3,710 matches
-
în scaun sub parbrizul spart. Mulțimea de spectatori se îngrămădea în jurul și deasupra celor două mașini, aproape doborându-i din picioare pe infirmierii de ambulanță care încercau s-o ridice pe femeie din cabina distrusă. De la un polițist care-și croi drum cu forța înainte cu o pătură i-am auzit numele, acela al unei foste prezentatoare TV, trecută cu câțiva de ani de vârful carierei, dar încă participând uneori la emisiunile de cultură generală și prezentă la talk-show-urile de noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
lui, străbătând sensurile giratorii și intersecțiile peste care se întindea podul rutier. Am trecut pe roșu la câteva semafoare, amenințați din toate părțile de mașinile care veneau dinspre aeroport. Undeva deasupra noastră, Catherine străbătea puntea descoperită a podului. Vaughan își croia drum prin traficul de după-amiază, călcând frânele în ultimul moment și înclinând mașina pe roțile exterioare la fiecare întoarcere în viteză la sensurile giratorii. Cu o sută de metri în urma lui, eu parcurgeam în goană sectorul de drum drept către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
blonde dezbrăcate; De când nu-i apt de aventuri, Așa se umple de păcate. Mărturisire la vârsta a treia Eu nu roșesc în fața damei Ce azi detestă impotentul, Fiindcă muza epigramei O satisfac doar cu talentul. Lamentare (Creatorului) Când mi-ai croit din coastă-o soață, Și carne mai aveam pe oase, Dar Eva-mi face-așa o viață, Că-mi numeri coastele rămase. Păcatul lui Adam Iar când efortu-ndelungat Vigoarea i-o secătui, Îi spuse Eva: Ce păcat Că nu mai
ION DIVIZA by ION DIVIZA () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83938_a_85263]
-
dezvăluie caracterul de butaforie al lumii „de fetișuri” în criză. Apocalipsa umanului este însă una veselă, carnavalescă: „...întreaga priveliște ar fi de carnaval. Suferința rostogolită în cascade de rîs. Veselia isbucnită în suspine și întreg rostul firei întors. O lume croită pe-o muche de gîndire. Sinteza rece a acțiunilor omenești laolaltă, pe cari nu le poți confrunta cu fiecare fără să simți o revoltă dureroasă și-o teamă ciudată de nebunie. Ciudat lucru această extrem de complexă glandă fantastică ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sub guvernarea liberalilor. O făcuse mai demult, alături de el, și B. Fundoianu, în Chemarea, nr. 17, 20 februarie 1918 („Tudor Arghezi“), unde afirma - în apărarea „trădătorului” Tudor Arghezi - că acesta „ne-a dat cel dintîi stil românesc, independent, original și croit din noi raporturi de cuvinte, din noi raporturi de sintaxă”, numindu-l „cel mai mare poet de azi al României”. Poetul de la Mărțișor, însă, îi va contraria admirația după plecarea din țară, făcîndu-i un portret vitriolant și, moralmente vorbind, nedrept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o tendință de repliere pe poziții „elitiste” în fața ofensivei „plebee” a primilor suprarealiști autohtoni. La rubrica „Note-cărți-reviste” a numărului 79, Romulus Dianu semna un text fulminant („Provocarea cititorilor“) împotriva noilor contestatari de la unu, denunțați drept insurgenți semidocți: „Noi la Contimporanul croisem începutul unei opere de nivelare a terenului literar ancombrat în morminte false (...). În toată țara, toți ignarii, toți inculții, toți suficienții ce nu puteau să scandeze un vers din Virgiliu sau unul de Homer, toți debilii intelectuali au văzut fals
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
se pare uneori ciudat, să pot spune, că un oarecare lucru mi s-a întâmplat cu jumătate de secol în urmă. Chiar și acel fatidic an 1989, când viețile românilor parcă au ieșit pentru totdeauna de pe un făgaș, ce părea croit pentru o veșnicie, acum mi se pare extrem de îndepărtat în timp, însă destul de luminos, parcă mult mai plin de viață și de speranțe, decât timpurile acestea pe care le trăim noi în ziua de azi. Chiar dacă vreun oarecare nenorocit, ce
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
dintr-o stofă care seamănă cu tapiseria unei canapele, tivită cu alb. Este roz, dar nu roz-crevete. Are mai degrabă culoarea pastei de crevete servite pe un cruton, cu o frunză de pătrunjel și o lingură de caviar. Sacoul e croit strâns pe talia zveltă și tăiat pătrat la umeri. Fusta e scurtă și mulată. Nasturii aurii - imenși. E îmbrăcată în haine de păpușă. Nu, zice. Domnul Streator e chiar aici. Ridică sprâncenele conturate cu creionul și se uită la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ajuns în neant ostenit de drumul lung intru mă întind la scris tot scriu sunt încă viu. În zborul meu mă simt condor Semeț peste un pisc de vreme privesc în jos, zăresc trecutul, o pajiște, un verde de smarald. Croiesc cu aripi drumul falnic, destinul îl curbează-n spirală, răscruci cu cedri sunători, ce plâng cu-al lacrimii suspin, privind la frunza lor cuprinsă-n vânt. Un arc de lună se arată, e prins într-un alai de stele jos
