3,722 matches
-
de construit, mai ieftin și mai puțin predispus la avarii mecanice. Spațiul interior mai mare și greutatea redusă a construcției vehiculului permitea montarea unui tun de calibru greu și a unui blindaj mai gros. În majoritatea cazurilor, silueta tunurilor de asalt era mai joasă decât cea a țancurilor. Tunurile de asalt au fost folosite cu preponderenta în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de către forțele armate ale Germaniei naziste și ale Uniunii Sovietice. La începutul războiului, armata germană a început să
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
mecanice. Spațiul interior mai mare și greutatea redusă a construcției vehiculului permitea montarea unui tun de calibru greu și a unui blindaj mai gros. În majoritatea cazurilor, silueta tunurilor de asalt era mai joasă decât cea a țancurilor. Tunurile de asalt au fost folosite cu preponderenta în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de către forțele armate ale Germaniei naziste și ale Uniunii Sovietice. La începutul războiului, armata germană a început să construiască tunuri de asalt improvizate prin fixarea tunurilor pe sașiul
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
decât cea a țancurilor. Tunurile de asalt au fost folosite cu preponderenta în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de către forțele armate ale Germaniei naziste și ale Uniunii Sovietice. La începutul războiului, armata germană a început să construiască tunuri de asalt improvizate prin fixarea tunurilor pe sașiul camioanelor sau pe sașiul țancurilor depășite, prin îndepărtarea turelei. Mai tarziu, atât germanii cât și sovieticii au proiectat tunuri de asalt blindate complet, construite special pentru sprijinul infanteriei. Armata Roșie a folosit inițial tancul
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
Uniunii Sovietice. La începutul războiului, armata germană a început să construiască tunuri de asalt improvizate prin fixarea tunurilor pe sașiul camioanelor sau pe sașiul țancurilor depășite, prin îndepărtarea turelei. Mai tarziu, atât germanii cât și sovieticii au proiectat tunuri de asalt blindate complet, construite special pentru sprijinul infanteriei. Armata Roșie a folosit inițial tancul greu KV-2 pentru a distruge fortificațiile inamice, o variantă a țancului Kliment Voroșilov care avea un obuzier de 152 mm montat într-o turela supradimensionata. Această soluție
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
a distruge fortificațiile inamice, o variantă a țancului Kliment Voroșilov care avea un obuzier de 152 mm montat într-o turela supradimensionata. Această soluție nu s-a dovedit a fi de succes, fiind înlocuită cu o serie de tunuri de asalt mai performante: ȘU-76, ȘU-76i, ȘU-122, ȘU-152, ISU-122 și ISU-152. Principalul tun de asalt folosit de germani în timpul războiului a fost Sturmgeschütz III (abreviat StuG III). Înarmat cu un tun de calibru 75 mm, StuG III putea fi folosit atât că
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
obuzier de 152 mm montat într-o turela supradimensionata. Această soluție nu s-a dovedit a fi de succes, fiind înlocuită cu o serie de tunuri de asalt mai performante: ȘU-76, ȘU-76i, ȘU-122, ȘU-152, ISU-122 și ISU-152. Principalul tun de asalt folosit de germani în timpul războiului a fost Sturmgeschütz III (abreviat StuG III). Înarmat cu un tun de calibru 75 mm, StuG III putea fi folosit atât că tun de asalt, cât și ca vânător de tancuri. Armata germană a folosit
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
ȘU-76, ȘU-76i, ȘU-122, ȘU-152, ISU-122 și ISU-152. Principalul tun de asalt folosit de germani în timpul războiului a fost Sturmgeschütz III (abreviat StuG III). Înarmat cu un tun de calibru 75 mm, StuG III putea fi folosit atât că tun de asalt, cât și ca vânător de tancuri. Armata germană a folosit și alte modele de tunuri de asalt fără turela, precum StuG IV, StuH 42, Sturmpanzer IV sau Sturmtiger. Batalioanele de "Sturmartillerie" erau folosite adesea că substitut al batalioanelor de tancuri
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
fost Sturmgeschütz III (abreviat StuG III). Înarmat cu un tun de calibru 75 mm, StuG III putea fi folosit atât că tun de asalt, cât și ca vânător de tancuri. Armata germană a folosit și alte modele de tunuri de asalt fără turela, precum StuG IV, StuH 42, Sturmpanzer IV sau Sturmtiger. Batalioanele de "Sturmartillerie" erau folosite adesea că substitut al batalioanelor de tancuri din cadrul diviziilor Panzergrenadier. Batalioanele independente de tunuri de asalt StuG erau folosite adesea că întăriri pentru diviziile
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
a folosit și alte modele de tunuri de asalt fără turela, precum StuG IV, StuH 42, Sturmpanzer IV sau Sturmtiger. Batalioanele de "Sturmartillerie" erau folosite adesea că substitut al batalioanelor de tancuri din cadrul diviziilor Panzergrenadier. Batalioanele independente de tunuri de asalt StuG erau folosite adesea că întăriri pentru diviziile de infanterie datorită versatilității lor. În cadrul armatei germane, tunurile de asalt aparțineau de artilerie, echipajele fiind instruite ca atare. Marea Britanie și Statele Unite ale Americii au adoptat o soluție diferită. Pentru a sprijini
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
Sturmtiger. Batalioanele de "Sturmartillerie" erau folosite adesea că substitut al batalioanelor de tancuri din cadrul diviziilor Panzergrenadier. Batalioanele independente de tunuri de asalt StuG erau folosite adesea că întăriri pentru diviziile de infanterie datorită versatilității lor. În cadrul armatei germane, tunurile de asalt aparțineau de artilerie, echipajele fiind instruite ca atare. Marea Britanie și Statele Unite ale Americii au adoptat o soluție diferită. Pentru a sprijini infanteria, aceste tari foloseau tancuri dotate cu obuziere în loc de tunul normal, precum varianta M4(105) a țancului Sherman înarmata
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
sprijinul infanteriei. După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, au existat puține vehicule proiectate special pentru sprijinirea infanteriei. Armata americană a folosit autotunurile M56 Scorpion, M50 Ontos și M551 Sheridan. Totuși, ele nu au fost proiectate că tunuri de asalt: M56 Scorpion și M50 Ontos erau vânători de tancuri, iar M551 Sheridan era un vehicul de recunoaștere. Armata sovietică a folosit autotunurile ASU-57 și ASU-85, însă acestea erau vânători de tancuri ușori, meniți să sprijine trupele aeropurtate.
