6,712 matches
-
piaț... sau scuar f...r... un soclu gol! În același spirit, municipalit...țile au Început, dup... pr...bușirea regimurilor comuniste, s... schimbe numele str...zilor. În Estonia, ca În multe alte ț...ri, bulevardul Lenin din Tallinn devine bulevardul Rävala, bulevardul Marx - bulevardul Sole etc. Str...zile dedicate memoriei comuniștilor estoni Își schimb... și ele numele (Kreuski devine Kentmani, Tombi devine Vimsi etc.) și deseori Își recap...ț... denumirea de dinaintea anilor ’40. În Polonia, observ... L. Kuk, „nu mai exist... piețe
[Corola-publishinghouse/Science/2022_a_3347]
-
scuar f...r... un soclu gol! În același spirit, municipalit...țile au Început, dup... pr...bușirea regimurilor comuniste, s... schimbe numele str...zilor. În Estonia, ca În multe alte ț...ri, bulevardul Lenin din Tallinn devine bulevardul Rävala, bulevardul Marx - bulevardul Sole etc. Str...zile dedicate memoriei comuniștilor estoni Își schimb... și ele numele (Kreuski devine Kentmani, Tombi devine Vimsi etc.) și deseori Își recap...ț... denumirea de dinaintea anilor ’40. În Polonia, observ... L. Kuk, „nu mai exist... piețe sau str
[Corola-publishinghouse/Science/2022_a_3347]
-
majore ale carnavalului) sunt: reorganizarea spațiului și timpului social, anularea ordinii sociale și contestarea Puterii, excesele - gestuale și verbale, de consum de mâncare și băutură. Un spațiu și un timp aparte Carnavalul se folosește de spațiile urbane disponibile (străzi și bulevarde, piețe și clădiri) pe care le ia În stăpânire și le modelează conform „logicii” sale specifice. Astfel, spațiul carnavalesc este creat prin deturnarea sa de la utilizările și formele cotidiene: traficul este oprit, iar regulile care fac din bulevarde un spațiu
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
străzi și bulevarde, piețe și clădiri) pe care le ia În stăpânire și le modelează conform „logicii” sale specifice. Astfel, spațiul carnavalesc este creat prin deturnarea sa de la utilizările și formele cotidiene: traficul este oprit, iar regulile care fac din bulevarde un spațiu impersonal și dominant sunt anulate. Mersul pe jos devine normă generală (În antiteză cu folosirea autobuzelor, metroului sau mașinilor personale), iar oamenii pot să o apuce În orice direcție doresc (În antiteză cu graba și orientarea precisă din
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
desfășoare orice activitate poftesc, indiferent de interdicțiile uzuale (pot să danseze, să se joace, să mănânce și să doarmă În mijlocul străzilor). De asemenea, clădirile sunt umanizate prin Înfrumusețarea cu cele mai diferite și extravagante podoabe. Prin toate acestea, „străzile și bulevardele sunt Îmblânzite și domesticite” (R. Da Matta, 1991, p. 81). În plus, acest spațiu este acum controlat de cei mulți, de cei dominați, care impun noi reguli, bazate pe transgresarea regulilor uzuale. Spre deosebire de atmosfera (și normele) din zilele de lucru
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
comanda socială” a vremii - Bal la Făgădău (premiera în august 1946, regia Sică Alexandrescu), „comedia lirică” Voiaj în Noua Caledonie (jucată în 1947, la Cluj), Iarbă rea (1948), Recolta de aur (1949), Pentru fericirea poporului (1951; în colaborare cu Nicolae Moraru), Bulevardul împăcării (1952) etc. Membru al PCR din 1945, al Comitetului Central între 1965 și 1974, făcând parte din delegația țării la ONU în 1957, primind Premiul de Stat în 1951, cunoaște apogeul carierei sale în decembrie 1973, când are loc
BARANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285619_a_286948]
-
succes și uneori chiar de durată (Mielul turbat s-a jucat, în 25 de ani, de mii de ori, ca și Opinia publică, montată și în străinătate. Primele piese ale lui B. - Bal la Făgădău, Iarbă rea, Recolta de aur, Bulevardul împăcării - sunt de-a dreptul îndatorate lui I. L. Caragiale și lui Tudor Mușatescu, prin actualizarea, în beneficiul unui inventar de idei propriu epocii, a câtorva elemente dramatice de succes: atmosfera electorală care se încheie în concordie generală, liricizarea psihologiei omului
BARANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285619_a_286948]
-
București, 1946; Sufletu’ arendășoaiei, București, 1949; Vocea Americii, București, 1949; Viața învinge (în colaborare cu Dinu Negreanu), București, 1950; Voința de pace a popoarelor nu poate fi înfrântă, București, 1951; Pentru fericirea poporului (în colaborare cu Nicolae Moraru), București, 1951; Bulevardul împăcării, București, 1952; Iarbă rea, București, 1952; Pamflete, București, 1952; Cântecul libertății, București, 1953; Teatru, București, 1953; Mielul turbat, București, 1954; Arcul de triumf, București, 1955; Recolta de aur, București, 1957; Rețeta fericirii sau Despre ceea ce nu se vorbește, București
BARANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285619_a_286948]
