5,016 matches
-
lângă fereastra ta deschisă atât de frumos cântă încât pianul din odaia cu miros de gutuie aplaudă în alb și negru eu nu am plecat este doar o iluzie ascultă ploaia prietene și vei auzi cum lacrimile mele picură peste amurguri peste tăceri și peste amintiri eu nu am plecat prietene prin aceste versuri îți sunt atât de aproape încât poți să-mi asculți bătăile de inimă ca pe niște clopote nemuritoare Laurențiu BELIZAN <biography> Poetul și prozatorul Laurențiu Belizan s-
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
cum suspină pământul unde mama te-a luat de mână și te-a învățat să mergi copăcel doar acolo apele își simt limpezimea și porți pe buze strălucirea din cântecul inimii doar acolo ți-e drag soarele cum coboară în amurg vara doar acolo la tine acasă ești zeu. Se anunță cod galben Dintr-o dată toamna asta cu șoldurile late m-a înșfăcat de umăr am simțit-o ca o mușcătură până la os acum vântură în stânga și în dreapta tot felul de
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
șoaptă-ntunecată veșnic, Fiori mă trec din creștet până-n glezne, Ce ard ca lumânările în sfeșnic. Iubesc surâsul... Iubesc surâsul zilei care vine În linii suple ce unduind se scurg Ca o ploaie din înălțimi creștine Prin tăcerea estompată de amurg Mângâi trupu-i de albastru sidefat Ce tremură prin raze de lumină E ca un sunet ce zace agățat În liniștea ciudată și deplină Ochii, acut albastru ce învie O privire ca zorii ce se crapă In dulce și amară rapsodie
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
bate în ușă semnul secret știut doar de noi alerg să deschid în fața mea doar amintirea tăcută și albă Colind din vârful muntelui încărunțit de spaimă peste noapte se tânguie vântul astmatic chiciură pe frunți de copaci în frisoane pe amurguri grele de nori și melancolii cu lumini abia licărite ce se despoaie cu grabă în fulgi cad amintirile rebele pribegită în lume cu doruri vijelindu-mi prin clipe mi-am găsit liniștea dar au rămas întrebările în casă valsează flacăra în
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
și cultură, „pentru două vorbe și-o cană cu vin” (se trece la notă aproape cultă). Tu ești încă la vremea la care muți și munții din loc. Eu sunt la vremea la care, undeva, mă gâdilă abia perceptibil geana amurgurilor. Dar până mă voi scălda în apele lor, poate vom mai scrie povești de învățare și de dezvățare. mai, 2000 Mihaela Miroiu Jurnal cu femei afgane Am avut iarăși parte, de astă dată de aproape patru săptămâni la Oxford: biblioteci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
după război ca și înainte, fără să-ți dai seama dacă ai fi fost în mijlocul acelor molcome sindrofii feminine, că te afli la porțile altei lumi, atât de înșelătoare păreau acele după-amieze, asemeni perdelelor mohorâte ale solemnei încăperi. Erau totuși amurguri când razele soarelui, căzut în apus, scoteau la iveală camera într-o lumină roșiatică, decolorată de cenușiul marilor perdele, vrându-se imperiale, și răsărea o dulce așezare a covoarelor de lână, nebăgate în seamă până atunci, a pernelor lucrate la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mișcare, era, socoteam, o completare sfidătoare a principiilor de drept, aici în inima aplicării lor (poate nu era așa), mă gândeam la Grotius, Josserand, Jering, Planiol, Dongorozi; seara gândul luneca spre Keti. În orașul acesta o cunoscusem, petrecusem lângă ea amurguri fantastice urcând dinspre fluviu. Ce-ar fi putut să înțeleagă „bătrânul” președinte din toate acestea? Înainte de depunerea jurământului, mă reținuse un sfert de oră în cabinetul său pentru unele sfaturi pe care le socotea „esențiale” - și erau, firește, înainte de intrarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
anului 1941, asta pe la mijlocul lui iunie când, într-o după-amiază - între examenul scris și cel oral al bacalaureatului - nu mai veni la locul întâlnirii noastre, iar eu n-o mai găsii, dispăruse fără urmă. Nu bănuiam, când îi sărutam în amurg umerii goi, că voi fi magistrat - nici nu prea știam ce-i asta - că de așa zisa mea „intrare în viață”, la care nu gândeam, avea să se ocupe un decret al Majestății Sale. Dacă ne-ar fi trecut prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
