KorAP: Find »[drukola/base=apuca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...127 128 129 ...1055 >

26,366 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

umerașele se loveau unele de celelalte zornăind, mă opream. Încetul cu Încetul, nerăbdarea se acumula. Ce-i lua atât de mult? Oare vizitatorul avea de gând să stea o veșnicie? Parcă Dora mi-ar fi citit gândurile; nici n-am apucat să-mi Întind bine degetele picioarelor, că am auzit clanța și ușa dormitorului deschizându-se. În sfârșit, rămăsesem singuri. Am reușit să disting un fel de sunet Înfundat, ca și când cineva ar fi târșâit ceva, urmat de câțiva pași vioi. Ciudat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
gândește Întrebare. B vede În gând, gândește răspuns. Înțelegere fără cuvinte. Ridică o sprânceană. Dar problemă să Îți ții gândul la tine. De exemplu, greu să Înșeli nevasta. Să câștigi la Nürburgring. Să minți colegii. Sau ce părere are Sascha? Apucând roțile, Else se deplasă din nou spre proiector. Am dat din cap neputincios. Desigur, dacă așa zicea ea. Cu antene radio, imaginația putea fi scoasă din ecuație. Se auzeau primele fluierături din sala de cinema. — Unii nu Înțeleg că ecranul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
camerei cu un aer filosofic. Într-o viață anterioară, Else Oloaga trebuie să fi fost profesoară În Polonia sau poate guvernantă. Are o părere despre toate lucrurile și poate explica tot. — Dar nici măcar Froehlich nu va număra surori... N-am apucat s-o Întreb ce vrea să spună cu asta, că a continuat: — Chiar când plecat trenul, el declarat: „Lung drumul spre salvare. Avem nevoie de reformă. Și pace Între așternuturi“. Gielke aplecat pe geam și făcut cu mâna. Mai Întâi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
sigilat ușa de la intrare - o cercetare atentă mai putea să aștepte -, s-a Întors la sediu cu asistenții săi, unde tocmai se bătea, probabil,un raport preliminar la o mașină de scris care răsuna pe coridoarele goale. Mâine se vor apuca să cerceteze trecutul Dorei pentru indicii. Mai devreme sau mai târziu, presupun, de fapt, sunt sigur, mă vor găsi și pe mine. M-am uitat atent la clienții restaurantului, Întrebându-mă dacă ar fi trebuit să-mi dau numele. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
la școală - cea din Bezirk-ul al Vienei, În caz că Înteresează pe cineva. Când am Început clasa Întâi, era cu doi ani Înaintea mea; când am terminat liceul doisprezece ani mai târziu, era cu trei ani În urmă. Și n-a mai apucat să-l termine. Pe vremea aceea Începuse deja să-și construiască ceea ce numea „micul său imperiu al iubirii“ și se descurca destul de bine și fără amo, amas, amat, mersi de Întrebare. De câte ori ne Întâlneam, era pur Întâmplător și mereu noaptea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
scurt ca un bărbat și era machiată foarte discret. Unghii nevopsite, pantofi cu talpa joasă. Doar rochia mlădioasă ca o briză de vară trăda preocuparea pentru un aspect Îngrijit. Cu un braț atârnând Într-o parte și cu cealaltă mână apucând celălalt braț răsucit la spate, stătea la coadă, așteptând să intre. Atunci mi-am dat seama cine era Dora. Am tras repede jaluzelele ghișeului - cu mușchi surprinzător de slăbiți - și l-am Înlocuit pe Otto la intrare. La jumătatea rândului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Întrebat-o pe maică-mea ce Înseamnă numele nostru de familie. — Bucură-te că ai așa ceva, Îmi răspunse de pe scaunul ei, scrâșnind din dinți, fără a se deranja să ridice privirea, ca să te poți executa când ți se cere. Și, apucându-mă de picioare, mă Îndreptă cu gesturi dure și adăugă: — Așa. Am privit În jos și am văzut că Îmi pusese niște cătușe la picioare. Fiarele sclipeau cu o strălucire malefică, ghiulelele erau mari și grele. Ca să dovedesc că pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
timp, Dora m-a rugat să-mi afund călcâiele În perna de pe scaun. Între timp Își scosese nu numai rochia și jupa, dar și ciorapii. Din fericire am reușit s-o conving să nu-și scoată sutienul și Încălțămintea. Îmi apucă gleznele și Îmi Împinse picioarele Înapoi, apoi Își plimbă palmele calde, Îmbrăcate În piele de-a lungul pulpelor, desfăcându-mi genunchii cu blândețe. Scoase din cutia cu farduri o bucată de sfoară și ceva ce părea un șiret. Îl legă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
aproape cristalină: De fiecare dată când te ating, trebuie să-ți dai jos ceva. — Ai Înnebunit? Și tu? Chiar dacă nu-i vedeam, știam că ochii ei Îmi fixează buzele. — De fiecare dată când mă atingi - dar, te asigur, n-o să apuci prea des - Îmi dau jos... Îmi dau jos... Două. Nu, unul. Nu, două articole de Îmbrăcăminte. Am consimțit cu greu. Probabil că Dora purta de două ori mai multă Îmbrăcăminte decât mine și Își găsea drumul pe scări chiar și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
seama că interesul meu nu era inocent. Pe atunci aveam unșpe, doișpe ani. Poate chiar treișpe. Chiar dacă nu sunt catolic, nu sunt nici... (am rostit cuvântul În șoaptă), și mă atingeam de nenumărate ori, În fiecare zi. De câte ori și oriunde apucam: În dormitor, la baie, În bucătărie, dacă nu era nimeni acasă. Până când mă Înroșeam de tot și mă durea, și mă gândeam că partea aceea prețioasă a corpului o să-mi cadă. — Băieții ăștia... De parcă fetele nu s-ar freca Între