-
la piept un copilaș înfofolit într-o pătură de lână. „Cum a putut oare să se furișeze, m-am întrebat cu stupoare, printre bărbații aceia în frac și femeile în toaletă de seară?” În plus, în jurul ei, în alte fotografii, bulevarde majestuoase, colonade, priveliști mediteraneene. Prezența ei era anacronică, deplasată, inexplicabilă. În trecutul nostru familial avea aerul unei intruse, cu echipamentul acela, purtat în zilele noastre doar de femeile care, iarna, curăță troienele de zăpadă de pe drum... N-am auzit-o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ploilor năprasnice. Pânza ei părea să se limpezească treptat într-o lumină mată de iarnă. Vedeam acum ieșind din mareea aceea fantastică conglomeratele negre ale clădirilor, turlele catedralelor, stâlpii felinarelor - un oraș întreg! Uriaș, armonios în ciuda valurilor care-i inundau bulevardele, un oraș-fantomă ieșea la iveală sub privirea noastră... Deodată, ne-am dat seama că cineva ne vorbea de câtva timp deja. Bunica ne vorbea! - Aveam pe atunci aproape vârsta voastră. Era în iarna lui 1910. Sena se transformase într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
barca. Străzile semănau cu niște râuri, piețele - cu niște lacuri mari. Cel mai mult mă mira liniștea... În balconul nostru auzeam liniștea aceea somnoroasă a Parisului inundat. Niște valuri clipocind la trecerea unei bărci, o voce înăbușită la capătul unui bulevard scufundat. Franța bunicii noastre, asemenea unei Atlantide cețoase, ieșea din valuri. 2 - Chiar și președintele era nevoit să mănânce hrană rece! A fost prima replică ce a răsunat în capitala acestei Franțe - Atlantide a noastre. Ne imaginam un bătrân venerabil
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
în dreptul tău. Casa bunicii se afla la marginea orașului, în locul numit „Luminișul din Vest”: o astfel de coincidență (Vest-Europa-Franța) ne distra grozav. Clădirea aceea cu trei etaje, construită prin 1910, trebuia să inauguerze, conform planului unui guvernator ambițios, un întreg bulevard purtând amprenta stilului modern. Da, clădirea era o replică îndepărtată a modei de la începutul secolului. Ai fi zis că toate sinuozitățile, reliefurile și curbele acelei arhitecturi șiroiseră pornind de la izvorul lor european și, atenuate, pe jumătate șterse, ajunseseră până în străfundurile
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
șiroirea aceea încremenise într-o clădire cu stranii ferestruici ovale, cu lujeri de trandafiri decorativi care înconjurau intrările... Planul guvernatorului luminat eșuase. Revoluția din Octombrie a curmat toate acele tendințe decadente ale artei burgheze. Iar clădirea - o bucată îngustă din bulevardul visat - rămăsese unică în felul ei. De altfel, după nenumărate reparații, nu mai păstra decât umbra stilului său inițial. Îndeosebi campania oficială de luptă “împotriva supraabundenței arhitecturale” (la care, în fragedă copilărie, fusesem martori) îi dăduse lovitura fatală. Totul părea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de „Neuilly” se ivea numaidecât satul cu casele lui de lemn, cu cireada și cocoșul. Iar când, în vara următoare, Charlotte ne-a vorbit pentru prima dată despre un oarecare Marcel Proust, „apropo, era văzut jucând tenis la Neuilly, pe Bulevardul Bineau”, ni-l imaginam pe acel dandy cu ochi mari, languroși (bunica ne arătase fotografia lui) printre izbe! Realitatea rusă se întrezărea adesea sub patina delicată a vocabulelor noastre franțuzești. Președintele Republicii nu scăpa de ceva stalinist în portretul pe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
orașul în care ne întorceam nu avea nimic în comun cu liniștita Saranza. Orașul acela se întindea pe cele două maluri ale Volgăi și, cu cei un milion și jumătate de locuitori ai săi, cu uzinele lui de armament, cu bulevardele largi cu clădiri mari în stil stalinist, întruchipa puterea imperiului. O gigantică hidrocentrală în aval, un metrou în construcție, un enorm port fluvial acreditau în ochii tuturor imaginea compatriotului nostru - învingând forțele naturii, trăind în numele unui viitor luminos, fără să
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
i-o lua razna, înainte de a se prăbuși într-o prăpastie în care toată absurditatea revelată subit avea să devină firească. S-a scuturat: nu, pustietatea aceea siberiană trebuia, totuși, să se sfârșească undeva, iar acolo exista un oraș cu bulevarde largi, mărginite de castani, cu cafenele iluminate, apartamentul unchiului său cu toate cărțile care se deschideau asupra cuvintelor atât de dragi, fie și numai prin aspectul literelor lor... Exista Franța... Orașul cu bulevardele mărginite de castani s-a transformat într-
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