o cunoșteați nici dumneavoastră, nici eu. Ea era simplă ca natura din care crește iarba, salcâmii, castanii și plopii grădinii, ei înșiși substanță a naturii ca și fluviul care curge spre răsărit și-n apele căruia se aprindea soarele în amurguri roșii ca focul. Notasem într-unul din caietele din vremea aceea că „o iubeam, mă gândeam să scriu despre ea odată, altădată, în altă viziune a lumii”. Venise timpul. Însemnasem frânturi ale întâlnirii noastre, fără să readuc în lumină faptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
care opinai pentru achitare, îl socoteai nevinovat, și colegul tău, care avea convingerea contrarie, situație ce impunea rejudecarea în complet de trei judecători. Totul se termină, dar altfel de cum ai fi crezut, în după-amiaza celei de-a treia zi, în amurg, când fratele inculpatului a bătut la ușa biroului tău... - Știu... - Exact. Niciodată în istoria lumii un proces nu s-a terminat în felul acesta. Biroul era o încăpere lungă cu o bibliotecă de la începutul veacului, ce în curând avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Lui, să împartă în numele Lui, de pe acum, dreptatea pe care El o va împărți la sfârșitul veacurilor”. Trecu spre fereastra care era deschisă - câteva minute pentru aerisire - Rex, deși se afla în fața geamului, n-o observă. Ea nu vorbi. Începu amurgul. Vântul trecu șuierător prin coroanele copacilor desfrunziți -, “în curând vom intra în iarnă”. - „Vei veni atunci lângă mine, Keti! Vom fi iar împreună lângă șemineul acesta aprins.” 29. Eram acum în decembrie. Poștașul a sunat, mi-a întins o scrisoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
același antreu, apoi, prin ușa din fața dormitorului în care fusesem dimineața, în sufrageria cu o masă ovală maro-închis, o vitrină oarecare cu bibelouri ieftine, afară de două din ele părând mai răsărite. Pe jos un covor bej cu desene confundabile în amurgul ce stăpânea odaia. Ea aprinse lumina, care depărtă pe loc distanțele dintre noi și aruncă în altă realitate mobila și covorul. - Doamnă, vreau să vă rog ceva... ceva care să rămână între noi pentru totdeauna. - Da, domnule judecător! Era vădit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
urma să stabilesc unde să ne întâlnim. Hotărâi să vin acolo, în chiar după amiaza acelei zile; nu mă cunoștea nimeni decât ea. După-masă m-am dus. Fosta stăpână a casei odihnea în sicriu, pe masa din sufragerie. Și cum amurgul inundă odaia într-o lumină caldă, defuncta semăna uimitor, câteva clipe - în veșnicia în care intrase -, cu Keti. Geneza era atât de imprimată în asemănarea ce mi se dezvăluia că nu putui suporta; întorsei capul. Simțeam că mă sufoc. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
aflam în camera mea, mobila era aceeași, o concretețe ce nu putea fi pusă la îndoială. Vorbii fără rost, ea își trecu degetele prin părul meu răvășit, iar eu mă înecai în ochii ei ca-ntr-un lac fenomenal. Când amurgul se înecă în noapte ne plimbarăm pe malul unui lac asemeni, până ce în dreptul unei lumini subțiri venite de sus, ea se opri și mă-nlănțui din nou cu mâinile după gât. „Nu vreau să mai plec” rosti, și în clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
să se așeze în fotoliul dinspre ferestre, se apropie de mine, îmi cuprinse, fără a rosti o vorbă, fața în mâinile ei albe și mă sărută pe obraji, pe frunte. Eu nu făcui nici o mișcare, uluit de ea și de amurgul zilei de mai care intra în cameră, imperial, până atunci așa ceva... Mă gândii deodată la Keti: exact acum 14 ani, la câteva sute de metri de aici... Apoi către tânăra profesoară, ca și cum nimic nu se întâmplase - căci îmi lipsesc spontaneitățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vorbirii mele, o anulă, privindu-mă peste umeri: - Chiar nu înțelegi? Apoi își fixă ochii în ai mei: ce memorie scurtă ai „domnule judecător”, vorbi, accentuând cu ironie prietenească ultimele două cuvinte. Privirea ei căpătă străluciri uitate, un fel de amurg; și neînțelegerea mea se risipi, jenată, dar mica panică ce-mi încercă ființa, căci nu știam ce să fac, fu salvată de fiica ei care se ivi cu cele trei farfurii cu prăjituri pe o tavă mică, ovală, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
sau nu, era grea de spus - bătea cu degetul mijlociu al mâinii drepte pe lemnul lucitor al mesei, un fel de tact, nu se știe al cărei melodii, sau era numai un semn de plictiseală, ori nerăbdare, și când ieșirăm, amurgul tocmai căzuse peste oraș, venit din întinderea fără sfârșit a câmpiei. Doamna și domnul Pavel ne așteptau în curte, la masa rotundă cu fotolii de răchită, deasupra cărora bătea un bec, balansându-se de un fir adus de improvizația domnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
