4,790 matches
-
timp atât de nefiresc și de inexplicabil. Un polițist palid și mirat, cu săculețul de probe În mână, În cealaltă ține un papucel mic de lac mărimea 33. Halucinat, nu reușește să-și desprindă privirea de la piciorușele copilului chircit pe canapea. Degetul mic Îi iese din șosețica albă, găurită. Polițistul palid consideră imaginea aceea atât de insuportabilă, Încât deși știe că nu are voie, pentru nimic În lume, să atingă cadavrul, se apleacă și Îi aranjează șoseta ca să ascundă găurica aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ale vacanțelor, etichetate toate - vara 1996, 1997, 1998... În ultimii trei ani nu au mai filmat nimic. Ultimul va fi cel din noaptea asta. Iar acum, sângele Își continuă reacția chimică și se Încheagă pe pardoseală, pe zidurile goale, pe canapele. Urmele Însângerate desenează conturul fugii și al morții. O aureolă spectrală iradiază din corpurile acelea și din amprente. Lumina aceea este limita care le face intangibile. Semnul depărtării lor, granița care nu va putea fi niciodată trecută. În apartament ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
rămâne din ei. Fotografii de familie, până la moarte și dincolo de ea. Sirena ambulanței Îi sfâșie timpanele. Încearcă să-și alunge din memorie amintirea lui Buonocore Întins pe patul nupțial Îmbrăcat În haine de mire și imaginea copilului În smoching de pe canapea sau a fetei de sub masă și a blondei În costum de baie de pe frigider. El este cel care trebuie să o caute. Se Întoarce la centrală tocmai pentru asta. Cu fotografia aceea În mână. Vecinul a recunoscut-o ca fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
salonul cel mare al casei și rămăsese acolo după ce plecase servitoarea. Voia să vadă cum trăiește Achile și ce fel de om este, acolo, în cuibul lui. Era o încăpere mărișoară, cu sobă de teracotă bleu și cu mobilă bătrânească: canapea cu picioare de fier, un divan tapițat cu mătase bleumarin, două măsuțe rotunde și joase, acoperite cu dantelă grea. Lângă canapea, erau răsfirate câteva reviste americane, iar din salon se vedea, pe ușa deschisă, tăblia de fier a unui pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
om este, acolo, în cuibul lui. Era o încăpere mărișoară, cu sobă de teracotă bleu și cu mobilă bătrânească: canapea cu picioare de fier, un divan tapițat cu mătase bleumarin, două măsuțe rotunde și joase, acoperite cu dantelă grea. Lângă canapea, erau răsfirate câteva reviste americane, iar din salon se vedea, pe ușa deschisă, tăblia de fier a unui pat, pictată cu o scenă galantă: un bărbat cu pantaloni până la genunchi și ciorapi albi, ca în Evul Mediu, cânta la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Eu eram un șmecher, cu raglan de-ăla, lungu’, luat peste slipi și cu cizme. Intram într-un palat cu căndelăbri aprinse, unde stătea unu’, de era frate de-al meu, prietin bun cu mine, el stătea răsturnat pe-o canapea de-o culoare cam cu e ambalaju’ de la ciocolata aia cu vaca, de-mi place mie. O știi? Giulia dădea ochii peste cap și zicea că știe, apoi cerea acțiune: - Spune, nene, odată ce făceai până la urmă? - Până la urmă... nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
nu se clintea, l-a împins peste pervazul ferestrei deschise. Atingerea l-a făcut să vibreze și să cadă ca un titrez descentrat. Era o fantomă tânără, pentru prima oară ieșită din globul ei luminos. Josh s-a așezat pe canapeaua cu spătar rotunjit, ca o diademă regală, și a deschis din nou dosarul casei din Calea Victoriei. Zogru voia să citească, să se uite peste acest dosar, mai mult decât să afle ce era adunat în capul lui Josh. Și era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
un vis aiuritor. Nu înțelegea și simțea în el o frică sfidătoare și cocoloșită, ca înainte de o catastrofă. Giulia era cuprinsă de o euforie care îi făcea sângele să clocotească și, odată cu el, și pe Zogru. S-a așezat pe canapea și a deschis televizorul. Apăsa alene telecomanda uitându-se câteva secunde pe fiecare post: fotbal, sfaturi medicale, film artistic din anii ’60, telenovelă, muzică populară, atletism, telenovelă - și, brusc, Zogru s-a simțit scuipat pe podea. Stătea nemișcat și privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Obiectele din baie erau revoltate. Voiau mai mult respect din partea familiei. Pe lângă aceste obiecte și cele din sufragerie erau nemulțumite. Pe mine se așează cu hainele de afară în fiecare zi și mă murdăresc! Măcar de m-ar curăța, spuse canapeaua tristă. Pe rafturile mele sunt o mulțime de cărți foarte interesante, care sunt pudrate cu un strat gros de praf, drept mulțumire! Știu cum este, biblioteco! Pe mine mă folosesc non stop și nu m-au mai curățat, cred că
