11,660 matches
-
este Într-adevăr spectaculos. Aici făcu un gest către o grindă pictată cu migală. Absolut Încântător. Nu avem nimic asemănător la noi În țară. Nimic atât de vechi sau, pur și simplu, atât de... intens, roșu intens. Arhitectura e tipic chineză și profund istorică. O, și de-abia așteptăm să vedem faimoasele peșteri despre care am auzit atâtea, mai ales aceea femeiască. Se uită spre reporteră, apoi dădu scurt din cap, indicând că scena putea fi păstrată. Femeia Începu iar În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
fel cum nimeni nu poate să explice cu adevărat China. Dar, la fel ca și copacul, ea există, veche, Îndărătnică și spectaculoasă În ciudățenia ei. În copacul acela se găsesc În stare pură elementele care i-au inspirat pe artiștii chinezi secole de-a rândul: gestul În defavoarea geometriei, subtilul În defavoarea simetriei, curgerea neîntreruptă În defavoarea formei statice. Cât despre temple, intrați și atingeți-le. Asta Înseamnă China. Nu vă uitați pur și simplu la statui și la picturile murale. Zburați până la grinzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
vreodată. Dacă influența unei perioade cade În dizgrație, se construiește peste ea. Vechile priveliști nu pier, ele există sub primul strat ciobit, gata să iasă la suprafață dacă răzuiești un pic. Aceasta este estetica și, de asemenea, acesta este spiritul chinez. Acestea sunt urmele pe care le-a lăsat China În sufletele tuturor celor care au călătorit de-a lungul drumurilor ei. Dar, dacă pleci prea devreme, aceste subtilități Îți scapă. Vezi doar ce-ți oferă broșurile, adică palatele proaspăt zugrăvite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
retro anii ’50, foarte la modă. Era Îmbrăcată cu un sacou cafeniu din catifea reiată, pantaloni kaki și un pulover negru pe gât. Părea Într-adevăr competentă. Ar fi putut la fel de bine să fie ghid În Maine sau München. —Orașul chinez de la graniță are hotel foarte bun, continuă Lulu. Acolo veți fi cazați În seara asta, În Ruili. Dar orașul e destul de mic, doar un loc de escală din care turiștii de-abia așteaptă să plece, așa că nu prea multe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Se aplecă În față cu mâna făcută pâlnie la ureche, un gest familiar de-acum. —OK! strigară toți călătorii. —Foarte bine. Cât entuziasm. Azi mergem la Ruili, pronunțați „Rei-li“. Puteți? —Rei-li! — O, vorbiți chineza destul de bine. OK. Ruili este orașul chinez de la graniță, la fel ca orașul Muse din Myanmar. Pronunțați „Mu-sei“. Gestul cu mâna. —Mu-sei! —Binișor. În patruzeci și cinci de minute o să vizităm un sat Jingpo. Ca să vedem cum trăiesc, cum pregătesc mâncarea sau cultivă legume. E OK? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Tânărul acesta Îmi răspundea mereu: „Lăsați-mă să mă gândesc și o să găsesc o soluție“. Așa că atunci când i-am spus că aș vrea să aduc un grup cu care să călătoresc de-a lungul Drumului Birmaniei și să trec granița chineză din Ruili În Birmania, mi-a spus că va fi nevoie de aranjamente speciale pentru că ar fi prima dată când se Întâmplă acest lucru de foarte mult timp. Cu câteva luni Înainte de călătorie, mi-a scris spunându-mi că toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
-o să creadă că au avut doar parte de un noroc chior. De dimineață, ea le spusese doar atât: —Trebuie să Încercăm. Dacă avem succes, ghidul vostru din Myanmar, domnul Maung Wa Sao, vă va Întâmpina la graniță. La vama chineză, Lulu le arătă polițiștilor În uniforme pașapoartele și documentele. Paznici Înarmați Îi supravegheau Îndeaproape. După zece minute de verificări și ștampilări, toate astea cu o atitudine autoritară și plină de dispreț, vameșii ne făcură semn să trecem, iar prietenii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
mediteraneean, cu mai bine de o mie de ani În urmă, parte din ei migrând și mai spre nord, În Kaifeng. Aveau chiar și o Haggadah 1 În versiune bilingvă, chinezo-ebraică. Permiteți-mi să vă asigur: faptul că proprietarii erau chinezi nu a figurat printre motivele pentru care am ales această pensiune. Pur și simplu, nu aveam soluții care să includă băi separate, vreau să spun. Intimitatea pe care o ofereau aceste băi Însă era mai mult de natură vizuală decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
