5,945 matches
-
mase, fapt care nu ajută deloc imaginea sistemului. La fel, acțiunile sistemului trebuie să aibă continuitate și, dacă este posibil, și finalitate. Oamenii au nevoie de lucruri palpabile pe care să le vadă, să le simtă, pentru a putea fi convinși; de aceea încercați să le oferiți aceste dovezi. Ca o concluzie a celor enunțate anterior, am dori să analizăm și garanțiile pe care le prezintă siste-mul, sau cuvîntul dat de către conducătorii sistemului, în momentul implicării acestuia într-un proces de
by Flaviu Călin Rus [Corola-publishinghouse/Science/1035_a_2543]
-
într-un mod special rigide, trebuie să ne amintim că evreul practicant (la fel ca cel de astăzi) nu se simțea deloc împovărat de cazuistica preceptelor și a interzicerilor ce unora li se pare apăsătoare; din contra, își trăia viața convins că voința lui Dumnezeu îi era clară și vizibilă, având certitudinea de a fi capabil să o împlinească sau cel puțin să facă ceea tot ceea ce era posibil pentru a atinge acest rezultat; accepta cu bucurie și mulțumire darurile pe
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
o panglică de mătase bleu, darul lui de Crăciun. Dar era joi; și sâmbătă la ora cinci după-amiază începea serbarea de la Teatrul Popular: "Poveste de Crăciun". Mai puțin de două zile. Numai anul ăsta e sărac, promitea tata, nu prea convins, c-un zâmbet melancolic, în timp ce Lucian dezlega panglica și scotea la iveală o cutie de creioane colorate. Pe capac, un băiat blond purtând o vestă roșie și un papion pepit desena așezat la piciorul unei sălcii pletoase. Între genunchi ținea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Iar ea, cocoțată pe masă, goală, dădea din șolduri, Iapa dracului! Și toți ăia se distrau de mama focului!" Chiar și mama lui Dănilă înclina să creadă că cele două fete Onofrei își făceau de cap. Nu era ea chiar convinsă, dar dacă era adevărat că se dăduseră în spectacol, goale, pe o masă înconjurată de bărbați, lucrul ăsta era într-adevăr de neiertat. Oricât ar fi fost ei de tineri și de zvăpăiați. De altfel, ea însăși auzise o poveste
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Într-o zi, căzându-i ochii pe șosetele mele, a exclamat cu oroare: Tu porți șosete negre?! Nu, mamă, i-am răspuns, ți se pare din cauza luminii slabe. Sunt bleumarin. N-a mai adăugat nimic, dar nici n-a părut convinsă că șosetele erau bleumarin. Dumnezeule, cum adică m-am revoltat în sinea mea mă credea capabil de practici oculte, chiar așa? Spre a aduce nenorocire propriilor mei părinți?... Înțeleg acum și cred că ai fost și ai rămas nefericită fiindcă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
fel, ea devine un mod de a recunoaște nevoia omului de prietenie cu Dumnezeu și de experimentare a iubirii sale. 3) Exprimarea dispoziției. Dispoziția necesară se exprimă și se recunoaște printr-o căință autentică, ce are următoarele trăsături: adevărată, internă, convinsă, trăită, virtuoasă, inspirată de caritate și condamnând propriile aberații făcute împotriva iubirii. Căința trebuie să fie explicită, fermă și universală (adică pentru toate păcatele de moarte). Acest lucru poate fi realizat și cu ajutorul unui dialog sacramental cu confesorul, care, prin
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
o caracteristică antropologică, ea este totuși ceva mult mai profund: îi cere penitentului o schimbare radicală, o convertire și o întoarcere la Dumnezeu. Iar el împlinește acest lucru printr-o deschidere totală și umilă înaintea lui Dumnezeu, prin recunoașterea păcatelor, convins fiind că, astfel, primește o viață nouă. Fiind un act de „autodezvăluire”, mărturisirea nu este mereu un lucru ușor. Penitentul se deschide confesorului cu ceea ce este mai intim în sufletul său; îi prezintă ceea ce este ascuns și nevăzut. Cu toate
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
că nu mai există motive de bucurie. Este genul de om care se închide în sine însuși. Se simte inferior datoriilor care i s-au încredințat și, treptat, începe să se autoculpabilizeze. La nivel moral, se exprimă în mod scrupulos, convins că este incapabil. Se refugiază în sentimente de nedemnitate, descurajare și simte că viața este amară, dificilă, etc. Are adesea convingerea că „nu este la înălțime”, alimentându-și sentimente de culpabilitate chiar și atunci când ceilalți îl apreciază. Preferă să nu
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