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
și după avertismentele refugiaților, atacul a 12 tancuri asupra soldaților din Forțele Speciale de la Lang Vei a fost o surpriză. Tancurile amfibii PT-76 de fabricație sovietică din dotarea Regimentului 202 Blindate al APV a lovit sistemele defensive, susținute de un asalt de infanterie al Batalionului 7 din Regimentul 66 și de Batalionul 4 al Regimentului 24, ambele din cadrul Diviziei 304. Forțele terestre fuseseră echipate special penru atac cu ranițe de grenade, gaze lacrimogene și aruncătoare de flăcări. Deși principalele sisteme defensive
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
căsătorit cu Lady Gujok, fiica Kim Yang-PUM. Seondeok a servit sub King Hyegong în poziția de "sangdaedeung". Cand rebeliunea din Kim Ji-Jeong a izbucnit în 780, el a condus forțele regale împotriva rebelilor. Cu toate acestea, rebelii au luat cu asalt palatul și a ucis pe rege, si Seondeok a fost obligat să ia tronul pentru el. După moartea sa în 785, Seondeok a fost incinerat și cenușă lui împrăștiate pe Marea Japoniei (Marea de Est). Seondeok succesorul lui a fost
Regele Seondeok de Silla () [Corola-website/Science/320637_a_321966]
-
Toate trupele auxiliare trebuiau să fie la rândul lor mecanizate, dar adesea erau folosite camioane pentru a tracta piese obișnuite de artilerie, decât variantele autopropulsate ale tunurilor antitanc și antiaeriene. În practică, diviziile Panzergrenadier aveau un batalion de tunuri de asalt grele în locul celui de tancuri, din cauza deficitului de tancuri din armata germană. Câteva unități de elită aveau însă un batalion de tancuri și un batalion de tunuri de asalt (în locul tunurilor antitanc tractate de camioane), precum și transportoare blindate în unele
Panzergrenadier () [Corola-website/Science/320658_a_321987]
-
antiaeriene. În practică, diviziile Panzergrenadier aveau un batalion de tunuri de asalt grele în locul celui de tancuri, din cauza deficitului de tancuri din armata germană. Câteva unități de elită aveau însă un batalion de tancuri și un batalion de tunuri de asalt (în locul tunurilor antitanc tractate de camioane), precum și transportoare blindate în unele batalioane de infanterie. Teoretic, o divizie Panzergrenadier avea cu un batalion de tancuri mai puțin decât o divizie Panzer, însă avea două batalioane de infanterie în plus. Astfel, divizia
Panzergrenadier () [Corola-website/Science/320658_a_321987]
-
1917 în vreme ce o ultimă mică garnizoană din Sinai a fost eliminată în februarie. Ofensiva a pătruns în Palestina și inițial s-au făcut fără succes eforturi de capturare a Gazei la 26 martie și 19 aprilie 1917. Un al treilea asalt s-a petrecut între 31 octombrie și 7 noiembrie iar la acesta au luat parte ambele divizii călare, ANZAC și cea Australiană, și a fost încununată de succes pentru britanici care au capturat 12.000 de soldați turci depășind linia
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
manifestat încă din vremea cuceririi normande. Orașul va avea o importanță aparte în dezvoltarea limbii engleze moderne. În timpul răscolei țăranilor conduși de Wat Tyler din anul 1831 Londra a fost invadată de rebeli. Un grup de țărani a luat cu asalt Turnul Londrei și l-au omorât pe Lordul Cancelar, pe arhiepiscopul Simon Sudbury și pe Lordul Trezorier. Țăranii au jefuit orașul și au incendiat mai multe clădiri. William Walworth, Lordul Primar, l-a înjunghiat pe Tyler într-o confruntare care
Istoria Londrei () [Corola-website/Science/320692_a_322021]
-
puternică a turcilor, care a culminat cu bătălia de 21 de zile (23 august - 13 septembrie) de pe râul Sakarya. Pozițiile defensive turce aveau punctele forte pe o serie de înălțimi, pe care grecii au fost obligați să le ia cu asalt. Turcii au reușit să păstreze controlul asupra mai multor înălțimi, în vreme ce altele au fost pierdute și recapturate de mai multe ori. În această fază a luptelor, grecii s-au bucurat de superioritate numerică, iar turcii au fost obligați să-și
