3,537 matches
-
zonei, mai sobră decât arhitectura predominantă în centrul și sudul Franței, dar înrudită cu fațadele clădirilor din Lille. Muzeul In Flanders Fields, din Ypres, este amplasat într-un palat elegant și auster, aflat în proximitatea catedralei orașului, unde am putut contempla niște panouri fotografice prezentând vizita Papei Ioan-Paul al II-lea la Ypres, de-acum câțiva ani. Expoziția este realizată într-o manieră foarte modernă, pe suport multimedia. Redă nu atât actele de eroism ale combatanților, aidoma muzeelor sovietice, concepute drept
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
tunătoare. Se observă clar că există „soliști” la mai toate mesele. Ei sunt acei care ațâță simțurile moleșite de căldură și alcool ale camarazilor lor. Bănuiesc că aceeași regulă funcționează, pe durata meciului, și în tribune. Merg prin piață să contemplu cât mai multe „exemplare” din acestea pitorești. Sunt tineri și adulți între 20 și 40 de ani, dar englezii arată întotdeauna mai bătrâni. Doi suporteri, răpuși de alcool, dorm pe caldarâm, înfășurați în steagul Angliei. Cum e înghesuială, lumea pășește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
candoarea nu lipsește. 20 iunie, marți Hanovra VITALIE CIOBANU: În trenul ce ne ducea de la Dortmund la Hanovra, m-am grăbit să „acopăr” câteva restanțe în jurnalul meu de bord: etapa de la Bordeaux. Oricât de mult ți-ai dori să contempli peisajul sau să participi la vreo discuție în compartimentul vecin, e bine să-ți învingi ispita, să nu amâni pe mai târziu însemnările drumului. Un asemenea rol, de cronicar ambulant, îți pune o reală problemă a timpului, a felului în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
își are stația de pornire la capătul unei promenade situate la subsolul străzii principale a orașului - un fel de strat de adâncime locuit sau, mai bine zis, garnisit cu diverse utilități: magazine, restaurante, baruri, librării etc. E cumva ciudat să contempli de sus existența unei cavități de sub tine, de parcă cineva ar fi spintecat imensul trotuar ca pe o burtă în sala de operații, dezvăluind clocotitoarea viață a viscerelor subterane, unde mișună o umanitate de gradul doi, o populație de mutanți (vorba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de stupidă și inutilă poate fi tevatura traversării hotarelor în țările fostului lagăr comunist. VASILE GÂRNEȚ: Oprim la Berlin, într-o stație, cinci minute, pentru ajustări tehnice, așa că nu putem coborî pe peron. Apoi, trenul se pune în mișcare și contemplăm de la fereastra vagonului zona centrală a orașului, pe care o traversăm. Am stat o lună la Berlin, în 1995, și comentez pentru ceilalți colegi, care îl văd prima dată. Reichstagul, cu o imensă cupolă (nouă pentru mine) din sticlă deasupra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
se pare că nimeni nu s-a obosit să meargă la ele. O stare de dizolvare și lehamite. Dincolo de geam - nori negri aplecați deasupra câmpiilor, păduri de brazi cu tulpinile subțiri și ude de ploaie. Pe culoar, Andras Ferenc Kovacs contemplă la rându-i împrejurimile pluvioase. Îmi spune că a obosit, drumurile îl deprimă. Andras e mare, „învelit” bine cu carne, și scâncetul de copil despre dorul de casă, pe care l-a tot reluat încă de la Paris, mă face să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Acum, aici, câteva sute de ani mai târziu, viermuiala slugilor și mirosurile iuți de mâncare au dispărut, totul strălucește, totul e nou, fidel reconstituit, și această ambianță lustruită îți amintește că participi la o înscenare. Urc într-un turn să contemplu împrejurimile: râulețul Nogat, cârdurile de gâște, pașnicele căsuțe țărănești de pe celălalt mal, șoseaua flancată de carpeni și câte mai implică un peisaj rustic, desolemnizat, plasează castelul în derizoriu, cu întreg trecutul său fabulos, zbuciumat și sinistru. Un loc în care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Rusia, dar deocamdată să vedem ce mai fac „surorile” noastre baltice. 26 iunie, luni, Vilnius VITALIE CIOBANU: Nesterov este ultima stație rusească la graniță cu Lituania. Este ora 14.20 și ne așteaptă controlul pașapoartelor. Dincolo, pe o linie paralelă, contemplu trenul „Moscova-Kaliningrad”, celebra garnitură cu 15-20 de vagoane - un adevărat monstru - care leagă Rusia de enclava „sa” din Vest. Avem cam o jumătate de oră de timp suspendat. Deodată, apare ca din pământ o orchestră de muzică populară rusească, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
