6,661 matches
-
să ies cu undița la malul râului, se povârnea de sus, învârtejit de vânt, un nour negru, care scutura lapoviță. Sara, se făcea senin; în vremea nopții scânteiau toate stelele văzduhului. Dimineața, văile se umpleau de o ceață lăptoasă. Cătră amiază așteptam o limpezire. Într-adevăr, soarele se arăta câtva timp, ca să ne amintească existența lui și să ne dea nădejde; dar îndată după aceea prindeau să șușuie brazii și auzeam în ponoare depărtate vuietul furtunii și al ploii. Am așteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
săptămâni și jumătate de când mă întorsesem din Irlanda, eram la serviciu, așezată la birou, lucrând la un tabel pe trei luni când el a intrat pur și simplu. Bucuria de a-l vedea era la fel de intensă ca soarele dogoritor al amiezii - exultam. — Era și timpul, am exclamat. S-a așezat pe un colț al biroului și a zâmbit cu toată fața. Părea deopotrivă încântat și sfios. — Te bucuri să mă vezi? a întrebat. —Doamne sfinte, Aidan, sunt atât de fericită! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
telefoane. I-am lăsat mesaje să mă sune imediat, apoi am plecat la serviciu, măcinată de curiozitate. Nu m-a sunat toată dimineața. Am sunat-o din nou la prânz, dar nu mi-a răspuns nici de data asta. La amiază eram cât pe-aci s-o sun din nou când s-a lăsat o umbră peste biroul meu. Era Franklin. Foarte încet, mi-a zis: —Ariella vrea să te vadă. —De ce? — Hai să mergem. Unde? — În biroul ei. Oh, Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
târziu, învăluită toată în alb și aducând un lighean cu margini largi, un ștergar și un săpun. Se spunea că avea mână norocoasă și că adusese pe lume mult mai mulți băieți decât fete. Sora mea, Mariam, se născu spre amiază. Taică-meu abia de-i aruncă o privire. Nu mai avea acum ochi decât pentru Salma, care cuteză să-i spună: „Eu n-am să te dezamăgesc!“ Numai că nu era chiar așa de sigură, în pofida rețetelor fără greș ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fără greș câștigătorii sau perdanții. Deodată, un nor negru se ivi deasupra capetelor noastre. Veni atât de iute că ni se păru că soarele se stingea precum o lampă peste care ar fi suflat un djinn. Era beznă la ceasul amiezii și, fără ca sultanul să fi dat poruncă, jocul se opri, căci fiecare simțea pe umeri povara bolții cerești. Un fulger brăzdă cerul, tunetul bubui, apoi un alt fulger se văzu, iarăși se auzi un tunet surd, apoi trombe de apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o vreme când oamenii îl luau peste picior, cu amabilitate sau în chip feroce. Taică-meu mi-a mărturisit că se întâlnea adesea, cu mult timp înainte de nașterea mea, cu o bandă de prieteni, vinerea, chiar înainte de rugăciunea solemnă de la amiază, în prăvălia unui librar aflată nu departe de Moscheea cea Mare, ca să facă rămășaguri: de câte ori avea să-și rostească șeicul expresia favorită în timpul predicii? Cifrele variau de la cincisprezece la șaptezeci și cinci, iar în tot cursul ceremoniei, unul dintre tinerii conspiratori ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
într-alta până la Sabika, de unde nu s-a postat ore întregi, urmărind tot ce mișca în jurul Alhambrei. Cred că mi-aduc aminte că am văzut în ziua aceea soldați castilieni care cântau, strigau și se împăunau sus pe ziduri. Spre amiază, au început să se împrăștie în oraș, deja amețiți, iar Salma s-a resemnat să meargă să-și aștepte bărbatul acasă. Trei zile mai târziu, unul dintre vecinii noștri, un notar în vârstă de mai bine de șaptezeci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
tot ce făcea, venise ca să audă din gura șeicului ce anume recomandau în cazul lui teologii musulmani, ulema, cunoscători competenți ai Cuvântului sfânt și ai dreptei Tradiții. — Hamza și Saad au sosit la noi la puțin timp după rugăciunea de la amiază, își amintea mama. Mohamed i-a lăsat să intre, în timp ce eu mă retrăgeam cu tine la catul de sus. Aveau chipuri livide și zâmbete silite, la fel ca tata, care i-a așezat pe niște perne vechi într-un colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
