3,605 matches
-
de orgii. Exemplul de mai sus își păstrează totuși o valoare sugestivă, pentru că ne dezvăluie o experiență care nu mai este accesibilă într-o societate desacralizată: experiența unei vieți sexuale sanctificate. Corp-casă-Cosmos Am văzut că omul religios trăiește într-un Cosmos "deschis" și că el însuși este "deschis" spre Lume, ceea ce înseamnă: a) că se află în comunicare cu zeii; b) că participă la sfințenia Lumii. Am putut constata, analizând structura spațiului sacru, că omul religios nu poate trăi decât într-
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
acestui exemplu, care ne arată cum pot fi reinterpretate valorile religiozității arhaice în religiile și chiar filozofiile de mai târziu. Gândirea religioasă indiană a folosit din plin omologarea tradițională casă-Cosmos-corp omenesc, și este ușor de înțeles de ce: corpul, ca și Cosmosul, este în ultimă instanță o "stare", un sistem de condiționări asumat. Coloana vertebrală este asimilată Stâlpului cosmic (skambha) sau Muntelui Meru, respirația este asemuită vântului, buricul sau inima "Centrului Lumii" și așa mai departe. Omologarea se face însă și între
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Centrului Lumii" și așa mai departe. Omologarea se face însă și între corpul omenesc și ritualul luat în ansamblu: locul jertfei, ustensilele și gesturile sacrificiale sânt asimilate diferitelor organe și funcții fiziologice. Corpul omenesc, omologat din punct de vedere ritual Cosmosului sau altarului vedic (care este o imago mundi), este asimilat și unei case. Un text hathayoga vorbește despre corp ca despre "o casă cu un stâlp și nouă uși" (Goraksha Shataka, 14). Cu alte cuvinte, asumîndu-și în mod conștient starea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
corpului-Cosmos care este casa e spartă în partea de sus. Este de la sine înțeles că toate aceste experiențe sânt inaccesibile omului areligios, nu doar pentru că moartea a fost pentru el desacralizată, ci și pentru că el nu mai trăiește într-un Cosmos propriu-zis și nu-și mai dă seama că faptul de a avea un "corp" și de a se instala într-o casă echivalează cu asumarea unei stări existențiale în Cosmos, așa cum vom vedea în cele ce urmează. Se cuvine să
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
fi suprauman (Zeu, magician, "spirit"), adică, în ultimă instanță, libertatea deplină de mișcare, deci dobândirea condiției de "spirit". În gândirea indiană, arhatul care "sparge acoperișul casei" și își ia zborul în văzduh dovedește, cu ajutorul acestei imagini, că a trecut dincolo de Cosmos și a ajuns la un mod de a fi paradoxal, cu neputință de conceput, cel al libertății absolute (oricum s-ar numi: nirva1a, asamskrta, samadhi, sahaja etc.). Pe plan mitologic, gestul exemplar al trecerii dincolo de Lume este ilustrat de Buddha
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
sisteme de simboluri redau stări religioase primordiale, dar care își pot modifica valorile, îmbogățindu-se cu semnificații noi și integrîndu-se în sisteme de gândire din ce în ce mai bine articulate. "Locuiești" într-un corp la fel cum locuiești într-o casă ori în Cosmosul pe care ți l-ai făurit tu însuți (vezi capitolul I). Orice stare legală și permanentă implică încadrarea într-un Cosmos, într-un Univers perfect organizat, deci imitat după modelul exemplar al Creației. Fiecare teritoriu locuit - Templu, casă, corp - este
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
sisteme de gândire din ce în ce mai bine articulate. "Locuiești" într-un corp la fel cum locuiești într-o casă ori în Cosmosul pe care ți l-ai făurit tu însuți (vezi capitolul I). Orice stare legală și permanentă implică încadrarea într-un Cosmos, într-un Univers perfect organizat, deci imitat după modelul exemplar al Creației. Fiecare teritoriu locuit - Templu, casă, corp - este un Cosmos, și fiecare Cosmos, după modul său de a fi, păstrează o "deschidere", oricum s-ar numi aceasta în diversele
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
care ți l-ai făurit tu însuți (vezi capitolul I). Orice stare legală și permanentă implică încadrarea într-un Cosmos, într-un Univers perfect organizat, deci imitat după modelul exemplar al Creației. Fiecare teritoriu locuit - Templu, casă, corp - este un Cosmos, și fiecare Cosmos, după modul său de a fi, păstrează o "deschidere", oricum s-ar numi aceasta în diversele culturi ("ochi" al Templului, horn, gură de fum, brahmarandhra etc.). Într-un fel sau altul, Cosmosul locuit - fie că este corp