spațiu în care groaza bine administrată a totalitarismului a fost înlocuită de o explozie a arbitrarului, de haosul noii „ordini”, pseudodemocratice. Ghinionul lui Zoran Anchevski, care și-a uitat pașaportul la hotelul din Minsk, nu ne iese din cap, în timp ce contemplăm peisajul pluvios de afară. Ajunge să te pui în pielea lui, să-ți imaginezi cum e să faci cale întoarsă, din cauza unei neglijențe banale, în târla dictatorului de la Minsk, pentru a-ți recupera pașaportul pe care să ți-l fluture
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cannot see the Palace (în traducere liberă, rezumată: „e unicul loc de unde nu se vede hidoșenia construcției staliniste a Palatului“). E drept că mai jos, în același text, specialiștii în reclamă ne avertizează că a vizita Varșovia fără s-o contempli de sus, de la înălțimea zborului de pasăre, înălțime pe care ți-o oferă platforma Palatului Culturii, e la fel cum ai vizita Vaticanul fără să treci pe la Papă sau cum ai face o călătorie la Paris fără să urci în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
lui Martin pare să însoțească un film documentar pe care ni-l rulăm prin fața ochilor, aglutinând tot ce știuserăm și auziserăm până atunci despre istoria contemporană a Germaniei. Mie, de exemplu, îmi vin în minte două fotografii, pe care le contemplasem aseară într-unul din barurile decorate ale hotelului nostru. Erau două instantanee berlineze de la 1945, cum scria dedesubt, ce înfățișau două atitudini diferite din partea trupelor de ocupație. În prima secvență, un localnic oferă, la schimb, unui militar american, așezat într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
actuală. E senin și dă din cap, mulțumind fiecărui trecător care-i aruncă niște gologani. Reușim să fentăm lunga coadă a celor ce vor să viziteze Bundestagul, printr-un artificiu retoric executat în fața agenților de pază, și peste câteva minute contemplăm panorama orașului din interiorul cupolei de sticlă, spre care urcăm cu un ascensor. Facem poze de sus: acoperișul e o imensă esplanadă. Orizontul e invadat de macarale, totul e în schimbare la Berlin, și doar turnul fostei televiziuni est-germane, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
interne”, a „motivului meu obsesiv”, a faptului că eu nu pun un semn de egalitate între „carieră, succes” - succes văzut și înțeles la modul „cantitativ”, spectaculos, de tipul american! - și sensul vieții. Unora, din varii generații, care mi-au întovărășit, contemplat și comentat cariera literară, li s-o fi părut „altfel”, cu siguranță! Nu puțini, de la Stancu și Preda până la ultimul cititor din „fundul provinciei”, ascensiunea mea „bruscă” socială le-a apărut în primul rând nu ca un semn al unei
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
în interiorul unor granițe care încă generației pașoptiste și celei a lui Eminescu li se păreau o utopie romantică! Ne-am rănit și mutilat cu siguranță deoarece ne aflam „în interiorul luptei și al lagărului blestemat” și nu o (sau „îl”Ă contemplam de la distanță precum unii domni, asistați din nefericire și de un prinț al literelor cum a fost Eugen Ionescu, care, spre deosebire de alte genii naționale, i-am numit pe Cioran și pe Brâncuși, a „absolutizat răul”, cum o spuneam, uitând că
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
aflat în puternic proces de individuație, deci de „luare în posesie a sinelui”, a diferențierii nete de natură și natural, de „ceilalți”, oricare și oricine ar fi, o a „doua ridicare în stațiune bipedă”, cu temeritatea dobândită astfel de a contempla firmamentul și spațialitatea infinită a cosmosului și a creației divine. Deoarece omul, furnica-umană ce poate trăi umilința nespusă a micimii și fragilității persoanei sale, aflată pe o minusculă planetă trecătoare ea însăși, poate arunca sfidarea sa calmă spațiului infinit cosmic
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
alteori disperatele, jalnicele forme!, este o șansă a ființei vii de a aborda „noul”, noul fapt, eveniment brutal biologic sau social și pentru care nu era pregătit. Eu sper că se va găsi, în generațiile care vin, cineva care să contemple cu minimă obiectivitate și calm analitic lupta enormă, care a luat mii de fețe și de forme ale adaptării, a câtorva generații sub ceea ce numim comunism. Deoarece, o știm cu toții, o formă esențială a „succesului” este adaptarea. Succesul văzut în
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