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
este, biblioteco! Pe mine mă folosesc non stop și nu m-au mai curățat, cred că de un an! E oribil acest mediu de viață, spuse televizorul. Biblioteca plângea cu lacrimi mari. Plânsul ei era ca o ploaie de meteoriți. Canapeaua tremura, iar televizorul era împietrit! Obiectele din bucătărie erau și ele nemulțumite: Pe mine nu mă curăță nimeni! Toți își prepară mâncarea, dar niciunul nu mă curăță! Sunt murdar de grăsime și sunt casă pentru gândaci care m-au năpădit
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
să le folosesc, știam că nu e bine ce fac, pentru că așa iar n-o să pot alege nimic, și atunci am auzit clar cum mama deschide dulapul tatei, am auzit foșnetul costumelor lui când mama le arunca, pe rând, pe canapea, și atunci m-am ridicat de pe pat, m-am oprit în mijlocul camerei și mi-am trecut încet privirile peste toate lucrurile mele, ca într-un joc de-a percheziția, de parc-aș fi fost, să zicem, un hoț sau de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
casa ta decît slugă la alții. - Îți repet că ea n-a crezut În accident! Yves măsura nervos cabinetul, cu telefonul mobil la ureche. Încăperea era mare și sobră, părînd aproape goală. Podea pavată cu marmură, birou din sticlă transparentă, canapea largă și joasă din piele albă. Decor minimalist și lipsit de viață. Singura notă discordantă: o mobilă lungă, străveche, care ocupa o Întreagă parte a peretelui, memorie vie a trecutului medical al insularilor timp de mai multe generații, scrupulos Întreținută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de o burgheză Îți oferă probabil o schimbare față de pleava obișnuită! Te credeam mai presus de lucrurile astea, Marie Kermeur, dar ești la fel ca ceilalți. Îngustă la minte și lipsită de imaginație. Se lăsă să cadă pe una din canapelele din piele albă, cu capul În mîini. Descurajarea. Marturisirea nu avea să Întîrzie. Marie simți brusc nevoia să termine. - Brățara asta nu e a lui Aude, nu-i așa? Nici un răspuns. - Într-un fel sau altul, pînă la urmă tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nevoie ca Fersen să intervină cu toată energia de care era În stare, Înșfăcîndu-l de mijloc, pentru a pune capăt crizei de violență. În timp ce Marie o ridica pe Chantal, care avea chipul Învinețit, Fersen Îl azvîrli pe doctorul Pérec pe canapea, unde acesta se prăbuși și, devenit brusc apatic, rămase Într-o stare de prostrație. Atitudinea lui Îi dă la iveală moliciunea caracterului, Își zise polițistul, dacă nu cumva chiar asta Încearcă să mă facă să cred. Își puse mîna pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Își puse mîna pe umărul lui Yves. - Am să vă cer să mă urmați, domnule Pérec, vă arestez preventiv... Marie o simți tresărind pe Chantal, dar nu citi nici mirare, nici protest pe frumosul chip maltratat. Pérec se ridică de pe canapea protestînd. - N-aveți nimic să-mi reproșați! - Vreți să enumăr? Acuzația adusă de mesajul semnat de Gildas Kermeur, absența de alibi, urme de zgîrieturi pe gît... - E vorba de ramuri care... - Sau de consecințele unei Încăierări care degenerează În crimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
avînd În vedere că e un cer ca de plumb, o să fim norocoși dacă o să putem lua bacul mîine. Remarcă aerul lui preocupat și trase de timp. - Nu face mutra asta, apartamentul meu nu e prea departe de aici, iar canapeaua e destul de confortabilă. Pentru că nu era de nici un folos să mai amîne, Îi Înfățișă observațiile legistului. Ea ajunse tristă la aceeași concluzie: ducîndu-se la post ca să-l vadă pe Yves și să aibă o explicație cu el, Nicolas și Chantal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