soare, care părea înfipt în mijlocul cerului, și, cu o mână iute, luă de la oblâncul calului covorașul de rugăciune pe care-l întinse pe nisip, apoi, căzând în genunchi cu fața spre Mecca, porni să recite cu glas tare rugăciunea de la amiază. Toate astea s-au petrecut cât ai clipi din ochi și cu un aer atât de firesc, încât bandiții rămaseră descumpăniți. În vreme ce se consultau din priviri, un praf gros țâșni de pe drum, ca prin minune, la mai puțin de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
divanul înalt, singurul din casă. Oamenii din suita lui rămăseseră în picioare. Bunica murise în cursul nopții și, încă din zori, granadinii din Fès începuseră să se perinde cu toții. Boabdil sosise fără să fie anunțat, cu mult înainte de rugăciunea de la amiază. Nici unul dintre cei de față nu avea o părere prea bună despre el, însă titlurile lui, fie ele și fictive, încă mai impuneau respect foștilor săi supuși. De altfel, nu era nicidecum un prilej de manifestare a resentimentelor sau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
alți o sută de dispăruți. Afară s-a auzit un zgomot de cratițe: erau vecinele care aduceau hrana, căci nu se gătește în casa unui defunct. O sărbătoare, moartea. Un spectacol. Tatăl meu nu și-a făcut apariția decât la amiază, explicând în chip confuz că abia aflase trista veste. Toți se holbau la el într-un mod ciudat, toți se credeau obligați să-l salute cu răceală sau chiar să nu-l bage în seamă. Mă simțeam îndurerat. Aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
orașului un cartier mic numit el-Mers, despre care dascălul nostru nu vorbea decât cu o mutră preocupată. Era oare departe? Era primejdios? Alții s-ar fi oprit la aceste amănunte; noi ne mulțumeam să mergem. Ajungând în cartierul acela, spre amiază, am priceput lesne despre ce era vorba. Pe ulițe, stăteau femei rezemate de fațade sau de porți deschise, care nu puteau fi decât cele ale unor cârciumi. Harun imita atitudinea ațâțătoare a unei prostituate. Am râs. La rândul meu, imitam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Până a doua zi. Era o zi de vineri. Când am deschis ochii, l-am văzut pe prietenul meu care mă privea. Am avut impresia că stătea în poziția aceea de ceasuri întregi: — Încă un pic și pierdeai rugăciunea de la amiază. Nu se putea spune că exagera, căci soarele era foarte sus. — Când ai venit ieri seară, aveai înfățișarea cuiva care tocmai și-a ucis tatăl, cum se spune pe la noi. Zâmbetul meu n-a fost decât o hidoasă strâmbătură. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
săi mai mici, victime ale ciumei. Dacă sultanul ținea atât de tare la rugăciunile astea era pentru că acceptase în cele din urmă să fie operat, ceea ce se întâmplă, la cererea sa, într-o zi de vineri, chiar după rugăciunea de la amiază. Rămase închis în camera sa până în vinerea următoare. Se duse atunci la tribunele de la Așrafiah, puse să fie aduși prizonierii închiși în cele patru închisori, în donjonul citadelei, cât și în Arkana, temnița palatului regal, și semnă un mare număr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să devină de neînlocuit. A roșit. Privirile ni s-au întâlnit. Buzele ni s-au întredeschis. Eram deja prieteni. Slujnica, mai hlizită ca oricând, se fâțâia printre noi, grijulie să nu piardă vreo șoaptă. Întâlnirea a rămas fixată: vineri, la amiază, în piața Ezbekieh, în fața saltimbancului care făcea ghidușii cu măgari. De când sosisem în Egipt, nu lipsisem niciodată de la rugăciunea solemnă de vineri. În ziua aceea, însă, am făcut-o fără prea multe remușcări; la urma urmei, Ziditorul o făcuse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
plec peste trei zile, dădeam o ultimă raită prin oraș pentru a pune în ordine câteva treburi, când un zvon mi-a ajuns la urechi: Tumanbay ar fi fost, pare-se, capturat, trădat fiind de șeful unui trib beduin. Spre amiază, răsunară strigăte care se confundau cu chemarea la rugăciune. Un nume a fost rostit lângă mine, Bab Zuwaila. Într-adevăr, mii de orășeni se grăbeau în direcția acestei porți, bărbați și femei, tineri și bătrâni. M-am luat după ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nou să mă caute pentru a le comunica temele. Mergând după principiul „răzbunarea e arma prostului”, nu am zis nu. Și asta nu este prima trădare!. Trei veri la rând am colindat întortocheatele poteci ale pădurii din Bazoș. După orele amiezii, plecam împreună cu Iasmina și alți câțiva copii de vârsta noastră spre seculara pădure, întrecându-ne cu bicicletele pe o distanță ceva mai scurtă de 2 km. Vântul care mă răcorea în arșița verii, veselia și glumele noastre copilărești le simțeam