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
viață . Copacul sufletului Se plimbă sufletul pe-o aripă de iarnă, cu gândul scutură ciorchini de primăvară, întinse ceruri de curcubeu vrea să aștearnă copacul sufletului să-și regăsească iară. Din fulguieli pictate în culori de iarnă, sufletul și-a croit perechi de rădăcini și a pornit prin viață ca să cearnă, în alte suflete icoane îmbrăcate-n flori de crini. Un suflet și o iarnă au înflorit peste zăpezi mugur de îngeri vii au aninat pe ramuri zâmbet de ghiocei pictat
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
lui că, printr-o minune, vremea s-ar fi putut îndrepta i se risipi pe loc. Ninsoarea nu se oprise nici o clipă și nici nu dădea vreun semn. Toată curtea era troienită de zăpadă și, punând mâna pe o lopată, croi pârtii până la poartă și până la șopronul cu lemne. Când reveni în casă cu lemnele de foc, o găsi pe Mariana trebăluind și îi propuse să țină botezul mai repede, peste două-trei zile, la sfârșitul săptămânii, așa cum avea să se poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și ea îngropată în zăpezi până în partea de sus a ferestrelor și zăpada continua să crească de la o zi la alta. Prin ogradă, de la casă și până la șopronul din spate sau până la poarta de la drum, Virgil și cu moș Panciu croiseră pârtii cu pereții înalți, ca niște adevărate tranșee de zăpadă, prin care cine trecea de-abia se mai vedea. Și aceste tranșee trebuiau curățate și refăcute în fiecare nouă dimineață, după o noapte întreagă de ninsoare. De altfel, de la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
iasă, el dădu nas în nas cu profesorul Barbilian în persoană, care venea val-vârtej, discutând aprins cu un domn care părea să-i fie coleg și bun prieten; un om prezentabil, bine legat, elegant în costumul său de stofă englezească croit după moda anilor 30, cu nas acvilin și frunte înaltă, de cărturar distins. Intimidat de neașteptata întâlnire, Victor îi salută cu respect pe cei doi universitari și dădu să treacă mai departe, dar profesorul Barbilian își întrerupse conversația animată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
stația de tramvai cea mai apropiată. Aici, însă, ghinion: o mulțime de oameni așteptau de aproape o oră zadarnic, fiindcă, după cât se părea, pe traseu era o pană de curent și circulația se întrerupsese. Doi pensionari îmbrăcați în haine ponosite, croite după moda din urmă cu o jumătate de veac, vorbeau cu glasuri revoltate despre necazurile pe care le aveau de suportat zilnic cu mijloacele de transport în comun din capitala țării: Dacă n-ar trebui să merg în fiecare zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
putem ignora, Ne prefacem că nu se știe Că există undeva sentimentul de ură. Din nisipuri mișcătoare, Nisipuri de disperare, de neputință, Încerci să scapi, Ai doar o șansă: Să-și regăsești aripile. Speranța... O perdea de fulgi ce-și croiesc propria soartă se avântă spre pământul trist. Norii care plâng neîncetat cu lacrimi de gheață căci adăposteau odată fericirea iernii și îi dădeau drumul peste un platou de bronz, acum fiecare nor își îneacă amarul în sărmanii fulgi... Fericirea stă
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
capul în brațe... și m-am cutremurat. Rânjetul slab de marionetă, petele de sânge ce îi dezveleau chipul, buzele vinete, întredeschise, ce implorau îndurare, invizibila disperare ce ignora ajutorul, lividele sclipiri din ochii lui albaștri - toate m-au făcut să croiesc un nou tipar, să accept o nouă realitate sumbră: copilul acela eram eu... Soarele tomnatic nu ezită să îmi șicaneze mugurii indolenței... vântul adie lin, prea lin pentru o zi obișnuită de brumar... într-un parc părăsit, un copil se
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
apropiați, cum se agitau febril pregătind să Îngroape viața de holtei, neștiind nici unul că mîine nimeni nu va mai avea chef de rîs. Și nici de nuntă. Am dat peste cap ce mai rămăsese pe fundul ceștii și mi-am croit drum spre ieșire. Salutul meu adresat tuturor, fără să vizeze pe cineva anume, se pierdu În agitația Înconjurătoare. Am luat-o de-a lungul debarcaderului, am lăsat În urmă primăria situată la capătul extrem al portului și am simțit izbindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