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
se făcea la fabrică. Variațiile din aspectului pastei erau în funcție de fabrica unde era construit vehiculul blindat. Zimmeritul avea de obicei aspectul clasic, cu zimți, dar a existat și un model în formă de vafelă, întâlnit aproape exclusiv la tunurile de asalt Sturmgeschütz III. De obicei, vehiculele aflate deja în uz nu erau dotate cu Zimmerit. Zimmeritul nu a mai fost aplicat din fabrică începând cu 9 septembrie 1944 și pe front de pe 7 octombrie 1944, din cauza unor zvonuri nefondate. Îngrijorările erau
Zimmerit () [Corola-website/Science/320764_a_322093]
-
-a Claudia, Legiunea a II-a Traiana Fortis și Legiunea a XXX-a Ulpia Victrix au învins pe daci, ducând astfel la victoria romanilor. Deși dacii a suferit o înfrângere în timpul primului război daco-roman al lui Traian, împăratul a amânat asaltul final asupra capitalei lor de Sarmizegetusa în scopul une victorii definitive sigure, prin reorganizarea trupelor imperiale. Traian a impus concesii dace severe în cadrul negocierilor de pace cu dacii. Astfel, Decebal trebuia să renunțe la toate pretențiile sale asupra unor porțiuni
Bătălia de la Sarmisegetusa () [Corola-website/Science/321618_a_322947]
-
s-a întors după ce acesta a fost ucis de o salvă de tun la începutul luptei, dar forța lui Arnold a pătruns mai mult în periferiile orașului. Arnold a fost și el rănit la începutul atacului și a lăsat conducerea asaltului în seama lui Morgan înainte de a fi încercuit la marginea orașului și obligat să se predea. Arnold și americanii au continuat să asedieze ineficient orașul până în primăvară, când au sosit întăriri ale britanicilor. În bătălie și în asediul ce a
Bătălia de la Quebec (1775) () [Corola-website/Science/321647_a_322976]
-
el, întorcându-se în cele din urmă în Franța. Furtuna de zăpadă a sosit în noaptea de 27 decembrie, și l-a făcut pe Montgomery să pregătească trupele pentru atac. Furtuna a scăzut însă în intensitate, iar Montgomery a anulat asaltul. În acea noapte, un sergent din Rhode Island a dezertat, ducând britanicilor planurile de atac. Montgomery a făcut atunci un nou plan; acesta impunea două atacuri diversioniste asupra zidurilor vestice ale Quebecului, conduse de Jacob Brown și James Livingston, în vreme ce
Bătălia de la Quebec (1775) () [Corola-website/Science/321647_a_322976]
-
pentru a trece prin fortificațiile din nordul orașului de jos, iar Montgomery avea să urmeze cursul fluviului Sf. Laurențiu la sud de oraș. Cele două forțe urmau să se întâlnească în periferiile de jos ale orașului și să lanseze un asalt combinat în orașul de sus, escaladând zidurile. Noul plan a fost dezvăluit doar ofițerilor superiori. La 30 decembrie a izbucnit o nouă furtună, iar Montgomery a dat din nou ordin de atac. Brown și Livingston și-au condus milițiile în
Bătălia de la Quebec (1775) () [Corola-website/Science/321647_a_322976]
-
comanda asediului asupra Piombino (care s-a încheiat în 1502), Cesare a comandat trupele Franceze in asediul din Napoli și Capua apărat de către Prospero Colonna și Fabrizio Colonna. Pe data de 24 iunie, 1501 trupele sale au luat-o cu asalt pe cea din urmă, cauzând prăbușirea puterii aragoneze din sudul Italiei. În iunie 1502 s-a îndreptat către Marche, unde a fost reușit să captureze Urbino și Camerino prin trădare. Următorul pas ar fi fost Bologna, dar "condottieri" săi, în
Cesare Borgia () [Corola-website/Science/321728_a_323057]
-
captureze rapid orașul și apoi să avanseze spre Zagreb, prin Vinkovci și Osijek. Spre sfârșitul lui august 1991, Vukovar era complet înconjurat, însă apărătorii croați au opus o rezistență neașteptată și înverșunată, în ciuda intenselor tiruri de artilerie, a bombardamentelor și asalturilor cu tancuri ale JNA. Colonelul la acea vreme era comandantul Brigăzii 1 Mecanizată de Gardă și a fost numit comandant al „Grupului de Operațiuni Sud”, aflat în subordinea directă a generalului Života Panić. Brigada condusă de colonelul Mrkšić a fost
Mile Mrkšić () [Corola-website/Science/321741_a_323070]