și al artistului creator în societate este o constantă în volum, fiindcă, pentru Daniel Corbu, actul creației este garanția existenței, după cum notează la început: A scrie poezie: încă un mod de a te convinge că exiști. Și o faci permanent, convins că numai scriind poți alungă moartea la câțiva pași mai încolo, încât, având această forță, poezie este un miracol. Un miracol care ți-e dat sau nu. Și dacă îi este dat, înseamnă că poetul se consideră un ales, care
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
c-un zâmbet ironic, din 1999), sugerând o adâncă resemnare în ciuda deplinei conștiințe a răsturnării ierarhiei existențiale imaginate și, firește, dorite și a faptului că posedă munții de gândire. De aceea, apolinic, eul liric observă, constată, înregistrează cu tenacitate, răbdare, convins că vreme e pentru toate. În acest marasm, ipostaziat inclusiv prin apelul la intertextualitate - tot în spirit postmodernist -, poetul remarcă existența unei dihotomii care-i stimulează tendința spre reflexivitate: pe de o parte, insul cu traseul său ontologic prestabilit, și
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
Fără nici o altă intervenție, prin presiunea celor 26538 și 54 exemplare suplimentare, poarta se deschise larg în uralele vânzătorilor ambulanți, astfel încât primul ziar apăru sub microfonul Postului de Radio K.L. la 4 h 16’’, exact în fața redactorului Sorin Tourbatu, francofon convins și colecționar de roșcove. A urmat minutul. Un enorrrm și sfâșietor minut de pauză radiofonică în stare să reducă cota de credibilitate a CNA - ului, primăriei, guvernului ș.a.m.d., fapt dovedit de venirea în curtea redacției a celor 6
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
noștri colegi din regia tehnică, de aparatele care au dispărut și ele ca și, dar nu contează, deoarece am fost informați că deponentul bancnotei, cu un singur termen, hoțul, a fost eliberat imediat ce a prezentat poliției dovada că e cardiac convins, diagnostic ce-l face imun la orice formă de con...Constat că a dispărut și masa și de aici nu se mai vede restul de text, ext, ttttt! 22. CONCURS TV Stimați ascultători, nu părăsiți micul ecran. Cu sprijinul neprecupețit
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
Și fetița cu ochii mari, țintiți către florile albe de culoarea zăpezii, învelite într-o singură frunză, era în continuare nedezlipită de locul unde florăreasa își prezenta buchețelele trecătorilor. Dar ultimul buchețel fusese și el cumpărat de o fată bucuroasă, convinsă că florile au așteptat-o pe ea să le cumpere. Așa se întâmplă când Zâna Primăverii se transformase într-o fetiță obișnuită. Cine nu a cunoscut-o nu a avut de unde să știe că ea dorea să afle dacă primele
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
totalitarismului și revenirea la „drepturile omului”. Luat de curentul care nu iartă pe nimeni, am fost în mijlocul „viiturii” și fără să știe prea multă lume, miam notat, ca un observator cinstit, tot ceea ce am văzut. Am fost și am rămas convins că literatura care rămâne este una de natură documentară, un fel de radiografie a societății prin care călătorim. Cine să o facă, dacă nu noi cei care ducem în cârcă tot balastul ideologic al diferitelor curente politice? Așa s-au
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93048]
-
descopere în spatele cuvintelor - omul. Și prin om se dezvăluie întregul angrenaj social cu toate racilele lui. Discursul liric al poetului, în cea mai mare parte, este dominat de un ton liturgic, de o relație permanentă, plină de pioșenie, cu divinitatea, convins fiind de puterea factorului psihic asupra echilibrului biologic deficitar. Și nu în ultimul rând, versurile sale sunt o chemare imperativă la luptă pentru păstrarea ființei neamului ieșit dintr-o societate condusă de staliniști și intrată în alta unde prosperă fii
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93039]
-
care le văd acum sau le visez. Observați, domnilor, câte lucruri ne despart? Ne desparte, poate, și propria mea moarte. Pentru că, după ce voi termina de spus totul, și dacă până atunci Eleonora nu se va întoarce, voi pleca singur. Sânt convins că nimeni n-a avut vreodată un asemenea confesional cum e cel în care-mi fac eu spovedania. Vreți să știți cum arată? O să vi-l descriu și veți recunoaște că măcar dintr-un punct de vedere sânt un privilegiat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
este mult, dar ea nu e în stare să înlăture răul. Îl poate numai exorciza. Din această pricină, în clipa când atinge perfecțiunea și absolutul, când transformă totul în poezie, ea ne lasă cu mâinile goale. Atunci iese în fața cobrei convinsă că va preface și cobra în cântec. Poezia e ca o mangustă care, în loc să atace cobra, îi cântă. Dar ceea ce nu știu poeții e că și cobrele au imunitatea lor, așa cum mangustele au imunitatea lor. Cobra e imună la singura