lucru. - Mare popor, domnule Pavel. Iar el era un om deosebit. A plecat ca să-și urmeze fiica. Dacă erau vremuri normale ar fi rămas aici. Afară începu o ninsoare înceată. Se încheia a doua zi a noului an; profesoara - căzuse amurgul - își luă rămas bun de la noi. Conducând-o până la poartă, rosti: - Și totuși țin la dumneavoastră. Poate vă iubesc. Vru să întârzie la mine, dar nu avu curajul. Ne sărutarăm colegial ca de început de an. După plecarea ei, urcai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
visat cu tine, mergând împreună, pe șoseaua alăturată cu mandarini pe margine, și cum mergeam era să dea peste noi o mașină ce venea dinspre Roma, eram veselă că te găsisem, se făcea că era o după-amiază de vară; spre amurg, nu știu cum, ne urcarăm în Turnul din Pisa - tu cred că-l știi din ilustrate - priveam de sus, din turnul înclinat, oamenii se vedeau mici cum nici unul din ei nu putea să-și închipuie, poate era mărimea lor adevărată, tu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ceva din adierea adolescentă a elevelor sale. După ce-i sărutai mâna, uitându-și de protocolul vag dintre noi mă îmbrățișa și sărută; nu mă așteptam. O sărutai la rându-mi și după o jumătate de oră de conversație ambiguă, începu amurgul - partea aceea a zilei era vinovată, gândesc acum, - ne prăbușirăm necontrolați pe divanul acoperit cu o cuvertură plușată, de culoare bej, pe care trupurile noastre, ajutate de căderea roșiatică a soarelui, aveau să plutească învingătoare ca pe apa unui ocean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cadă pe moalele covor persan, eu mă îmbătam la statura ei pe care, mutând-o acum din întâia clipă a lumii, o atribuiam artei antice și în momentul acela simții, mutat sub lumina lumii eline, adierea brizelor egee. Rămaserăm în amurgul acela fantastic până când înserarea intră în întuneric. Ne răvășirăm dedându-ne nouă înșine în uitările ființei, căutându-ne ca într-o pierdere disperată și negăsindu-ne; ea își striga ajutorul în știutele cuvinte de dragoste, că nu auzeam în liniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
n-ai cunoaște adevărul, că sunteți unul și același, neputându-se bănui că el este altceva și anume oglinda ta în eternitate. Își scoase rochia de vară înflorată (oare când și-o făcuse?) și trupul i se ivi ca-n amurgul altei lumi; părul îi cădea acoperindu-i umerii ca de marmură, albi. Venea din mitologie, eram sigur, sau poate numai se părea închipuirii mele înfierbântate. - Keti, fără tine e foarte greu! spusei, în timp ce ea își ținea fața îngropată în arcuirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Era cum îl știam, nimic schimbat în înfățișarea lui, între mândrie și umilință, de om al câmpiei; visase la vremi ce zadarnic așteptase să vină. Mai era puțin ca ziua să fie egală cu noaptea și-n după-amiaza aceea, când amurgul aluneca în camera altădată plină de râsetele musafirilor, de zvăpăiala fețelor uitate, lumânarea de datină veghea ușor tremurândă somnul nedrept al învățătorului; la căpătâiul lui plângea ca un copil un bătrânel, subțire la trup, cu părul alb, adus ușor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
au aderat, care dețin funcții, mai mult sau mai puțin de control, pentru propaganda tinerilor naivi de altădată, au înțeles că s-au înșelat, că au crezut, că nu mai au ce face, că energiile lor se topesc în van. Amurgul intra în cenușiu. - Am venit să-ți vorbesc, reluă el, pentru că te aflai în cumpănă, iar eu, la toate răscrucile tale de viață... Nu-l mai auzii. Pieri în semiântunericul odăii, dar nu înainte de a-i simți ocrotitoarea mână pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
luminile aprinse în apartamentul doamnei Pavel, mă abătui pe la ea. Mă bucurai; avea în vizită pe nepoată, Marga Popescu, tânăra profesoară de altădată. Era acum în vârstă, dar o anume știință a vieții o ajuta să întârzie ivirea semnelor de amurg. Pleca în Franța. Venise să ne anunțe plecarea. - Cum așa? o întrebai. - La invitația unor cunoscuți de la fosta Bibliotecă Franceză din oraș. Mai ții minte? - Da. - Mi-a fost foarte greu până să obțin aprobarea. - Nu mi-ai spus niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]