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ai făurit tu însuți (vezi capitolul I). Orice stare legală și permanentă implică încadrarea într-un Cosmos, într-un Univers perfect organizat, deci imitat după modelul exemplar al Creației. Fiecare teritoriu locuit - Templu, casă, corp - este un Cosmos, și fiecare Cosmos, după modul său de a fi, păstrează o "deschidere", oricum s-ar numi aceasta în diversele culturi ("ochi" al Templului, horn, gură de fum, brahmarandhra etc.). Într-un fel sau altul, Cosmosul locuit - fie că este corp, casă, teritoriu tribal
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Templu, casă, corp - este un Cosmos, și fiecare Cosmos, după modul său de a fi, păstrează o "deschidere", oricum s-ar numi aceasta în diversele culturi ("ochi" al Templului, horn, gură de fum, brahmarandhra etc.). Într-un fel sau altul, Cosmosul locuit - fie că este corp, casă, teritoriu tribal, lumea în totalitate - comunică prin partea de sus cu un alt nivel, transcendent. Se întîmplă ca într-o religie acosmică, ca de pildă cea din India după budism, deschiderea spre nivelul superior
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de sus cu un alt nivel, transcendent. Se întîmplă ca într-o religie acosmică, ca de pildă cea din India după budism, deschiderea spre nivelul superior să nu mai însemne trecerea de la condiția umană la cea supraumană, ci transcendența, abolirea Cosmosului, libertatea absolută. Există o diferență enormă între semnificația filozofică a "oului spart" de Buddha sau a "acoperișului" spart de arhați și simbolismul arhaic al trecerii de la Pământ la Cer de-a lungul lui Axis mundi sau prin gura de fum
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
lui Axis mundi sau prin gura de fum. Filozofia și mistica indiană au ales, dintre simbolurile care puteau reda ruptura ontologică și transcendența, această imagine primordială a acoperișului spart. Depășirea condiției umane se înfățișează, imagistic, prin distrugerea "casei", adică a Cosmosului personal ales drept locuință. Orice "locuință stabilă" în care te-ai "instalat" echivalează, în plan filozofic, cu o stare existențială pe care ți-ai asumat-o. Imaginea acoperișului spart înseamnă că ai abolit orice "stare", că ai ales nu instalarea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și orientale de care am vorbit mai înainte. Tot așa cum locuința omului modern și-a pierdut valorile cosmologice, corpul său este lipsit de orice semnificație religioasă ori spirituală. Am putea spune, pe scurt, că pentru oamenii moderni lipsiți de religiozitate Cosmosul a devenit opac, inert și mut: nu mai transmite nici un mesaj și nu mai cuprinde nici un "cifru". Sentimentul sfințeniei Naturii se mai păstrează în Europa zilelor noastre, mai ales la populațiile rurale, unde mai există un creștinism trăit ca liturghie
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Experiența lor religioasă nu mai este "deschisă" spre Cosmos, fiind una strict personală; mântuirea este o problemă între om și Dumnezeul său; în cel mai bun caz, omul se recunoaște responsabil nu doar în fața lui Dumnezeu, ci și în fața Istoriei. Cosmosul nu mai are însă nici un loc în relația om-Dumnezeu-Istorie, ceea ce înseamnă că Lumea nu mai este simțită, nici măcar de creștinul autentic, ca o lucrare a lui Dumnezeu. Trecerea prin Poarta strâmtă Ceea ce am spus până acum despre simbolismul corp-casă și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
religiosus și este, fie că vrea sau nu, opera acestuia, adică s-a constituit datorită unor stări asumate de strămoșii săi, fiind în cele din urmă rezultatul unui proces de desacralizare. Așa cum "Natura" este un produs al secularizării treptate a Cosmosului, lucrare a lui Dumnezeu, omul profan este rezultatul unei desacralizări a existenței umane. Aceasta înseamnă însă că omul areligios s-a constituit, spre deosebire de predecesorul său, străduindu-se să se "golească" de orice urmă de religiozitate și de semnificație transumană. El
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
luciul brun-roșcat al fațetelor frumos Înfășurate, care răzbătea prin țesătură cu o miraculoasă perfecțiune de strălucire și culoare. Dar nu atunci m-am apropiat cel mai mult de starea În care să mă hrănesc din frumusețe. Cât de mic este cosmosul (ar Încăpea În marsupiul unui cangur), cât de jalnic și plăpând este În comparație cu luciditatea umană, cu o singură amintire individuală și cu exprimarea ei În cuvinte! Poate că Îmi sunt exagerat de dragi primele impresii, dar am și un motiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