că nu vor izbuti să le miște din loc. Nutrind o firavă speranță, Lucas scoase mobilul. Nu avea semnal. Erau prinși În cursă. O văzu atunci pe Marie holbîndu-și ochii, Îi urmări privirea și păli. Primele valuri ale fluxului Își croiau deja loc printre stîncile Îngrămădite. Grota avea să fie curînd sub apă. Și ei odată cu ea. 17 Gwenaëlle venise direct pe faleză, sigură că-l găsește acolo pe Pierric. Era Într-adevăr acolo, proțăpit la marginea vidului, uitîndu-se În jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ani de întârziere, au ajuns la timp. Operația a decurs neașteptat de bine, a fost un adevărat miracol... Aproape de lăsarea nopții, am întâlnit o apariție foarte stranie: trei bărbați unificați prin mânecile interioare ale unui pulovăr de mohair; un pulovăr croit în trei părți și patru mâneci. Bărbații se numeau cu toții Philip, pentru că erau manifestarea aceleiași conștiințe ultragiate de neputințele fidelității și ale manifestării iubirii libere. Erau însoțiți de o femeie frumoasă, ea ținea în mână o floarea-soarelui, din care respira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pasionant! Ca o radio-novelă, domnule, pe care s-o urmărești zilnic! Problema este cu totul alta, domnule judecător! După cum știți, domnul Philip nu se deplasează decât în conglomerate. Prin urmare, el depășește cu mult capacitatea aleii de beton ce-și croiește drum printre răsadurile de flori din fața scării. Deci, domnii Philipi distrug cu bună știință și sistematic, cu tălpile lor marginale și mârșave, panseluțele expuse la marginea aleii. Iar eu, imaginați-vă, cât muncesc zi de zi, să le recuperez, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
curgea șerpuit o caravană de frunze mici, ce fremătau ca niște vele prin aerul crispat al amiezii și oceanul de colb roșu. O flotă infinită de frunze mișcătoare purtau sub ele, abia perceptibil, complicate mecanisme nervoase și negre, ce-și croiau frenetic drum printre pietrele roșii și firele argintii de iarbă. Șirul nesfârșit de vele cobora neobosit cu drumul, într-un ritm infernal, ordonat, disciplinat, și-n paralel cu el, un alt șir de furnici luau drumul invers, către izvorul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
relatat-o cândva, fără să-mi amintesc când. Prin urmare, e posibil ca amintirea ei să fi intrat din memoria ei într-a mea. Și acum acest crâmpei de memorie rătăcită, ce n-o pot localiza în timp și spațiu, croită din aceeași materie cu cea a viselor, îmi aparține de-acuma mie. Într-o vreme, această amintire mă hărțuia periodic, ca un coșmar; era perioada în care mă simțeam foarte singură. Acum revine mult mai rar, probabil în întâmpinarea aceluiași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
insuportabilă durere lăuntrică, ce probabil o poți experimenta aievea o singură dată, în vecinătatea morții. În acea clipă, încăperea s-a umplut cu un fum de praf cenușiu și dens ca o mlaștină, prin care abia am putut să-mi croiesc drum înapoi către locul dezastrului, unde probabil zăcea prăbușit însoțitorul meu "cățărat" și înghițit de vintrele bibliotecii. Și drumul spre locul damnat a durat o eternitate... cu respirația tăiată, ... căci aerul era complet irespirabil... Și pe parcursul acestor clipe dilatate, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
privite de sus, ele par de-a pururi inseparabile. Nu m-am auzit strigând, dar știu că am strigat... Mă ridic leneș și împleticit după câteva minute, ca o continuare firească a oricărei alternative: mă scutur de zăpadă sau îmi croiesc drum prin norul de praf, fum și reziduuri. În jurul meu, auditoriul începe din nou să capete formă. Se așază la fel cum erau la început, pe scaunele lor înalte, și fiecare ține câte o oglindă în mână, pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
În felul acela barbar, În ambele cazuri? Trei erau răspunsurile pe care le căuta, iar necesitatea logicii impunea să izbutească să ajungă la toate trei În același timp, altminteri ar fi fost zadarnic. Fruntea Îi ardea. O nouă intuiție Își croi drum În mintea lui. Până atunci căutase un singur răspuns care să dea seama de toate trei enigmele. Însă cel care Își pătase mâinile de sânge putea să fi fost mișcat de o motivație diabolică și să fi ales acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]