prima care spune că nici chinezii nu sunt niște naturi delicate, asta În cazul În care nu sunt Înstăriți și au tot confortul modern. Vorbesc, desigur, de chinezii de la țară din China, din China comunistă. Curățenia a devenit printre tovarășii chinezi mai puțin importantă decât economisirea apei. Am văzut cu ochii mei părul gras, Încâlcit și lipit de cap, după cum dormise posesorul lui. Iar hainele, Doamne-Dumnezeule, sunt Îmbâcsite cu miros de prăjeală vechi de luni de zile. Mirosul chinezilor este mirosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
africană. Mai era și un băiat adolescent, care pare asiatic, pentru că și este pe jumătate, iar ceilalți, păi, americani tipici... Înalți, cu șepci de baseball. I-ați văzut? Spuneți-mi. Bărbatul traduse rapid pentru grup. — Întreabă dacă am văzut turiști chinezi, femei și copii, care arată ca niște americani. La care cu toții răspunseră În cor: nu. —Mda, Îmi imaginam, spuse Harry. Tăcu câteva clipe, apoi se adresă interpretului proaspăt desemnat: —Sunteți, vă rog, amabil să-i rugați pe prietenii dumneavoastră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
implicați chinezii. Era să dau vina pe italieni. —Marco Polo a mâncat tăiței prima dată când a ajuns În China, adăugă Marlena. Am văzut un film cu Gary Cooper În rolul lui Marco Polo, spuse Wyatt. Vorbește cu un tip chinez, interpretat de Alan Hale senior, care are o mustață mare În vechiu’ stil Fu Manchu și ochii alungiți cu negru. Și Marco Polo mănâncă tăiței și zice: „Băi Kemosabe, chestia asta e chiar bună, ce e?“. Și Alan Hale zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ne Îngrijorează, continuă Harry, este că erau conduși de doi bărbați... —Care nu erau Însă birmanezi, Îl Întrerupse reporterul, după cum ni s-a confirmat mai devreme. Da, așa este. Martorii au spus că erau indieni sau thailandezi sau poate chiar chinezi, oricum nu birmanezi, pentru că, după cum ai remarcat cu perspicacitate, martorii au declarat că nu Înțelegeau o iotă din ce vorbeau borfașii Între ei. Dar ce au putut distinge, și asta e destul de interesant, a fost că vorbeau pe un ton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
lui Buddha. Este un fel de eternă reînnoire. Și tot aici l-au văzut călugării pe prietenul meu, Mark Moffet, dus de doi bărbați dubioși... Reporterul birmanez Îi reaminti să spună că bărbații văzuți alături de prietenul lui păreau thailandezi sau chinezi, dar În nici un caz birmanezi. Harry aprobă din cap, deși Începea să-l calce pe nervi faptul că i se spunea de fiecare dată ce să zică. Bărbatul Îi mai atrăsese atenția să spună „Myanmar“ și nu „Birmania“, „Bagan“ și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
de păpușari nevăzuți, numit, dracul să-l ia, care în sinea lui cred știe prea bine că una din etapele distrugerii unui popor este: "Distrugerea sistematică a valorilor lui culturale" (a spus-o asta nu subsemnatul, ci un mare general chinez care a trăit cu 500 de ani înainte de Hristos). Dar pițifelnicul ăsta de C. (Ascroafei?) este bine plătit pentru asta și pe deasupra mai este și aplaudat la scenă deschisă de tâmpiții cu diplomă ai României. Deci iată încă că după
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
strălucitoare. Îl găsim într un excelent eseu, Limba analitică a lui John Wilkins, de Jorge Luís Borges. Cu privire la un fragment din aceste pagini, expresia „absurditate minunată“ cade firesc, întrucât realmente te minunezi de cele spuse acolo. Invocând o presupusă enciclopedie chineză, Empo riu ceresc de cunoștințe binefăcătoare, Borges reia o enumerare absolut ciudată a viețuitoarelor: „În străvechilei pagini stă scris că animalele se împart în: (a) aparținătoare împăratului, (b) îmbălsămate, (c) îmblânzite, (d) purcei de lapte, (e) sirene, (f) fabuloase, (g
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
strălucitoare. Îl găsim într un excelent eseu, Limba analitică a lui John Wilkins, de Jorge Luís Borges. Cu privire la un fragment din aceste pagini, expresia „absurditate minunată“ cade firesc, întrucât realmente te minunezi de cele spuse acolo. Invocând o presupusă enciclopedie chineză, Empo riu ceresc de cunoștințe binefăcătoare, Borges reia o enumerare absolut ciudată a viețuitoarelor: „În străvechilei pagini stă scris că animalele se împart în: (a) aparținătoare împăratului, (b) îmbălsămate, (c) îmblânzite, (d) purcei de lapte, (e) sirene, (f) fabuloase, (g
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
nu să ne oprim asupra numeroaselor ei variații și diferențe determinate de Istorie. Demersul nostru seamănă întrucîtva cu cel care, pentru a ajuta la înțelegerea fenomenului poetic, ar recurge la exemple disparate, citând alături de Homer, Virgiliu și Dante poeme hinduse, chineze sau mexicane, adică prezentând poetici istoricește solidare (Homer, Virgiliu, Dante), dar și creații care țin de alte estetici. În limitele istoriei literare, asemenea juxtapuneri sânt destul de îndoielnice, însă ele se dovedesc valabile dacă se are în vedere descrierea fenomenului poetic