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
să le dau la o parte cu limba și am descoperit că așa era ceva mai ușor. Nu m-ar deranja să-mi recuperez portofelul. Era nou-nouț. Dar n-au decât să păstreze stiloul. Ăsta e mai de Doamne-ajută. Am apucat stiloul cu care scriu aceste rânduri. Apoi i-am explicat că ascunsesem banii Împrumutați de la drăguța de Ludmila În chiloți, și l-am Întrebat din nou dacă totul a decurs bine. — Nu te grăbi. Apucându-mă de bărbie, Anton Îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
e mai de Doamne-ajută. Am apucat stiloul cu care scriu aceste rânduri. Apoi i-am explicat că ascunsesem banii Împrumutați de la drăguța de Ludmila În chiloți, și l-am Întrebat din nou dacă totul a decurs bine. — Nu te grăbi. Apucându-mă de bărbie, Anton Îmi răsuci maxilarul Într-o parte și alta. Îl Îngrijora mai ales ochiul vânăt. — Cu ăsta n-aveai cum să vezi cine a fost. — Au. Nu, nici vorbă. Mi-am retras fața și i-am spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
În urmă, indicase spre capul său și se pronunțase: — Estetica standard, Kretschmer. Scapă-mă de biologia inutilă! Parcă mi-ar fi citit gândurile, bărbierul Îmi așeză pe spate o palmă alinătoare. Cu toate acestea, Înainte să mă relaxez, acesta mă apucă de părul din creștet și, ținându-l ca pe un trofeu, despică În același timp aerul cu instrumentul său grotesc. — Chestiunile legate de estetică apar Într-o lumină mai clară dacă sunt rezolvate cu metode biologice. Habar n-aveam despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
gândesc - lămâii verzi. Se mișca mult, repede și fără rost. În ciuda acestor activități uimitoare, femeia nu prea era atentă - Într-o clipă era doar ochi și urechi; În alta, se Împrăștie Într-un amestec de membre și mișcare dezintegrată. Brusc, apucă registrul cu ambele mâini care prezentau răni pe două Încheieturi proeminente ale degetelor. Băgând de seamă apariția mea, Își țuguie buzele, Își vârî mâinile sub subțiori, și, aplecându-se Înainte, Încercă să-mi descifreze scrisul: — Doriți să... Doriți să vizitați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
poate fi. Unul din băieți trebuie să fi fost acea umbră care se strecurase prin crăpătura din grămada de scânduri. — În cazul acesta, am răspuns, poate știi și de ce am venit? — Antenele radio nu sunt pentru femeie bătrână. Colega mea apucă frânele cu grijă. Cu ce pot ajuta, Sascha? — În primul rând, aș vrea să-mi iau câteva zile libere. — Se admite. Ridicând o mână, ca și când ar fi vrut să mă binecuvânteze, Else alungă o muscă. Ia loc, te rog. — Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
forțată să se deplaseze cu un scaun cu rotile, chiar dacă agilă Încă, l-a rugat pe Otto. Și În ziua următoare, fiul ei livră materialul. — Mai știi cui i l-a dat? Și Dora a zis ceva despre documentar? Am apucat-o pe Else de mâini. Te rog, Încearcă să-ți amintești. E important. Dându-mi mâinile la o parte, colega mea răspunse c-o voce temperată: — Primul răspuns: la doctorul de la Fundație. Al doilea: nu. Arătând spre fostul atelier, adăugă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
combinăm liber viziunea interioară cu privirea noastră din afară. — Asta sună a Froehlich. — Eram paralizat de umilință. Dar Polster a reușit cumva să-i facă pe băieți să tacă și, până la urmă, oricât de incredibil ar suna, toată lumea s-a apucat să deseneze. În ceea ce mă privește, mă prefăceam că plouă. Dar Încearcă să stai nemișcat În timp ce treizeci de perechi de ochi stau ațintiți asupra ta. E imposibil. După un timp, camera a Început să se clatine și să plutească misterios

