6,475 matches
-
de ani și mineralul, cristal dacă vreți, de până la el. Totuși planta... Desigur, aș putea arăta că ea are tangență cu acea lume paralelă căci posedă esențialul, adică un suflețel, citând Înțelepciunea adunată de popor milenii la rând, știind că arborele e viu și nu poate fi tăiat până nu i se cere iertare și i se explică - nu râdeți! - nevoia ca el să-și sacrifice viața, cu promisiunea că astfel va deveni ceva mai dihai: casa În care se va
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
evoluție, la nivelul biologic, e doar un caz particular al unei evoluții globale În care strategia -Înălțarea adică - Îmbracă rând pe rând haine diverse, tot mai frumoase, cea pe care o știm fiind doar aceea biologică, blănița pisicii și scoarța arborelui În care ea se cațără. Haina care a fost cândva mineralul și este acum biologicul, va fi cîndva - știu eu? - spiritualul. Desigur, Îmbrăcarea hainei noi presupune un salt calitativ. Adică, ceea ce a fost Înainte nu se mai potrivește, decât ca
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
când nu se putea, adică devierea era prea mare, prin transformarea ei Într’un mugure, care izvodea o ramură. E bună și asta căci, dacă găsește un mediu mai bun, ceva mai mult soare de exemplu, la fel de ideatic precum Însăși arborele pe care-l desenez acum, poate deveni, ea Însăși, trunchi, uscând sau transformând Într’o biată ramură calea pe care se dezvolta până atunci trunchiul. N’are importanță. Esențialul e ca arborele să crească... Doar că nici trunchiul și nici
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
mult soare de exemplu, la fel de ideatic precum Însăși arborele pe care-l desenez acum, poate deveni, ea Însăși, trunchi, uscând sau transformând Într’o biată ramură calea pe care se dezvolta până atunci trunchiul. N’are importanță. Esențialul e ca arborele să crească... Doar că nici trunchiul și nici ramurile nu pot Întreține viața arborelui, cel mult o pot susține: e nevoie de energie, de la Soare, fie el ideatic, pe care o captează frunza. Mai precis clorofila; dar care are nevoie
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
poate deveni, ea Însăși, trunchi, uscând sau transformând Într’o biată ramură calea pe care se dezvolta până atunci trunchiul. N’are importanță. Esențialul e ca arborele să crească... Doar că nici trunchiul și nici ramurile nu pot Întreține viața arborelui, cel mult o pot susține: e nevoie de energie, de la Soare, fie el ideatic, pe care o captează frunza. Mai precis clorofila; dar care are nevoie de suprafață de expunere. Și așa, ramura se lățește, semănând cu o frunză. Imaginea
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
chiar Înflorită acum... Care n’are frunze cum credem, ci lățiri ce le seamănă perfect, ale tulpinii... Căci niciodată o frunză nu odrăslește În vârful ei o alta, ea Însăși fiind o specializare a unei câtimi a tulpinii... Și așa, arborele nostru devine un fel de crăciunică, care se Înalță nu spre cer, spațial deci, ci temporal, spre anii care vin, Înălțimea devenind timp. Și, acest arbore filogenetic, pe care curiosul Îl poate admira În orice carte de zoologie ori de
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
o alta, ea Însăși fiind o specializare a unei câtimi a tulpinii... Și așa, arborele nostru devine un fel de crăciunică, care se Înalță nu spre cer, spațial deci, ci temporal, spre anii care vin, Înălțimea devenind timp. Și, acest arbore filogenetic, pe care curiosul Îl poate admira În orice carte de zoologie ori de biologie generală, mai rar În cele de botanică - deși arbore se cheamă - apare cu “frunze” moarte demult, cu „frunze“ moarte demult, cu „frunze“ care se prelungesc
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
nu spre cer, spațial deci, ci temporal, spre anii care vin, Înălțimea devenind timp. Și, acest arbore filogenetic, pe care curiosul Îl poate admira În orice carte de zoologie ori de biologie generală, mai rar În cele de botanică - deși arbore se cheamă - apare cu “frunze” moarte demult, cu „frunze“ moarte demult, cu „frunze“ care se prelungesc printr’o subțire dâră, dar cu cele mai multe ca și retezate În clipa de față. Doar că clipa de față va fi urmată de o
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
traduce Într’o subțire dâră... Și acum o paranteză, să-mi trag sufletul: „frunzele“ arată cât de mult au stăpânit planeta diferite feluri de organisme: mai puțin, apoi mai mult, după care de loc. Și, privind acea imagine, a unui arbore a cărui coroană Însăși e retezată de clipa de față, mă Întreb: poate pieri mâine, adică În anul 2000, sau mai are de crescut? Chiar dacă peste câteva zile trecem În anul 2000, nici măcar mileniul nu se Încheie... Darmite lumea care