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
coboară adânc în regiunile inferioare. Câteva exemple vor fi suficiente. Vom încerca apoi să integrăm toate aceste aspecte diferite ale aceluiași sistem de simboluri și vom vedea mai limpede cât sânt de coerente aceste concepții tradiționale despre Lume. Capitala Suveranului chinez desăvârșit se află în Centrul Lumii: în ziua solstițiului de vară, la amiază, gnomonul nu trebuie să facă umbră.9 Același simbolism se întîlnește la templul din Ierusalim: stânca pe care fusese înălțat era "buricul Pămîntului". Pelerinul islandez Nicolaus de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ca fapte recunoscute și firești... Ritul punerii pe Pământ implică ideea unei identități substanțiale între Rasă și Țărână. Această idee dă naștere sentimentului de autohtonie, care este cel mai puternic dintre toate pe care le putem constata la începuturile istoriei chineze; ideea unei legături strânse dintre o țară și locuitorii săi este o credință atât de adânc înrădăcinată încît s-a păstrat în instituțiile religioase și în dreptul public".24 Tot așa cum copilul este pus pe pământ, îndată după naștere, pentru ca adevărata
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
totuși niciodată dus până la capăt. "Contemplarea estetică" a Naturii mai păstrează, chiar și pentru cărturarii cei mai rafinați, un prestigiu religios. După cum se știe, începînd din secolul al XVII-lea, amenajarea grădinilor în bazine a devenit o modă pentru învățații chinezi.31 În mijlocul bazinelor umplute cu apă, se puneau pietre, arbori pitici, flori și uneori chiar case, pagode, poduri și chipuri omenești, în miniatură; pietrele erau numite "Munți în miniatură", în anamită, sau "Munți artificiali", în sino- anamită. Chiar aceste nume
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
simt vag ars, pârjolit de ele, pe o suprafață mare. Și pe baza unor argumente care mi se par foarte solide: în cea mai mare parte a adolescenței sale și apoi ca adult, Seymour a fost atras întâi de poezia chineză și apoi, la fel de profund, de cea japoneză, într-un fel în care nu a mai fost atras de nici o altă poezie din lume. N-am cum să știu, desigur, în ce măsură dragul, deși victimizatul, meu cititor obișnuit e familiarizat sau nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
la fel de profund, de cea japoneză, într-un fel în care nu a mai fost atras de nici o altă poezie din lume. N-am cum să știu, desigur, în ce măsură dragul, deși victimizatul, meu cititor obișnuit e familiarizat sau nu cu poezia chineză sau cu cea japoneză. Ținând seama, totuși, că până și o scurtă discuție despre acestea ar putea arunca o lumină asupra personalității fratelui meu, nu cred că ar fi momentul să mă arăt reticent și să mă abțin. Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
celui invitat să tragă cu urechea să pătrundă cu o iotă mai adânc în propria sa viață. S-ar putea să fie și sunt adeseori plăcute, mai ales pentru ureche, dar în cea mai mare parte, numai când un poet chinez sau japonez se pricepe bine să recunoască o prună bună, sau un crab bun sau o mușcătură bună de țânțar pe un braț bun, numai atunci, indiferent cât de lungi, de neobișnuite sau de fascinante ar fi intestinele sale semantice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
-o pe drept, și în mod repetat, fericire, amenință, îmi dau seama, să transforme această întreagă compoziție într-un solilocviu de nebun. Cred, totuși, că nici măcar eu nu am curajul de a încerca să spun ce-l face pe poetul chinez sau japonez să fie minunea și încântarea care este. Cu toate acestea, (oare nu știți?) ceva îți vine întotdeauna în minte. (Nu-mi imaginez că-i exact lucrul pe care-l caut, dar nu pot să-l înlătur pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
să greșească, paltoanele care le aparțineau, câte unul sau câte două odată, iar bărbaților toate pălăriile care erau ale lor. (Cu pălăriile femeilor a avut oarecare greutăți.) Nu vreau să spun neapărat că o asemenea performanță e tipică pentru poeții chinezi sau japonezi, și sub nici un chip n-aș vrea să sugerez că asemenea lucruri îi fac să fie ceea ce sunt. Dar cred că dacă un alcătuitor de versuri chinezești sau japoneze n-ar ști, din vedere, cui aparține fiecare palton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]