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
nonsens luminos. Jos În stradă o mașină de poliție era parcată cu o roată pe trotuar și o băltoacă de raze lucind pe capotă. Până la urmă bătăile au Încetat. În schimb, În yală a fost introdusă o cheie. Abia am apucat să fac legătura Între mașina-de-pe-stradă și bătăile-de-la-ușă, când pe ușă au intrat doi ofițeri de poliție. Cel mai În vârstă avea părul blond, ondulat; cel tânăr prefera nu doar alifie de păr, ci și o cărare exactă la mijloc, parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Acum cel din urmă puse jos servieta pe care o cărase și anunță pe cineva, nu se știa pe cine anume: — Mulțumesc, doamnă. Doamnă, puteți pleca. Observându-mi mirarea, lăsă un rânjet să-i dezghețe parțial fața. Zâmbetul nici nu apucă să-i ajungă până la ochi, că doamna Britz s-a și furișat pe lângă colegul lui de la ușă, alungându-mi curiozitatea cu o singură mișcare reumatică. Nu, mulțumim, doamnă. Ne descurcăm noi. V-am zis. Acum. Gata. Puteți. Pleca. Întorcându-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
ovală și sfoara șerpuindă mi-au amintit de desenele acelea sub formă de lalea, pe care le-am contemplat cu Dora la muzeul Fundației. Un băiat alerga după balon, cu mâinile Întinse și gura căscată, și după el, o femeie. Apucând sfoara, i-am returnat băiețelului balonul. — Cum spui? Maică-se se oprise mai departe, cu soarele În spate. Se uită mai Întâi la fiul ei, apoi la mine, apoi, vizibil tulburată, și-a dat o șuviță după ureche și a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
calm de-a lungul unei crăpături care Își croise drum printre pietrele de pavaj. — Măcar așa văd unde pun piciorul. Plasând un picior În fața celuilalt, ca și când ar fi făcut echilibristică pe o sfoară Întinsă, se deplasa cu grijă, dar eficient. Apucându-mă din nou de picior, mi-am frecat genunchiul. — Încearcă și tu, spuse Dora, schițând un gest cu mâna, ca și când ar fi vrut să scoată o pereche de pince-nez. Poți să Împrumuți perspectiva mea. Dar trebuie să vezi cu ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
când un tunet asurzitor tulbură toaleta dintre apartamentul meu și al vecinului. Fostul sergent de la garnizoana din Potsdam apăru imediat. Ținându-se c-o mână de pantalonii de pijama, cu cealaltă domnul Vogelsang Își mângâie ușor părul rar. L-am apucat de sub braț. Se sprijini de mine reținut, târșâindu-și picioarele spre locuința lui, cu spatele aplecat și pași mici. — Ne Îndreptăm spre front, ă, Knisch? Cele câteva smocuri de păr care-i Încadrau capul stăteau vâlvoi și, ca toți bătrânii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
cât simțeam că-mi permite demnitatea. Cu cât ne spui mai multe, cu atât va fi mai puțin dureros. Poate că te scutim de tratamentul pe care tocmai i l-am aplicat doctorului. Vocea accentuase profesia aproape ironic. Înainte să apuc să-l Întreb de ce, continuă: Ne-am Înțeles? Nu te-aud. Așa da. Trebuie să fi interpretat drept răspuns afirmativ una din acele mișcări incontrolabile. Acum vocea se Întoarse spre altcineva din cameră. Persoana necunoscută spuse: — Remarcabil. În afară de tendința spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
reglare de conturi, ceva tipic pentru lumea interlopă. Când am cercetat camera, l-am găsit legat de un scaun. — Da, domnule Knisch. Legat, dezbrăcat, violat. Mort, de fapt. Probabil că acest Karp Își pierduse capul. Din fericire, pe dumneavoastră am apucat să vă salvăm. Dacă am fi ajuns c-o oră mai târziu, nu sunt sigur că ați mai fi În viață. Mi-a ieșit doar un gest neajutorat. De data aceasta Însă, inspectorul părea prea puțin interesat de confortul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
explică raportul de la autopsie pe care tocmai Îl primise. Se pare că Dora murise din cauza unui anevrism. Conform coronerului, deși se Întâmplau mai ales În cazuri de epilepsie gravă, astfel de incidente apăreau și la oamenii puși sub presiune extremă. Apucându-mă de braț, inspectorul mă conduse la ușă. Vedeți dumneavoastră, domnule Knisch, trebuie să pornim de la prezumpția că moartea a survenit din cauze naturale. În mod regretabil, geniul orașului a făcut prima presupunere greșită. Cazul va fi trasnferat la Brigada

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]