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
În ansamblul său. Sfârșitul lumii poate fi considerat doar ca o metaforă, În care nu se poate preciza nici momentul - de aceea spune Iisus că doar Tatăl Îl cunoaște -, darmite scenariul și, mai ales, finalitatea. Și, dacă am extinde modelul arborelui la scara Universului, depășind deci planul biologic care oricum nu poate descrie decât o câtime a existenței acestuia, voi Întreba cum poate dispare, având un sens, o stea ca Soarele, care are doar 5 miliarde de ani și rezerve pentru
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
tot avem omăt, haidem să pornim pe potecile pădurii, desigur ale uneia deja retezate În consecința cutărei legi pe care o detest din suflet, nu din invidia că n’am ce reteza eu Însumi ci pentru că mă simt prea Îndatorat arborelui. Iată o buturugă care va odrăsli la primăvară câțiva lăstari, aceia care vor reface, de vor fi lăsați de capul lor, un nou arbore care va Îngemăna desigur două ba chiar trei trunchiuri. Iată altă buturugă, care va odrăsli doar
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
nu din invidia că n’am ce reteza eu Însumi ci pentru că mă simt prea Îndatorat arborelui. Iată o buturugă care va odrăsli la primăvară câțiva lăstari, aceia care vor reface, de vor fi lăsați de capul lor, un nou arbore care va Îngemăna desigur două ba chiar trei trunchiuri. Iată altă buturugă, care va odrăsli doar ciuperci, acele Pleurotus de pildă, semn că a murit. De unde știu ce va urma, de vreme ce oracolul din Delfi nu mai există demult? Păi buturuga
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
și partea bună a acelei cârdășii. Și la fel ca altă dată, trebuie s’o căutăm nu prin interesul copacului, care de altfel este ținut astfel În frâu Întru proliferare, nici al celor doi cârdășiți care de altfel prin prăbușirea arborelui se sinucid, ci cu ochii Naturii care-i cuprinde, și le ține dreapta cumpănă, pe toți trei. Copacul adună o comoară de energie, pe care o vrea doar pentru el. Și astfel o transformă În ceva inaccesibil glucoza, prima formă
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
nu posedă celulază, „cheia“ comorii adică, crede că așa e peste tot. Numai că Natura trebuie să aibă grijă și de alții, căci Îi trebuie cât mai mulți „slujbași“, specii adică, Între ei chiar cei doi „Înrăiți“. Punând la corvoadă arborele, peste beneficiul lui imediat, limitat desigur În timp căci Naturii nu-i plac Matusalemii, acela de rezistență mecanică, destinează celuloza de fapt restului biocenozei. La urma-urmei, cu ce se hrănește căprioara, o posesoare de celulază, la vreme de iarnă, decât
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
dar - primordial. Acela care-și Închipuia că bolta cerească, un fel de acoperiș al pământului Întreg, precum avea și coliba lui, trebuie să se sprijine pe un stâlp. Ca și acela din colibă, stâlpul lumii trebuia să fie musai un arbore. Dar unul care, pentru că susținea cerul, sălașul zeilor adică, trebuia el Însuși sanctificat. Și, cum „câte bordeie atâtea obiceie“, fiecare popor a venerat, În calitate de stâlp al cerului, de arbore cosmic, o specie anume: indienii smochinul ( Ficus carica), mai precis „ficusul
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
și acela din colibă, stâlpul lumii trebuia să fie musai un arbore. Dar unul care, pentru că susținea cerul, sălașul zeilor adică, trebuia el Însuși sanctificat. Și, cum „câte bordeie atâtea obiceie“, fiecare popor a venerat, În calitate de stâlp al cerului, de arbore cosmic, o specie anume: indienii smochinul ( Ficus carica), mai precis „ficusul pagodelor“ care, Într’adevăr, prin rădăcinile sale adventive izvodite de ramuri, care-i devin astfel un fel de tulpini tot mai Îndepărtate de locul odrăslirii seminței, se tot Întinde
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
Încoace, acela care prin educația lui germană a adoptat până la venerație și teiul, pe care l’a amintit atât de des, chiar ca tovarăș al ultimului său drum, tot românul se simte - barem pentru câteva zile văratice - frate cu acest arbore. Un frate cam vitreg totuși. À propos: suntem frați cu orice vietate a lumii, chiar cu virusul SARS, prin simplul fapt că recurgem cu toții la același cod genetic. Dar, revenind la tei - din păcate nu singurul tratat astfel -, și la
