5,357 matches
-
adresă vecinului său: — Ah, o priveliște remarcabilă, o priveliște remarcabilă. — Ai dreptate. Dacă stîncile astea ar putea vorbi, ne-ar spune niște povești grozave, ce zici? Pariez că ne-ar spune niște povești grozave. — Din peisaje ca astea izvorăște măreția Bătrînei Scoții. Thaw își ridică privirea și văzu hălci imense de materie brută hăcuită de vreme și trecerea timpului. Din crăpăturile înalte se prăvălea pietrișul peste pantele acoperite de iarbă aspră, asemeni unei umpluturi care se revărsa în mormane de cenușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nu-i auzise pe părinți vorbind, dar nici nu le întîlnise. De două sau trei ori în timpul slujbei, ușa s-a deschis pe furiș și cei de lîngă ea și-au schimbat locurile pentru a face loc vreunui bătrîn sau bătrîne care își ținea respirația. Thaw stătea lîngă dulapul de sufragerie îmbrăcat în cel mai nou costum. Brusc își aduse aminte că pastorul nu-i vizitase mama în ultimele săptămîni, dar asta nu pentru că-și neglijase îndatoririle îera un tînăr serios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mapa și împinse ușile turnante din alamă, sticlă și mahon sculptat. Holul de la intrare era un spațiu gol, cu o ușă mică inscripționată INFORMAȚII. Răsuci mînerul și intră într-o încăpere îngustă ca o pană, cu un pupitru și o bătrînă blocată într-un colț de o tejghea din lemn galben lustruit. — Da? zise doamna. — Am o programare; adică, sînt așteptat. Mă așteaptă domnul Tulloch. — Cum vă numiți? — Duncan Thaw, zise el timid. Doamna își mișcă degetele peste butoane care păcăneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fi disprețuit mulțimea de admiratori, iar inima lui Thaw bătea în piept mai să se spargă. Dădură cîteva colțuri și se opriră la un gang. June îi spuse că mergea în vizită la mătușa ei de două ori pe săptămînă; bătrîna suferise de curînd o operație. Thaw făcu o observație lipsită de subtilitate despre generozitatea ei. Urmă un alt moment de tăcere. Apoi, disperat, o întrebă: — Știi ce, ne-am putea întîlni altă dată? — Bineînțeles. — Unde locuiești acum? — în Langside, lîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în Largs, și vizitele ei acasă sînt neregulate, asta puțin spus. Drummond luă un baston cu măciulie și porniră spre bal. Afară felinarele erau aprinse, iar tramvaiele zăngăneau și sclipeau. în oraș părea că se derulează o piesă criptică. O bătrînă și un bătrîn se certau în liniște la colțul unei străzi, sub privirile furișate a două fetițe care pîndeau un magazin de fructe iluminat. într-o cameră în care ardea focul, pe care o vedeai prin fereastra de la parter, stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
gînditor reflectă o suprafață diferită a ceea ce el nu este, iar Dumnezeu este cuvîntul acoperitor, rezultă că toate părerile care sînt de acord cu Dumnezeu se bazează pe neînțelegere. Ești un mincinos, strigă Macbeth, care prinsese ceva din demonstrația lui. Bătrîna are dreptate. Dumnezeu nu este un cuvînt, Dumnezeu este om! L-am crucificat cu mîinile astea! McAlpin zise liniștitor: — De cînd competiția capitalistă ne-a rupt de inconștientul colectiv, sîntem cu toții mai mult sau mai puțin crucificați. — Să nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o notă falsă dintr-un quartet de Beethoven sună la fel de chinuitor cum ar fi pentru tine o cizmă în fund sau o prăbușire de pe podul suspendat din Clyde Street. — Te crezi al naibii de deștept, nu-i așa? zise Macbeth. în timpul ăsta, bătrîna sărise în picioare și strîngea mîna fiecăruia de-acolo. Cînd ajunse la Drummond, acesta îi rînji și cîntă cu o dulceață neașteptată: „Domnul este păstorul meu și nimica nu-mi lipsește. La pășiuni bune mă sălășluește și mă povățuește la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cîntă cu o dulceață neașteptată: „Domnul este păstorul meu și nimica nu-mi lipsește. La pășiuni bune mă sălășluește și mă povățuește la ape line.“ Mai mulți i se alăturară, alții rîseră și cîțiva se încruntară și începură să bolborosească. Bătrîna îl mîngîie pe Drummond pe păr și zise că seamănă cu Hristos, apoi spuse că o cheamă Molly O’Malley și dansă o gică pe podeaua îngustă strigîndu-i lui Thaw: — Dumnezeu te iubește, băiete! Dumnezeu te iubește, drăguțule! — Te dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mîngîie pe Drummond pe păr și zise că seamănă cu Hristos, apoi spuse că o cheamă Molly O’Malley și dansă o gică pe podeaua îngustă strigîndu-i lui Thaw: — Dumnezeu te iubește, băiete! Dumnezeu te iubește, drăguțule! — Te dai la bătrînă? îl întrebă un moș de lîngă el. — Eu? zise Thaw. Nu! — Pe naiba. La vîrsta ta aș fi încălecat și-o mîță. Un barman solid veni și le spuse răspicat: — Gata, băieți, v-ați distrat. — Distrat? strigă Macbeth pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