capul și Îi văzu obrajii scăldați În lacrimi. - Mi-e atît de teamă, Îngăimă ea. Ridică halatul de pe jos, o Înfășură pe Marie În el și o sărută tandru pe frunte. Era ora trei noaptea cînd țipătul Îl smulse de pe canapeaua unde În cele din urmă adormise. Lucas sări două cîte două treptele care duceau la mezanin și o văzu chircită, cu genunchii la gură, cu brațele adunate În jurul corpului, cu un aer rătăcit și lac de sudoare, bîiguind cuvinte fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un canar să fie bucuros? Bucuria este o emoție intensă și profundă, un sentiment Îmbătător de plenitudine, resimțit de Întreaga conștiință; Îl putem compara cu beția, cu transa, cu extazul. Odată, scosese pasărea din colivie. Terorizat, canarul se găinățase pe canapea, pe urmă se izbise de gratiile coliviei căutând să intre Înapoi. O lună mai târziu, Djerzinski făcu o nouă Încercare. De data asta, sărmana vietate căzuse pe fereastră; amortizându-și de bine de rău căderea, pasărea izbutise să aterizeze Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
făcute de fiul său În camera de alături: apa trasă la WC după ce se pișa, țăcănelile telecomandei. Exact ca fratele său vitreg În același moment, dar fără s-o știe, privea prostește, ore În șir, elemenții caloriferului. Victor dormea pe canapeaua din salon; se uita la televizor cincisprezece ore pe zi. Dimineața, când Bruno se trezea, televizorul era deschis la desenele animate de pe M6. Victor asculta sonorul la căști. Nu era violent, nu Încerca să fie nesuferit; dar el și tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
aduna În fiecare miercuri. În grup era o tânără coreeancă, foarte drăguță, imediat mi-a venit s-o Încalec. Era delicat, știa că sunt Însurat. Într-o sâmbătă, Anne a primit grupul la noi acasă, coreeanca s-a așezat pe canapea, purta o fustă scurtă; toată după-amiaza m-am uitat la picioarele ei, dar nimeni n-a observat nimic. În vacanța din februarie, Anne a plecat cu Victor la părinții ei; eu am rămas singur la Dijon. Am făcut o nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
postulatul de obiectivitate forte; probabil de aceea nu rosti cuvintele, simple și obișnuite, care ar fi oprit spovedania acestui ins plângăreț și dărâmat, legat de el printr-o origine genetică pe jumătate comună, și care În seara aceea, ghemuit pe canapea, uitase de minima decență ce se impune În cadrul unei discuții Între oameni. Nu se simțea condus nici de milă, nici de respect; avea totuși o intuiție vagă, dar sigură: de data asta, din povestirea patetică și Întortocheată a lui Bruno
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ani? După ce-ai intrat În câmpul muncii, toți anii seamănă Între ei. Singurele evenimente ce-ți rămân de trăit sunt de ordin medical - și copiii care cresc. Victor creștea; Îmi spunea „tata”. Dintr-odată, Începu să plângă. Ghemuit pe canapea, plângea În hohote, fornăind. Michel se uită la ceas; era trecut de patru. Pe ecran, o pisică sălbatică ținea În bot cadavrul unui iepure de casă. Bruno scose o batistă de hârtie, Își șterse coada ochilor. Lacrimile continuau să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cinci clădiri construite În anii 70 și la Începutul anilor 80, are o capacitate hotelieră totală de zece mii de paturi, ceea ce este un record mondial. Apartamentul lor, cu o suprafață de 22 m2, era format dintr-un salon cu o canapea extensibilă, chicinetă, două paturi individuale suprapuse, baie, W.C. separat și terasă. Capacitatea maximă era de patru persoane - cel mai adesea o familie cu doi copii. Se simțiră bine chiar de la Început. Pe terasa orientată spre vest, cu vedere spre portul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
chef să desfacă picioarele, să se cabreze ca să-și arate fundul; caută o relație tandră pe care n-o găsesc, o pasiune pe care nu mai sunt capabile s-o simtă cu adevărat; Încep atunci pentru ele anii dificili. Desfăcută, canapeaua ocupa cvasitotalitatea spațiului disponibil. — E prima dată că o folosesc, spuse ea. Se lungiră unul lângă celălalt, se Îmbrățișară. — Nu mai folosesc de mult contraceptive, iar prezervative nu am acasă. Tu ai? El surâse la această idee. — Nu... — Vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
urmase apoi o lungă perioadă de lâncezeală; spre sfârșit, din nou, totul reîncepea să meargă foarte repede. Puțin Înainte de zori, răsucindu-se În pat, Michel Își dădu seama că Annabelle lipsea. Se Îmbrăcă și coborî: trupul ei inert zăcea pe canapeaua din salon. Lângă ea, pe masă, lăsase o scrisoare. Prima frază era: „Prefer să mor În mijlocul celor pe care-i iubesc.” Șeful serviciului de urgențe al spitalului din Meaux, un bărbat de vreo treizeci de ani, cu părul negru și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]