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
de mine calității atât de ades clamate de frate, să-mi vărs năduful. Luați aminte, ieșeni și nu numai, la - aș spune genocid dacă acest „geno“ n’ar face referire exclusivă la noi, oamenii - dezastrul la care este supus acest arbore În zilele acestea, acelea ale speranței lui Întru perpetuare, precum a noastră atunci când odrăslim - ce teluric termen urmează! - un moștenitor: De dragul câtorva flori - consacrate ca medicinale, deci vandabile ori, avându-le, economisitoare a câtorva gologani -, mulțime de plozi care visează
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
-le, economisitoare a câtorva gologani -, mulțime de plozi care visează, În schimbul lor, vreo gumă de mestecat dacă nu cumva vreo țigară ori ceva mai rău, respectiv oameni În toată firea - săraci ori mai degrabă zgârciți -, smulg crăci Întregi dintr’un arbore neînzestrat de Natură cu lemnul tare al stejarului, dar nici cu Înălțimea ramurilor, la neîndemâna vreunui culegător precum acelea ale bradului. Rana rămasă În trupul teiului e poarta prin care lemnul său atât de fragil va fi devorat de ciuperci
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
ramurilor, la neîndemâna vreunui culegător precum acelea ale bradului. Rana rămasă În trupul teiului e poarta prin care lemnul său atât de fragil va fi devorat de ciuperci și bacterii până ce, din tot scheletul lui care voia să susțină un arbore falnic nu va rămâne - nu peste mult - decât scoarța, curând doborâtă de vreun vânt. Dar și micile rămurele, rupte fie doar pentru a Împodobi ușa ori poarta cuiva la Rusalii, vor văduvi „recolta“ de flori de la anul. Comercianții de flori
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
și pușcăriașii au? Gata. Să ofer și o soluție: Nu „suflecarea“ teilor Iașilor, adică retezarea ramurilor care se apleacă deasupra trotuarelor și străzii, umbrindu le și Încântând trecătorii, ci tăierea de tot. A teilor, se Înțelege. Și Înlocuirea lor cu arborele sfânt - dacă mai există, În secolul al XXI-lea, ceva sfânt - al românilor: cu brazi. À propos: și bradului Îi va veni rândul, la primul Crăciun. E drept, Iașii Își vor pierde astfel esența, poate râvnita aură eminesciană, dar de ce
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
sfânt - dacă mai există, În secolul al XXI-lea, ceva sfânt - al românilor: cu brazi. À propos: și bradului Îi va veni rândul, la primul Crăciun. E drept, Iașii Își vor pierde astfel esența, poate râvnita aură eminesciană, dar de ce arborele sfânt al poetului pe care nimeni nu l’a mai putut egala să mai sufere? Cred că Eminescu Însuși, acela care ne-a lăsat singuri de doar câteva zile, mi-ar Întinde mîna În semn de aprobare, deși Iașii iluminați
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
tehnică asta face: asigură celulei - devenită primordială - mediul sigur, În care doar ea e stăpână, și energia; ba chiar și factorul de unitate a viitorului organism pluricelular - căci n’avem nevoie de un pumn de celule identice, ci de un arbore, În care o celulă e frunză, alta rădăcină... - adică fitohormonii. Dirijată astfel, multiplicarea celulară - prima reacție a celulei - și diferențierea - specializarea celulelor fiice spre a deveni rădăcină ori frunză - vor regenera o plăntuță care, Îngrijită și treptat trecută spre viitorul
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
lege e valabilă pentru orice specie, chiar și pentru păduchi... Dar orășeanul taie copaci, uneori doar că produc, precum plopul, un puf alergic. Prefer să „crape“ alergicul, care (adesea) oricum face umbră pământului degeaba, decât să ucid, de dragul lui, un arbore, pe care nu-l pot Înlocui. Ca funcție. C’ar trebui să suplinesc Natura prin fabrici de oxigen, fabrici de absorbit CO2-ul etc. Și sunt convins că nu putem administra, din toate punctele de vedere, un spațiu la fel cum
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
ar trebui să suplinesc Natura prin fabrici de oxigen, fabrici de absorbit CO2-ul etc. Și sunt convins că nu putem administra, din toate punctele de vedere, un spațiu la fel cum făcea Natura Înainte de a i-l smulge. Doar că arborele citadin e numai un „prototip“ care se vede multiplicat la scara miilor și zecilor de mii În pădure. În aceea „dată Înapoi“ unor proprietari Îndrituiți dar și necunoscători În ale silviculturii. Pădurea are un rol social (vezi oxigenul, CO2-ul, regimul
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]