lire în buzunar. întorcîndu-se în biserică să stingă luminile, simți o putoare persistentă și, o clipă, își zise că probabil a luat foc. Apoi recunoscu mireasma dulce-putredă emanată după moartea mamei. Rîse jalnic și spuse: — încă mai ești pe-aici, bătrîno? Și mai mare ca oricînd, dacă e să mă iau după nasul meu. Să văd dacă pot să scap de tine în Bath Street. Era ora zece, iar tramvaiul care mergea spre oraș era aproape gol. Se așeză rozîndu-și buricul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o cană cu lapte și o farfurie cu biscuiți. Pe canapeaua de vizavi stau două femei. Una e căruntă, de vreo șaizeci de ani, cealaltă pare a fi fiica ei, o femeie de vreo patruzeci de ani, cu părul negru. Bătrîna tricotează, tînăra citește. Interiorul liniștit este atît de suficient sieși, cu poleiala lui de calm mulțumit, că Thaw simte că nu trebuie atins. Nu-l poate nici să-l întrerupă, nici să adauge o notă în plus, așa că găsește o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
organismul în întregimea lui. Asta e și povara și mîndria noastră și justifică veniturile mai mari pe care le avem. — Prostii! zise bărbatul solid de la celălalt birou. Cine din clădirea asta înțelege organismul ca întreg? Tu și cu mine și bătrîna de la etajul superior, poate, dar restul au uitat. Li s-a spus, dar au uitat. — Pettigrew e cinic, zise Gilchrist rîzînd. — Un cinic plăcut, mormăi Pettigrew. Să nu uiți, Pettigrew este pentru toți un cinic plăcut. Secretara puse o tavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
polițist deschise ușa și zise: — Afară. Haide. Afară. — Aș mai vrea să mai stau puțin aici, zise Lanark fără vlagă. — Haide, afară. Ăsta nu-i hotel. Fu condus spre un birou. Un alt sergent se afla în spatele ghișeului, și o bătrînă în jeanși și haină de blană în fața lui. Avea o față ascuțită și respingătoare; părul rar, vopsit blond, era strîns într-un conci în vîrful capului, și printre bucle i se zărea scalpul. — Salut, Lanark, zise ea. — De ce nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
foarte fierbinte și salonul era gol, cu excepția unui pat din colțul îndepărtat, unde plîngea o femeie. — N-ar trebui să ne lase aici, nu-i drept. Intră un soldat care se uită cu atenție în jur, se feri pe privirea bătrînei și-și făcu loc către Lanark printre paturile goale. Era înalt, cu o față aspră, frumoasă, ușor copilăroasă și părea că nu are nici o armă. Singurele însemne erau o insignă sub formă de palmă cu un ochi în mijloc prinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
am putut înțelege politica. Cu ce te ocupi tu, Sandy? — îi raportez pe transferați și reparatori. — Ce fel de meserie e asta? — Trebuie să ne grăbim, tată. Poți sta în picioare? Lanark reuși să se ridice, deși îi tremurau genunchii. Bătrîna din colț se văita: — Fiule, nu mă poți ajuta și pe mine, fiule? — Așteaptă! O să vină cineva să te ajute! strigă Alexander disperat. Luă brațul drept al lui Lanark și-l duse peste umărul lui, îl prinse de talie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
apoi s-a pornit o burniță rece, îmi simțeam pielea ca pe o cămașă udă, aș fi vrut să mă adăpostesc undeva, am nimerit pe o vale, la o căsuță proaspăt văruită, am bătut la ușă, mi-a deschis o bătrână. „Intră“, mi-a spus și am intrat, în odaie ardea un fir de foc, dar era tot frig și cam întuneric, oricum, nu ploua, iar alt adăpost n-aș fi putut găsi pe aproape, bătrâna mi-a întins un scăunel
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ușă, mi-a deschis o bătrână. „Intră“, mi-a spus și am intrat, în odaie ardea un fir de foc, dar era tot frig și cam întuneric, oricum, nu ploua, iar alt adăpost n-aș fi putut găsi pe aproape, bătrâna mi-a întins un scăunel cu trei picioare apoi s-a adresat cuiva, unui trup care zăcea destrămat de lumina cețoasă pe patul de lângă perete : „Scoală“, a spus „că a venit dumnealui“. Cel de pe pat a dat să se ridice