În mine acea explozie de dragoste, cu Încetinitorul, fără zgomot, dezvăluind rămășițele topite de ea și copleșindu-mă cu sentimentul că există ceva mult mai vast, mult mai trainic și mai puternic decât acumularea de materie și energie din orice cosmos imaginabil, atunci mintea mea se ciupește ca să constate dacă Într-adevăr e trează. Trebuie să facă un inventar rapid al universului, ca un om care Încearcă În vis să ignore absurditatea poziției sale, asigurându-se că visează. Trebuie să silesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Coborâm prin depresie într-un trecut care nu aparține timpului, un trecut paralel cu trecutul liniar pe care ni-l amintim ca pe un film: prin depresie ne aflăm în repetiție ca pentru o judecată de apoi. Depresia înfrânge orice cosmos. Depresia poartă întotdeauna un dincolo de tot care sugerează un dincolo al verbului prin care nu putem exprima nimic, dar ne putem exprima absența. * Nebunii. De care nu mă desparte decât modestia. * Delirul este corolarul unei rebeliuni interne a trupului: insurecția
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
în viață - și obțin. Stai și suferă și din când în când spune-ți că ești om, fiindcă nimeni nu este mai om decât atunci când își spune că e doar om: în formula asta stă închis tot sfârșitul omului în cosmos. * Scriu pentru oameni și nu am nici cea mai mică credință în scrisul meu. Credința care „poate muta munții din loc“ nu susține fariseismul scriitorului, reprezentantul unei categorii de indivizi care visează la geniul confuziei cu patosul înălțării la adevărurile
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
scriitorului, reprezentantul unei categorii de indivizi care visează la geniul confuziei cu patosul înălțării la adevărurile nevrozei implantate în carne de dinainte încă să ne fi trezit că am învățat să vorbim între două glaciațiuni. * Nu suntem bine priviți în cosmos de principiul care îi guvernează existența, pentru că nu îi acceptăm disciplina, regulamentul morbid. Suntem niște intruși în lumea asta, niște sabotori. Oferim, în fond, spectacolul gratuit al zvârcolirii noastre ca să ne plătim șederea, tolerată, aici. * Să scrii, cum zicea unul
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
Banu ne spune, în niște minunate „Fragmente despre odihnă” publicate în recentul număr din Lettre Internationale, că „Brook a realizat importanța odihnei privind fără să vrea un animal bine instalat pe fundul său. Odihnă prin reconectarea la energiile pămîntului, ale cosmosului ori ale propriei ființe”. Subscriu. Este ceea ce m-a fascinat de multă vreme la Bigy, cîinele nostru : are ăsta o artă de a se așeza cu totul și întru totul în odihna lui, profund și diafan în același timp, că
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
imbecile coaliții. Uneori,oratorilor le scapă adevărul printre canini. În definitiv, la ce i-a ajutat lui Hamlet adevărul ? Castelul Elseneur așteaptă încă un răspuns. Fara îndoieli, rămânem țepeni. Prin cărțile altora, descoperim in noi teritorii nebănuite. Eterna muțenie a cosmosului mă înfioară. Mulți oameni străbat lumea fără să o înțeleagă. Știința are nevoie de cunoaștere, religia - de revelație. Nu-mi convine nici mie să-mi cunosc toate scorburile sufletești Nenorocirea e că mintea omului înghite și ceea ce nu poate digera
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
chiar și moartea. O gândire plată nu poate ajunge la ascuțișurile esenței. Neantul poate fi materia primă a marilor sisteme filosofice. Uneori, misiunea savanților e să explice științific invențiile unor creatori autodidacți. Steaua Polară - acest felinar în capul de oiște al Cosmosului. Să fie, oare, Pământul o rezervație a Căii Lactee? Omul modern tinde să dizolve toate utopiile. Absolutul nu poate fi abordat cu idei infantile. Mai adânc înșurubați în absolut erau plugarii secolelor trecute decât actualii constructori de rachete interplanetare. Marile împliniri
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Natura își motivează întotdeauna refuzul. Se pare că în curând ne vom mulțumi cu fotografia fripturii. Sub aspect ecologic, planeta noastă pare a fi haznaua universului. Și animalele se mănâncă între ele. Dar numai omul folosește ura ca preambul. Din Cosmos, Pământul se vede ca o lacrimă. Suferința e vizibilă deci și de acolo. Unde mai găsim astăzi o lupoaică în stare să ne revigoreze? Cea mai agitată parte din viața păsărilor de curte e după ce rămân fără cap. Între arborii
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
cu atâta farmec constelațiile. Bălegarul poate deveni parfum, dar numai prin mijlocirea unei flori. În cazul naturii, și indiferența e sublimă. Bucuriile noastre sunt legate și de euthanasierea florilor. Între mine și astre există un sentiment de sublimă indiferență. Măreția cosmosului este conferită poate și de sublima lui indiferență. Un miracol este și firul de iarbă. Omul este capabil să ucidă și o turmă de elefanți, dar nu poate să creeze nici un ou de furnică. Numai la semințe, descompunerea stimulează învierea
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]