acest om simțitor și pătimaș nu stăruie În jertfă și amărăciune. Nu vrea să se „primejduiască”, cum zice Într-un vers citat Înainte
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ceruri”. În Serafita (1872) imaginația este mai slobod pămînteană, erosul mai vinovat. Heliade cîntă „buzișoarele” de coraliu, „limbulița” iute, dar trece repede pe puntea ce duce spre „focariu sacru” și „olacaustul divinilor uimiri”. Asta după ce fixează pe frumoasa Serafita În ambianța grădinilor empiree: „Ești fericirea lunii și centru-n firmament.” Tendința de a sfinți femeia vine din poezia evului mediu. Heliade cutează s-o identifice cu „misticul trianglu”, spiritualizînd complet ideea de feminitate pînă ce amorul devine un „extaz angelic”. Să
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ele, Alecsandri nu se poate apropia de masa de lucru. N-are, cum se zice, stare. Nici o forță din interior și din afară nu-l poate hotărî să-și Înfrîngă inerția și să se apuce să scrie dacă nu există ambianța favorabilă: cabinetul de lucru bine Încălzit, candelabrul aprins, ceaiul aburind pe masă, focul pîlpîind vesel În sobă... Numai atunci simte Îndemnul de a pune mîna pe condei, numai sub apăsarea „despotismului Îngrozitor al iernei” poetul Își notează impresiile. O recluziune
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și cea mai spectaculoasă biografie se compune tot din niște "fapte mărunte"), ci atitudinea față de viață și față de timp. Naratorul identifică patru situații specifice: 1. "sentimentul obștesc", trăit de fiecare membru al unei comunități ce se regăsește cu bucurie în "ambianța de altădată" și în "totalitatea momentelor trecutului" (e vorba despre o reacție pur instinctuală, caracterizând psihologia omului comun, "natural"); 2. depășirea experienței personale prin resuscitarea unui trecut îndepărtat, ce vizează afirmarea conștiinței istorice și naționale, întărind totodată "sentimentul continuității psihologice
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
literaturii culte nu se alăturează, ci se adună. Eminescu, Creangă și Caragiale nu sunt numai scriitori de talent, ci și puncte din frontiera hărții noastre psihice"94. Celălalt e din Bizu și face elogiul ruralității și al moldovenismului: "[...] din această ambianță de târg moldovenesc s-a plămădit, astfel, literatura noastră, asimilându-i caracterul rural sau periferic, cu zvon de șezători și perspective de munți violeți. Confortul saloanelor parchetate, al policandrelor de cristal [...] n-a produs o literatură și o ideologie; vântul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
șir după ce a citit-o), din cauza unor motive subiective, care l-au făcut mai sensibil ca niciodată la tragedia vieții poetului. "Cea mai puternică emoție resimțită vreodată mărturisește Lovinescu -, nu chiar de ordin estetic, în urma unei lecturi, și într-o ambianță literară, este emoția avută acum câțiva ani (1934), la Brașov, în prima zi de Paști, la citirea unei scrisori a lui T. Maiorescu către Eminescu [...]. Emoția produsă de scrisoarea lui Maiorescu către Eminescu nu vine, negreșit, din valoarea literară, ci
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
mișcare ca fiind o ciudată combinație și un nedisimulat amestec de credințe arhaice precreștine cu un misticim difuz. La toate acestea se adaugă varii doze de esoterism și șamanism sud-american, totul având drept scop, printre altele, ,,proslăvirea pământului și a ambianței". Acest ultim aspect (,,proslăvirea pământului și a ambianței") mă trimite cu gândul la religiozitatea cosmică precreștină, excelent analizată de Mircea Eliade. Ea avea în centru figura suverană a Magnei Mater și natura înțeleasă ca hierofanie cosmică. Recent, Sylvia Marcos reia
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]