poate până luna viitoare, nu incita, fără îndoială, mica trupă de nomazi care colindau ținutul cu bățul în mână, cu sacul în spate și cu burduful de piele pentru apă legat la cingătoare, să facă prea multe popasuri pentru a contempla floricele și biete ființe umane care peste puțin n-aveau să mai fie acolo. Totuși, cum poate cineva să povestească așa, fără să descrie? De altfel, localizarea e tot mai evazivă pe măsură ce povestirea se apropie de deznodământ. Perioada galileeană a
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
de ani. Nu trebuie să aducem la disperare Clubul Mediteranean, de acord. Ce-i drept, coloșii muți de la Gizeh, medium obez și fără mesaj, ne impresionează fără a ne transmite nimic altceva decât poncife de genul "patruzeci de secole vă contemplă". Un agnostic se poate mulțumi cu o rugăciune pe Acropole, dar vi-l puteți imagina Renan îngenuncheat cu mâinile împreunate în fața piramidei lui Kheops? Ca să se adreseze cui? În ce limbă? Ca amintire despre ce? În așteptarea a ce? Dacă
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
mai bun, iar mobilitățile regenerează. Isus însuși n-a încetat să peregrineze: înspre Templu, cel mai adesea. Dovadă că transfigurării ascensionale a bipedului trebuie să i se dea o țintă pe hartă, un punct ce trebuie atins, o comoară de contemplat. Iar, în lipsa Templului, un han, un reper, data unei sărbători pentru momentul sosirii și un ghid al drumețului (primul a fost Onomasticon al lui Eusebiu din Cezareea, la începutul secolului al IV-lea). Primii afiliați la marele pelerinaj (cel ce
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
sfârșit) așa cum era... De-am putea să-l revedem, pe omul purității, Așa cum îl vedea lumea în orășelul Nazaret. De-am putea să-l revedem în eternitatea lui Așa cum era el în Ur și în Genesareth. De l-am putea contempla pe omul sărăciei De l-am putea revedea pe omul caselor nevoiașe. De l-am putea revedea în întinsele lui regate, Care-s cele ale grației și ale milosârdiei lui. De l-am putea revedea în cetatea lui înveselită Pe
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
milosârdiei lui. De l-am putea revedea în cetatea lui înveselită Pe omul pădurii de cedri și al pădurii de mesteceni. Și pe pescarul Kephas cum stă pe malul apei Uitându-se cum sporește pescuitul miraculos. De l-am putea contempla pe omul din Nazaret. Pe lucrătorul în lemn de ulm și în lemn de mesteacăn. Și pe omul din barcă și din Genesareth, Cum merge el cu picioarele pe ape. De l-am putea revedea pe omul din Palestina. Da
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
tocmai la capătul lui. Scânteietor sub soare, acest decor științifico-fantastic barează orizontul dinspre uscat. Dar chiar lângă Mediterana pe care Isus o va fi privit în unele zile din înaltul vreunei coline, și pe care Sfântul Pavel o va fi contemplat un an întreg, din închisoare, așteptând să compară în fața lui Agrippa al II-lea și a Berenicei, dus fiind mai apoi la bordul unei nave la Roma și plecând de aici pentru a nu se mai întoarce se află un
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
meu, la mașina mea, la bagajele mele, la recepțiile mele la Casa Albă și la Palatul Elysées, pe scurt, la rațiunea mea socială? Și cine va mai ține casa? Cine va plăti taxele școlare ale copiilor? Se întoarce la fereastră, contemplează iar colierul de noi cetăți fortificate din jurul "capitalei" palestiniene, iar acum își vorbește lui însuși cu voce înceată: Da, ei ocupă înălțimile și apoi folosesc numai pentru ei pânza de apă freatică. Noi avem din ce în ce mai puțină apă. E un coșmar
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
un ochiu și o amantă cu un ochiu. Amanta aceasta a fost prințesa d'Eboli. Quand on ne veut pas écouter la raison, elle ne tarde pas à se faire sentir. Franklin. Ce sont les canons de la pensée! strigă Abd-el-Kader, contemplând mașinile Secolului, care imprimau 800 exemplare pe ceas. Tantem animis coelestibus irae. Atâta mînie în sufletele cerești. D.X. ciocoi, scoboară din casă nobilă, cum ar zice Rochefort, pe scara de serviciu. Voi aveți dreptul forței, eu am forța dreptului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
și Vulovici în frunte. Trecea batalionul cu glorie prin munte Prin nourii cei sumbri prin văile cu flori Spre Zlatița-aurită de-a razelor ninsori. Gazeta noastră, adică ilustrul Gancevici Mâna cu spada-n mână o mie de bulgari Și-i contempla maiorul din somnul lui, de-aici Cum fug zarzavagiii notând prin munții mari. Iar sublocotenentul din Hangu eu v-o jur Își împlântase spada la un Bulgar în c... Ș-așa, prins în frigare, striga spre-o ordonanță Să vie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]