“Ah, aceşti adolescenţi”. In: ANTOLOGIE:poezie by Denis David Damşa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_673]
-
cu sânge albastru. Vreau să spun că trebuie să te simți ceva mai mintos și aristocrat și că ai în tine un strop de desăvârșire când treci pe Forty-Second Street sau prin Union Square sau chiar pe Sixth Avenue - la amiază printre amploaiați cu fețe de fomiști și ochi de chiulangii. În prezența lui Fielding nu am acest sentiment. Absolut deloc. — Și câți ani ai? l-am întrebat eu. — În ianuarie fac douăzeci și șase. — Doamne. — Nu e cazul să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
la perdelele care atârnau moi peste geamurile murdare, la postavul tocit al mesei de biliard, la pocherul mecanic, la Fat Paul cu ochii lui șterși, cu fața lui de cârciumar, cu gura căzută în timp ce urmărea marșul ticăit al pendulului spre amiază. — Aici. M-am născut la etaj. Asta e proprietatea tatălui meu. — Nu zău? Expresia glumeață își luă în mod ciudat zborul de pe buzele pline, de un măsliniu viu. Dinții îi sunt ca niște perle, perlele din stridia de la Shakespeare. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
carnetul de cecuri. În timp ce lucram, îmi șopteam mie și banilor. Ultima scrisoare avea adresa scrisă de mână și mi se adresa cu Domnului John Self Esquire. Pe când răsfoiam teancul kaki, în dimineața îngrozitoare a întoarcerii mele de la New York (stând în amiaza londoneză, în apartamentul pustiu, cu ceva de băut, ca, de exemplu, gin cu un pahar de apă minerală la șase a. m. - asta vrându-se o veste bună atât pentru trup cât și pentru suflet), în căutarea unei amicale mâini de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
era spart. Sau poate capul de bielă era rupt. Poate că toată nenorocita asta de mașină era ruptă. * Trei fără zece în Shakespeare. Trei fără zece în bârlogul repetițiilor, cu două curse deja pierdute, cu respirația fierbinte a băuturii de la amiază și firimituri pe jos, căzute din ospățul timpului. Îmi beam berea tare care te moaie. Grasul meu amic Fat Paul îmi strecurase o hârtie de zece. Tocmai îmi vâram ce mai rămăsese din ea în Moneymaze, pocherul mecanic de lângă toaleta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
dat să stau în preajma mamei decât arareori și clipe destul de puține. Poate de aceea mi‐e gândul de‐a pururi la Ea și‐ i port în suflet icoana pe toate cărările vieții. Acum, când anii m‐au trecut în după ‐ amiaza vieții, am simțit nevoia acută s‐o văd, s‐o privesc, s‐o contemplu în căminul cel vechi din satul 26 natal, sat de dor și de duh. Am găsit-o în pridvor cătând spre ulița ce m‐a dus
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
a văzut școala asta. Rectorul Îl considera alienat, deoarece Îl recita pe Marx În limba germană În timpul slujbelor. — Semn inechivoc de posedare, coroboră Fermín. — Miquel și Julián trăiau Într-o foarte bună Înțelegere. Uneori, ne adunam tustrei În timpul recreației de la amiază și Julián ne spunea povești. Alteori ne vorbea despre familia lui și despre familia Aldaya... Preotul păru să șovăie. — Chiar și după ce a abandonat școala, Miquel și cum mine am păstrat o vreme legătura. Julián plecase deja la Paris. Știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În Barcelona, respirînd nori de leșie și de cărbune. Nici el nu-i un motan cu nouă vieți, cum nici eu nu-s dădacă. Adu-l dumneata cu picioarele pe pămînt. Pe mine nu mă ascultă. În ziua aceea, la amiază, m-am hotărît să merg acasă și să vorbesc cu el. Înainte să deschid ușa apartamentului, am auzit glasuri Înăuntru. Miquel discuta cu cineva. La Început am crezut să era cineva de la ziar, Însă mi s-a părut că aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
zis, s-a sprijinit de zidul igrasios al fostului cienmatograf „Republica”, iar când și-a revenit În simțiri, era pe peron. Ieșise din casă dis-de-dimineața, când pe stradă nu era nici țipenie de om, acum era trecut de mult de amiază și gara gemea de oameni. În ciuda agitației, Noimann Își păstrase o oarecare eleganță, mersul său era distinct, ca de obicei, și ținuta Îngrijită. Doar ochii Îi aveau o lucire neobișnuită și părul Îi era năclăit de o sudoare rece, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]