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
am ridicat de pe podea și am ieșit pe coridor. Acolo nu se afla nimeni, dar ușa odăii dumneavoastră era deschisă, iar dinăuntru se auzeau un fel de gemete, ca de agonie. Am intrat. Întinsă pe un maldăr de ziare zăcea bătrâna dumneavoastră mamă... «Mor !», mi-a comunicat ea, disperată. «Lăsați», i-am spus, «că nu se moare așa, cu una, cu două...». I-am dat medicamentul (a mai avut putere să mi-l arate, îi tremura degetul). I-am adus un
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
evocăm...“ „Nu, nu“, m-am opus eu. „Chiar dacă spunem altceva, noi doi vorbim despre același lucru. Să evocăm, doamnă Gerda !“ (În glas mi se strecurase un fir de entuziasm.) „De ce să nu evocăm ?“ și am continuat : „știți, stăteam la căpătâiul bătrânei și mă întrebam cum naiba izbutise ea să arunce cu atâta precizie pantofii când abia se mai putea mișca... Asta nu înțeleg nici acum...“. „Câteodată mama avea putehi“, mi-a explicat doamna Gerda. (Acum părea împăcată.) „Mă îmbhăca, zicea că
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
a festivalurilor sportive anuale organizate în memoria lui Terry Fox, tânărul devenit celebru după ce, suferind de cancer și având piciorul drept amputat, a început „Maratonul Speranței“. La întrecere au luat parte, printre alții, o fată oarbă din Ottawa și o bătrână de 73 de ani din Thunder Bay, Ontario. 9. Am coborât de pe dig, spre partea câmpiei, printre grămezi de buruieni și flori de câmp, vorbeam cu ele. Poate din cauza aerului meu încă citadin, îmi puneau piedică, mă trânteau. De câteva
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
țap, unde să fie ? Le-am dus la țap, în altă comună, că acolo e și apă curată, de izvor. Înainte le duceam la altă gazdă, dar n-avea apă bună. Le țin la țap cât e nevoie. Pentru aia bătrână plătesc o sută optzeci de lei numărați, o mai și mulge omul, dar acum se alege cu puțin, cam un litru pe zi, tot e ceva... Pentru alea micile mai dau o sută...“ „și țapul“, m-am interesat eu, „e
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
arătat spre ostrov). „E a dumitale ?“ „Cum să fie a mea ?“ Părea indignat. „Aia e alta, care a murit de trai rău. Era a lui Chitic, pârlitul dracului... Voia să ia în locul ei o iadă de la mine, din sămânța ăleia bătrâne, dar nu i am dat-o, cum să i-o dau ? Se ruga el de mine, zicea că-mi plătește oricât vreau pe ea, dar i-am spus : mă, degeaba te rogi tu de mine, că nu ți-o dau
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
-se la banii care vin în flux continuu - că restaurantul este pe jumătate plin, încă înainte de amiază. Dar patroana nu era acolo. I se spuse să o caute la depozitul de alimente. O găsi în spatele restaurantului, supraveghind cântărirea unor cereale. Bătrâna îi ascultă povestea cu fața împietrită, fără să scoată o vorbă. În cele din urmă spuse destul de sec: - Nu e nimic de făcut, Fara. Mă număr printre cei care trebuie să apeleze destul de des la împrumuturi de la bancă pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
nopțile, anii și cum dincolo de speranță nu fusese nimic. Intraseră pe sub o boltă gătită cu buchete mari de verdeață și ieșiseră într-un ținut desfrunzit. Isabelle și Mémé crescuseră și plecaseră de sub aripa tatălui. Serafina, femeia în casă, ajunsese o bătrână posacă și temătoare. Credea în continuare că, prin pupilele de foc ale mâței Eleonor, o privea din când în când diavolul. De când i se umbriseră ochii, Omar presimțea înainte cu câteva ore furtunile, ploaia, zăpada și, câteodată, culcat în lan
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
se duceau către casă pe jos sau pe motorete luminate de câte un far, iar lui i se păru că nici nu plecase de-acolo vreodată. Încercă pentru un moment să distingă chipuri și să recunoască pe cineva, însă o bătrână, de sub chador, îl recunoscu cea dintâi: — Nu te duce la turnuri, că pe taică-tău l-au săltat. Mă auzi, băiete? Mai bine ascunde-te și fă cale-ntoarsă! — Și bunicul? reuși să silabisească. — Mortul e unde trebuie, fiindcă a reușit
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]