undeva, iar acolo exista un oraș cu bulevarde largi, mărginite de castani, cu cafenele iluminate, apartamentul unchiului său cu toate cărțile care se deschideau asupra cuvintelor atât de dragi, fie și numai prin aspectul literelor lor... Exista Franța... Orașul cu bulevardele mărginite de castani s-a transformat într-o paietă fină de aur care îi strălucea în privire fără ca cineva să-și dea seama. Charlotte îi deslușea scânteierea până și-n luciul frumoasei broșe de pe rochia unei tinere domnișoare cu zâmbet
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cele povestite. Sprijinit în coate de balustrada micului balcon, o ascultam. Întrebările mele mașinale readuceau, ca ecou, scene din trecut contemplate de mii de ori în copilărie, imagini familiare, ființe cunoscute: coaforul de câini de pe cheiul Senei, cortegiul imperial străbătând bulevardul Champs-Élysées, frumoasa Otero, Președintele înlănțuindu-și iubita într-un sărut fatal... Acum îmi dădeam seama că Charlotte ne repetase toate istorisirile acelea, în fiecare vară, cedând voinței noastre de a asculta din nou povestea preferată. Da, exact, nu erau nimic
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
la zece... Petreceam serile la o intersecție care, în amurgul de toamnă și cu un ușor efort de imaginație, dădea naștere la o iluzie surprinzătoare: a unei seri ploioase într-o metropolă din Occident. Era un loc unic în mijlocul largilor bulevarde monotone din orașul nostru. Străzile care se încrucișau acolo porneau ca razele unui cerc - fațadele clădirilor rămânând astfel decupate în formă de trapez. Știam deja că, la Paris, Napoleon hotărâse configurația aceasta la intersecția străzilor, pentru a evita cionirea trăsurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
unei surpări și, dincolo de perdele, în locul zidului, am văzut un gol fumegând de praf - gândul acela mi-a părut ca o minunată ieșire din joc. Mi-am amintit asta câteva zile mai târziu... Eram așezat pe o bancă, în mijlocul unui bulevard mustind de burniță. Prin toropeala febrei, simțeam în mine ca un dialog mut între un copil speriat și un bărbat: adultul, el însuși îngrijorat, încerca să-l liniștească pe copil, vorbind pe un ton de falsă veselie. Vocea încurajatoare îmi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
oră la căldură. Sau să cobor în umezeala călduță a metroului. Sau chiar să încerc să rămân încă o noapte la hotel, fără să mai am cu ce să plătesc. Sau, la o adică, să intru în farmacia de la colțul bulevardului și să mă așez pe un scaun de piele, să nu mă mișc, să tac, iar când oamenii vor veni să se îmbulzească în jurul meu, să șoptesc foarte încet: „Lăsați-mă în pace un minut la lumina asta și în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
nu mă mișc, să tac, iar când oamenii vor veni să se îmbulzească în jurul meu, să șoptesc foarte încet: „Lăsați-mă în pace un minut la lumina asta și în căldura asta. Am să plec, vă promit...” Aerul viciat de pe bulevard s-a condensat, s-a fărâmițat într-o ploaie măruntă, stăruitoare. M-am ridicat. Vocea liniștitoare tăcuse. Capul parcă îmi era înfășurat într-un nor de vată fierbinte, am ocolit un trecător care mergea ținând de mână o fetiță. Mi-
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mi s-a părut foarte îndelungată, am avut impresia că aterizez într-un oraș necunoscut. Casele lui, la ora aceea din noapte, păreau monumente dintr-un oraș părăsit. Aerul lui mirosea a pădure umedă. Am început să cobor pe un bulevard pustiu. De altfel, toate străzile pe care le urmam coborau - parcă pentru a mă împinge tot mai adânc în megalopolisul opac. Rarele mașini care-mi ieșeau în cale păreau să fugă de el cu toată viteza, drept înainte. Un vagabond
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
zâmbea, dându-și deoparte șuvițele ude de pe frunte. Genele ei se irizau sub razele asfințitului... NIVELUL APELOR. IANUARIE 1910. Auzeam liniștea cețoasă, clipocitul apei la trecerea unei bărci. O fetiță, cu fruntea lipită de geam, privea oglinda palidă a unui bulevard inundat. Trăiam atât de intens dimineața aceea tăcută dintr-un mare apartament parizian de la începutul secolului... Și dimineața aceea dădea, în șir, în alta, cu pietrișul scârțâind pe o alee aurită de frunzișurile de toamnă. Trei femei, în rochii lungi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
să credem pe istorici. Sauval, Felibien, Sainte Foix și Dulaure au istorisit mult și multe din diavoliile lui. Se pare a fi locuit castelul din Vauvert, care era situat pe locul ocupat azi de veselul bal" la Chartreuse'', la capătul bulevardului Luxemburg și în fața aleelor Observatorului, în strada Infernului. Acest castel de un renume trist fu în parte dărâmat și ruinele deveniră o dependență a unei monăstiri de șartrozi (chartreux) în care muri la 1414 Jean de la Lune, nepotul antipapei
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]