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pe ei. S-au liniștit și n-au insistat. Totdeauna, când am avut nevoie, cineva n-a insistat. Vorbeau în șoaptă și nu mai auzeam din ce spuneau decât un murmur vag. După câteva minute au plecat. Probabil erau cu toții convinși că înnebunisem. În timpul acesta stăteam toată vremea cu lumina aprinsă. Îmi era frică s-o sting. Și chiar când dormeam o lăsam să ardă. De aceea, după câteva ore mă trezeam. Într-o noapte, am visat că vechiul zid care
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
întrebat? ― Nu. ― S-a întîmplat în vreo zi să te sune la altă oră? ― Nu. O vreme adică... ― Și ce semnificație dai, am întrebat-o, acestei punctualități? ― Nu m-am gândit. Poate, pentru că era judecător. Îmi răspundea scurt, dar sânt convins că unui judecător adevărat nu i-ar fi răspuns altfel. ― Și ce vorbeați la telefon? ― Diverse... Simțind, probabil, că mă pregăteam s-o întreb ce însemna "diverse" adăugă... Despre vreme, despre noi, despre o mie de fleacuri. ― Au existat zile
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
-i adevărat. Rog curtea să consulte cu atenție dosarul și nu va găsi nici o dovadă din care să reiasă cinismul pe care acuzata vrea să ne facă să credem că fostul ei soț îl afișa. Dimpotrivă, victima a fost permanent convinsă că nu se va întîmpla nimic copiilor săi. Las la o parte faptul că poate se înșela. Problema care ne interesează pe noi e ce credea, de fapt, victima. Era sau nu era cinic judecătorul când își continua încăpățînat ancheta
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
opera. Pentru a cântări exact rolul lui Robespierre, ar trebui să știm ce anume vroia el să clădească după ce negase ceea ce avea de negat. Putem discuta, firește, în ce măsură ghilotina era un mijloc de negație adecvat. Eu cred că nu. Sânt convins că nu. Dar să recunoaștem cel puțin că Robespierre a dispărut înainte de a spune: iată clipa la care vroiam să ajung. Pe celălalt talger al balanței, el urma să pună ceva ce n-a mai avut timp să pună. Astfel
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
surorile Deleanu (acesta era numele lor de familie) au mai întrebuințară mașina de spirt. Izolarea lor voită trezi, cum era de așteptat, o reacțiune vie printre locatari. ― Se țin mândre parcă ar fi contese, perora Charlot, care era un misogin convins. Porecla prinse, și de aici înainte nimeni nu le spunea decât "contesele". De pildă, doctorul anunța, malițios: ― Contesele cinează în sufrageria cea mare. Când pica găzarul, Charlot chema pe Rița: ― Anunță-l pe găzar ― doamnelor "contese". Alteori tot Charlot venea
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
inițială, ca o binevenită supapă de siguranță. Domolit și calm (căci aceasta era singura atitudine cerută de împrejurare) am intrat apoi în odaia Mihaelei. Cine-mi dictase să mă cufund în tăcerea îndărătnică ce se dovedește atât de necesară? Sânt convins că dacă i-aș fi vorbit Mihaelei, conversația noastră s-ar fi transformat vertiginos în ceartă. Privind pe fereastră, îmi venise gândul sinuciderii. Clădisem pe acest gând o dramă imaginară. Nu era oare pretextul ca să-mi văd lacrimile și odată cu
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
n-are să se întîmple nimic. Nu vezi cât sânt de calm? Ou toate asigurările, ea se agăță îngrozită de brațul meu: ― Nu, Tudor, ascultă-mă, ai să regreți. Fă cum îți spun. ― De ce? Pentru care motiv te împotrivești așa? ― Sânt convinsă că e mai prudent. Mâine, da, poți să faci ce vrei. Lasă măcar să treacă o noapte... Înțelegi? Din vorbele ei se desprindea atâta fermitate încît, pentru a le nesocoti, trebuia să opun o tărie de care nu dispuneam. M-am
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
definește copilăria? Vă păstrați declarația de acum câțiva ani precum că, la noi, feminitatea se virilizează, iar băieții se feminizează? (Interesant: asta am fost întrebat și la fermecătoarea întâlnire din 17 februarie cu elevii de la liceul „Gheorghe Șincai“ din București.) Convins că „nu mai citește nimeni nimic“, că „se alege praful de tot ce înseamnă spirit, cumințenie, bună cuviință, ecumenism și patriotism“, că „tineretul e descreierat și dezumanizat“ etc., am fost realmente umilit de atașanta neliniște și loviturile interogative ale acestor
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]